Ora 18:00, o oră perfectă pentru fotbal în Spania. Din Sevilla până în Madrid și de la Barcelona până în San Sebastian, spaniolii și-au prelungit celebra siestă de prânz. Contra unui adversar care a debutat la Campionatul Mondial, ibericii erau favoriți cerți. Atât de favoriți încât dacă pariai pe victoria Spaniei, aproape că tot câștigul îți era „mâncat” de taxarea lui.
Spania a trimis 27 de șuturi spre poarta adversă
Spania avea mai puțin de 1,10 cotă să învingă Capul Verde. Dar așa cum ar spune bunicul dacă ar trăi, mingea e rotundă și adversarul are tot două picioare. Iar imprevizibilul și-a făcut din nou apariția la Campionatul Mondial.
Ibericii au asaltat poarta adversă, spre care au șutat, în medie, o dată la 4 minute. Asta cu toate că Oyarzabal a atins pentru prima dată mingea după 30 de minute de joc. Din cele 27 de șuturi, 7 au fost cadrate pe spațiul porții. Acolo unde s-au oprit în zidul format de portarul Vozinha și fundașii din jurul său.
Prestația cu Spania i-a adus succes pe instagram
La 40 de ani, Vozinha, portarul lui Chaves, a fost declarat omul meciului. Intervențiile lui salvatoare i-au adus un succes de neimaginat și pe… Instagram. Contul său a crescut de la 50.000 de urmăritori la peste 3 milioane în doar câteva ore de la încheierea partidei. Vozinha a parat marile ocazii ale lui Oyarzabal și Ferran Torres. Iar atunci când a fost depășit, a fost salvat de bară si de fundașul Lopes.
Capverdienii s-au organizat impecabil în defensivă. Nici motoarele Pedri, Rodri și Fabian Ruiz, dar nici fantezia lui Lamine Yamal, intrat în minutul 71, nu au reușit să fisureze apărarea africanilor. Trupa antrenată de Leitao Brito a dat dovadă de o disciplină deloc specicifă echipelor africane. Capul Verde a terminat meciul cu doar un fault!
Critici în Spania după primul joc de la Campionatul Mondial
Capul Verde putea chiar să dea lovitura pe final de meci. Unai Simon a respins cu dificultate lovitura de cap, din prelungiri a fundașului Diney Borges. Astfel, partida s-a încheiat 0-0 și a fost prima fără goluri de la Campionatul Mondial.
Starea de spirit a fost complet diferită în cele două țări. Presa spaniolă a taxat dur prestația echipei antrenate de Luis de la Fuente. În schimb, în micuțele insule africane, oamenii au fost în delir. Au sărbătorit pe străzi, până dimineața, punctul istoric obținut cu principala favorită de la Campionatul Mondial.
Lukaku salvează un punct pentru Belgia
Tot 27 de șuturi spre poarta adversă a trimis și Uruguayul cu Arabia Saudită. Asaltul a dat roade și Araujo a înscris în minutul 80 după o lovitură de cap a lui Vinas, respinsă de portarul Al Owais. Golul a fost asemănător cu cel reușit de Al Amri, în minutul 41, după un corner. A fost pentru prima dată după 32 de ani când Arabia Saudită a deschis scorul la Campionatul Mondial.
Uruguay și Arabia Saudită s-a terminat 1-1, iar echipe asiatice rămân neînvinse în această ediție de Campionat Mondial. Tot 1-1 s-a încheiat și derbyul grupei G, dintre Belgia și Egipt, în urma unui meci spectaculos. Africanii au lovit primii și au deschis scorul la jumătatea primei reprize.
Salah a pasat la Ashour, într-un spațiu liber în fața careului advers. Mijlocașul lui Al Ahly a șutat bine, a poziționat mingea în colțul plasei și l-a învins pe Courtois.
Belgia a egalat în repriza secundă, imediat după intrarea în teren a lui Lukaku. Vârful belgia a atacat o centrare venită din partea dreaptă și l-a forțat pe Hany să înscrie în proprie poartă.
Belgia și Egipt și-au împărțit aproape perfect perioadele de dominare, dar și marile ocazii. De Bruyne a șutat în bară din lovitură liberă, în timp ce Courtois a intervenit la lovitura de cap a lui Salah. La final, cele două echipe au părut mulțumite de rezultat și se pregătesc să dea piept cu outsiderele grupei.
Imnul Iranului a fost fluierat de tot stadionul
La Los Angeles, peste 70.000 de spectatori au venit să vadă debutul Iranului la Campionatul Mondial, la doar câteva ore după înțelegerea anunțată de Trump. Imnul asiaticilor a fost fluierat copios de întregul stadion, inclusiv de fanii perși, sub formă de protest la adresa regimului islamic.
Pe teren, cele două echipe au dat tot ce au putut, într-un meci alert și spectaculos, încheiat cu 4 goluri.
Noua Zeelandă a condus în două rânduri, după combinațiile fulger dintre Chris Wood și Elijah Just. Atacantul lui Nottingham a fost servantul, iar vârful lui Motherwell, din Scoția, a introdus mingea în poartă.
A fost prima dublă reușită de un jucător al echipei din Oceania la Campionatul Mondial. Iran a revenit de fiecare dată, prin Rezaeian, în prima repriză și Mohebi, în minutul 64. Iran-Noua Zeelandă s-a încheiat 2-2.
Ziua finalistelor de la Campionatul Mondial din Qatar
Franța și Senegal deschid balul Campionatului Mondial marți, de la ora 22:00. Duelul îi dă fiori Franței. În 2002, pe când era deținătoarea trofeului și la prima prezență la un turneu final a Senegalului, africanii s-au impus cu 1-0. În plus, vicecampioana mondială a pierdut cu 2-1, în amicalul dinaintea turneului cu Coasta de Fildeș. Ivorienii au un profil fotbalistic asemănător cu senegalezii.
Suporterii francezi, cel puțin cei care au ajuns în SUA, privesc însă cu optimism debutul la Campionatul Mondial.
Mult mai adânc în noapte, de la ora 4:00, debutează și deținătoarea trofeului. Cu Messi dat titular, jucătorul care a revoluționat fotbalul în SUA, precum și pe întregul mapamond, Argentina va juca contra Algeriei. Suporterii celor două echipe au început deja meciul în New York.
Seara este completată de Norvegia – Irak, care va începe la ora 1:00 și se va încheia cu Austria – Iordania, de la 7:00.
Propunerea noastră
Îți mulțumim că ai citit materialul până la capăt! Avem o propunere win‑win: tu câștigi informații, noi câștigăm prieteni.
📩 Înscrie‑te pe canalul nostru de WhatsApp. Aici găsești reportaje și analize care explică ce se întâmplă cu lumea din jurul nostru.
📌 Și dacă vrei să fii la curent cu știrile și în social media, urmărește-ne pe Facebook. Enjoy!
