„Cam o dată pe săptămână sunt la Cotroceni să discutăm toate temele zilei și este între patru ochi, într-o sală în care garantat nu sunt microfoane, deci ce discutăm doar el și eu știu”, a declarat Dominic Fritz la interviul amintit.
Problema lui Dominic Fritz în relația cu Nicușor Dan nu vine din relația de prietenie sau apropiere politică. Nici din încălcări ale Constituției, nici din dubla cetățenie a lui Fritz. Problema lui Fritz (sau mai degrabă a Președintelui) este că primarul Timișoarei are gura cam mare și din două una: ori vrea să pară mai important decât e ori chiar e un factor de influență în relația cu Nicușor și ține ca toată lumea să afle.
Nu ar fi nici primul nici ultimul în relația cu acest președinte sau cu alții, dar ar fi primul care o spune fără să fie destituit (vezi cazul Orban, care și el vroia să se știe că nu e mobilă pe la Cotroceni). În cazul lui Fritz, vorbind desigur despre o „destituire” simbolică, nefiind angajatul Președintelui, ci doar un aliat politic.
Prietenia politică între Nicușor Dan și Dominic Fritz
E o relație cunoscută și asumată de ambele părți. Nicușor Dan a fost susținut la președinție de gruparea Fritz din USR încă din turul I al prezidențialelor, subminând poziția și șansele președintei partidului Elena Lasconi. Fritz s-a poziționat încă de atunci ca un potențial lider informal al USR și a și devenit după alegeri președinte de partid cu acte.
Președintele evident se poate consulta cu cine dorește în orice problemă. Mai mult decât atât Nicușor Dan deja a spus de mai multe ori că se întâlnește cu șefii de partide. Discuțiile pot fi sau nu anunțate public (cele mai multe probabil nu sunt) și sunt perfect normale. Președintele negociază cu și între partide reducerea asperităților din coaliție, cere pozițiile liderilor pe anumite probleme curente de interes sau își negociază (probabil) cu PSD teama de o suspendare. Până aici nimic anormal.
Unde devine o vulnerabilitate pentru Nicușor o relație specială cu Fritz
Dacă Președintele nu va ieși să spună (direct sau indirect, prin declarații ale consilerilor ori prin acțiuni conexe) că relația cu Fritz nu este una de implicare a ultimului în deciziile prezidențiale, intrăm pe teritoriul Constituției.
Care Costituție ne spune clar că Președintele nu poate fi membru de partid (formal nu este) și nici nu poate face politica unui partid. Faptul că Băsescu și Iohannis au făcut-o nu este câtuși de puțin constituțional și nu e cazul să ni se pară normal. Cum nu e normal să se ducă un președinte („ca simplu cetățean”, la lansări de candidați ori să-ți trimiți consilierii).
Consilierii președintelui sunt și ei apolitici, așa că atunci când iei „sfaturi săptămânale” de la un președinte de partid, e bine să ții informația în privat. Cum s-ar simți președintele dacă cel mai bun prieten al său sau o rudă ar spune la tv: eu în fiecare weekend iau masa cu Nicușor și facem schimb de opinii pe diverse teme poltice. Cel mai probabil așa se întâmplă, deoarece președintele e și el om și cere părerea celor în care are încredere. Nu înseamnă că astfel de situații trebuie și expuse public.
Dominic Fritz sugerează că președintele României are microfoane în Palatul Cotroceni
Șeful USR, cu o nonșalanță dezarmantă, susține că în Palatul Cotroceni nimic nu este sigur și privat, cu excepția camerei în care președintele Dan îl invită pentru discuții. Nimeni nu poate fi condamnat dacă își pune întrebarea: Și cine controlează microfoane din restul încăperilor?
Sunt Președintele României și angajații să de la Cotroceni monitorizați? De cine? În baza cărui mandat? De serviciile sau instituțiile românești ori străine? În ultimul caz, sunt aliați sau inamici?
Am văzut, acum vreun an, serviciile mobilizându-se exemplar pentru a combate o presupusă lovitură de stat pusă la cale de 3 moși ofițeri în rezervă, dar nimeni nu se sesizează când un președinte de partid din coaliția guvernamentală spune că trebuie să vorbească pe ascuns cu președintele ca să fie sigur că nu e interceptat.
Iar dacă la Palatul Cotroceni sunt microfoane, putem oare presupune că în toate instituțiile de stat sunt, inclusiv în cabinetele demnitarilor? Reiau: de ce, de către cine și în baza cărui mandat?
Ce vorbesc Nicușor Dan și Dominic Fritz și trebuie ferit de orice fel de urechi
Pentru început vreau să fac precizarea că nu sunt adepta niciunei supravegheri în mase, ci doar de acord cu filaje temporare, în baza unor mandate clare, obținute pe furnizare de probe și indicii solide. Dar pentru câteva secunde voi intra pe logica rezist, care atunci când cineva invocă viața privată și dreptul de a nu fi supravegheat non stop sar ca arși: Ce ai de ascuns?
Cu alte cuvinte, ce discută Nicușor Dan cu Dominic Fritz atât de secret? Oare despre numirile noilor procurori, un subiect atât de drag inimii domnului Fritz, deși n-are nicio atribuție în zonă? Despre cum să mai pună un partid de 10% încă un demnitar într-o funcție cheie a statului român? Despre bugetul Bucureștiului, în condițiile în care USR a pierdut tot pe linie în Capitală și înceacă să se așeze la masă intrând pe ușa din spate?
N-am să merg până la formulele conspiraționiste cu Dominic Fritz agent al unei puteri străine, deși din partea primarului Timișoarei și colegilor să de partid, rușii sunt de vină pentru tot ce nu le convine sub soarele României. Măcar unii dintre noi să rămână în termenii decenței și logicii.
Dezvăluirea discuției, un fel de trafic de influență sau presiune cu imaginea președintelui
Dominic Fritz are câteva obiective politice, pe care doar cu partidul său de 10% nu le-ar putea rezolva niciodată pe căi normale, electorale. Nimeni n-ar da premierul unui partid de 10%, dar Fritz are premier azi când vorbim, pentru că Bolojan este premierul USR împins la cârma altui partid aliat.
Domnul Fritz a pus miniștri la cele mai delicate portofolii, persoane profund dezamăgitoare și care fac de râs România în fiecare zi: Oana Țoiu la Externe și Moșteanu/Miruță la Apărărare. A putut să o facă pe mâna Președintelui, care are atribuțiile în cele două domenii.
Tot USR ar trebui să numească și Avocatul Poporului, în intenția de a proteja guvernul care astfel va acționa prin Ordonanțe de Urgență. Pentru cine nu știe, o OU intră în vigoare imediat după publicare și poate fi contestată doar de Avocatul Poporului.
Întrebări fără răspuns (încă)
Și atunci întrebarea este: îi folosește Nicușor Dan pe Fritz și compania din USR ca vehicul politic și portavoce sau Dominic Fritz este „șeful” lui Nicușor Dan?
L-a trimis Nicușor Dan pe Fritz la DIGI să spună că președintele vrea buget centralizat la București (ceva ce nu e de competența nici a președintelui nici a primarului Timișoarei) și că USR trebuie să rămână la guvernare? Sau este teama domnului Fritz ca USR București va rămâne în afara jocului și Vlad Voiculescu fără director la administrația spitalelor? Sau că Nicușor Dan va ceda în fața PSD și va accepta scoaterea USR și a lui Bolojan din guvern pentru a nu fi suspendat?
Nu știu de ce, aș înclina spre a doua variantă.
