Curacao, o țară de 444 km pătrați, cât Vișeu de Sus va debuta la Campionatul Mondial. Minunea din Caraibe – jucătorul care a refuzat Real Madrid pentru a rămâne în insulă

Curacao, o țară de 444 km pătrați, cât Vișeu de Sus va debuta la Campionatul Mondial. Minunea din Caraibe – jucătorul care a refuzat Real Madrid pentru a rămâne în insulă
Imagine Curacao, superba insulă din Caraibe care a ajuns la Campionatul Mondial Sursă: rawpixel.com
Curacao este cea mai mică țară din istorie care s-a calificat la Campionatul Mondial. Insula din Caraibe are doar 156.000 de locuitori, cât Brăila. Suprafața este de 444 kilometri pătrați, similar cu orașul din județul Maramureș, Vișeu de Sus. Drumul insulei, care face parte din Regatul Țărilor de Jos, către turneul final a fost deschis de Patrick Kluivert, în 2016. Calificarea a fost pecetluită de Dick Advocaat, care, la 78 de ani, devine cel mai vârstnic antrenor din istorie la Mondial.

Aflată la 65 de kilometri de țărmul Venezuelei, insula Curacao a fost descoperită de spanioli în 1499. Două secole mai târziu, spectaculoasa insulă din Caraibe a fost colonizată de Olanda. „Batavii” sunt și cei care au adus fotbalul pe insulă.

În Curacao se juca fotbal în grădina bisericii

Primul meci de fotbal s-a jucat în 1909, pe când nici măcar nu exista un teren de fotbal pe insulă. Prima echipă constituită în Curacao a jucat contra unor marinari olandezi, în grădina unei biserici din capitala Willemstad. Călugării bisericii au fost responsabili de popularizarea sportului rege în anii în care au urmat. Au curățat zonele transformate în terenuri și au dus fotbalul în școli. Pe atunci, pe insulă trăiau doar 25.000 de oameni.

Fotbalul din Curacao a trecut prin trei perioade distincte. Prima națională, a Teritoriului Curacao, a debutat în 1924, cu o victorie, 4-0, împotriva Aruba. Trei decenii mai târziu, Teritoriul Curacao s-a unit cu Aruba, Bonaire, Saba, St Eustatius și St Marrten și a devenit Antilele Olandeze. În 2010, Curacao devine o țară autonomă în cadrul Regatului Țărilor de Jos.

Kluivert a venit cu viziunea care a dus Curacao la Campionatul Mondial

În niciuna din aceste perioade, nimeni de pe insula din Caraibe nici măcar nu a îndrăznit să creadă în calificarea la Campionatul Mondial. Până în 2015, când legenda olandeză, Patrick Kluivert, a cărui mamă are origini în Curacao, a ajuns pe banca tehnică.

Atacantul, care a făcut istorie la Barcelona, a reușit cea mai bună campanie de calificare din istorie pentru un Campionatul Mondial. Se întâmpla în preliminariile pentru turneul final din Rusia. Curacao a trecut de primele două etape de calificare și a fost eliminată în a treia de El Salvador, cu 2-0 la general. Kluivert a reușit să califice Curacao la Cupa Caraibelor și la Gold Cup.

Meciul care a făcut din Diaspora prioritatea numărul 1

Olandezul a fost mai mult decât un antrenor, a fost un consultant al Federației. Kluivert a propus o nouă strategie: convocarea jucătorilor olandezi cu origini în Curacao. Ideea a fost primită cu reticiență. Până atunci, naționala era formată în mare parte din fotbaliști care jucau în campionatul intern. În 2016, Kluivert a propus un amical între jucătorii din campionatul intern și o selecționată a Diasporei.

Fotbaliștii din afara insulei sau impus cu 7-1. A fost meciul care i-a convins pe oficiali să meargă pe mâna lui Kluivert. De atunci a început o adevărată goană după fotbaliștii olandezi care au părinți cu origini în insulă și care nu sunt în vizorul „batavilor”. Federația s-a confruntat cu mari provocări logistice și financiare. Nu mereu a reușit să le ofere condițiile pe care fotbaliștii le aveau la echipa de club.

Curacao are în lot un singur jucător născut pe insula din Caraibe

 „Vânătoarea” a dat rezultate, iar astăzi, în lotul care merge la Campionatul Mondial este un singur fotbalist născut în Curacao.

Acesta este Tahith Chong, un mijlocaș ofensiv de 26 de ani, care a părăsit insula din Caraibe la vârsta de 8 ani. El are descendență chineză, iar numele întreg conține și Djorkaeff, un omagiu al tatălui său pentru mijlocașul francez. De la academia lui Feyenoord, Chong a ajuns la Manchester United. A debutat în Premier League în era lui Solskjaer, iar acum face parte din lotul lui Sheffield United.

Chong a jucat pentru Olanda aproximativ 50 de meciuri la toate nivelurile de tineret, de la U15 până la U21. Dar pentru că nu a primit nicio convocare de la echipa mare, în 2025 a decis să joace pentru Curacao. A marcat mai multe goluri în preliminarii și este unul dintre cei mai periculoși jucători ai insularilor.

