Tramvaiul 36 nu s-a pierdut, doar întârzie. Bulevardul Basarabia e în așteptarea notei de plată a progresului

Drumul meu a început la stația de metrou Republica, acolo unde Bucureștiul încă mai păstrează urmele unui trecut industrial care nu a dispărut complet. Doar că s-a retras puțin și discret. În fața Gării, o femeie stă pe o bancă și privește în telefon. Are între picioare o pungă de cumpărături și la ochi o pereche de ochelari mici și privea în ecran pe deasupra lor.

M-am așezat și eu lângă ea, două bănci mai încolo. În fața noastră era terasa „La Pierde Trenul”, ce nume inspirat! Era deschisă, dar aproape goală. Câteva mese ocupate, câteva pahare uitate în lumina soarelui. E prea devreme pentru agitație.

Dar pe mine altceva mă interesa, ci anume ce se întâmplă cu lucrările de pe linia de tramvai. „Pe aici trecea 36-le”, spune femeia când m-am arătat curios. „Mergea la Delfin, la Obor. Acum au băgat mașină în loc”, cum îi spune ea autobuzului ce i-a luat locul tramvaiului. 

Tramvaiul 36 și ce s-a întâmplat cu el

Tramvaiul 36 nu era doar un mijloc de transport în comun. Era, pentru zona aceasta din estul Capitalei, ca o coloană vertebrală. Ani la rând, a dus muncitori dintr-o parte în alta a orașului. De asemenea, cu ani în urmă, Bulevardul Basarabia era mai mult decât o simplă stradă cu două benzi, era o rută industrială foarte importantă pentru economia orașului. Astăzi, linia există încă, dar nu mai are aceeași continuitate, nici aceeași recunoaștere.

O întreb pe doamna de lângă gară ce s-a întâmplat cu tramvaiul. „Cine știe? Ne zice nouă careva ceva? Nu ne zice, mamă, nimeni nimic nouă. Ei fac rânduiala”, spune ea. „Ei” sunt, de fapt, autoritățile. Un plural destul de vag, dar spus apăsat. O decizie a fost luată la nivel înalt și oamenii locului o simt, o trăiesc, dar nu o pot defini exact.

Mai apoi, o întreb de ce nu se lucrează. Chiar acolo, la metrou, nu era nimeni. Nu era niciun muncitor, niciun utilaj, nimic. Doar o groapă mare în pământ. Femeia face un gest cu mâna, în direcția bulevardului, spre capătul traseului lui 79. „Muncitorii sunt mai încolo. Puțin mai în față”, spune ea. 

Șantierul are și oameni

Și doamna a avut dreptate. Căci, pe măsură ce înaintezi pe jos pe Bulevardul Basarabia, priveliștea se schimbă și zgomotul devine mai metalic. Șantierul are acum și oameni, nu doar găuri în pământ. Aici îl întâlnesc pe unul dintre muncitori. Era pe o bancă, în fața unui supermarket. L-am recunoscut după haina albastră și după casca de o pusese pe jos. Era în pauza de masă și se bucura de o napolitană. Se arăta destul de atent la mișcările din jur ale colegilor și ale oamenilor. Nu pare grăbit, dar nici relaxat.

M-am arătat curios de ce se întâmplă acolo. El mi-a spus că se lucrează la linia de tramvai, că el și colegii lucrează pe Bulevardul Basarabia de anul trecut. „Se sapă adânc, aproximativ un metru, apoi se reconstruiește totul de la bază”, îmi explică el. „Punem piatră, beton, asfalt. Trebuie să ridicăm la nivelul asfaltului așa. Că e tramvai, nu e metrou. Trebuie să stea deasupra”, a mai specificat muncitorul.

Situația din terenul avariat

Nu e doar o reparație superficială. E o reconstrucție completă. Înainte de șine, au fost schimbate și multe conducte de apă. „Nu puteam să facem linia nouă și pe urmă să se spargă țeava”, a mai explicat dânsul. E o logică simplă, elementară pentru acest domeniu al muncitorilor. Dar rar este explicată public. În teren, însă, fiecare detaliu contează. Fiecare greșeală se plătește în timp și bani.

