Reportaj. Spărgătorul de nuci românesc, cei un milion de îngeri și oițele din lână ale unei foste corporatiste. Cum arată o lecția de răbdare la Târgul de Sânziene de la MNȚR

Târgurile organizate de Muzeul Țăranului au devenit, în ultimii ani, locuri de atracție pentru cei care caută obiecte făcute manual, gusturi autentice sau, mai simplu, o pauză de la ritmul agitat. La Târgul de Sânziene din perioada 19 – 21 iunie, zeci de meșteri populari, artizani, colecționari și anticari au venit din diferite regiuni ale țării cu țesături, ceramică, obiecte din lemn, bijuterii, jucării, cărți vechi, viniluri și piese de colecție. Pe mesele lor se amestecă trecutul și prezentul, tradiția și reinterpretarea ei contemporană.

Dinspre zona de mâncare vine miros de plăcintă cu brânză sărată, de chec proaspăt sau de turtă dulce. Pe alte mese sunt borcane cu miere, buchete de flori, fructe și legume de sezon. Vizitatorii care ajung la târg se opresc la comercianți, gustă, întreabă și negociază. 

Sub Sărbătoarea Sânzienelor

Sărbătoarea Sânzienelor este celebrată anual pe 24 iunie, una dintre cele mai importante din calendarul popular românesc. Este asociată solstițiului de vară și marchează momentul în care natura este cea mai înfloritoare. În credința populară, sânzienele sunt ființe magice, zâne bune care umblă prin păduri și pe câmpuri, aduc rod bogat, sănătate și noroc. În unele zone ale țării, fetele împletesc coronițe din flori galbene de sânziene și încearcă să afle dacă se vor mărita curând. 

Denumirea acestor ființe magice vine chiar de la floarea de sânziană, o plantă galbenă întâlnită pe câmpurile și dealurile României. 

Țesătoarea din Vălenii de Munte 

La târg se află și standul Rozicăi Măldărășanu Miclescu. La 65 de ani, țesătoarea din Vălenii de Munte este deja un nume cunoscut în lumea meșteșugurilor tradiționale. Aproape că nu există muzeu etnografic important din România care să nu păstreze o lucrare semnată de ea. Pe masa sa sunt așezate covoare, carpete, fețe de pernă și semne de carte țesute. 

Talentul și l-a descoperit devreme, inspirată de bunica sa și de universul rural în care a crescut. Mai târziu, și-a perfecționat tehnica la Școala Populară de Arte și a lucrat ca desenator-creator într-un atelier de covoare. După Revoluție și-a deschis propria afacere, iar din 1992 a început să exporte lucrări în Franța, Anglia și alte țări europene. La un moment dat, atelierul său oferea locuri de muncă pentru aproximativ 150 de țesătoare. Astăzi au rămas doar 20.

Spărgătorul de nuci, varianta românească

Câțiva metri mai încolo de standul doamnei Rozica, un băiețel se uită atent la o masă încărcată cu obiecte metalice. „Ăsta, tati, este cupru. Și astea sunt auriu”, spune el către părintele cu care ieșise la plimbare.  „Foarte bine, tati, bravo! Le-ai reținut perfect”, îl laudă tatăl.

Copilul continuă inspecția, chiar dacă era doar puțin mai înalt decât masa. Apoi, privirea îi rămâne fixată pe un obiect cu formă cunoscută. „Acela este un spărgător de nuci”, îi spune vânzătoarea. „Și seamănă cu una, cu o nucă. Să știi la ce e bun, tati”, îi explică imediat băiatul părintelui său. „Dar, tati, un spărgător de nuci nu era un domn cu mustață?”, întreabă cel mic apoi. „Aici e varianta românească, de la noi de aici. Acela despre care vorbești tu vine din altă parte, de departe”, îi explică tatăl.

În jurul lor, obiecte pe care generațiile mai vechi le recunosc instantaneu pot deveni pentru cei mici lecții de istorie.

Iohannis și cuarțul 

La un alt stand, din apropiere, conversația e alta, obiectele tradiționale sunt lăsate deoparte. „Am văzut aseară un film la cinematograf, am dat cinci leuți că sunt pensionară. Era o tipă, manageră de muzeu sau de hotel, nu mai știu, și vine Iohanes, soțul ei, și îi spune ceva tragic”, îi povestește o comerciantă colegului de masă. „Nu Iohannis al nostru, nu?”, este replica sa. Apoi, cei doi râd câteva secunde bune, după care doamna continuă să povestească firul narativ al filmului.

În acest timp, pe masa lor strălucesc inele, coliere și brățări cu pietre semiprețioase. O clientă vine și privește curioasă câteva dintre ele. „Cuarțul e pentru iubire, doamnă”, îi spune vânzătoarea când clienta se uita către un colier. „Sunt căsătorită de 30 de ani, doamnă. Ce iubire îmi mai trebuie?”, este întrebarea sa adresată cu un surâs. „De iubire avem nevoie toată viața, dragă doamnă”, îi răspunde apoi comercianta. 

Indiferent de ce simbolizeaza, pietrele semiprețioase se bucură de o popularitate tot mai mare la târgurile de profil, dar nu numai. Multe persoane le cumpără pentru semnificațiile simbolice atribuite. Cuarțul roz este asociat iubirii și armoniei, ametistul cu liniștea și echilibrul interior, iar ochiul de tigru cu protecția și încrederea în sine. 

