Muzica clasică are nevoie de mai multă libertate, iar publicul este pregătit pentru experimente. Nicolae Dobrovicescu, NicheArt, despre prejudecățile din lumea culturală

El declară, în cadrul unui interviu pentru News Edge, că, în urmă cu câteva secole, interpreții aveau o libertate mult mai mare de a contribui la construcția muzicii. Artistul este de părere că o parte dintre aceste practici ar trebui recuperate. Ideile sale s-au regăsit și în Overtones, o serie de patru spectacole interdisciplinare desfășurate la București, între 15 și 18 octombrie 2026.

Muzica clasică, „o imitație a unor înregistrări celebre”?

Una dintre problemele importante ale muzicii clasice contemporane este, în opinia lui Nicolae Dobrovicescu, felul în care sunt pregătiți tinerii instrumentiști. Sistemul educațional pune prea mult accent pe concursuri și pe interpretarea unor lucrări extrem de dificile, spune el. Pe de altă parte, punctează artistul, improvizația, compoziția și capacitatea de a colabora cu alți muzicieni rămân în plan secund. „Apariția și dezvoltarea partiturii, răspândirea înregistrărilor și creșterea competitivității au contribuit, fiecare în felul său, la diminuarea libertății muzicianului pregătit academic”, explică violonistul.

În muzica barocă, de exemplu, partitura nu cuprindea întotdeauna toate detaliile interpretării. Muzicienii puteau adăuga ornamente melodice și improviza anumite pasaje. Ceea ce contribuia la construcția lucrării. Astăzi, în schimb, interpretul este adesea încurajat să respecte cât mai fidel o versiune consacrată. „În momentul de față, muzica clasică este de cele mai multe ori o imitație a unor înregistrări celebre, iar interpreții ajung să fie mai degrabă sportivi sau funcționari decât cercetători și oameni creativi”, spune Nicolae Dobrovicescu.

Bach, Enescu, improvizații

El nu are o părere bună în legătură cu presiunea concursurilor muzicale, unde elevii sunt evaluați adesea în funcție de dificultatea repertoriului și de performanța tehnică. „Dacă la 10 ani nu poți cânta foarte repede, ai o problemă care te poate exclude de pe podium. Dacă în clasa a XII-a nu poți cânta cele mai dificile concerte scrise vreodată, pe care mai puțin de 1% dintre muzicieni le pot interpreta la un nivel ridicat, nu ai șanse să obții recunoaștere”, explică el.

În opinia sa, pregătirea tinerilor ar trebui să pună mai mult accent pe muzica de cameră, în care instrumentiștii învață să se asculte reciproc și să se adapteze ideilor celorlalți. „Înainte să le cerem elevilor să cânte Bach după modelul înregistrărilor lui Enescu, ar trebui să îi învățăm să improvizeze. Înainte să le cerem să cânte Mozart, ar trebui să îi învățăm să își compună propria cadență, în loc să le cerem să o reproducă pe cea a lui Oistrakh”, afirmă violonistul.

Nicolae Dobrovicescu consideră că eliminarea acestor libertăți schimbă însăși natura muzicii. „Muzica instrumentală din Baroc, cântată fără improvizații și ornamente, sau cea din Clasicism, fără cadențe proprii, este echivalentă cu un film cenzurat, din care au fost eliminate scenele considerate a fi incomode”, a subliniat el. 

Overtones, armonice în limbaj muzical

Aceeași dorință de a depăși formulele consacrate se regăsește în Overtones, proiectul interdisciplinar coordonat artistic de Nicolae Dobrovicescu. Cele patru spectacole au pus în dialog muzica renascentistă și barocă, avangarda contemporană, rockul experimental, filmul, teatrul și dansul.

Primul spectacol, „Gut Feelings and Other Politics”, a combinat un film mut cu muzică veche interpretată live. „Psychedelic Quartet” a adus împreună muzica de avangardă și dansul contemporan. „Roata Norocului și Timpul care se îneacă” a transformat tarotul într-un punct de plecare pentru o improvizație sonoră participativă. Iar „You Should Smile More” a asociat rockul shoegaze cu teatrul gestual.

