Diana Șoșoacă ajunge din nou în instanță, după ce i-ar fi amenințat pe polițiștii veniți să-i aducă o amendă. Iar Nicușor Dan primește replici de la un membru CSM și de la CNSAS, după conferința de presă în care a cerut dovezi despre abuzurile din Justiție și a recunoscut că nu s-a preocupat de arhivele Securității.
Comisie de anchetă pentru zborurile private ale politicienilor
După ce politicienii au tot zburat spre Mykonos și Nisa, Parlamentul vrea să afle cine le-a cumpărat biletele. Camera Deputaților a aprobat miercuri înființarea comisiei de anchetă „Mykonos–Nordis”, cerută de USR și PNL. Au fost 216 voturi pentru și unul împotrivă.
Comisia va cerceta deplasările private la care au participat parlamentari, demnitari și judecători ai Curții Constituționale. Vor fi verificate inclusiv zborurile legate de grupul Nordis, aflat în centrul unui dosar penal privind prejudicierea unor cumpărători de apartamente.
Cine a plătit? Ancheta parlamentară trebuie să stabilească cine a făcut invitațiile, cine a ales pasagerii și cine a achitat transportul, cazarea, mesele și celelalte cheltuieli. Vor fi căutate și eventualele interese economice ale organizatorilor și participanților.
„Românii au dreptul să știe cine s-a plimbat cu avioane private alături de politicieni PSD, judecători CCR și oameni de afaceri condamnați penal”, a declarat Diana Stoica, lidera deputaților USR.
Comisia va avea 25 de membri, desemnați potrivit configurației politice a Camerei Deputaților. Ședințele ar urma să fie publice.
Miza este să aflăm dacă deplasările au fost simple vacanțe între cunoscuți sau dacă în spatele lor au existat avantaje și relații de influență. Deocamdată, Parlamentul a votat ancheta. Lista completă a pasagerilor și nota de plată rămân de stabilit.
Diana Șoșoacă, noi probleme cu legea
Diana Șoșoacă a fost trimisă din nou în judecată. De această dată, europarlamentara este acuzată că a amenințat doi polițiști care veniseră să-i înmâneze o amendă pentru încălcarea regulilor electorale.
Totul a început în noiembrie 2024, când lidera SOS România s-a filmat în cabina de vot și a transmis imaginile pe rețelele sociale. A primit o amendă de 1.000 de lei.
Pe 15 decembrie, doi agenți s-au prezentat la domiciliul ei pentru a-i înmâna procesul-verbal. Potrivit procurorilor, Șoșoacă a refuzat documentul și a început să-i jignească.
„Eu sunt europarlamentar. Ce căutați la un europarlamentar acasă”, le-ar fi spus aceasta, după ce repetase că „turbez de furie”. A urmat și partea destinată publicului de pe Facebook și TikTok. În transmisiunile live, Șoșoacă a vorbit despre folosirea unei bâte și despre posibilitatea de a-și cumpăra o armă.
„Până la urmă cred că-mi iau armă. Cum se apropie unul de mine, îi zbor creierii”, este una dintre afirmațiile reținute în rechizitoriu.
Procurorii susțin că amenințările le-au provocat celor doi polițiști o stare de temere și au trimis dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Europarlamentara este judecată în libertate și beneficiază de prezumția de nevinovăție. Este al doilea dosar în care ajunge în instanță, după cel privind lipsirea de libertate a unor jurnaliști italieni.
PSD, (din nou) partener de AUR
PSD și AUR au votat din nou împreună. După numirea conducerii interimare a Curții de Conturi, cele două partide au colaborat miercuri pentru înființarea unei comisii parlamentare de anchetă privind migrația. Inițiativa aparține AUR și SOS România și a trecut de Camera Deputaților cu 145 de voturi pentru, 83 împotrivă și două abțineri.
PSD a oferit voturile necesare adoptării proiectului. PNL și USR s-au opus în majoritate, deși au existat și patru voturi favorabile din partea parlamentarilor celor două formațiuni.
Comisia va cerceta respectarea legislației privind regimul străinilor, migrația ilegală, activitatea autorităților și eventualele rețele care exploatează muncitorii aduși din afara Uniunii Europene.
Două zile, două voturi. Marți, PSD și AUR l-au susținut pe fostul deputat social-democrat Sorin Lazăr pentru conducerea interimară a Curții de Conturi. Miercuri au găsit un nou punct comun, de această dată pe tema migrației.
Totuși, colaborarea are și limite. În aceeași zi, PSD nu a susținut moțiunea AUR împotriva ministrului Finanțelor, Alexandru Nazare.
