„Sublima depărtare”. Festivalul „Patrel Berceanu”, ediția a VII-a, un poet redescoperit, o publicistică postumă și un laureat pe măsură

Ediția din 2026 a Festivalului de Poezie și Dramaturgie „Patrel Berceanu” l-a consacrat pe poetul Ionel Ciupureanu drept laureatul Premiului de Poezie „Patrel Berceanu”. Juriul, alcătuit din scriitorii Mihai Firică, Nicolae Coande și Constantin Barbu, a acordat distincția unuia dintre cei mai valoroși poeți contemporani din generația sa.

Un festival crescut din iubire, nu din protocol

Când Marian Drăghici a aflat prima oară că se pregătea un festival cu numele lui Patrel Berceanu, a ezitat. „Ceva în mine încă nu-l lasă, nu-i permite să moară”, mărturisea poetul în România Literară, în 2019, la prima ediție. Se temea că dacă va veni acolo, la casa copilăriei lui Patrel, și îl va vedea absent, se va rupe din el „ceva de mare preț.” Drăghici descria prietenia cu Berceanu ca pe ceva „nutrită din te miri ce: admirație goală și pură, inepuizabilă ca tot ce este genuin”, pentru un om și un poet pe care îl definea drept „un înger amestecat”, modest, fără ostentație, dar imprevizibil, învolburat și furtunatic.

Festivalul a pornit din acel tip de iubire care nu se negociază. Pentru unii dintre organizatori, chiar dublată de recunoștință. Șapte ani mai târziu, în mai 2026, festivalul este viu, cu structură, cu premiu, cu public și cu o arhivă postumă în continuă expansiune. Cel care „nu ar vrea defel să se facă festival din el”, cum spunea Drăghici, a devenit, ironic și frumos totodată, unul dintre cele mai constante evenimente literare din sudul României.

Cine a fost Patrel Berceanu

Personalitate complexă, prieten devotat, părinte exigent, ar fi portretul pe scurt. Amănuntele vieții sunt, însă greu de prins în cuvinte neputincioase.

Patrel Berceanu (1951-2006) s-a născut în Băilești, unde a terminat liceul, după care a urmat cursurile Școlii tehnice de Telecomunicații din București, încheiate în 1974. În 1980 a obținut licența la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, secția Teatrologie-Filmologie. Membru al cenaclurilor Amfiteatru și Ramuri, a debutat în volum cu Sentimentul baricadei (1976), carte urmată de Poeme în mărime naturală (1983), Întâmplarea cea mare (1984) și Lacrimi civile (1991).

În 1988, fusese angajat al Teatrului Național din Craiova — în linia edificată de nume ca Liviu Rebreanu, Adrian Maniu, Ion D. Sîrbu — dar și director al Teatrului Colibri din Craiova între 1997 și 2006, cadru universitar asociat la Departamentul de Teatru al Universității din Craiova și, pentru un an, director al cotidianului Gazeta de Sud.

Critica literară îl descrie ca pe un poet din „rasa etică înnăscută, deja pe cale de dispariție” (Nicolae Coande), „mereu în alertă, cu nervii electrizați și limba ascuțită” (Al. Cistelecan), în cazul căruia accentul cade pe eticism și frondă mai degrabă decât pe stilul sentențios și emfatic la mare preț în epoca debutului său.

S-a stins din viață pe 1 mai 2006, la București, la 55 de ani.

Publicistica postumă. Un scriitor care nu credea în monodisciplinaritate

Volumul de publicistică inedit, lansat la ediția a VII-a a festivalului și îngrijit de Nicolae Coande la Editura Revers, este mai mult decât o culegere de articole. Este radiografia unei minți care nu a acceptat niciodată să rămână într-un singur registru.

Patrel Berceanu a colaborat la revistele România literară, Ramuri, Luceafărul, Amfiteatru, Viața studențească, Teatrul, Vatra, Familia, Tribuna și multe altele, publicând inclusiv în revistele Belvedere din Franța și Wiener Festwochen din Austria. Intervalul 1968-2005, aproape patru decenii de prezență constantă în presa culturală românească, înseamnă că volumul postum nu este o curiozitate editorială, ci o arhivă vie a felului în care un intelectual din sudul României a înțeles să-și exercite vocația publică.