Apoi, am fost curios dacă el și echipa dânsului au lucrat și iarna, când au scăzut temperaturile și a nins puternic. „Da, da, da. Și iarna, dar nu la capacitatea asta”, spune el. „E noroi, e apă. N-ai ce să lucrezi. Atunci am aprovizionat șantierul”, a menționat muncitorul. 

Pe 21 martie, exact sâmbătă, au demarat noi lucrări de reabilitare a căii de rulare a tramvaielor. Este partea din Lotul 10, între Bd. 1 Decembrie 1918 și terminalul Republica. Este vorba, per total, de cel mai mare pachet de modernizare din București. Din punct de vedere oficial, obiectivul este clar. Se dorește o linie de tramvai complet modernizată, care să permită viteze mai mari, mai puțin zgomot și un confort crescut. Practic, asta înseamnă șine noi, fundație refăcută de la zero și, pe termen mediu, tramvaie mai noi care să circule pe acest traseu. Doar că, între plan și realitate, există un interval de timp pe care locuitorii îl simt zilnic.

Mașinile nu au prioritate în fața șantierului

În fața noastră, cum ne uitam la colegii săi, echipele erau împărțite pe „căprării”. Unii sapă, alții montează și așa mai departe. În total, câteva zeci de oameni, dar niciodată toți în același loc, în același timp. De altfel, cum ar arăta traficul dacă ar fi un șantier agitat? 

„Mai blocăm și noi câteodată circulația. Când vine basculanta cu piatră, trebuie să intre perpendicular. Oprim cinci minute trecerea. Dar, chiar și așa, în cinci minute deja s-a adunat o grămadă de mașini”, explică muncitorul. Știm cu toții că, pentru un șofer, cinci minute în care se stă pe loc poate înseamna nervi. Dar, pentru un muncitor, e o treabă pe care trebuie să o facă contratimp. 

Bulevardul Basarabia nu mai este ce a fost, este populat, dar nu la fel ca în alți ani. Fabricile care alimentau fluxul constant de călători au dispărut sau s-au transformat. Uzinele Malaxa, FAUR, de exemplu, mari platforme industriale, au lăsat acum în urmă spații care astăzi găzduiesc altceva. Se organizează evenimente, sunt spații de birouri sau locuințe.

Zona pare că se modernizează. Încet, dar sigur. Tramvaiul, în forma lui veche, nu mai avea cum să țină pasul. Era nevoie de un suflu noi și în cazul lui 36. 

Există și oameni bucuroși când răsare un șantier

Între timp, oamenii merg pe jos, așteaptă naveta, ocolesc garduri și gropi. Drumul meu continuă până la capătul liniei de troleibuz 79, aproape de gura de metrou Costin Georgian. Acolo, o femeie tocmai a pierdut troleul. Nu pare supărată, semn că nu se grăbea așa de tare.

Vorbesc și cu ea despre șantier, despre cum vede doamna aceste schimbări din cartier. „Lasă-i să facă”, spune dânsa. „Să bage bani, că de aia ne iau atâția. Îi dăm să se folosească de ei să ne fie apoi nouă bine, nu tot lor”. 

O întreb și dacă știe ceva de data finalizării, de când se va circula din nou cu tramvaiul pe Bulevardul Basarabia. „Acuma, ce să facem? Că e 2027, că e 2037, important e să facă. Sunt sigură că mai durează, că mai stăm cu șantierul ăsta aici, dar na, știi cum e, rău cu rău, dar mai rău e fără rău”, a specificat ea, ca un semn de exclamație. Nu ai cum s-o mai contrazici. 

Pe Bulevardul Basarabia, tramvaiele nu au dispărut definitiv. Sunt, mai degrabă, în așteptare. Se trăiește tranziția dintre un trecut în care duceau mii de muncitori zilnic și un viitor în care vor trebui să răspundă unui oraș complet schimbat. Într-adevăr, până atunci, bulevardul rămâne un șantier. Rămâne un spațiu incomod, prăfuit, uneori haotic. Dar și un semn că ceva se reconstruiește, chiar dacă nu întotdeauna în ritmul sau cu explicațiile pe care oamenii le-ar vrea. Șantierul e urât, e zgomotos, blochează traficul. Dar e și promisiunea că, într-o zi, tramvaiul 36 va trece din nou, mai rapid, mai silențios.