Nicușor, cu ochii larg închiși
Nicușor Dan a cerut marți seară dovezi despre abuzurile împotriva magistraților. Miercuri a primit un răspuns de la un membru al instituției acuzate chiar de aceste abuzuri. Procurorul Claudiu Sandu, membru al Consiliului Superior al Magistraturii, a publicat un mesaj intitulat „Cu ochii larg închiși”, în care îl contrazice pe președinte.
În conferința de la Cotroceni, Nicușor Dan le ceruse magistraților care reclamă sancțiuni abuzive să prezinte documente, hotărâri și argumente. Întrebat despre cazurile Laurențiu Beșu și Sorina Marinaș, spusese că nu a văzut asemenea dovezi.
Sandu i-a indicat două hotărâri europene: cauza judecătorului Cristi Danileț la Curtea Europeană a Drepturilor Omului și decizia CJUE din cauza LIN II. Prima privește sancționarea unui magistrat pentru exprimarea unor opinii publice. Cea de-a doua privește efectele unor decizii ale instanțelor române asupra combaterii infracțiunilor grave.
Membrul CSM susține că sistemul nu poate fi lăsat să-și investigheze singur abuzurile, în condițiile în care tocmai instituțiile reclamate au atribuții disciplinare.
„Ceea ce spune președintele este un nonsens”, a afirmat Sandu. Acesta a legat problemele din Justiție și de situațiile în care persoane cu venituri oficiale modeste afișează averi importante, dar scapă de răspundere penală.
Harta electorală a PSD
PSD vrea să comaseze primării și să transforme unele orașe în comune. Numai că unul dintre propriii primari suspectează că reforma are și un scop mai puțin administrativ: alegerile din 2028.
Constantin Toma, primarul Buzăului, aflat deja de ceva vreme în contradicție cu conducerea PSD a declarat miercuri că există „o suspiciune rezonabilă” ca reorganizarea propusă de partid să fie gândită pentru consolidarea avantajului electoral al social-democraților.
„Dacă această idee este de la PSD, PSD-ul gândește două-trei mutări în față. Cu siguranță va fi o hartă a PSD-ului pentru alegerile din 2028”, a afirmat Toma.
Reforma a fost prezentată luni de europarlamentarul PSD Dragoș Benea. Potrivit datelor invocate de acesta, peste 450 de localități au mai puțin de 1.500 de locuitori, iar majoritatea orașelor nu mai îndeplinesc pragul legal de populație.
Propunerile includ comasarea localităților, reducerea structurilor administrative și reclasificarea unor orașe.
Constantin Toma consideră că o asemenea schimbare trebuie discutată cu toate partidele și cu reprezentanții administrației, nu decisă exclusiv în interiorul PSD.
Bolojan îi răspunde președintelui
Ilie Bolojan i-a răspuns miercuri lui Nicușor Dan, după ce președintele povestise că politicieni care atacau PSD în public veneau apoi la Cotroceni să-i ceară să negocieze cu social-democrații.
„N-ai putea să vorbești tu cu PSD? Că noi nu putem”, a rezumat Nicușor Dan solicitările pe care spune că le-a primit.
Bolojan nu s-a recunoscut printre cei vizați. „Nu i-am cerut președintelui să negocieze pentru mine ceva politic cu PSD”, a declarat liderul PNL.
Fostul premier susține că discuțiile sale cu șeful statului au vizat probleme instituționale: apărarea, politica externă și fondurile europene. A invocat inclusiv cele 770 de milioane de euro pe care România le-ar fi pierdut din PNRR din cauza neadoptării legii salarizării unitare, responsabilitate pe care o atribuie PSD.
Nicușor Dan explicase marți că o guvernare PNL–USR fără social-democrați era imposibilă din cauza raportului de forțe din Parlament. Președintele le transmisese celor două partide că susținerea sa nu poate transforma 30% în 50%. Bolojan are însă altă interpretare: politica nu se reduce la numărul mandatelor, ci presupune și respectarea angajamentelor făcute alegătorilor.
Fostul premier a numit căderea Guvernului și destrămarea coaliției o trădare și a avertizat că o construcție politică ridicată pe o asemenea înțelegere nu poate fi durabilă.
Schimbul de replici vine după ce Nicușor Dan a justificat formarea Guvernului Niculescu prin nevoia de a încheia criza politică. Bolojan continuă să considere că soluția aleasă a recompensat partidul care a provocat-o.
