În rest, vești din economia care merge bine doar pe hârtie: inflația crește, salariile pierd cursa cu prețurile, iar PSD promite să desființeze cel puțin 100 de instituții ale statului.
Contrabandă cu petrol rusesc
Aproximativ 66.000 de tone de petrol rusesc ar fi intrat în România prin Portul Constanța cu documente false, într-o afacere care ar fi păgubit statul cu aproape 80 de milioane de lei. Procurorii DIICOT au făcut joi 46 de percheziții într-un dosar care ajunge până la conducerea companiei de stat Oil Terminal, Vama Constanța și structurile antifraudă.
Potrivit informațiilor Digi24, gruparea ar fi fost înființată în 2023 și ar fi folosit inclusiv două firme din Malta și Elveția pentru a introduce petrolul rusesc în țară și a evita plata taxelor. Schema ar fi inclus facturi fictive și operațiuni comerciale menite să ascundă proveniența mărfurilor și obligațiile fiscale.
Controlorii, în vizor. Printre persoanele audiate se numără Gabriel Daraban, fost director comercial al Oil Terminal. Surse judiciare susțin că acesta ar fi făcut parte din grupare și că și-ar fi dat demisia cu o zi înaintea descinderilor. Compania a confirmat încetarea activității sale, dar nu și circumstanțele plecării.
În anchetă ar fi vizate și o fostă directoare a Vămii Constanța, precum și persoane din structurile antifraudă. Oil Terminal precizează că nu au fost făcute percheziții la sediul său și că societatea nu are calitate procesuală în dosar, dar a predat anchetatorilor documente din 2025.
Întrebat cum a fost posibil ca presupusa schemă să funcționeze fără să fie oprită de instituțiile de control, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a promis că Ministerul Finanțelor și ANAF vor fi solicitate să explice ce verificări au făcut și ce sancțiuni au aplicat.
Petrolul ar fi trecut prin Portul Constanța cu acte false, iar printre cei suspectați că au contribuit la funcționarea schemei se numără tocmai oameni din instituțiile însărcinate să verifice asemenea operațiuni.
Simion, dator vândut
O investigație Snoop.ro, arată că George Simion a rămas cu datorii de peste 12 milioane de lei pe persoană fizică după campania prezidențială din 2025. Liderul AUR a recunoscut suma într-un interviu acordat publicației Snoop și spune că o mare parte dintre creditorii săi sunt persoane apropiate de Maricel Păcuraru și Realitatea Plus.
Campania l-a costat peste 69 de milioane de lei, finanțate în mare parte din împrumuturi. Planul era ca banii să fie rambursați de Autoritatea Electorală Permanentă, iar Simion să-și achite creditorii. Numai că AEP a refuzat decontarea unor cheltuieli, invocând nereguli.
„Peste 12 milioane de lei am datorie după campania electorală către diferiți oameni care m-au împrumutat”, a declarat Simion.
Campanie pe datorie. Printre finanțatori apar membri ai familiei Păcuraru, familia omului de afaceri Vasile Pușcaș, fiul lui Ovidiu Tender și avocatul fraților Tate, Alexandru Rîșniță. Simion susține că o parte dintre împrumuturi au fost deja returnate.
Președintele AUR spune că Marius Lulea s-a ocupat de împrumuturi și a discutat cu Maricel Păcuraru. El afirmă că abia la final a primit lista creditorilor și că pe mulți nici nu îi cunoștea.
Între timp, televiziunea controlată de Păcuraru a încasat sume consistente din campaniile AUR. Potrivit investigației Snoop, peste 40 de milioane de lei au ajuns în 2024 și 2025 la Realitatea Plus și site-ul acesteia, prin intermediari. O singură emisiune în care Simion a intervenit telefonic ar fi costat peste 450.000 de euro.
Liderul AUR spune că cineva ar fi vrut să-i facă rău. Nu a explicat însă din ce bani va achita împrumuturile rămase, dacă AEP nu îi va rambursa cheltuielile. Partidul contestă în instanță mai multe decizii ale Autorității Electorale Permanente.
Scumpiri mari cu salarii mici
Românii au primit joi două vești de la Institutul Național de Statistică. Prima: prețurile cresc din nou mai repede. A doua: salariile au crescut și ele, dar nu suficient cât să țină pasul.
Rata anuală a inflației a ajuns în octombrie la 6,94%, față de 6,6% în septembrie. Este a doua lună consecutivă de accelerare a scumpirilor. Cele mai mari creșteri de prețuri din ultimul an au fost înregistrate la servicii, unde media a ajuns la 11,23%. Produsele nealimentare s-au scumpit cu 7,66%, iar alimentele cu 3,07%.