Berceanu scria despre teatru cu autoritatea celui care îl trăia din interior, ca secretar literar al Naționalului craiovean și director al Teatrului Colibri. Dar scria și despre literatură, despre sport, despre atitudine civică — cu aceeași exigență și același nerv al indignării pe care îl recunoști imediat în poezia sa. Diversitatea publicistică nu era superficialitate; era consecvența unui om care credea că intelectualul nu are dreptul la abstenționism față de realitate.

Că volumul a apărut postum, la 20 de ani de la moartea sa și 75 de la naștere, spune ceva și despre felul în care cultura română tratează uneori moștenirile: cu întârziere, dar, atunci când o face cu atenție, cu adevărată restituire. Fototeca inclusă în volum, cu scriitorii pe care i-a cunoscut de-a lungul vieții, adaugă dimensiunea umană care completează documentul cultural.

Câmpia Băileștilor și geologia ei spirituală. Un sol improbabil, o recoltă excepțională

Există locuri care produc oameni în exces față de ceea ce dimensiunile lor geografice ar putea justifica. Băilești și împrejurimile sale, pe câmpia dintre Jiu și Dunăre, sunt unul dintre acele locuri. Că Patrel Berceanu s-a născut și crescut acolo nu este un accident biografic, este un indiciu că solul cultural al acestei zone a hrănit, în paralel, mai multe voci care aveau să definească cultura română a celei de-a doua jumătăți de secol XX.

Amza Pellea (1931-1983), cel mai iubit actor al României comuniste, născut la Băilești, a dat feței umane a cinematografiei românești o căldură pe care mulți actori mai tehnici nu au reușit s-o egaleze. Vocea, privirea, zâmbetul inimitabil al lui Amza Pellea sunt, în felul lor, produsul aceluiași peisaj plat și deschis, al aceleiași lumi a omului simplu cu demnitate intactă. Nu întâmplător, Casa de Cultură din Băilești îi poartă numele.

Ștefan Iordache (1941-2008), actor și regizor de teatru, una dintre figurile centrale ale scenei românești postbelice, s-a născut la București, dar a copilărit la Calafat, în același areal geografic. Intensitatea sa scenică, adesea descrisă ca vulcanică, aducea în teatrul românesc o forță sudică, temperamentală, inconfundabilă.

Marcel Iureș, actor de talie internațională, cunoscut și publicului mondial din producții Hollywood, provine la rândul său din Băilești, din această zonă a Olteniei de câmpie. Prezența sa în producții de succes a proiectat pe scena globală o energie cu rădăcini recognoscibile.

Dumitru Furdui, cunoscut mai ales publicului cultivat din sudul țării, completează tabloul unei zone care a generat, aproape în același interval, o concentrație remarcabilă de personalități artistice.

Artiști vizuali băileșteni

Marcel și Ilarion Voinea, doi frați care au marcat, fiecare în registrul său, viața culturală a regiunii. Ilarion Voinea a participat la edițiile festivalului, aducând mărturie directă despre epoca în care Berceanu se forma.

Ion Colan, Petre Anghel și Titus Filipaș și alții completează constelatia unui Sud care a știut să producă mai mult decât știe să-și revendice.

Această geografie spirituală a Câmpiei Băileștilor nu este o invenție retrospectivă. Este un fapt cultural pe care festivalul „Patrel Berceanu” îl face vizibil an de an, reamintind că locurile periferice față de marile centre universitare pot fi, paradoxal, mai fertile tocmai pentru că oamenii de acolo simt mai acut nevoia de a depăși condiția lor geografică prin cultură.

Berceanu însuși a scris despre Băilești cu afecțiunea lucidă a celui care iubește și vede totodată. Un capitol al volumului recent apărut, Băilești, o istorie diafană, mărturisește, în cuvintele organizatorilor, „deplinul atașament față de locul unde a văzut lumina zilei.” Orașul, notează același comunicat oficial, „îi este încă dator uneia dintre personalitățile Sudului iluminist românesc.”

Sintagma „Sudul iluminist” nu este o formulă goală. Este o descriere precisă a unui curent cultural care a traversat această câmpie — de la Eminescu cunoscut prin Cenaclul Ramuri, la Marin Sorescu, și mai departe, prin Berceanu, până la festivaliștii de azi care continuă conversația.

