Radu Rizescu, antrenorul campionilor și al gustului, a dus România pe podiumul mondial al degustării în orb

Vinul are o memorie a locului, dar și una a oamenilor care îl cultivă, îl înțeleg și îl duc mai departe. În spatele unei sticle reușite se află munca din vie, deciziile vinificatorului, răbdarea timpului și, nu în ultimul rând, discernământul celui care știe să o aleagă. În lumea aceasta, excelența nu se obține prin simpla acumulare de experiențe, ci printr-o curiozitate care nu se stinge.

Radu Rizescu a transformat această curiozitate într-un proiect național. Antrenorul echipei României de degustare în orb a construit, alături de câțiva specialiști pasionați, un drum care a dus la titlul mondial din 2023. Trei ani mai târziu, România a încheiat competiția din 2026 pe locul al șaselea, într-un domeniu în care diferențele dintre concurenți se măsoară uneori în detalii aproape imperceptibile.

L-am întâlnit la Craiova, în cadrul celei de-a doua ediții a festivalului Treasures of the East. Acolo am avut ocazia să particip la o degustare de spumante italiene, ghidată de domnia sa. Am început să vorbim despre copilărie și despre primele amintiri legate de vie. De acolo, conversația a ajuns firesc la degustare, competiție și la locul pe care vinul românesc îl poate ocupa într-o piață internațională tot mai exigentă. Dincolo de performanța sportivă a degustării în orb, el vorbește despre provocările producătorilor români: promovarea insuficientă, prețurile care trebuie raportate la piața internațională, nevoia de asociere și adaptarea la gusturile consumatorilor. Pentru Radu Rizescu, vinul nu este doar un produs comercial, ci o lume care cere curiozitate, disciplină și disponibilitatea de a învăța mereu.

Copilăria, între Măgura Șimleului și viile de lângă Segarcea

Eu vin din Șimleu Silvaniei, de la câteva sute de metri de Spumante Silvania, cu viile de pe dealul Măgura admirându-le de pe balcon. Pentru mine, peisajul acesta a făcut parte din copilărie. Și Radu Rizescu a crescut cu lumea vinului în apropiere, deși într-un alt decor. A petrecut mult timp la bunici, într-un sat din apropierea Craiovei, la câțiva kilometri de Segarcea. Bunicii aveau o vie cu soiuri nobile, pe care o îngrijeau cu atenție. Pe dealurile din jur, sătenii cultivau fiecare câte un petic de vie și aveau câte un nuc sub care se odihneau la umbră, în zilele fierbinți ale verii.

Copiii îi însoțeau pe adulți în vie. Vara urmăreau lucrările, iar toamna ajutau la cules. Exista și un foișor înălțat, de unde strugurii puteau fi supravegheați. Rizescu își amintește cum își privea bunicul pregătind butoaiele și apoi făcând vinul. Era o experiență simplă, de familie, dar în care fiecare gest avea rostul său.

Asemenea amintiri nu se transformă întotdeauna într-o profesie. Uneori rămân doar imagini dragi, legate de un loc și de oameni. Alteori, ele așteaptă ani întregi până când experiența și curiozitatea le dau un sens nou. În cazul lui Radu Rizescu, copilăria petrecută lângă vie a devenit, mai târziu, un punct de întâlnire între memorie și profesie. Uneori, drumul spre o pasiune începe înainte să-i cunoaștem numele.

De la inginerie și comerț la studiul vinului

Radu Rizescu a urmat studii tehnice și a terminat facultatea în anii ’90, într-o perioadă în care societatea românească se schimba rapid. A intrat în activitatea comercială și a vândut produse din domenii diferite, până când, la un moment dat, a ajuns să lucreze și cu vinuri. De aici, distanța dintre profesie și pasiune s-a măsurat în ore de studiu. Sugestia de a urma cursuri de specializare a venit din partea soției sale, iar el a început să aprofundeze un domeniu în care experiența practică nu poate înlocui cunoașterea.

Vinul cere mai mult decât un vocabular bogat și o memorie bună. Pentru a-l înțelege, trebuie să cunoști soiurile, regiunile, solurile, clima și tehnicile de vinificație, dar și felul în care toate acestea se întâlnesc în pahar. Degustarea presupune să observi, să compari și să formulezi concluzii fără să lași impresia de moment să țină loc de analiză.