Motorina, benzina și chiriile se numără printre cele mai afectate categorii. Motorina este cu peste 43% mai scumpă decât în octombrie anul trecut, iar chiriile au crescut cu peste 38%.
Mai mulți lei, mai puțină putere de cumpărare. Salariul mediu net a ajuns în septembrie la 5.717 lei, cu 5% peste nivelul de anul trecut. Numai că salariul real a scăzut cu 1,5%, după ajustarea cu inflația.
Diferențele dintre domenii rămân uriașe. În IT, salariul mediu net depășește 13.500 de lei. În unele activități de servicii, media este sub 3.000 de lei.
PSD anunță reforme peste reforme
PSD promite să desființeze cel puțin 100 de instituții și companii de stat. Anunțul vine de la Sorin Grindeanu, care spune că i-a cerut vicepremierului Marian Neacșu să nu arate milă în procesul de reorganizare.
„I-am cerut […] să fie fără milă. Fără milă”, a declarat liderul social-democrat, miercuri seară, la Antena 3 CNN. Primul proiect ar urma să fie prezentat luni.
Grindeanu susține că România are instituții care se suprapun și cheltuiesc bani pentru atribuții asemănătoare. A dat exemplul companiilor de infrastructură rutieră CNAIR și CNIR, acuzându-l pe fostul ministru USR Cristian Ghinea că ar fi contribuit la apariția unui aparat administrativ inutil.
Cele două companii au însă roluri stabilite distinct prin lege, chiar dacă există suprapuneri în domeniul infrastructurii rutiere. Grindeanu nu a explicat încă ce atribuții ar urma să fie eliminate sau transferate.
Reforma, varianta PSD. Liderul partidului afirmă că premierul Luca Niculescu și președintele Nicușor Dan și-au exprimat acordul pentru reorganizare.
În paralel, social-democrații pregătesc și o reformă administrativ-teritorială, care ar putea duce la comasarea localităților și transformarea unor orașe în comune. Grindeanu spune că, după sacrificiile cerute populației de fostul Guvern Bolojan, a venit vremea să fie pus și statul la treabă.
Deocamdată, nu există o listă publică a celor 100 de instituții care vor dispărea.
Miliardele care lipsesc din PNRR
Sorin Grindeanu avertizează că România riscă să piardă aproximativ jumătate din cele 6,4 miliarde de euro pe care ar trebui să le mai primească prin Planul Național de Redresare și Reziliență.
Liderul PSD estimează că suma aflată în pericol ar putea ajunge la 3,2 miliarde de euro. El pune această situație pe seama întârzierilor în îndeplinirea jaloanelor și critică modul în care fostul Guvern Bolojan a gestionat finanțele publice.
Grindeanu susține că pierderea fondurilor europene ar pune presiune suplimentară pe buget și ar complica reducerea deficitului. Deocamdată, cele 3,2 miliarde de euro reprezintă un risc invocat de președintele PSD, nu o sumă pe care Comisia Europeană a anunțat oficial că România o pierde.
În același timp, Grindeanu a promis că anul viitor nu vor fi introduse taxe noi, pensiile vor fi indexate și povara fiscală asupra muncii va fi redusă.
Frauda cu români în Marea Britanie
O grupare din România este suspectată că a fraudat autoritatea fiscală britanică printr-o schemă de rambursări fictive de TVA. Prejudiciul depășește 1,7 milioane de lire sterline.
Polițiștii români și 20 de investigatori britanici au efectuat joi 21 de percheziții în șase județe: Dolj, Bihor, Argeș, Dâmbovița, Vaslui și Ilfov. Ancheta este desfășurată în cooperare cu autoritățile din Regatul Unit, sub coordonarea Eurojust.
Potrivit Poliției Române, suspecții ar fi accesat ilegal conturi ale unor contribuabili în sistemul informatic fiscal britanic, apoi ar fi modificat datele bancare și ar fi solicitat rambursări de TVA în numele acestora.
Banii ar fi fost virați în conturi controlate de grupare. Anchetatorii au identificat rambursări frauduloase în valoare de 1,7 milioane de lire sterline. Alte cereri, însumând aproximativ 1,73 milioane de lire, nu au fost plătite și sunt investigate ca tentative.