Un festival care s-a construit pe sine

Prima ediție, în 2019, a dezbătut opera literară a lui Berceanu și a prilejuit tipărirea antologiei de poezie șase feluri de frică, șapte feluri de curaj, îngrijită de Doina Pologea-Berceanu, cu prefață de Paul Aretzu, postfață de Nicolae Coande și cuvânt pe coperta a IV-a de Al. Cistelecan. Era un proiect susținut financiar de Teatrul Național Craiova. Laureat al premiului fusese poetul Marian Drăghici, cel care mărturisise că nu știa dacă va putea veni.

În 2022, în discuție activitatea de teatrolog a lui Berceanu, cu participarea criticului Doru Mareș și a actorilor Eugen Titu, Angel Rababoc și Nicolae Vicol de la TNC. Au fost reeditate, sub egida TNC, monografiile spectacolelor Titus Andronicus și Ubu rex cu scene din Macbeth (regia Silviu Purcărete), concepute și scrise de Berceanu. Laureat, poetul Vasile Baghiu.

Alte ediții pentru cunoaștere și recunoaștere

La ediția din 2023 a lansat patru volume de poezie semnate de Berceanu în timpul vieții: Sentimentul baricadei, Poeme în mărime naturală, Întâmplarea cea mare și Lacrimi civile. Ele au fost reeditate prin grija scriitorului Constantin Barbu la Editura Revers din Craiova. A doua zi, scriitorii au participat la o întâlnire cu elevi și profesori la Liceul Teoretic „Mihai Viteazul” din Băilești.

În 2024, festivalul a inclus o dezbatere despre „Teatrologie și critică de teatru — noi paradigme ale istoriei teatrale”. Premiul pentru Dramaturgie a mers la criticul de teatru Ion Parhon, iar Premiul pentru Poezie, la Julien Caragea.

Ediția din 2025 a avut loc la Teatrul Național „Marin Sorescu”, cu lansarea volumului Opera vieții mele, ediția integrală a poeziei lui Berceanu, și a volumului de proză scurtă Pa! Ne vedem în Europa. La Băilești, evenimentul Poezie pe Balasan s-a desfășurat la lacul unde poetul se scălda cu prietenii din copilărie, evocat și în publicistica sa. Primarul Băileștiului și-a anunțat atunci sprijinul pentru ridicarea unui bust al poetului.

Ediția 2026, Ionel Ciupureanu, laureatul unui premiu ajuns la maturitate

Ediția din acest an a Festivalului de Poezie și Dramaturgie „Patrel Berceanu”, l-a consacrat poetul Ionel Ciupureanu drept laureatul Premiului de Poezie „Patrel Berceanu”. Juriul, alcătuit din scriitorii Nicolae Coande, Mihai Firică și Constantin Barbu, a acordat distincția unuia dintre cei mai valoroși poeți contemporani din generația sa.

Ciupureanu este o alegere care nu surprinde, ci confirmă. Poet al Olteniei și al marginilor existențiale, autor al unor volume meritoriu în poezia română din ultimele decenii, el aduce în palmaresul festivalului o voce distinctă, construită pe tensiunea dintre civic și intim, o consonanță firească cu poetica lui Berceanu.

Evenimentele primei zile, cea de la Muzeul de Artă Craiova au inclus lansarea volumului inedit de publicistică Patrel Berceanu. Este ediția postumă îngrijită de Nicolae Coande la Editura Revers, Craiova, 2026, cu aportul financiar al scriitorului Constantin Barbu. Volumul cuprinde articole publicate de Berceanu în revistele de profil ale țării în perioada 1968-2005. Există acolo și o fototecă cu scriitorii cu care s-a intersectat de-a lungul vieții. Un document cultural al unei epoci.

Tot în prima zi, actorul Teatrului Național Craiova Nicolae Vicol a lecturat pagini din această publicistică, impresionantă prin diversitate. Au fost articole de teatru, atitudine, interviuri, sport. Petrișor Militaru, redactorul-șef al revistei Mozaicul, a prezentat numărul 4/2026 al publicației. Acesta cuprinde un dosar consistent dedicat festivalului și operei lui Berceanu, coordonat de directorul revistei Nicolae Marinescu, cu texte semnate de Nicolae Coande, Lucian Scurtu, Julien Caragea, Marius Dobrin și Irina Lazăr.

Ziua dedicată lui Patrel Berceanu la Băilești

Pe 8 mai, scriitorii au participat la evenimentul găzduit de Primăria și Consiliul Local Băilești. Acolo a fost evocată figura poetului, fiu al orașului care, cum notează comunicatul oficial al organizatorilor, „îi este încă dator”.