Se umblă cu mănuși

Mai în spate, un expozant abia și-a terminat amenajarea standului. Își întinde fața de masă și începe să așeze cărțile vechi cu care a venit. Pe unele dintre ele le răsfoiește atent înainte de a le expune. Verifică mai multe pagini, coperțile și unele cotoare. Vrea să se asigure că timpul este singurul care și-a lăsat amprenta asupra lor și că nu mai au și alte defecte decât că sunt vechi îngălbenite, dacă aceste amănunte pot fi considerate defecte sau chiar calități. 

Vecinul său de la celălalt stand are expuse viniluri, decorațiuni, plăcuțe de înmatriculare din perioada comunistă și tot felul de obiecte. Masa sa devenise un mic muzeu improvizat.

Interesul pentru astfel de piese este mare, știe domnul ce știe. În ultimii ani, discurile de vinil au avut parte de o revenire în popularitate, mai ales în rândul tinerilor. De asemenea, pasiunea pentru obiectele vechi este una din ce în ce mai accentuată pe baza unui consum rapid și a produselor standardizate din comerț.

„Dacă vrei să fotografiezi ceva frumos, ceva inedit, îți arăt eu ceva”, îi spune comerciantul unui fotograf care venise să imortalizeze momente din târg. Vânzătorul își pune mănușile de cauciuc și deschide cu grijă o cutie. Din interior scoate o capă roșie, încărcată cu motive aurii. „E de la 1850”, spune el. Fotograful o privește câteva secunde fără să spună nimic. „Este foarte frumoasă. Chiar nu am mai văzut așa ceva”, este replica sa. „E piesa mea preferată”, îi mărturisește apoi vânzătorul. 

După câteva fotografii, obiectul revine cu foarte mare atenție în cutie. Gestul cu care este așezat la loc spune foarte multe despre relația colecționarilor cu obiectele lor. Nu este doar marfă. Este patrimoniu.

Fata cu oițe

La câteva standuri distanță, Alexandra Bordei-Coca îmi vorbește despre povestea ei. Astăzi, ea este meșter popular și realizează jucării și ornamente din lână croșetată. Dar ani la rând a lucrat în domeniul IT. A renunțat la un job solicitant și a început să croșeteze inițial ca formă de terapie, apoi ca hobby, iar acum și-a făcut o meserie din asta. „Mi-am găsit liniștea așa. Îmi place mult mai mult ceea ce fac acum”, îmi spune ea. 

Pe masă sunt așezate animale colorate, figurine și decorațiuni în diverse forme.  „Și mai ales că vin oameni, atât adulți, cât și copii, le admiră, poate pleacă cu ceva acasă ce le aduce un zâmbet pe buze”, a adăugat Alexandra Bordei-Coca. Pentru ea, ceea ce a început ca un refugiu a devenit profesie. „Este un altfel de sentiment care mă împlinește mai mult”, a mai spus artista. 

Se inspiră din modele găsite pe Pinterest, dar fiecare obiect sau jucărie primește o amprentă personală. În prezent, chiar trăim o perioadă în care tot mai mulți oameni vorbesc despre epuizare profesională și căutarea unui echilibru. Iar povestea ei pare să vorbească despre curajul de a o lua de la capăt.

Cei un milion de îngeri

La două-trei standuri distanță, nu mai este doar despre obiecte, ci despre speranță. Îngerașii din colecția #onemillionangels atrag multe priviri. În spatele proiectului se află artista Miki Pereanu, care și-a propus să lucreze un milion de astfel de figurine din ceramică. Iar jumătate din veniturile obținute din vânzarea figurinelor sunt direcționate către terapia copiilor cu autism. Fiecare îngeraș cumpărat devine și o formă de sprijin.

Nu există prețuri fixe. Doar marje de donație. Pentru îngerii nevopsiți, între 60 și 80 de lei. Pentru cei pictați, între 100 și 130 de lei. În ziua de azi, aproape fiecare obiect are un preț. Dar Miki Pereanu pare să vândă altceva, adică empatie.

Târgul de Sânziene

Târgul de Sânziene este un loc în care poveștile sunt la fel de multe ca produsele. Între o plăcintă cu brânză, un covor țesut la gherghef, un vinil vechi sau un îngeraș din ceramică, vizitatorii descoperă oameni care încă lucrează cu răbdare, pasiune și sens.

Tocmai de aceea astfel de târguri continuă să atragă public. Căci Bucureștiul aleargă permanent înainte, dar astfel de evenimente sunt întâlniri cu ceea ce am fost și, poate, cu ceea ce riscăm să nu mai fim.

Propunerea noastră

Îți mulțumim că ai citit materialul până la capăt! Avem o propunere win‑win: tu câștigi informații, noi câștigăm prieteni. 

📩 Înscrie‑te pe canalul nostru de WhatsApp. Aici găsești reportaje și analize care explică ce se întâmplă cu lumea din jurul nostru. 

📌 Și dacă vrei să fii la curent cu știrile și în social media, urmărește-ne pe Facebook. Enjoy!