Un episod recent ilustrează legătura dintre politică și sport în Ungaria. Vicepreședintele american JD Vance a ținut un discurs electoral la Budapesta, într-un complex sportiv modern, MTK Sportpark. Arena, inaugurată în 2025, este utilizată de clubul MTK Budapesta, una dintre cele mai titrate echipe din țară, cu 23 de titluri naționale. Clubul este condus de Tamas Deutsch, europarlamentar și membru al partidului Fidesz, formațiunea lui Viktor Orbán.
Specialiștii spun că alegerea stadionului nu a fost întâmplătoare. Sociologul Győző Molnár explică faptul că rețeaua extinsă de cluburi, academii și investiții în infrastructura sportivă reprezintă un sistem prin care puterea politică își consolidează influența, mai ales în zonele rurale. Practic, finanțarea sportului devine un mod de a crea legături între comunități și partidul aflat la guvernare, cu efecte directe asupra votului.
Voturile și golurile lui Viktor Orbán
Implicarea statului în fotbalul ungar este importantă. Chiar dacă nu toate cluburile sunt controlate direct de Fidesz, multe dintre ele beneficiază de sprijin financiar sau au legături cu structuri ale statului. Un rol esențial îl joacă programul TAO, introdus în anul 2011. Proiectul permite companiilor să redirecționeze o parte din impozitul pe profit către cluburi sportive. Sistemul a direcționat miliarde de euro către echipe și proiecte de infrastructură.
Ungaria este, în același timp, una dintre țările din Uniunea Europeană frecvent criticate pentru corupție și are relații tensionate cu instituțiile europene. Chiar și așa, Viktor Orbán a apărat programul TAO. Premierul de la Budapesta a spus că a creat o legătură necesară între mediul de afaceri și sport. El a subliniat că investițiile în terenuri și facilități pentru copii sunt benefice pentru societate.
Strategia nu se limitează la granițele țării. Guvernul ungar a investit în cluburi și academii din mai multe state vecine, precum România, Slovacia, Serbia, Slovenia, Croația și Ucraina. Inițiativele au și o dimensiune electorală, căci etnicii maghiari din țările respective au drept de vot în Ungaria. Iar sprijinul acordat comunităților lor consolidează influența politică a Fidesz.
Dezvoltarea infrastructurii sportive
În ultimii ani, un număr semnificativ de etnici maghiari din România au dobândit cetățenie ungară, de exemplu. Asta după ce guvernul condus de Viktor Orbán a simplificat procedura în 2010. Estimările arată că peste un milion de persoane din afara granițelor Ungariei au primit cetățenie, iar dintre ele, câteva sute de mii provin din România și au drept de vot la alegerile din Ungaria.
În paralel, oficialii de la Budapesta au investit și în infrastructură sportivă în comunitățile maghiare din Transilvania. Cel mai cunoscut exemplu este stadionul din Miercurea Ciuc, modernizat cu sprijin financiar ungar și folosit de clubul FK Csíkszereda.
Un alt exemplu bun este clubul Puskás Akademia, fondat în 2007 și susținut direct de Viktor Orbán. Echipa poartă numele lui Ferenc Puskás, considerat cel mai mare fotbalist din istoria Ungariei, și joacă pe stadionul Pancho Arena, construit în localitatea Felcsút. Arena are o capacitate de aproximativ 3.800 de locuri, deși orașul are o populație mult mai mică, fapt care a stârnit controverse.
Viktor Orbán este „obsedat de fotbal”
Jurnalistul și istoricul sportiv David Goldblatt, care l-a intervievat pe Viktor Orbán, spune că pasiunea lui pentru fotbal este autentică. „El este cu adevărat obsedat de fotbal. Îl joacă, îl urmărește, se gândește la el tot timpul. Chiar iubește acest sport”, a declarat el. Totodată, fotbalul a avut un rol important și în formarea cercului de influență al liderului ungar.
În același timp, succesul echipei naționale este folosit ca instrument de comunicare politică. Povestea Ungariei, de la o forță mondială în fotbal la un declin accentuat, este integrată într-un discurs despre trecutul glorios și dificultățile apărute ulterior. Viktor Orbán a sintetizat ideea într-un slogan inspirat de celebrul „Make America Great Again”: „Make Hungarian football great again”.
Un moment crucial pentru strategia sa este finala Ligii Campionilor. Evenimentul este programată pe 30 mai la Budapesta, pe stadionul Puskás Arena. Meciul este văzut ca o confirmare a investițiilor masive în infrastructura sportivă și a rolului fotbalului în proiectul politic al guvernului.
Ce se poate întâmpla după vot?
Totuși, rezultatul alegerilor ar putea schimba semnificația evenimentului. Dacă Viktor Orbán rămâne la putere, finala ar putea deveni o încununare a politicii sale în domeniul sportului. În schimb, dacă pierde, organizarea finalei va avea loc sub un nou guvern. Ceea ce ar transforma momentul într-un simbol al schimbării politice și al unei moșteniri lăsate altora.
Indiferent de rezultat, cazul Ungariei arată cât de puternică poate fi legătura dintre sport și politică. Fotbalul nu mai este doar un joc, ci devine un instrument de influență, identitate și strategie națională, cu efecte care depășesc cu mult terenul de joc, scrie dw.com.

:quality(75):format(webp)/http://newsedge.ro/wp-content/uploads/2026/04/mepsdebatehungaryspresidencyprogrammewithprimeministerviktororban-54055517382-scaled-e1775740936739.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://newsedge.ro/wp-content/uploads/2026/04/image-from-rawpixel-id-421917-jpeg-2-e1775744863580.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://newsedge.ro/wp-content/uploads/2026/03/internetofbodieslinkshumanbodyandtechdevices-v1-scaled.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://newsedge.ro/wp-content/uploads/2026/04/lumina-de-paste-sursa-foto-romaniatv.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://newsedge.ro/wp-content/uploads/2026/04/mepsdebatehungaryspresidencyprogrammewithprimeministerviktororban-54055517382-scaled-e1775740936739.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://newsedge.ro/wp-content/uploads/2026/03/download.jpeg)
:quality(75):format(webp)/http://newsedge.ro/wp-content/uploads/2026/04/stramtoarea-ormuz-e1775130329771.jpg)