Perchezițiile au urmărit identificarea probelor și a bunurilor care ar putea fi puse sub sechestru pentru recuperarea prejudiciului. Suspecții sunt cercetați pentru acces ilegal la un sistem informatic, fraudă informatică și spălarea banilor.
Nicușor Dan, la Dublin
Nicușor Dan participă joi la summitul Comunității Politice Europene de la Dublin, unde liderii continentului discută despre securitate, amenințări hibride și sprijinul pentru Ucraina. Reuniunea are loc sub tema „Europa: Puternică, sigură, conectată”.
Președintele României a inclus între priorități consolidarea Flancului Estic al NATO, securitatea Mării Negre și protejarea proceselor democratice în fața ingerințelor externe. În program sunt și discuții despre combaterea manipulării informaționale, infrastructura energetică și legăturile de transport cu Ucraina și Republica Moldova.
Nicușor Dan participă la o reuniune dedicată sprijinirii Republicii Moldova, dar și la o întâlnire a Coaliției Europene împotriva Drogurilor. La această din urmă reuniune, România urmărește consolidarea cooperării pentru combaterea traficului de droguri, inclusiv prin porturi și rute internaționale.
Vineri, șeful statului va participa la reuniunea informală a Consiliului European, unde liderii europeni vor discuta inclusiv despre inteligența artificială.
Summitul vine la numai câteva zile după vizita Ursulei von der Leyen la București, în cursul căreia a fost anunțată finanțarea unui hub regional de securitate la Marea Neagră.
Violența în școli, în comisie
Guvernul pregătește un plan pentru combaterea violenței în școli, după seria de incidente în care elevi au fost răniți sau amenințați de colegi. Premierul Luca Niculescu a participat joi la reuniunea grupului de lucru constituit la Palatul Victoria, alături de reprezentanți ai organizațiilor din educație.
Autoritățile vor să stabilească responsabilități mai clare pentru școli și instituțiile implicate în prevenirea violenței, proceduri de intervenție rapidă și măsuri pentru sprijinirea elevilor.
Discuțiile au loc după mai multe cazuri grave din ultimele săptămâni, inclusiv cel din județul Cluj, unde un elev de 13 ani a fost rănit cu un cuțit de un coleg.
Școlile au deja obligații privind prevenirea și raportarea violenței. Problema este felul în care aceste reguli sunt aplicate, mai ales în situațiile în care conflictele dintre elevi escaladează.
Guvernul promite un mecanism integrat, dar nu a prezentat încă toate măsurile concrete, calendarul de aplicare sau finanțarea necesară.
Până atunci, prevenirea violenței rămâne încă un subiect pentru care autoritățile au constituit un grup de lucru.
Autobuz în șanț în județul Timiș
Opt persoane au ajuns joi dimineață la spital, după ce un autobuz cu 29 de oameni la bord s-a răsturnat în afara șoselei, în localitatea Hodoni, județul Timiș. Accidentul s-a produs în jurul orei 5:40, pe drumul dintre Hodoni și Sânandrei.
La volan se afla un bărbat de 54 de ani. Potrivit primelor verificări, acesta ar fi părăsit partea carosabilă prin dreapta, iar autobuzul s-a răsturnat. Șase femei și doi bărbați au fost transportați la spital. Toți erau conștienți și cooperanți la sosirea echipajelor de intervenție.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și încearcă să stabilească împrejurările producerii accidentului.
Interzicem vapatul?
Deputata PSD Oana Matache vrea să interzică utilizarea țigărilor electronice în spațiile publice închise. Parlamentara susține că actualele reguli au creat o situație absurdă: țigările obișnuite sunt interzise în restaurante și instituții, dar dispozitivele de vapat continuă să fie folosite în multe dintre aceste locuri.
„Nu se mai fumează, dar se vapează peste tot”, a declarat Oana Matache.
Deputata propune și înăsprirea regulilor privind comercializarea țigărilor electronice și a băuturilor energizante. A vorbit inclusiv despre posibilitatea interzicerii consumului acestor produse până la vârsta de 21 de ani.
Inițiativa vine în paralel cu o campanie de informare în școlile din Buzău, realizată alături de organizația Women for a Better Society. Prima întâlnire cu elevii este programată pe 17 noiembrie, la Colegiul Național „Mihai Eminescu”.
Deocamdată, propunerile nu au devenit proiect legislativ adoptat și nu produc modificări ale regulilor actuale. Dacă inițiativa va ajunge în Parlament, dezbaterea va privi atât protejarea minorilor, cât și extinderea interdicțiilor aplicate deja fumatului convențional.