Ovidiu Purdea-Someș a ajuns ofițer, a lucrat 27 de ani în presa militară, a scris poezie și cărți, a intervievat aproximativ 150 de personalități și și-a construit o carieră în muzica populară. Deși a avut mai multe profesii, spune că toate au pornit din aceeași pasiune pentru scris, muzică și tradiție.
Copilul care voia să devină „domn”
Ovidiu Purdea-Someș s-a născut pe 29 iunie 1965, în Gârbău Dejului, la aproximativ zece kilometri de Dej. A crescut într-o comunitate în care viața era strâns legată de munca pământului. Satul nu a avut drum asfaltat până în 2014, chiar dacă, de-a lungul timpului, mulți localnici aveau nevoie să facă naveta zilnic. „Oamenii din sat aveau o viață foarte grea. Mergeau patru kilometri pe jos dus, apoi iarăși patru întors până la navetă, lucrau toată ziua, apoi se întorceau și se apucau și de muncile câmpului”, povestește artistul în cadrul unui interviu pentru News Edge.
Mama sa dorea ca ai săi copii să învețe carte și să ajungă „domni”, să aibă o meserie care să-i scutească de munca fizică epuizantă. Pe atunci, multe fete din sat terminau zece clase și se căsătoreau. Dar ea și-a trimis cele două fiice la liceu, la Bistrița, și a încercat să le ofere tuturor copiilor șansa unei educații.
Fotbalul și altarul
Când a venit rândul lui Ovidiu, mama s-a gândit inițial că ar putea deveni preot, pentru că avea voce frumoasă și cânta încă din copilărie. Băiatul era însă pasionat de fotbal. „Am întrebat-o odată pe mama: «Mamă dragă, dar în altar pot să ascult meciurile de fotbal?»”, își amintește artistul.
Planurile s-au schimbat după o întâlnire întâmplătoare cu un consătean, care i-a povestit că fiul său învăța la liceul militar din Alba Iulia. „Când am ajuns acasă, primul lucru, parcă așa, pe nerăsuflate, i-am spus mamei: «Mamă, știu ce meserie o să am. Mă duc la liceul militar din Alba Iulia și eu o să devin ofițer»”. Dar părinții s-au împotrivit, mai ales că tatăl său suferise un accident grav în timpul stagiului militar. Ovidiu și-a urmat însă dorința, a absolvit liceul militar și școala militară, apoi a studiat filosofia la Cluj. În cele din urmă, a împlinit chiar visul mamei și a devenit acel „scriitor într-un birou”, căci a lucrat aproape trei decenii în presa militară.

De la uniformă la primul spectacol de muzică populară
După școala militară, Ovidiu Purdea-Someș a ajuns la Oradea, unde a fost comandant de pluton și de companie. A ales garnizoana și pentru viața culturală de la Casa Armatei, unde a început să participe la cenacluri literare și a publicat în revista „Familia”, aceeași publicație în care debutase Mihai Eminescu.
Tot acolo a prins curaj să cânte alături de interpreții de muzică populară. Până atunci nu cântase niciodată cu orchestră, dar treptat a trecut de la privitul repetițiilor din ușă la participarea la spectacole.
Un moment important a fost în 1988, când comandantul unității i-a cerut să organizeze un program artistic de 8 Martie. A repetat alături de un soldat din Timișoara, Adrian Brânduș, care cânta la acordeon. „Fiecare dintre soldații din formație a avut flori, au ieșit din front cu armele la piept și le-au dăruit mamelor sau iubitelor câte o floare. Și am zis: «Uite ce moment frumos am putut crea dintr-o rugăminte a comandantului în care ne-am implicat toți». Nu aveam talente știu eu cât de mari în unitate, dar aveam trăirea aceea emoțională care dă frumusețe clipei”, spune Ovidiu Purdea-Someș.