A urmat lectura publicațiilor internaționale, iar printre reperele sale s-a aflat La Revue du vin de France, revista franceză de referință pentru lumea vinului. Acolo a descoperit informații despre Campionatul Mondial de Degustare în Orb și a observat că România nu figura printre țările participante. A luat legătura cu redacția și și-a exprimat intenția de a forma o echipă românească. Răspunsul a fost încurajator, iar ideea a început să capete contur. România urma să fie reprezentată nu doar ca țară producătoare de vin, ci și prin oameni capabili să recunoască și să evalueze vinuri din întreaga lume.

Cum s-a construit echipa care a devenit campioană mondială

A găsi câțiva degustători experimentați era doar începutul. Pentru o competiție internațională, pasiunea individuală trebuie transformată într-o capacitate de lucru colectiv. Membrii echipei trebuie să-și pună cunoștințele laolaltă, să compare impresii și să ajungă la răspunsuri argumentate într-un timp limitat. Radu Rizescu s-a consultat cu prieteni din lumea vinului și a căutat oameni dispuși să se implice în acest proiect temerar. Au răspuns invitației Julia Scavo, care a fost și căpitanul echipei, Valentin Ceafalău, Horia Hasnaș, Cosmin Udrea și Sanda Capu. Au urmat antrenamente, studiu și degustări menite să pregătească echipa pentru varietatea și dificultatea probelor.

Perseverența lor a fost răsplătită în 2023, când România a câștigat Campionatul Mondial de Degustare în Orb organizat în Franța. Victoria a venit într-o competiție strânsă, în care echipa românească a încheiat cu un punct înaintea Țărilor de Jos. Pentru lumea vinului din România, rezultatul a fost mai mult decât un trofeu: a demonstrat că specialiștii noștri pot concura de la egal la egal cu reprezentanții unor țări cu tradiție.

A câștiga un campionat mondial înseamnă însă și începutul unei alte etape. Performanța trebuie susținută, iar o echipă nu poate rămâne neschimbată la nesfârșit. Oamenii au alte responsabilități, oboseala se acumulează, iar motivația trebuie regăsită. Pentru antrenor, provocarea nu se încheie odată cu ridicarea trofeului.

Ce urmează după titlul mondial

L-am întrebat pe Radu Rizescu ce faci după ce câștigi titlul mondial. Răspunsul său vorbește despre o problemă familiară oricărui om care încearcă să construiască ceva durabil. Cum continui după ce ai atins un obiectiv major?

„Nu e deloc ușor să ajungi la succes nicăieri, nici în domeniul acesta. Problema e ce faci mai departe. Mi-am dorit să merg mai departe și cu alte formule de echipă. Exista oboseala, saturația la un moment dat a colegilor și prietenilor cu care am început acest drum. Am încercat să găsesc noi oameni care să fie interesați să fim prezenți. Voiam ca lumea vinului să știe și prin noi că există oameni în România care au cunoștințe bune despre vin, că există pasionați, care au ce spune cu substanță în acest domeniu”, mi-a explicat Radu Rizescu.

Dincolo de clasamente, miza rămâne aceeași. România să fie prezentă, constant și credibil, într-un domeniu în care reputația se construiește în timp. Participarea la un asemenea campionat presupune întâlnirea cu specialiști și vinuri din numeroase țări. Apoi e schimbul de experiență cu ceilalți competitori. Este o formă de evaluare care nu poate fi înlocuită de simpla încredere în propriile capaciități.

La acest nivel, rezultatul contează. Dar contează și felul în care o echipă își continuă activitatea după un succes răsunător sau după o ediție mai puțin reușită. Antrenorul trebuie să accepte atât presiunea așteptărilor, cât și judecata inevitabilă a clasamentului. Iar pentru a continua, are nevoie și de oameni noi, de energie și disponibilitatea de a învăța din fiecare experiență.