Nicolae Coande, cel care s-a ocupat de această ediție a festivalului, precum și de cele anterioare, și a îngrijit ediția de publicistică a lui Patrel Berceanu, a făcut o amplă prezentare a personalității copleșitoare a poetului, criticului, dramaturgului, mentorului și rorectoruui care a fost băileșteanul Patrel Berceanu. Volumul are un Cuvânt lămuritor, semnat de Nicolae Coande, precum și Portretul teatrologului la tinerețe, scris de Marius Dobrin. Textele au fost puse la dispoziție, o parte de soția poetului, Dorina Pologea-Berceanu și altele, recuperate cu ajutorul arhivelor de presă, inclusiv digitale.

„Ne dorim să promovăm valorile băileștene, iar una dointre pietrele nestemate, care au fost acoperite de praful uitării, la nivel local, este și Patrel Berceanu. Luna trecută s-au împlinit 75 de ani de la nașterea sa, o figură emblematică prin toată activitatea pe care a desfășurat-o de-a lungul vremii. Mai mult, fiind băileștean, cu rădăcini în Băilești a făcut din oraș un punct de reper, și prin tot ce a scris și a făcut, a ținut să amintească de Băilești” a remarcat primarul Irinel Codruț Mușuroi, prezent la eveniment.

Evocări contextuale

Marius Ghica a amintit de grupul remarcat de Marin Sorescu, din care făceau parte, alături de Patrel Berceanu și de el, Constantin Barbu, un important eminescolog, Gabriel Chifu, vice-președintele Uniunii Scriitorilor din România și directorul revistei România literară. „Sorescu ne-a acordat credit și se mândrea cu noi. Avea și el nevoie de confirmări, de tineri cu care să iasă în față, și ne-a dat, fiecăruia, ce-a socotit el că meritam. Pe mine și pe Chifu ne-a luat la revista Ramuri. Eu fusesem și redactorul șef al revistei Centrului Universitar Craiova Cadran Universitar, apoi a devenit Mesaj Comunist – oribile nomine – deci, împreună cu Chifu am venit la Ramuri. El terminase Automatizări și Calculatoare, Chifu, foarte important în viața scriitoricească românească.

Aceștia patru eram sateliții în jurul lui Sorescu, ne mândream cu el, pentru că era singurul poet și scriitor român nobelisabil în epoca aceea. Sorescu era aproape numitorul comun al poeziei românești la toate congresele mondiale de poezie. Nu se ducea nici Dinescu, nici Blandiana, nici Doinaș, mergea Marin Sorescu. Nu întâmplător, scria și o poezie foarte românească, ușor de tradus, dar care a creat epigoni ca Nichita Stănescu, celălalt mare poet contemporan lui Marin Sorescu.

Ei bine, pe Barbu l-a debutat, făcându-i o prefață cu titlul Filosoful tinerei generații, la prima lui carte, Rostirea esențială, o prefață care i-a enervat pe filosofii Liiceanu și Pleșu în așa fel, încât au început să-i antipatizeze și pe Barbu și pe Sorescu. Constantin Barbu a dovedit că Sorescu a avut fler.

Barbu și Berceanu

Pe Patrel, pe care-l știa foarte bine, care fusese și redactor la Viața studențească și Amfiteatru, la București, care absolvise IATC-ul ca șef de promoție, la secția Critică de teatru, plecat din Băilești, precum Ion Colan, Amza Pellea, au făcut fală Băileștiului. A venit la Craiova, la Școala populară de artă, dar Sorescu, văzând în el nu numai un poet bun și un publicist de mâna întâi, ci și un bun organizator, l-a sprijinit să vină la Teatrul Național din Craiova, ca secretar literar” a punctat Marius Ghica traseul post-universitar și contextul favorabil care i-a propulsat pe tinerii din jurul lui Marin Sorescu.

Despre felul în care a ajuns Patrel Berceanu să ocupe în paralel și funcția de director al teatrului de păpuși Colibri și felul în care, cu intuiție, a transformat instituția în Teatrul pentru Copii și Tineret, a amintit Nicolae Marinescu, directorul revistei craiovene Mozaicul.

