O arhivă care adună amintirile Bucureștiului. Ilinca Micu, cofondatoarea urbae.ro: „Clădirile rămân, dar ce s-a trăit în ele se pierde dacă nu e documentat”

Primul capitol al proiectului, „La Romană”, documentează Piața Romană și șase clădiri care au influențat viața zonei. Este vorba despre Casata, Grădinița, Nottara, Eva, Studio și Leonida. Inițiativa, dezvoltată de Asociația HopDocs, adună fotografii, înregistrări audio, interviuri, cercetări arhitecturale și mărturii personale, cu scopul de a păstra povești care rareori ajung în arhivele oficiale. Ilinca Micu, documentaristă și cofondatoarea urbae.ro, spune în cadrul unui interviu pentru News Edge că totul a pornit de la un balcon din blocul Casata, de pe Bulevardul Magheru.

Un balcon care a devenit document

„Un spațiu mic, privat, de unde am putut privi strada, clădirile, oamenii, modelele, Revoluția, mineriadele, marșurile și toate schimbările care au transformat zona an după an. Am realizat că acel balcon este, de fapt, un document. Și că există sute de astfel de documente în amintirile oamenilor, neînregistrate, nearhivate, pe cale să se piardă”, povestește Ilinca Micu.

Ideea proiectului a pornit de la convingerea că istoria unui oraș nu poate fi înțeleasă doar prin clădirile sale sau prin documentele administrative. În spatele fiecărui spațiu există oameni, obiceiuri și experiențe care pot dispărea dacă nu sunt consemnate. „Orașele se transformă repede și ireversibil. Clădirile rămân, dar ce s-a trăit în ele se pierde dacă nu e documentat. Nu vorbim de o pierdere abstractă, vorbim de povești concrete care nu apar în niciun ziar și în niciun dosar de arhivă. Dacă nu le adunăm acum, dispar odată cu oamenii care le poartă”, explică documentarista.

Ce înseamnă memoria afectivă a orașului

Memoria afectivă este legătura dintre oameni și locurile în care au trăit anumite experiențe. Poate fi vorba despre un cinematograf, un magazin, o terasă sau o stradă traversată zilnic. „Ne referim la acea legătură concretă dintre om și loc, clădire, stradă; ce ai simțit acolo, ce s-a întâmplat, cine erai în momentul acela”, spune Ilinca Micu.

Uneori, cele mai importante amintiri sunt legate de lucruri obișnuite. „Poate fi profiterolul de la Casata, poate fi sandvișul luat de la Everest la 5 dimineața după club, un film văzut la Studio, berea de la Grădinița, o casetă cumpărată de la Romană. Colectăm toate aceste frânturi de memorie”, explică documentarista. 

Experiențele personale completează istoria oficială și arată cum au folosit oamenii orașul de-a lungul timpului. O cofetărie poate fi, pentru cineva, locul unei întâlniri, în timp ce pentru altcineva poate reprezenta o parte importantă a adolescenței.

Legătura dintre om și spațiu se construiește și prin repetarea unor gesturi cotidiene. „Casa, clădirea, spațiul în care locuim sau lucrăm pentru o perioadă mai lungă de timp, ceea ce vedem pe fereastră în fiecare zi, repetitivitatea, derularea unei imagini, formele acelea în care petrecem multe ore se întipăresc în memorie ca niște frame-uri recurente, mereu la fel”, subliniază cofondatoarea urbae.ro.

Bucureștiul din documente și Bucureștiul oamenilor

Un bloc poate fi descris prin anul construcției, numărul de etaje și arhitectura sa. Astfel de informații nu spun însă totul despre viața din jurul lui. „Documentele oficiale îți spun că un bloc a fost construit în 1980, că are atâtea etaje și atâtea apartamente. Nu îți spun că la Alimentara Leonida se stătea la coadă ore întregi, că la Cinema Studio s-au format gusturi cinematografice, că în gangurile de lângă metrou s-a născut o întreagă subcultură. Aceste lucruri există doar în memoria oamenilor. urbae.ro există pentru a le pune în dialog cu documentul oficial”, spune Ilinca Micu.

Proiectul nu își propune să separe istoria clădirilor de cea a oamenilor, ci să le documenteze împreună. „Nu ai cum să le privești separat, ele coexistă. Iar noi ne propunem să le dăm importanță în aceeași măsură”, afirmă cofondatoarea urbae.ro.