Golgheterul Curacao a jucat în Liga I

Cel mai bun marcator al curacaonilor (21 goluri) este un atacant cunoscut românilor. Rangelo Janga a jucat în 30 de meciuri pentru CFR Cluj în sezonul 2022-2023 și a marcat 10 goluri. De altfel și alți fotbaliști din Curacao au jucat de-a lungul timpului în Liga I. Primul a fost Quenten Martinus, în 2014, care ajucat 2 ani pentru FC Botoșani. A urmat, în 2015, Meulens la Rapid.

În 2019, Curacao a reușit cea mai mare performanță în Gold Cup de la obținerea autonomiei. „Valul albastru” a ajuns în sferturile de finală după ce a trecut de o grupă cu El Salvador, Honduras și Jamaica. Acolo a dat de Statele Unite și a fost eliminată. Caraibienii au obținut și două locuri 3 la Gold Cup, în perioada Antilelor Olandeze, 1963 și 1969.

Legenda Curacao a refuzat Real Madrid pentru a rămâne în Caraibe

Tot în timpul Antilelor Olandeze a jucat și cea mai mare legendă din Curacao. Portarul Ergilio Pedro Hato, poreclit și „La Pantera Negra” a impresionat prin reflexele spectaculoase și fulgerătoare. A avut 35 de selecții pentru națională, marcând și 4 goluri, din penalty. A participat la Jocurile Olimpice din 1952, cea mai mare performanță a micuței insule din Caraibe până la calificarea la Campionatul Mondial.

Hato a uimit pe toată lumea după ce a participat la un turneu în Olanda, în 1946. Paradele sale au impresionat marile cluburi europene. Însă, Hato a refuzat pe rând ofertele de la Ajax, Feyenoord și marele Real Madrid. Portarul a preferat să rămână un fotbalist pe insulă și să lucreze în continuare la Antillean Airlines, compania aeriană locală.

În Curacao refuzul „panterei„ de a refuza Real Madrid este văzut ca dovada supremă de dragoste față de insulă. Este considerat cel mai mare fotbalist din istorie, iar stadionul pe care joacă naționala îi poartă numele. Actualul portar, Eloy Room, îl consideră o sursă de inspirație și chiar are și un tatuaj cu Ergilio Hato.

Advocaat a calificat Curacao la Campionatul Mondial

În ianuarie 2024, Curacao a fost preluată de legendarul Dick Advocaat. Tehnicianul care a condus Olanda în sferturile de finală la Campionatul Mondial din 1994. El a calificat Coreea de Sud în 2006 și a câștigat Cupa UEFA în 2008 cu Zenit Sankt Petersburg. Cunoscut pentru disciplină și stilul său pragmatic, Dick Advocaat, a reușit minunea de a califica Curacao la Campionatul Mondial.

Curacao a avut o campanie ireproșabilă în care a primit doar 5 goluri în 10 meciuri, dar a beneficiat și de o conjunctură favorabilă. Cele mai importante echipe din regiunea Americii de Nord și Centrală, Statele Unite, Mexic și Canada sunt calificate direct. Asta nu înseamnă că minimizăm meritele micuței insule din Caraibe. De exemplu, Costa Rica, o obișnuită, cel puțin în ultimii ani, a turneelor finale, a rămas acasă.

Fiestă în Caraibe după intervenția VAR în ultimul minut

Curacao a prins unul dintre cele trei locuri direct calificante după un 0-0, cu multe emoții, într-un meci cu Jamaica. Arbitrul a acordat penalty în ultimul minut pentru Jamaica. Var-ul a fost cel care a intervenit, iar după ce a revăzut faza, decizia a fost întoarsă.

Fluierul final a declanșat o petrecere cum nu s-a mai văzut pe superba insulă din Caraibe, care poate fi traversată într-o oră cu mașina. Au curs zeci de litri de rom și cu siguranță o să mai curgă și la Campionatul Mondial.

Advocaat devine cel mai vârstnic antrenor de la Campionatul Mondial

Dick Advocaat va deveni cel mai vârstnic antrenor de la un turneu final. Are 78 de ani și a fost la un pas să nu participe la Campionatul Mondial. Pe 23 februarie, „Micul general” a demisionat pentru a merge în Olanda să stea alături de fiica sa, grav bolnavă. Pe banca Curacao a ajuns Fred Rutten.

După două meciuri de pregătire, 0-2 cu China și 1-5 cu Australia, Rutten a demisionat. Jucătorii, dar și sponsorul l-au cerut din nou pe Advocaat pe bancă, când au aflat că fiica sa se simte mai bine.

Olandezul a revenit și este gata să dea piept cu multipla Campioană Mondială, Germania, pe 14 iunie, la Houston. Curacao va mai întâlni Ecuador și Coasta de Fildeș. Indiferent de rezultate, suporterii din Caraibe vor sărbători cu fast acest moment istoric. Pentru fiecare pasă bună, șut și cine știe, poate chiar gol, va curge litri buni de rom în Curacao.

0 comentarii Comentarii