Proiectul organizat de NicheArt a pornit de la dorința de a face mai vizibile formele artistice care rămân în afara circuitului cultural convențional. Numele Overtones, care înseamnă armonice în limbaj muzical, este folosit ca metaforă pentru ideile și curentele artistice mai puțin vizibile.

După cele patru spectacole, Nicolae Dobrovicescu spune că reacția spectatorilor a confirmat faptul că publicul este mai deschis la experiențe neobișnuite decât se presupune uneori. „Publicul bucureștean este la fel de dornic să experimenteze, precum publicul vienez sau berlinez”, afirmă el. 

Arta experimentală în contextul potrivit 

În opinia sa, organizatorii culturali ajung uneori să limiteze accesul la experiențe noi din cauza propriilor prejudecăți despre ceea ce oamenii ar putea sau nu să înțeleagă. „De multe ori, organizatorii au propriile preconcepții despre artă și ajung să priveze publicul de experiențe pe care le consideră prea dificile sau inaccesibile. Cred că soluția este să plasăm arta experimentală în contextul potrivit și să avem încredere în artiști”, explică artistul.

Violonistul consideră că diversitatea creației contemporane este mult mai mare decât cea reflectată în programele instituțiilor culturale. El estimează că aproximativ 70% din repertoriul abordat de filarmonicile și operele din lume provine din perioada 1800–1950, în timp ce muzica mai veche, creațiile contemporane și formele interdisciplinare sunt mult mai slab reprezentate. „Statisticile nu reflectă lipsa de diversitate a creației contemporane, ci incapacitatea circuitelor de distribuție de a o reprezenta”, spune Nicolae Dobrovicescu.

Taylor Swift, Radiohead și Luis Gabriel

O altă schimbare observată de el este felul în care tinerii se raportează la muzică. Dacă generațiile anterioare se identificau adesea cu un anumit gen sau curent artistic, publicul tânăr de astăzi pare să fie mai degrabă atras de comunități în care gusturile muzicale diferite pot coexista. „Dacă în anii ’90–2000 tinerii se identificau în mod specific cu un curent artistic și, în unele cazuri, cu anumite trupe sau artiști, astăzi publicul se identifică mai degrabă cu comunități”, explică Nicolae Dobrovicescu. El vine cu exemplul petrecerilor din București. „O petrecere bună poate să includă Taylor Swift, Radiohead și Luis Gabriel, atât timp cât oamenii din club împărtășesc un set de valori comune”, spune artistul.

Chiar dacă tinerii sunt deschiși la experiențe noi, atragerea lor către evenimente culturale rămâne dificilă. Cercetarea făcută pentru Overtones i-a arătat echipei că generația Z este atentă la modul în care își cheltuiește timpul și banii, chiar dacă descoperă multe dintre activități prin intermediul rețelelor sociale.

Problema apare atunci când un proiect independent încearcă să câștige vizibilitate. Evenimentele cu un istoric solid au deja un public fidel. În timp ce organizațiile aflate la început trebuie să își construiască de fiecare dată comunitatea. „În acest context, penetrarea algoritmilor rețelelor de socializare a devenit cea mai mare provocare. În momentul de față, din perspectiva comunicării, sectorul cultural independent funcționează pe principiul Meșterului Manole. Ceea ce investește azi în vizibilitate pierde mâine, imediat ce proiectul se termină”, atrage atenția Dobrovicescu.

Un film mut pentru a explica istoria muzicii 

Un exemplu al modului în care încearcă să apropie publicul de muzica veche este „Gut Feelings and Other Politics”, spectacol pentru care Nicolae Dobrovicescu a scris scenariul, a semnat regia și a participat și ca violonist. Ideea a pornit de la dorința de a oferi spectatorilor context istoric fără a întrerupe experiența muzicală cu explicații lungi. „În general, am o mare reticență față de concertele în care jumătate din timp se cântă, iar restul se explică ceea ce se cântă. Totodată, înțeleg nevoia de contextualizare a muzicii”, spune el.

