Bucureștiul de Florii, între nostalgia lemnului și terapia îngerilor. Târgul de la MNȚR este ca o ladă de zestre deschisă sub cerul liber

Chiar de la intrare, în stânga, o femeie din Bucovina își aranja ouăle încondeiate cu grijă. Nu sunt fragile, dar niciunul nu merită să stea în umbră. Fiecare dintre ele era așezat de către doamna cu basma ca într-o expoziție. Ea avea ouă de găină, de gâscă, unele decorate în tehnica tradițională cu ceară, altele îmbrăcate în mărgele fine sau în împletituri delicate. „Dumneavoastră le-ați făcut, nu?”, o întreb eu. „Da, da, eu le-am făcut, sunt modele tradiționale”, răspunde vânzătoarea. „Le-am făcut cum se face. Știu de la mama mea”, explică ea.

În fața ei, un bărbat își îndreaptă telefonul către masă. „Face piața” prin intermediul unui apel video. „E frumos ăsta, iubire?”, întreba el în timp ce rotea ușor un ou în fața camerei. Din telefon se auzea vocea soției, probabil aflată la mii de kilometri distanță. Căci el îi traducea prețurile pe care le avea fiecare obiect. „Oul de gâscă e 40 de lei, adică 8 euro”, spune bărbatul. „E superb. Spune-i doamnei să-l pună și pe ăsta. Caută unul și cu roșu”, spune soția de le celălalt capăt al firului. 

Tradiția nu mai stă doar în lada de zestre sau în muzee. Ci călătorește peste granițe pentru a alina dorul de casă al celor plecați. În jurul domnului, lumea continua să intre și să iasă, chiar dacă, la standul respectiv, timpul părea oprit între Bucovina și diaspora.

Povestea celor un milion de îngeri

La două-trei standuri distanță, atmosfera se schimbă. Nu mai este doar despre obiecte, ci despre sentimente și speranță. Îngerașii din colecția #onemillionangels atrag privirile prin simplitatea lor. În spatele micilor statuete se află Miki Pereanu, artista care și-a propus să creeze un milion de astfel de figurine din ceramică și să transforme gestul într-un demers social. „Dacă ai un Facebook sau Instagram, mă ajută mult să postezi o fotografie cu acești îngerași”, spune ea. Mesajul nu este sofisticat, dar este direct și te atinge. 

„Iubirea și acceptarea sunt forme de terapie”, vrea să spună, practic, Miki Pereanu prin proiectul său. Jumătate din veniturile obținute de pe urma vânzării de îngerași merg către terapia unor copii cu autism. Iar fiecare îngeraș devine, astfel, mai mult decât un obiect, devine o formă de implicare.

Fiecare ajutor contează

Fiecare piesă are o poveste. „Acesta este Samuel”, explică artista unei tinere curioase. „Este expresia divină a dragostei lui Dumnezeu. Este cel mai gingaș și mai blând dintre ei. Și se spune că în Joia Mare, înainte de a fi luat la judecată și răstignire, acest înger a fost trimis de către Dumnezeu Tatăl în grădina Ghetsimani să fie alături de Iisus Hristos”, spune Miki Pereanu. 

Puțin mai încolo, un alt îngeraș, cu aripi aurii, mi-a atras atenția. „Se numește Gabriel. Este mesager între Cer și Pământ, dar și protector al familiei. Este îngerul pe care Dumnezeu îl trimite nu doar ca mesager să ne transmită tot felul de vești și mesaje în viața noastră, ci și să ne ajute să aflăm propriile daruri și potențialuri. Și Gabriel este una dintre prezențele cele mai des întâlnite și în Vechiul și în Noul Testament, ca mesager între Cer și Pământ, ca putere a lui Dumnezeu. Gabriel este cel care a ocrotit-o pe Fecioara Maria de la momentul Bunei Vestiri și în toate momentele în care era de nevoie”, îmi explică artista. 

Nu există prețuri fixe, doar o marjă de donație. Iar alegerea rămâne la latitudinea fiecăruia. Cei nevopsiți au o marjă de donație între 60 și 80 de lei. Iar în cazul îngerilor pictați este vorba despre o sumă între 100 și 130 de lei. Într-un târg în care se vând obiecte, Miki Pereanu pare că oferă, mai degrabă, sens.

La turtă dulce, înainte

Dacă la unele standuri oamenii doar aruncă un ochi în tăcere, la cel cu dulciuri e puțină agitație. Mirosul de scorțișoară, ghimbir și cuișoare te trage de mână către standurile cu bunătăți. Mâinile unei femei din Argeș se mișcă neîncetat. Ea împachetează, cântărește și povestește. Vinde turtă dulce și face parte din cea de-a treia generație din familia sa care se ocupă de această tradiție, ce a început în 1947. Și participă la târg de mult timp, de la începutul anilor 1990, ei au fost printre primii care au venit la chemarea conducerii MNȚR.

