Locuința celebrei pianiste Cella Delavrancea a ajuns să fie restaurant chinezesc. Ana Rubeli, fondatoarea Festivalului „Aici a stat”, explică cum casele se schimbă, dar poveștile rămân

În cadrul Festivalului „AICI A STAT” din 2026, dedicat Cellei Delavrancea, Ana Rubeli, fondatoarea, a adus în față povești despre Bucureștiul de altădată, povești despre felul în care patrimoniul este păstrat și folosit astăzi. De la o farmacie interbelică ce ar putea deveni muzeu la casa în care a locuit pianista și până la un spațiu creativ amenajat într-o locuință veche, trecutul orașului supraviețuiește în forme diferite, uneori vizibile, alteori ascunse în spatele unor funcții noi.

Casele care păstrează urmele unei epoci

Numeroase clădiri din oraș păstrează fragmente din istoria Bucureștiului, din universul Cellei. Un exemplu bun este Casa cu Farmacie Gheorghe Hotăranu, aflată la intersecția străzilor Vasile Lascăr și Maria Rosetti. Ridicată în 1925, după planurile arhitectului Statie Ciortan, clădirea este un exemplu de arhitectură neoromânească, cu elemente decorative inspirate din stilul brâncovenesc. Farmacistul Gheorghe Hotăranu a investit aici economiile strânse în urma activității sale profesionale, începută pe aceeași stradă în 1914, și a construit un spațiu în care farmacia și locuința familiei se aflau sub același acoperiș. La parter funcționau farmacia și spațiile de lucru, iar etajele superioare erau destinate locuirii.

 „Este vorba despre un imobil interbelic ce oferă o perspectivă asupra locuirii și a activităților comerciale din orașul primei jumătăți a secolului XX. Casa a păstrat urmele unei farmacii cu laborator și mobilier conceput special pentru prepararea și depozitarea medicamentelor”, spune Ana Rubeli. 

Casa a fost concepută în jurul activității farmaceutice. Aproape întregul mobilier al farmaciei, realizat la comandă la Viena în 1925, s-a păstrat până astăzi. Dulapurile din lemn sculptat, sertarele pentru ingredientele folosite la prepararea medicamentelor, vitrinele și blaturile din marmură de Carrara oferă o imagine a felului în care funcționa o farmacie interbelică. Monograma „GH”, gravată pe unele dintre elementele originale din sticlă, amintește de proprietarul care a conceput acest spațiu pentru activitatea sa.

O farmacie cu sticluțe și amintiri

Destinul clădirii s-a schimbat în 1949, odată cu naționalizarea. Familia Hotăranu a fost evacuată, iar farmacistul a părăsit România și și-a continuat activitatea în străinătate. Farmacia a funcționat însă în continuare în clădire, inclusiv în perioada comunistă și după 1989, când a ajuns să facă parte dintr-un lanț privat. Activitatea s-a încheiat în jurul anului 2016, iar imobilul a fost cumpărat în 2017 de Colegiul Farmaciștilor din București, de la un moștenitor al familiei, pentru 850.000 de euro. 

Astăzi, Colegiul Farmaciștilor din București, proprietarul imobilului, își propune să transforme clădirea în Muzeul Farmaciei din Capitală. Proiectul presupune restaurarea și valorificarea unui spațiu care poate contribui la recuperarea unei părți din istoria profesiei farmaceutice. „Clădirea spune aceeași poveste a orașului Cellei Delavrancea, o povestea a unor spații care au avut cândva o funcție precisă și care, pentru a rămâne relevante, au nevoie să fie cunoscute, păstrate și integrate în viața comunității”, a explicat Ana Rubeli.

Casa Cellei Delavrancea este azi un restaurant chinezesc

Pe strada Mihai Eminescu nr. 151, o casă impunătoare păstrează povestea Cellei Delavrancea. Aici a locuit până la moartea sa, în 1991, iar casa a fost un spațiu al întâlnirilor culturale, pe când muzica și conversațiile cu prietenii făceau parte din viața de zi cu zi. După dispariția pianistei, moștenitorii au vândut imobilul, care a fost transformat ulterior în restaurant chinezesc. 

În aceeași curte, la numărul 149, se află și casa surorii sale, Henrieta Delavrancea-Gibory, una dintre primele femei arhitect din România. Aceasta și-a proiectat propria locuință în 1925. 

Plăcuța memorială de pe casa Cellei a ajuns acolo prin inițiativa scriitorului Ion Lazu, care a coordonat un proiect de amplasare a unor plăci dedicate scriitorilor români dispăruți. Demersul a fost inițiat în 2006 și derulat în anii următori cu sprijinul Uniunii Scriitorilor din România. Ion Lazu a confirmat ulterior că el însuși a montat placa de la adresa Cellei Delavrancea. 

Astăzi, plăcuța este unul dintre puținele semne vizibile care leagă clădirea de fosta sa locatară. 

Suvenir de București

Casa respectivă nu poate fi vizitată și nici nu mai seamănă cu locul în care a trăit pianista. Însă, o clădire care poate inspira un univers similar cu cel al Cellei Delavrancea este astăzi Maison Créative, de pe strada Suvenir, un imobil din anii 1920, cu tavane înalte, parchet din lemn și sobe care păstrează farmecul interioarelor de altădată. Este un punct de comparație pentru locuințele pe care Cella Delavrancea le descrie în memorii. 

Astăzi, spațiul găzduiește întâlniri, workshopuri și evenimente creative. Continuă să fie folosit, chiar dacă viața care se desfășoară între pereții săi este diferită de cea de acum un secol.

Bucureștiul care supraviețuiește în amintiri

Unele dintre locurile pe care le-a cunoscut Cella Delavrancea încă există și continuă să fie folosite. Altele s-au schimbat, casa copilăriei nu mai poate fi regăsită decât prin descrierile sale. Aceste spații formează o hartă afectivă a orașului, în care străzile se leagă de oameni, iar clădirile de experiențe personale.

Ana Rubeli spune că „Cella Delavrancea a lăsat în urmă o mulțime de asemenea fragmente, de la emoția pe care o simțea când urca scara Ateneului până la teama de strigoi provocată de hainele fluturate pe acoperișul unei clădiri aflate în construcție”.

Pianista a trăit suficient pentru a vedea dispariția unei lumi și transformarea alteia. Prin cărțile sale, a păstrat însă gesturile, conversațiile și emoțiile care nu apar întotdeauna în istoriile oficiale. Bucureștiul este alcătuit și din poveștile celor care au locuit în ele. Iar atunci când o casă nu mai există, câteva rânduri scrise de cineva reprezintă singura cale de a o readuce la viață.

Prin Festivalul „AICI A STAT”, Ana Rubeli propune o apropiere de oraș, una în care clădirile sunt privite ca martori ai unor vieți și epoci. Iar amintirile Cellei Delavrancea oferă o cale de a înțelege ce se ascunde în spatele lor. Chiar și atunci când o casă nu mai arată ca odinioară sau și-a schimbat complet funcția, povestea ei poate supraviețui prin documente, prin semnele păstrate pe fațade și prin oamenii care aleg să o redescopere.