Printre poveștile pe care echipa le urmărește se numără cea a proiecționistului de la Cinema Studio, a unei cabiniere de la Teatrul Nottara care lucrează de 38 de ani în aceeași clădire, a tinerilor care se întâlneau lângă gurile de metrou în anii ’90 și a celor care se întâlnesc astăzi în aceeași zonă. Echipa documentează inclusiv experiența „maistrului constructor care a ridicat blocul Casata după cutremur și astăzi locuiește în el”. Astfel de mărturii pot arăta cum s-au schimbat obiceiurile, locurile de întâlnire și viața comunității. Ele oferă o imagine mai completă a orașului decât simpla descriere a clădirilor.

De ce Piața Romană

Piața Romană a fost aleasă drept prim capitol al proiectului pentru că păstrează urmele mai multor perioade istorice și continuă să fie un punct de întâlnire pentru generații diferite. „Piața Romană e unul dintre locurile în care Bucureștiul se poate citi cel mai bine. A traversat perioada interbelică, deceniile de comunism în toate nuanțele lor, Revoluția, mineriadele, tranziția. A fost zgâlțâită de cutremure, a văzut cum se privatizează spațiile publice și cum apar și dispar locuri de întâlnire. Și totuși rămâne, în continuare, un punct de întâlnire pentru fiecare generație”, explică Ilinca Micu.

Cercetarea urmărește șase clădiri, respectiv Casata, Grădinița, Nottara, Eva, Studio și Leonida și activitățile care au dat viață zonei. Dincolo de arhitectură, contează cinematograful, teatrul, magazinul sau terasa și felul în care au contribuit la identitatea locului. „Exact această continuitate în schimbare ne interesează”, spune documentarista.

Cum funcționează urbae.ro și ce urmează

Expoziția „La Romană”, organizată la Bucharest Architecture Forum între 1 și 14 octombrie, a oferit publicului o primă întâlnire cu materialele adunate de echipă, cu fotografii documentare și de arhivă, înregistrări audio, cercetare arhitecturală și microistorii. „Expoziția a fost un preview, o primă întâlnire cu materialele adunate. Pe platformă, totul va fi mai extins și mai interactiv, fiecare clădire va avea propriul dosar, cu toate straturile de documentare. Și arhiva va continua să crească, pentru că oricine poate contribui”, explică Ilinca Micu.

Publicul poate participa la dezvoltarea arhivei prin fotografii, înregistrări și amintiri personale. Echipa a urmărit, prin expoziție, să vadă dacă poveștile prezentate îi fac pe oameni să-și amintească propriile experiențe sau să aducă informații noi. „Expoziția nu e un punct final, e o invitație. Vrem să vedem ce declanșează în oameni și ce aduc ei în schimb”, spune cofondatoarea proiectului.

Cercetarea continuă și după închiderea expoziției de la Bucharest Architecture Forum. Din 24 octombrie, proiectul s-a mutat la Random House Bucharest, unde va rămâne până pe 6 noiembrie și va organiza evenimente conexe. În paralel, arhiva va fi completată cu noi interviuri, fotografii și mărturii.

Piața Romană este doar primul capitol. „Urmează alte zone din București. Pe termen mai lung, vrem să extindem proiectul și în alte orașe din România. Memoria urbană afectivă nu e un fenomen exclusiv bucureștean”, afirmă Ilinca Micu.

Ce ar trebui să păstrăm pentru generațiile viitoare

Cofondatoarea urbae.ro spune că un scop important al proiectului este păstrarea lucrurilor aparent obișnuite, care pot dispărea fără să fie documentate. Când vorbește despre ce ar trebui să păstrăm din Bucureștiul de astăzi pentru ca oamenii din 2050 să înțeleagă cum era orașul, Ilinca Micu subliniază că „exact ce facem acum, vocile oamenilor. Nu monumentele, nu clădirile emblematice, ci micile ritualuri cotidiene care dau viață unui loc. Cum arăta o zi la piață, cum suna un cinematograf plin, cum se vedea un cartier de la fereastra unui autobuz. Lucrurile astea nu le găsești în niciun document oficial și tocmai de aceea dispar primele.”

Prin urbae.ro, echipa încearcă să aducă laolaltă aceste mărturii și istoria spațiilor în care s-au petrecut. O clădire poate rămâne în picioare. Însă experiențele oamenilor care au trecut prin ea se pot pierde odată cu trecerea timpului. Echipa își propune să păstreze această legătură dintre spațiu și memorie, astfel încât Bucureștiul să poată fi înțeles și prin viețile care s-au desfășurat în el.