În decembrie 1989, Revoluția l-a prins tot la Oradea. Avea permisie și se pregătea să plece acasă, la părinți, pentru tăierea porcului, când a fost chemat de urgență în unitate. Soldații erau îngrijorați, mai ales cei care proveneau din Timișoara și din alte zone în care aveau familiile. Comandantul l-a rugat să organizeze activități culturale pentru a-i ajuta să treacă peste tensiunea momentului. „Am cântat melodii și cântece din zona de unde erau soldații, de la Arad, de la Timișoara. Țin minte cum cântam «Frumoasă-i vecina noastră», «Eu sunt Pavel din Banat». Am cântat melodii pentru soldații care erau din Moldova, pentru că se aflase și de ceva tulburări la Iași”, își amintește artistul.
Povestea numelui Ovidiu Purdea-Someș
Numele său artistic vine tot în copilărie. Părinții mergeau zilnic la Dej, iar atunci când nu reușeau să le cumpere copiilor dulciuri aveau două explicații. Fie magazinele se închiseseră pentru că „s-au bătut domnii”, fie Someșul era „prea mare” și nu puteau trece spre magazine. „Când îmi zicea mama: «Mă, copile, a fost mare Someșul, n-am putut trece Someșul până la magazinele de bomboane», eu plângeam și, așa, înghițindu-mi lacrimile, îi spuneam: «Nu, nu-i nimic, eu o să mă fac mai mare ca Someșul»”, spune el.
Ani mai târziu, când lucra în presa militară, un articol critic despre dificultățile din armată nu a fost pe placul comandantului său. I s-a interzis să mai semneze cu propriul nume și a început să folosească pseudonime precum Cătălin Someșan, Alexandru Apostol sau Ovidiu Someș.
Apoi, în 1994, când a participat la prima ediție a Festivalului Cântecului de Cătănie, a ales să-și construiască o identitate artistică legată de locurile natale. „Ovidiu Purdea nu era cel mai potrivit nume pentru un cântăreț de muzică populară. Iar pentru că voiam să dau identitate locurilor de unde vin, atunci mi-am spus pentru prima oară Ovidiu Purdea-Someș”, explică artistul.
A obținut locul al doilea la festival, iar numele a fost afișat pentru prima dată la televizor, într-o emisiune realizată de Sava Negrean-Brudașcu. „M-am identificat cu acest nume, am dat o amprentă și locului și cântecelor mele, iar tot ceea ce e legat de Someș de acum îmi este viață și pasiune”, subliniază cântărețul.
Festivalul Cântecului de Cătănie, proiectul de suflet
În 1994 a început și povestea Festivalului Cântecului de Cătănie. Este vorba despre un proiect pornit din dorința de a recupera cântecele și mărturiile celor care au trecut prin experiența armatei și a războiului. Prima ediție a festivalului a fost câștigată de Grigore Leșe, iar Ovidiu Purdea-Someș a obținut locul al doilea. Iar din 1997 a preluat un rol important în organizare. A rămas implicat până în prezent și a contribuit inclusiv la realizarea unor culegeri de cântece de cătănie. Printre artiștii care au trecut prin festival îi amintește pe Gheorghiță Nicolae, Marius Ciprian Pop, Vlăduța Lupău, Oana Matei Coruțiu și Cătălina Rotaru.

După o pauză de opt ani, în 2026, festivalul a fost reluat și a ajuns la ediția a XII-a. Artistul spune că revenirea a însemnat reîntoarcerea la unul dintre cele mai importante proiecte ale vieții sale. „Au trecut opt ani și anul acesta am simțit că am din nou tinerețea, energia și dragul de a relua acest proiect și a fost una dintre cele mai frumoase ediții”, afirmă el.
La eveniment au fost prezentate inclusiv scrisori trimise de soldați de pe front în timpul Primului Război Mondial și uniforma unui militar român căzut în Irak, în 2007. „Căci a cânta și a imagina este una. A vedea acea uniformă și acele scrisori proiectate pe ecran sau pe scenă înseamnă cu totul altceva”, subliniază Ovidiu Purdea-Someș.
