Patru foști ambasadori ai SUA în România cer Washingtonului să rămână alături de Ucraina

Foștii amasadori critică decizia președintelui Donald Trump de a suspenda aplicarea anumitor sancțiuni și cer explicații privind obiectivele urmărite prin aceste derogări. Ei avertizează că o pace negociată fără garanții eficiente de securitate ar putea doar să amâne un nou conflict, iar viitorul Ucrainei nu trebuie decis fără participarea ucrainenilor.

Ucraina rămâne un test pentru credibilitatea angajamentelor americane și pentru capacitatea democrațiilor de a răspunde unei agresiuni militare. Asta susțin șase foști ambasadori ai Statelor Unite într-un editorial publicat de POLITICO. Patru dintre semnatari au condus misiunea diplomatică americană la București, în perioade diferite. Aceștia îi cer administrației Trump să nu exercite mai multă presiune asupra Kievului decât asupra Moscovei. De asemenea, îi cer președintelui să motiveze decizia de a suspenda anumite sancțiuni împotriva Rusiei. În opinia lor, negocierile de pace sunt necesare. Dar un acord care nu protejează suveranitatea și securitatea Ucrainei riscă să pregătească terenul pentru o nouă confruntare.

Patru foști ambasadori americani în România, printre semnatarii apelului

Editorialul este semnat de Adrian Zuckerman, ambasador al SUA în România în perioada 2019–2021, Mark Gitenstein, ambasador la București între 2009 și 2012 și ulterior ambasador al SUA la Uniunea Europeană, Kathleen Kavalec, ambasador în România între 2023 și 2025, și Jim Rosapepe, care a reprezentat Statele Unite la București în perioada 1998–2001.

Lor li se alătură Ron Gidwitz, fost ambasador american în Belgia și fost însărcinat cu afaceri la Uniunea Europeană, și Jim Gilmore, fost ambasador al SUA la Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa.

Cei șase afirmă că Statele Unite nu își pot susține credibil rolul de apărător al libertății la nivel internațional dacă tratează supraviețuirea unei democrații atacate ca pe un instrument de negociere. În viziunea lor, războiul Rusiei împotriva Ucrainei depășește dimensiunea unei dispute teritoriale. Ei consideră că este o încercare de a testa dacă principiile suveranității și libertății pot fi apărate în fața forței militare și a constrângerii economice.

Autorii avertizează că o eventuală subordonare a Ucrainei ar putea transmite altor lideri autoritari mesajul că agresiunea militară poate aduce câștiguri. În plus, că angajamentele de securitate ale Statelor Unite nu sunt întotdeauna de încredere.

„Apărarea Ucrainei nu este un act de caritate”

Foștii diplomați consideră că sprijinul acordat Kievului trebuie privit ca o investiție în securitatea Statelor Unite și a Europei. De asemenea, o investiție în credibilitatea Washingtonului și în prevenirea unor conflicte viitoare. Ei invocă tradiția administrațiilor americane, republicane și democrate. Acestea au considerat că expansiunea autoritară neîngrădită amenință atât securitatea SUA, cât și independența aliaților săi.

Semnatarii nu resping negocierile pentru încheierea războiului. Dimpotrivă, afirmă că diplomația este esențială. Dar ei avertizează că pacea nu poate presupune recompensarea agresiunii. La fel, nici constrângerea Ucrainei să renunțe la suveranitate sau acordarea timpului necesar Rusiei pentru a-și reface capacitățile militare.

Un armistițiu fără garanții eficiente de securitate ar putea deveni, în opinia lor, doar o pauză înaintea unui nou atac. În consecință, succesul negocierilor nu ar trebui măsurat prin rapiditatea semnării unui acord. În schimb, sucesul ar însemna capacitatea acordului de a proteja independența Ucrainei și de a reduce riscul unui nou război.

Critici la adresa relaxării sancțiunilor impuse Rusiei

O parte importantă a editorialului privește politica de sancțiuni a administrației Trump. Autorii fac referire la legea Lindsey O. Graham privind sancționarea Rusiei și Iranului, promulgată de președintele american la 18 septembrie 2026, și la ordinul executiv din 16 octombrie prin care Trump a suspendat aplicarea anumitor sancțiuni, restricții și taxe autorizate de această legislație, invocând interesul național.

Foștii ambasadori cer administrației să explice ce obiective concrete urmărește prin aceste derogări, în ce fel servesc ele securității naționale americane și în ce condiții ar putea fi reconsiderate.

Ei susțin că presiunea economică rămâne unul dintre instrumentele importante prin care Washingtonul poate limita capacitatea Moscovei de a continua războiul. Veniturile din energie, accesul la piețele internaționale și rețelele utilizate pentru evitarea sancțiunilor sunt, în opinia semnatarilor, elemente care trebuie luate în calcul în orice strategie de negociere.

Autorii cer aplicarea consecventă a restricțiilor și închiderea canalelor prin care sancțiunile sunt eludate. O relaxare a presiunii fără concesii substanțiale din partea Rusiei ar însemna, avertizează ei, pierderea unei pârghii de negociere, fără rezolvarea cauzelor conflictului.

Viitorul Ucrainei nu poate fi decis fără ucraineni

În concluzia editorialului, cei șase foști ambasadori reiau ideea că o politică ce pune mai multă presiune asupra Ucrainei decât asupra Rusiei nu poate constitui o strategie pentru o pace durabilă. Ei insistă că orice acord trebuie să respecte suveranitatea statului ucrainean și să ofere garanții care să împiedice reluarea agresiunii.

Semnatarii invocă exemple din istoria diplomației americane, de la Harry Truman și John F. Kennedy la Ronald Reagan și George H. W. Bush. Ei le-au folosit pentru a susține că securitatea SUA a fost consolidată atunci când forța, alianțele și diplomația au fost folosite împreună în apărarea independenței statelor.

În opinia lor, modul în care Washingtonul gestionează războiul din Ucraina va avea consecințe care depășesc actualul conflict. Va influența credibilitatea angajamentelor americane și felul în care alte state vor evalua riscurile unei agresiuni militare.

Cei șase par mai preocupați de imaginea Ameriicii decât de conflictul în sine. Oricum, părerile populațiilor aflate în connflict nu sunt cercetate cu adevărat.