Locul șase în 2026 și valoarea unei prezențe constante

După titlul din 2023, echipa României a continuat să participe la Campionatul Mondial de Degustare în Orb. În 2024 a încheiat pe locul al optulea, iar în 2025 a coborât în clasament. Ediția din 2026 a adus o revenire importantă. România a ocupat locul al șaselea, într-o competiție câștigată de Franța. Aceasta și-a adjudecat nu mai puțin de cinci titluri mondiale începând din 2014, al doilea an de organizare a competiției. România a intrat în galeria marilor campioni, alături de Franța, Spania, Suedia, Chile, Luxemburg și Italia. A făcut-o, în această privință, cu ajutorul lui Radu Rizescu și echipele alcătuite și antrenate de el.

Locul șase nu este titlul mondial, dar nici nu trebuie privit ca o simplă consolare. Într-o probă care cere cunoaștere, precizie și capacitatea de a identifica originea unui vin prin indicii senzoriale, clasarea între cele mai bune echipe ale lumii reprezintă o performanță în sine. Revenirea în competiție, după o clasare în partea inferioară este un semn de maturitate.

Pentru Radu Rizescu, participarea are și o miză de reprezentare. În contact cu producători, jurați și degustători din alte țări, România devine cunoscută prin oamenii săi, prin nivelul lor de pregătire și prin felul în care se raportează la vin. Imaginea unei țări viticole nu se construiește numai prin volumele produse sau prin suprafața podgoriilor, ci și prin competența celor care pot vorbi despre vin cu autoritate.

„Din păcate, în acest moment, avem mai mult oameni care se pricep la vin, decât o producție la nivel internațional, dar aceasta e o altă discuție”, observă Radu Rizescu.

Este o constatare care deschide o temă importantă. România are specialiști bine pregătiți și vinuri de calitate, însă recunoașterea internațională nu vine automat. Ea presupune promovare, distribuție, consecvență și o înțelegere realistă a piețelor pe care producătorii vor să intre.

Campionatul francez, o școală de degustare și de descoperire

Campionatul Mondial de Degustare în Orb organizat de La Revue du vin de France se desfășoară anual, fiecare ediție fiind într-o altă regiune viticolă reprezentativă. Competiția devine astfel și o ocazie de a aduce în atenția lumii vinului podgorii, producători și stiluri diferite, într-o țară în care cultura vinului este profund legată de identitatea locală.

Pentru participanți, concursul înseamnă mai mult decât cele câteva ore de degustare. Întâlnirile cu producătorii, accesul la vinuri din regiuni diferite și conversațiile cu alți specialiști pot deschide perspective noi. Uneori, un vin descoperit într-o astfel de împrejurare devine o referință, alteori o sursă de inspirație sau o alegere pentru propria selecție comercială.

Radu Rizescu nu a renunțat la activitatea de vânzare a vinurilor. Experiența acumulată în lumea degustării îl ajută să descopere etichete pe care le consideră interesante și să le aducă în atenția consumatorilor din România. Spune că nu lucrează sub presiunea de a vinde cu orice preț. Îl interesează vinurile care îi plac și pe care le poate recomanda cu convingere, nu doar cele ușor vandabile.

În acest sens, activitatea sa de antrenor depășește echipa națională. Prin selecțiile pe care le face și prin felul în care vorbește despre vin, el îi invită și pe consumatori să-și educe gustul, să compare și să descopere. Un vin bun nu are nevoie de o poveste inventată. Dar vinul poate deveni mai expresiv atunci când înțelegem locul, soiul și munca din spatele lui. Un degustător bun recunoaște vinul; un degustător generos îi învață și pe ceilalți cum să-l descopere.

Vinul românesc, între calitate, preț și promovare

Radu Rizescu e de părere că producătorii români trebuie să privească mai atent către piața internațională. Participarea la târgurile de profil le oferă ocazia să compare vinurile și prețurile, să observe concurența și să înțeleagă ce caută distribuitorii și consumatorii din alte țări. O spune și din calitate de jurat la concursurile de profil.

„La calitate stăm bine, nivelul vinurilor românești crește constant. Ce trebuie corijat este promovarea, iar asocierea producătorilor ar sluji interesul comun”, spune el.

