Angajații de la Apele Române ies în stradă. Sute de sindicaliști protestează la București și cer deblocarea angajărilor

Angajații de la Apele Române ies în stradă. Sute de sindicaliști protestează la București și cer deblocarea angajărilor
Imagine protest parlamentuo romaniei
Sute de sindicaliști din cadrul Administrației Naționale Apele Române vor protesta joi în București, nemulțumiți de modul în care sunt gestionate problemele din instituție și de lipsa dialogului cu autoritățile.

Acțiunea este organizată de Sindicatul Mureșul din Apele Române, organizație reprezentativă la nivel național, care susține că angajații din sistem se confruntă cu măsuri administrative considerate nedrepte și cu blocaje care afectează activitatea curentă.

Protestul este programat pentru data de 14 mai și se va desfășura în două etape. În prima parte, manifestanții se vor aduna în fața sediului central al Administrației Naționale Apele Române. Ulterior, aceștia vor pleca într-un marș pietonal către Ministerul Mediului, unde demonstrația va continua până în cursul după-amiezii. Organizatorii estimează participarea a cel puțin 500 de persoane.

Reprezentanții sindicali spun că protestul vine ca reacție la degradarea relațiilor de muncă și la lipsa unor soluții concrete pentru problemele semnalate de angajați. Ei acuză faptul că deciziile importante sunt luate fără consultarea personalului și fără transparență în negocierea Contractului Colectiv de Muncă pentru perioada următoare.

Principalele revendicări ale salariaților

Printre solicitările protestatarilor se numără deblocarea angajărilor în structurile operative, acolo unde deficitul de personal este tot mai mare. Sindicaliștii afirmă că lipsa angajaților afectează direct capacitatea de intervenție în caz de inundații, poluări accidentale sau alte situații de urgență care țin de siguranța populației și de protejarea mediului.

O altă cerere importantă vizează protejarea veniturilor personalului din teren. Sindicatul susține că tocmai angajații care desfășoară activități esențiale sunt cei mai afectați de reduceri, blocaje și lipsa perspectivelor profesionale. În același timp, oamenii reclamă suspendarea promovărilor și lipsa unor criterii clare privind salarizarea.

Sindicaliștii solicită și acordarea integrală a sporului pentru consemn la domiciliu, prevăzut de lege. Aceștia susținând că mulți angajați sunt chemați permanent să intervină în situații urgente fără o remunerare corespunzătoare. De asemenea, protestatarii cer reducerea funcțiilor de conducere din sediul central și stoparea reorganizărilor despre care spun că nu au fundament tehnic sau economic, potrviti Știrile ProTV.

Reprezentanții salariaților mai vor reluarea discuțiilor privind statutul special al instituției. De asemenea, cer includerea clară a personalului din gospodărirea apelor în viitoarea lege a salarizării unitare. Potrivit acestora, activitatea desfășurată de Apele Române are un rol strategic pentru funcționarea statului și pentru siguranța cetățenilor.

Sindicatul avertizează că, dacă revendicările nu vor fi analizate și nu vor exista măsuri concrete din partea autorităților, protestele ar putea continua în perioada următoare. Liderii sindicali spun că nu exclud acțiuni mai ample, inclusiv oprirea activității în structurile teritoriale ale instituției.

Tensiunile din sistemul Apele Române apar într-un moment sensibil. Fenomenele meteo extreme și riscurile legate de inundații pun presiune suplimentară pe personalul responsabil de intervenții și monitorizare. Angajații susțin că fără investiții în resursa umană și fără condiții de muncă stabile, eficiența instituției poate avea de suferit.

0 comentarii Comentarii