CNSAS reacționează după declarațiile președintelui
Nicușor Dan a primit miercuri și o reacție de la CNSAS, după ce a recunoscut, în conferința de presă, că nu s-a preocupat direct de publicarea dosarelor foștilor angajați ai Securității.
Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a prezentat un bilanț: 17.104 informatori deconspirați din anul 2000 până în prezent, la cererea persoanelor îndreptățite.
Pe site-ul instituției sunt publicate liste care cuprind 4.920 de ofițeri și subofițeri ai fostei Securități și 1.120 de colaboratori. Listele au criterii diferite de includere și nu reprezintă totalitatea celor peste 17.000 de informatori identificați.
CNSAS explică faptul că deconspirarea unui informator nu înseamnă simpla căutare a unui nume într-un registru. Cercetătorii trebuie să confrunte documente, să stabilească identitatea reală din spatele numelor conspirative și să dovedească transmiterea informațiilor.
Arhiva a început să fie preluată de instituție în 2006, iar procesul continuă.
La Cotroceni, Nicușor Dan spusese că susține orice demers prin care românii își pot cunoaște istoria comunistă, mai ales într-o perioadă în care regimul este idealizat în anumite zone ale societății.
Nazare scapă de moțiune
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a trecut miercuri de moțiunea simplă depusă de AUR. Senatul a respins documentul cu 46 de voturi împotrivă, 21 pentru și 13 abțineri.
Moțiunea avea un titlu construit în jurul acuzației că statul folosește două contabilități: una pentru români și alta pentru Bruxelles.
AUR susține că Ministerul Finanțelor prezintă public deficitul calculat în numerar, dar nu explică suficient diferențele față de indicatorul calculat potrivit metodologiei europene ESA.
Potrivit inițiatorilor, în prima jumătate a anului ar exista o diferență de peste 28 de miliarde de lei între cele două măsurători.
Metodologiile urmăresc însă lucruri diferite: una înregistrează efectiv plățile și încasările, cealaltă include obligațiile și veniturile potrivit regulilor contabilității naționale.
Nazare a respins acuzația că ar ascunde situația bugetară. Ministrul susține că deficitul este în scădere potrivit ambelor metodologii.
PSD nu a susținut moțiunea AUR, deși social-democrații au contestat în repetate rânduri modul în care fostul Guvern Bolojan a prezentat finanțele publice.
Cernavodă revine
După luni de opriri, reporniri și noi defecțiuni, Centrala Nuclearoelectrică de la Cernavodă începe să revină la capacitatea normală. Nuclearelectrica a anunțat miercuri că Unitatea 2 a fost reconectată la Sistemul Energetic Național și ar urma să atingă puterea nominală joi, 12 noiembrie.
Unitatea 1, oprită din nou luni seară, va fi reconectată tot joi, după finalizarea lucrărilor de remediere. Puterea nominală ar urma să fie atinsă vineri.
Compania estimează că, din 13 noiembrie, ambele reactoare vor funcționa la capacitate normală și vor asigura aproximativ 20% din necesarul de electricitate al României.
Unitățile fuseseră oprite în timpul verii, pe fondul debitului scăzut al Dunării. Unitatea 1 fusese repornită vineri, 6 noiembrie, dar a ieșit din nou din sistem după trei zile, din cauza unei defecțiuni la instalația de producere a energiei.
Nuclearelectrica precizează că problemele și lucrările de remediere nu au afectat securitatea nucleară. Între timp, România a fost nevoită să compenseze lipsa producției prin alte surse și prin importuri, inclusiv în perioade cu prețuri ridicate.
Șofer de tir român, implicat în accidentul devastator din Bulgaria
Șoferul român de camion reținut după accidentele în lanț de pe autostrada Trakia din Bulgaria va fi eliberat. Procurorii bulgari au anunțat miercuri că nu vor formula acuzații împotriva acestuia.
Bărbatul fusese reținut pentru 24 de ore, după ce camionul său a fost implicat în coliziunile produse marți, în condiții de ceață densă, în apropiere de Iambol.
Aproximativ 86 de vehicule au fost implicate în accidentele de pe cele două sensuri ale autostrăzii. Au fost raportate numeroase victime și zeci de răniți. Anchetatorii au verificat dacă oprirea camionului condus de român a contribuit la producerea unuia dintre accidente.
Șoferul a fost audiat, iar procurorii au anunțat că, după o nouă audiere cu ajutorul unui traducător, va fi pus în libertate.
Cercetările privind cauzele tragediei continuă. Autoritățile bulgare încearcă să stabilească rolul vizibilității extrem de reduse, al vitezei și al distanței dintre vehicule.