Calitatea este esențială, dar nu rezolvă singură toate problemele comerciale. Un vin trebuie să ajungă la publicul potrivit, să aibă un preț justificat și să fie susținut de o prezentare coerentă. Într-o piață internațională cu o ofertă foarte largă, producătorul nu se poate baza doar pe convingerea că vinul său este bun. Trebuie să demonstreze de ce merită ales. Prețul este unul dintre punctele sensibile. Radu Rizescu observă că unii producători români își evaluează vinurile fără să le raporteze suficient la alternativele disponibile pe piețele internaționale. Consumatorul compară, iar faptul că un vin provine din România nu îl scutește de concurență. În același timp, nici prețul scăzut nu poate fi singurul argument de vânzare.

„Așadar, nu poți rămâne și să cunoști doar vinurile tale, vinurile din țara ta, să crezi că nu-ți trebuie nimic mai mult. Ai nevoie să fii prezent în această lume, să te compari din toate punctele de vedere cu ce înseamnă piața internațională, atât la calitate, cât și la nivel de preț”, subliniază el. În fond, piața nu este un examen în care originea ține loc de răspuns. Vinurile trebuie să-și găsească locul prin calitate, identitate și valoare. Iar producătorii care înțeleg concurența pot învăța din ea fără să-și abandoneze specificul.

Mai proaspăt, mai expresiv, mai atent la consumator

În opinia lui Radu Rizescu, de la Dagmar, producătorii trebuie să fie atenți și la schimbările de gust. O parte a publicului caută vinuri mai lejere, mai proaspete și mai fructate. A răspunde acestor preferințe nu înseamnă să faci vinuri simpliste sau lipsite de caracter, ci să înțelegi ce poate oferi un stil contemporan fără să pierzi echilibrul și identitatea.

„Pe de o parte, trebuie să se adapteze la stilul de a face vin care să placă tuturor. Când spun asta, nu înțeleg să faci ceva facil, ci să faci ceva de calitate și în ton cu tendințele de a face vinuri mai lejere, mai proaspete, mai fructate. Pe de altă parte, să nu mai fie atât de suficienți și de mulțumiți de sine înșiși. Pentru că trebuie să fii totdeauna un pic nemulțumit, să-ți pui întrebări și să încerci să fii mai bun”, spune Radu Rizescu.

Este un sfat care depășește vinificația. Într-un domeniu în care tradiția are greutate, există riscul ca experiența să se transforme în autosuficiență. Dar nici moda nu poate fi unicul ghid. Un vin bun trebuie să aibă o identitate recognoscibilă și să ofere plăcere dincolo de momentul în care este lansat.

Piața s-a schimbat și în privința fidelității consumatorilor. Vinul făcut în gospodărie și băut din generație în generație rămâne o parte a culturii locale. Însă producătorii comerciali trebuie să țină cont de alte așteptări. Consumatorii descoperă mereu etichete noi, iar restaurantele și magazinele trebuie să le ofere motive să revină. Provocarea nu este să alergi după fiecare modă, ci să faci vinuri clare, bine construite și suficient de expresive pentru a rămâne relevante. În vie, munca se măsoară în anotimpuri. În piață, uneori, atenția consumatorului se câștigă în câteva secunde. Producătorul trebuie să le înțeleagă pe amândouă.

Restaurantele și identitatea locului

Discuția ajunge firesc la restaurante și la felul în care acestea aleg vinurile pentru meniuri. În Oltenia, consideră Radu Rizescu, ar fi firesc ca restaurantele să ofere o prezență consistentă a vinurilor din regiune. Nu este vorba despre a exclude producătorii din alte zone. E despre a construi o relație mai vizibilă între bucătăria locală, loc și vin.

„Restaurantele trebuie să înțeleagă că interesul lor nu este să câștige prin listarea unui vin cu o taxă. Ele trebuie să aibă meniuri variate și să respecte un profil local. Suntem în Oltenia, așadar este firesc ca restaurantele să aibă vinuri din această zonă. Ar trebui să-și găsească un producător care să le reprezinte, nu neapărat foarte mare”, spune el.

Rizescu a întâlnit acest model în Franța, unde restaurantele mici includ adesea vinuri de la producători din apropiere. O asemenea alegere poate crea o legătură între bucătărie și peisajul viticol. Ea îi oferă clientului o experiență care nu se reduce la consumul unei mese.