 „Eu sunt inginer chimist și am preluat afacerea în 2005”, spune ea. A păstrat tradiția, dar a ajustat rețeta. „Am eliminat amidonul. Știți, amidonul îi dădea un gust ușor amărui. Am decis să folosim doar ingrediente simple pentru un gust bun și clasic, nimic complicat”, explică doamna.

„E foarte minuțios. De la aluat la decorat, noi facem tot. Și-ți trebuie talent și pasiune”, spune dânsa. În fața unei turte dulci, copiii sunt primii care cedează. Doamna din Argeș vinde turtă dulce în forme de iepurași, flori de primăvară, ouă decorate, dar și personaje din desenele animate pentru copii, minioni sau Hello Kitty, la 7 lei per bucată. „Și încă nu le am pe toate, dar nu aveam loc aici cu ele”, a mai spus dânsa. Și învățăm de la ea că tradiția nu se oprește în timp, ci se adaptează, găsește o punte între generații.

O viață printre lemne colorate

O poveste similară, melancolică poate, ce a făcut față schimbării vremurilor o are și domnul de „peste drum” de standul de turtă dulce. Tudor Manciulea, un lemnar din Ilfov este prezent cu lucrările sale. El are cruciulițe, obiecte de decor, ceasuri de perete și veselă din material natural. Spune că lucrează în lemn din 1990. Înainte era angajat la Muzeul Antipa, dar după s-a reprofilat. A ales, după Revoluție, să-și urmeze pasiunea și să realizeze obiecte din lemn inspirate din arta populară. 

„Din asta trăiesc de atunci”, spune el. Dar bucuria este umbrită de realitate. „Înainte, la târgurile de Florii sau de Sfântul Nicolae, plecam acasă cu două-trei produse rămase. Și acelea fie erau puțin defecte, fie cu vopseaua sărită. Făceam atunci la două târguri cât să trăiesc tot anul. Acum am lucruri făcute și din urmă cu patru-cinci ani și nu s-au vândut”, afirmă meșterul. 

În jurul lui, obiectele viu colorate par doar să aștepte. Aprecierea nu mai vine în același ritm ca în amintirile artistului. „Păcat de ele. Sunt frumoase, făcute manual, inspirate din ce aveau bunicii prin casă”, a mai spus Tudor Manciulea.

Vechi și iubit

Printre vizitatori, turiștii străini încearcă să-și dea seama de ce înseamnă acest univers, de ce este acest loc în care au ajuns. Un bărbat de la un stand cu obiecte vechi de colecție le explică unor vizitatori din Asia, cu gesturi largi și cuvinte simple, ce vinde. „Madam, for Madam”, spune el în timp ce învârtea în mână o umbrelă de soare care, cu trecerea timpului, a ajuns de la albă să fie galbenă. El ridică apoi o iconiță. „This is Jesus Christ”, spune vânzătorul. Apoi le arată turiștilor câteva bijuterii din colecția sa. „This is silver, original silver, but it’s old, vintage”, mai spune el. Târgul nu mai este doar un spațiu local, ci o punte între culturi. 

Și, bineînțeles, la un târg tradițional regăsim și ia românească. Doamna Cristina Stere se ocupă de un astfel de stand plin de cămăși brodate manual. „Nu le fac eu, ci o comunitate frumoasă de doamne din Breaza, județul Prahova. Eu doar le ajut să le vândă și să le aduc în față”, îmi explică ea. 

„Chiar merită”, adaugă o doamnă ce ajunsese și ea la stand alături de nepotul ei. „Eu am una de 200 de ani, o am din familie. E cu mărgele brodate, cu un model fantastic de frumos. Mă mai duc cu ea la biserică la sărbători mari și mă mai întreabă lumea dacă nu o vând. Nu aș da-o niciodată. Când erau fetele mele mici, una dintre ele mi-a tăiat-o pe spate cu foarfeca. Ce am putut să plâng atunci. Nororc că am găsit pe cineva să mi-o repare”, a povestit bunica.

Generații, tradiție și prezent

Iar în tot acest timp, ploaia nu s-a oprit. Dar poate tocmai ea face ca atmosfera din curtea Muzeului Național al Țăranului Român să fie mai densă, mai caldă, mai autentică. Oamenii se apropie mai mult, zăbovesc mai mult, privesc mai atent. 

Târgul de Florii este despre întâlniri. Ȋntâlniri între generații, între tradiție și prezent, între oameni aflați, uneori, la mii de kilometri distanță, dar conectați printr-un simplu apel video și un ou încondeiat, viu colorat. Și, chiar dacă lumea e grăbită și totul pare să se producă în serie, astfel de tradiții rezistă. Oamenii aleg să ducă poveștile mai departe.