Manson a spus: nu ești special. Și nu vei avea parte de vacanțe de lux, mașini superbe și o liotă de admirarori, cum vezi pe Instagram și Tok Tok. Dar nici nu trebuie. E OK așa. Drept care publicul lui au devenit oamenii obișnuți. Adică majoritatea.
Cum am ajuns eu să citesc cartea
Am un nepot care, aflat la buza maturității, se găsea într-un moment de cumpănă. Mai pe românește, nu prea știa ce să facă cu viața lui. Eram la un târg de carte, am văzut volumul și mi-a furat privirea. Atât coperta portocalie cât și titlul original: „The Subtle Art of Not Giving A F*ck”.
Am răsfoit-o și mi s-a părut un cadou potrivit pentru ruda mea. Dar am decis să o citesc cap coadă înainte. Ca să mă asigur că nu aveam să regret gestul. Impresiile mele strict personale le găsiți aici.
Ce nu face cartea lui Manson
Nu descoperă noi principii de viață. Nu oferă rețete de succes și fericire eternă. Nu conduce cititorul către piatra filosofală.
De altfel, din punctul meu de vedere, modul în care a fost tradus titlul în românește este o greșeală. Nu știu dacă formula aleasă a fost a traducătorului sau a editorului. Dar un lucru e sigur. Titlul împinge volumul către o categorie de cititori care nu e cea targetată de autor. Și care vor fi dezamăgiți.
Căci textul nu este o meditație filosofică asupra vieții. Mulți au criticat cartea ca fiind superficială și predictibilă. Uitând că Manson nu e Nietzsche.
Cine e Mark Manson
Un american educat la un liceu catolic, absolvent, apoi, de relații internaționale la Boston University.
Manson a înțeles foarte repede că noile generații sunt total debusolate. În principal datorită falselor așteptări de la viață pe care mass media și social media le crează. Așa încât s-a folosit de prorpia experință, capacitatea de observație și bunul simț pentru a crea, în 2008 un blog cu sfaturi despre relațiile sentimentale. Urmat apoi de un altul intitulat Post Masculine cu sfaturi de viață pentru bărbați. În prezent poate fi citit și urmărit markmanson.net. Și pe social media, evident.
Prima sa carte, „Models: Attract Women Through Honesty” a fost publicată în 2011. După volumul de care vorbim aici a urmat un altul, „Everything Is F*cked: A Book About Hope” apărut în 2019. Autorul a colaborat cu actorul Will Smith la autobiografia acestuia, care a văzut lumina tiparului în 2021.
Despre ce e vorba în carte
Titlul ne-ar putea face să credem că volumul invită la un je m’en fiche generalizat. Nici pe departe. Mark Menson vorbește despre identificarea corectă și selectarea priorităților. Și despre acceptarea condiției de om obișnuit. Despre bucuria drumului, un numai a destinației.
Cu alte cuvinte, nimic nou. Dar o face într-o manieră simplă, pe înțelesul tuturor. Și un se sfiește să aducă propriile experiențe ca exemple. Dublate de cele ale unor oameni pe care diversele grupuri de cititori le pot identifica: Charles Bukowski, Dave Mustaine sau Pete Best (ex Beatles).
Cui se adresează volumul ?
Un răspuns relevant îl constituie vorbele unui citior de pe Reddit.
” Sunt un tip de 23 de ani și am citit cartea la plajă. Mi s-a părut foarte revelatoare. Mă simțeam foarte pierdut și confuz și am găsit o mulțime de sfaturi foarte utile și ușor de înțeles, pe care nu le-am învățat nici de la părinți, nici de la școală. Mi s-a părut că un tip a scris o carte despre lecțiile lui de viață și am găsit multă valoare în asta.”