Vinul devine parte din identitatea locului

Diversitatea contează și ea. Dacă două restaurante vecine au liste aproape identice, clientul pierde ocazia de a descoperi ceva nou. Marile podgorii sunt reprezzentate de producători ale căror vinuri își pot găsi locul pe numeroase liste. Dar, alături de numele consacrate, există crame mai mici și vinuri regionale care merită să fie descoperite.

„Trebuie să ne diferențiem. Și cum facem asta? Având ceva ce nu are vecinul. Așa, dacă localul vecin are pe listă Purcari și Recaș, iar eu fac la fel, clienții vor întâlni la infinit același meniu de vinuri, ceea ce nu este normal. Desigur, ambii producători fac vinuri foarte bune, care merită să fie prezente peste tot.”

O listă de vinuri bine gândită nu este doar un inventar de sticle. Ea poate spune ceva despre gustul celui care a alcătuit-o, despre bucătăria restaurantului și despre regiunea în care se află. Iar pentru producătorii locali, prezența în restaurantele din apropiere poate fi un prim pas către o vizibilitate mai mare.

Antrenor de campioni și antrenor de gust

În lumea sportului, antrenorul este cel care pregătește echipa pentru momentul în care nu mai există timp de explicații, ci doar de decizii. La degustarea în orb, presiunea este diferită, dar principiul rămâne asemănător. Cunoștințele trebuie să fie atât de bine exersate, încât să poată fi folosite cu precizie în condiții de incertitudine.

Radu Rizescu a construit o echipă care a ajuns pe cea mai înaltă treaptă a podiumului mondial. El a continuat apoi să caute formule prin care România să rămână prezentă în competiție. În același timp, și-a păstrat interesul pentru vinurile pe care le poate descoperi și recomanda publicului din țară.

De aceea, i se potrivește și un titlu neoficial: antrenor de gust. Nu pentru că ar putea dicta cuiva ce vin trebuie să-i placă. Pentru că îl încurajează să compare, să fie curios și să-și formeze propriile repere. Gustul nu se educă prin intimidare sau printr-un vocabular complicat, ci prin experiență, atenție și plăcerea descoperirii.

Într-o lume a vinului în care eleganța se întâlnește cu știința, iar simțurile se educă prin exercițiu, un campionat mondial poate fi o probă de excelență. Dar valoarea lui se măsoară și în ceea ce rămâne după competiție. Oamenii pe care îi aduce împreună, vinurile pe care le face cunoscute și curiozitatea pe care o trezește devin o carte de vizită prețioasă.

Vinul bun nu se termină la ultima înghițitură

Poate că România nu a convins încă marii negustori internaționali să-i acorde locul pe care îl merită vinurile sale. Dar are oameni care cunosc lumea vinului dincolo de propriile podgorii și care pot sta de vorbă, de la egal la egal, cu specialiștii celor mai vechi țări viticole. Radu Rizescu este unul dintre ei. E un om care a pornit de la amintirea bunicului pregătind butoaiele și a ajuns să pregătească echipe pentru o competiție mondială.

În vie, nimic nu se grăbește fără consecințe. În degustare, nimic nu se recunoaște fără atenție. Iar într-o piață concurențială, nimeni nu-și câștigă locul doar fiindcă îl consideră meritat. Îți trebuie răbdare să crești strugurii, ai nevoie de rigoare să faci vinul, experiență să-l înțelegi și generozitate să-l împărtășești.

Titlul mondial din 2023 și locul șase din 2026 spun povestea unei echipe. Dar e și povestea unei ambiții care nu se oprește la un trofeu. Pentru Radu Rizescu, miza este ca România să fie recunoscută nu doar pentru vinurile pe care le produce, ci și pentru oamenii care știu să le înțeleagă pe ale lumii.

Iar dacă un vin bun ne învață să înțelegem mai nuanțat locul din care vine, poate că un degustător bun ne învață să privim mai atent și lumea din jur. Până la urmă, un vin reușit nu se termină la ultima înghițitură. El rămâne în memorie, deschide o conversație și ne face să vrem să descoperim următorul pahar.