Fiul lui Patrel Berceanu a participat la evenimentul de la Băilești

Sebastian Ionuț Ștefan Berceanu, fiul lui Patrel Berceanu, a sosit pe motocicleta sa de la Târgu Mureș. Cu plete cărunte, dar spirit tânăr, i s-a spus că este după chipul și asemănarea tatălui său. „Cât am fost adolescent, tătăl meu era foarte dur cu mine, avea standarde foarte înalte pentru mine și, probabil, și pentru ceilalți. Fiind foarte dur cu mine, eu nu am apucat să-l cunosc și e o discrepanțăp între ce-mi amintesc eu și ce mi se povestește despre el. Am apucat, în ultimii ani. Când veneam la Craiova, prima dată ne certam vreo zece minute, că așa era stilul lui, după care discutam ca oamenii” și-a început el confesiunea.

„Ce mi se pare interesant este că descopăr aici fragmente din viața lui pe care n-aș fi putut să le descopăr nicicum altfel. Prietenii lui îmi spun lucruri pe care el nu mi le-a spus niciodată. Într-un fel, toate aceste informații, întâlniri, mi-l redau pe tata. Nu știu dacă era timid față de mine, poate nu-i cuvântul bun, noi aveam o cumunicare bun ă, dar aspectele culturale, profesionale ale vieții lui nu le cunoșteam aproape deloc, iar asta e un aspect important al vieții unui om” a dezvăluit el elevilor și oamenior de cultură din Craiova și Băilești, prezenți în sală.

Fiul, nu dublura

„Mi se spune că sunt copia lui, că sunt clona lui. Poate sunt fizic, mai mult decât orice altceva. Eu sunt cu muzica, cu motocicletele, el era cu pescuitul, deci, total diferinți din acest punct de vedere” a mărturisit printre altele fiul lui Patrel Berceanu.

„Mi-a făcut de fiecare dată mare plăcere să ascul poveștile despre el, pe care, majoritatea, nu le știam” a mai spus el. Organizatorii i-au pregătit și o surpriză, un articol recuperat din publicistica lui Patrel Berceanu, în lectura actorului Nicolae Vicol. Textul era povestea despre felul în care fiul se împrietenise cu un soldat ce făcea pază.

Băilești, orașul care îi e dator lui Patrel

Marian Drăghici îl descria pe Berceanu ca pe „un veșnic răsărit de soare prenatal răsfrânt în niște ochi mari și negri, pe care negura lumii acesteia îi făcea să scânteieze uneori”. Omul care, indiferent cât de imposibil îi apărea uneori în gândire, „rămânea ultimamente, când rapid se liniștea și însenina, la fel de omenesc, preaomenesc, pur și neîntinat”.

Băileștii îl iubesc mai bine acum decât l-a cunoscut atunci. E confirmarea nedreaptă că nu prea ajungi să fii profet în satul tău. Festivalul l-a readus în memoria orașului an de an, prin dezbateri, recitaluri, lansări de carte, întâlniri cu liceenii. La ediția a V-a s-a anunțat un bust. La ediția a VII-a, orașul a primit volumul de publicistică integrală. Pe 19 aprilie 2026, Patrel Berceanu ar fi împlinit 75 de ani.

„Rasa etică înnăscută, deja pe cale de dispariție”

Claudiu Komartin îl situează pe Berceanu mai aproape de Ion Monoran și Augustin Pop decât de congenerii săi craioveni. El remarcă aceeași intransigență morală, aceeași rigoare a vitalității disperate, un discurs marcat spre final de deziluzie, nu de blazare.

Poezia lui nu a îmbătrânit. Dragi guvernanți, un poem din Lacrimi civile, sună în 2026 la fel de actual ca în 1991: „puteți să ne ziceți popor de mămăligă / puteți să ne ziceți cum doriți / dar spuneți măcar bogdaproste / când duceți dumicatul de sânge / la gură.” Asta nu e o ironie postumă. E o profeție care n-a apucat să se termine.

Coordonatorii permanenți ai festivalului, Nicolae Coande și Mihai Firică, au construit în șapte ani un eveniment cu identitate proprie, capabil să onoreze deopotrivă poetul și teatrologul, să publice postum și să premieze contemporanii. Festivalul „Patrel Berceanu” nu este o comemorare. Este o conversație continuă cu un scriitor care trăiește în cei care l-au cunoscut cât timp durează iubirea din aceștia.

Și iubirea durează.