Filmul, conceput ca un colaj de inspirație dadaistă, a prezentat evenimente și personaje istorice care ajută la înțelegerea lumii în care au fost create lucrările muzicale. Unul dintre exemple este Franța secolului al XVII-lea, în timpul domniei lui Ludovic al XIV-lea, când muzica de la curte avea și un rol politic și contribuia la reprezentarea puterii monarhice.

Un alt episod pornește de la compozitorul Claudio Monteverdi și de la idealizarea iubirii din lucrările sale, pe care regizorul a ales să o pună în contrast cu povestea pictoriței Artemisia Gentileschi, agresată de profesorul ei, Agostino Tassi. În timpul procesului din 1612, tânăra a fost supusă torturii pentru verificarea declarațiilor. Nicolae Dobrovicescu a folosit acest episod pentru a arăta diferența dintre reprezentările idealizate ale iubirii și condiția femeilor în societatea epocii. „Raportarea la versuri și la muzica acelei perioade se schimbă considerabil atunci când înțelegem ce însemna iubirea și care era statutul femeii în societatea respectivă”, explică el.

Filmul aduce în discuție și teme contemporane, precum violența, sexualizarea și abuzul de putere. „Deși societatea s-a schimbat, absurdul obsesiei pentru putere a rămas la fel de prezent, iar mecanismele de dominație, abuz și instrumentalizare a artei și artistului nu au dispărut”, spune artistul.

Tinerii și descoperirea muzicii clasice

Nicolae Dobrovicescu consideră că apropierea publicului de muzica clasică presupune și schimbarea spațiilor în care aceasta este prezentată. Sălile tradiționale pot fi asociate de tineri cu elitismul, cu reguli necunoscute și cu o atmosferă care nu îi încurajează să participe la viața culturală, conform artistului. În plus, Bucureștiul are puține săli construite special pentru concerte de muzică clasică, iar închirierea celor existente este costisitoare. „Există o reticență considerabilă față de proiectele experimentale, privite cu scepticism de managerii instituțiilor cu profil muzical”, adaugă violonistul.

Interesul pentru spațiile alternative a existat încă de la primele sale proiecte. În 2019, prin KamerArt Experience, a organizat un eveniment într-o fostă parcare R.A.T.B., unde muzica de cameră a fost asociată cu poezia, teatrul, dansul și jocurile video. Astfel de spații, în opinia lui Nicolae Dobrovicescu, pot schimba relația publicului cu spectacolul și pot transforma concertul ȋntr-o experiență specială.

„Am învățat cât de importantă este echipa”

În 2017, Nicolae Dobrovicescu a fondat Orchestra KamerArt. Iar în anii următori a dezvoltat proiecte interdisciplinare și producții independente. Organizația a trecut apoi printr-un proces de reorganizare și a devenit NicheArt, asociația care a coordonat Overtones. Violonistul spune că una dintre cele mai importante lecții a fost legată de munca în echipă. „Am învățat multă birocrație, dar mai ales am învățat cât de importantă este echipa”, afirmă el.

Overtones a fost cofinanțat în proporție de 90% din fonduri publice, prin Administrația Fondului Cultural Național (AFCN), potrivit lui Nicolae Dobrovicescu. Organizatorii au ales să ofere bilete cu prețuri flexibile, astfel încât spectatorii să poată participa indiferent de situația financiară. „Liberul acces la cultură ar trebui să fie un drept și mi-aș dori să văd mai multe inițiative asemănătoare”, spune el. În opinia sa, finanțarea publică presupune și o responsabilitate față de societate. „Credem că acest model este o soluție de compromis prin care oferim tuturor șansa de a participa la evenimentele organizate, indiferent de situația financiară în care se află”, a punctat artistul.

NicheArt pregătește pentru perioada următoare lansarea platformei niche.art, anunțată pentru începutul anului 2027. Aceasta ar urma să includă un calendar centralizat de evenimente și un magazin online prin care artiștii și organizațiile independente să își promoveze activitatea și produsele. În paralel, asociația pregătește noi producții artistice și un proiect dedicat cluburilor de noapte din București, prin care își propune să promoveze muzica cultă de nișă și tinerii artiști independenți.