Florin Piersic, șapte ore de povești și 150 de personalități intervievate
Pasiunea pentru scris l-a dus și spre un proiect editorial special. Este vorba despre seria de volume „Și VIP-urile au fost soldați”, în care a adunat amintirile unor personalități despre perioada petrecută în armată. Ideea i-a venit în 1994, după o întâlnire întâmplătoare cu Florin Piersic, pe care l-a abordat în timp ce stăteau amândoi la coadă la pâine, în Cluj. L-a invitat acasă pentru un interviu despre armată, iar discuția a durat mult mai mult decât se aștepta. „Eu am crezut că va dura o oră jumătate, două. Dar interviul a ținut șapte ore”, spune Ovidiu Purdea-Someș.

După acel interviu au urmat discuții cu Tudor Gheorghe, Victor Rebengiuc, Dorel Vișan, Furdui Iancu, Ioan Bocșa, Ducu Bertzi, Marcel Pavel, Cristian Țopescu și mulți alții. În total, aproximativ 150 de personalități și-au povestit experiențele militare.
Iar în 2025, la împlinirea vârstei de 60 de ani, a lansat și volumul autobiografic „Un cuvânt. Un cântec. Un destin”. Cartea îmbină amintirile sale cu mărturiile celor care l-au cunoscut, inclusiv foști profesori, comandanți și colegi de breaslă. „Am vrut ca această carte să fie cât mai reală, cât mai sinceră. Pentru că eu sunt o părticică din fiecare om pe care l-am întâlnit și cu care am dat mâna”, a punctat Ovidiu Purdea-Someș.
„Folclorul nu se pierde, el evoluează”
După zeci de ani petrecuți în lumea muzicii populare, Ovidiu Purdea-Someș consideră că folclorul nu dispare, ci se transformă odată cu societatea. Dar el face diferența între cultura tradițională, legată de ritualurile și obiceiurile satului, și muzica populară, care exprimă ceea ce trăiesc oamenii în prezent. „Muzica populară este cea care aparține poporului și care merge pas în pas cu poporul. Și ceea ce se cântă astăzi este muzica poporului, ceea ce simte și trăiește poporul astăzi”, subliniază artistul.
El este de părere că, pentru ca tradițiile să fie păstrate, trebuie revitalizate mai întâi comunitățile rurale. „Nu poți cere tinerilor să se întoarcă la sat dacă acesta nu le oferă condiții decente de trai. În sensul să fie un sat modern, cu asfalt, curent, apă, căldură”, punctează Ovidiu Purdea-Someș.
De aceea el propune înființarea unor centre ale memoriei tradiționale în fiecare sat, unde bătrânii să le transmită tinerilor cântecele, dansurile, meșteșugurile și obiceiurile locului.
Iar în ceea ce privește noua generație de interpreți, Ovidiu Purdea-Someș este optimist. Consideră că „tinerii au mai multă pregătire și acces la educație muzicală decât generațiile anterioare, dar le recomand să nu imite succesul altora, ci să-și construiască propriul repertoriu. Iar singurul lucru care cred că le lipsește este răbdarea. Pentru că fiecare trebuie să-și creeze o identitate, să-și creeze un repertoriu, să-și creeze un fel de a fi”.
„Un fel de alergat după bani”
O altă problemă pe care o observă în lumea muzicii populare este „goana după onorarii și spectacole”, despre care spune că „poate îndepărta muzicienii de rolul lor de a crea emoție și de a aduce bucurie oamenilor”.
Ovidiu Purdea-Someș povestește că, atunci când este invitat să cânte, preferă să nu impună un tarif. „Eu întotdeauna spun: «Cât puteți dumneavoastră». Am cântat inclusiv în centre pentru vârstnici și în comunități în care oamenii au nevoie de apropiere și de momente de bucurie. Muzica nu ar trebui să fie doar o meserie sau o sursă de venit, ci o formă de a dărui”, punctează artistul.
