De la WarGames la inteligența artificială. Cum Hollywood-ul poate schimba percepția asupra tehnologiei

În 1983, două filme au adus în casele americanilor o temă discutată până atunci mai ales de politicieni, militari și experți: riscurile tehnologiilor noi. WarGames și The Day After au apărut într-un moment în care Statele Unite și Uniunea Sovietică traversau o perioadă tensionată. Unul imagina o criză nucleară provocată de un computer, iar celălalt arăta cum ar putea arăta lumea după un război atomic.

Patru decenii mai târziu, un nou documentar încearcă să provoace o reacție asemănătoare în jurul inteligenței artificiale. The AI Doc: Or How I Became An Apocaloptimist pornește de la ideea că filmele pot ajunge la oameni pe care dezbaterile politice sau tehnice nu îi atrag. Tristan Harris, cofondator al Center for Humane Technology și unul dintre participanții la documentar, a indicat The Day After drept unul dintre modelele proiectului.

Potrivit publicației Foreign Policy Harris a descris filmul drept „un exemplu al puterii pe care o poate avea un film de a împinge lumea într-o direcție diferită”. În opinia sa, filmele, televiziunea și rețelele sociale pot contribui la schimbarea percepției publice, inclusiv în cazul unor teme care par prea complicate pentru o dezbatere obișnuită.

Regizat de Daniel Roher și Charlie Tyrell, The AI Doc avertizează asupra riscurilor dezvoltării necontrolate a inteligenței artificiale. Filmul nu ignoră beneficiile AI, ci încearcă să deschidă o discuție despre ce s-ar putea întâmpla dacă tehnologia continuă să se dezvolte fără suficiente limite. Luna trecută, documentarul a fost prezentat membrilor Congresului și angajaților acestora.

America în pragul unei noi crize nucleare

La începutul anilor ’80, teama unui război nuclear era prezentă în societatea americană. Ronald Reagan își începuse primul mandat prin creșterea cheltuielilor pentru apărare și adoptarea unei poziții mai dure față de Uniunea Sovietică. Președintele critica politica de destindere și acordurile de control al armamentului susținute de administrațiile precedente.

Într-un discurs din 1983, Reagan a numit Uniunea Sovietică „centrul răului în lumea modernă”. Relațiile dintre cele două superputeri deveniseră tot mai tensionate, iar mișcarea internațională pentru înghețarea arsenalelor nucleare organiza proteste și campanii împotriva riscului unui război.

Tot în 1983 au apărut noi motive de îngrijorare. În septembrie, Uniunea Sovietică a doborât un avion de pasageri sud-coreean, incident care a accentuat tensiunile dintre Moscova și Washington. Două luni mai târziu, NATO a desfășurat exercițiul Able Archer 83, care simula trecerea unui conflict convențional la unul nuclear. Oficialii sovietici s-au temut că exercițiul ar putea ascunde pregătirea unui atac real. Armata sovietică și-a pus atunci unitățile aeriene în stare ridicată de alertă, într-un moment în care relațiile dintre cele două blocuri erau deja extrem de fragile.

Cum au intrat computerele în viața americanilor

În paralel, o altă schimbare avea loc în casele americanilor. Computerele personale începeau să devină accesibile publicului larg, după ce mainframe-urile fuseseră folosite timp de decenii mai ales de marile companii și de guvern.

Apple lansase Apple I în 1976 și Apple II în 1977. Compania pregătea pentru 1984 lansarea Macintosh, care urma să folosească mouse-ul pentru navigarea pe ecran. IBM intrase pe piața computerelor personale cu IBM PC, lansat în 1981. În paralel, americanii începeau să descopere primele servicii online, iar CompuServe oferea din 1979 acces prin linii telefonice la mesaje, forumuri electronice, știri și alte informații.

Pentru publicul de atunci, tehnologia era încă în mare parte necunoscută. Tocmai această combinație dintre noutate și lipsa de control avea să ofere cinematografiei un subiect puternic.

WarGames, filmul care a pus computerul în centrul unei crize nucleare

În iunie 1983, cinematografele au început să difuzeze WarGames, regizat de John Badham. Matthew Broderick îl interpreta pe David Lightman, un licean pasionat de jocuri video, care caută titluri ce nu fuseseră încă lansate și încearcă să intre în diferite sisteme informatice.

În timpul căutărilor, David ajunge într-un computer despre care crede că ascunde jocuri noi. Descoperă însă că a intrat într-un supercomputer militar care rulează War Operation Plan Response. Sistemul fusese proiectat de Stephen Falken, un specialist despre care David crede că a murit. Computerul putea învăța din experiență, iar David îi cere să ruleze „Război termonuclear global”.

Ceea ce pare inițial un joc ajunge să fie tratat de militari ca un atac sovietic real. FBI-ul îl arestează pe adolescent, iar computerul începe să caute codurile necesare pentru lansarea unui atac nuclear. David găsește în cele din urmă soluția folosind chiar capacitatea sistemului de a învăța. Prin jocul de X și 0, îi demonstrează computerului că există competiții în care nu poate exista un câștigător.

Pentru publicul american, mesajul filmului era greu de ignorat. Computerul nu mai apărea doar ca un simbol al progresului, ci și ca o tehnologie capabilă să contribuie la producerea unei catastrofe. „Există povești înfricoșătoare”, nota Philadelphia Tribune. „Ceea ce o face atât de înfricoșătoare este că este posibilă.”

Întrebarea lui Reagan după WarGames

Reagan a văzut filmul la Camp David și a fost profund impresionat. Câteva zile mai târziu, l-a întrebat pe John Vessey, președintele Comitetului Întrunit al Șefilor de State Majore, dacă „așa ceva” putea „întâmpla cu adevărat”.

Răspunsul lui Vessey a fost și mai alarmant: „Domnule președinte, problema este mult mai gravă decât credeți.” În 1984, Reagan a emis Directiva 145 privind deciziile de securitate națională, document care viza consolidarea securității sistemelor informatice și de telecomunicații ale Statelor Unite.

The Day After și imaginile care au speriat America

Pe 20 noiembrie 1983, ABC a difuzat The Day After. Dacă WarGames imagina un computer capabil să declanșeze o criză nucleară, noul film arăta ce s-ar putea întâmpla după izbucnirea unui asemenea război.

Înaintea difuzării, școlile au organizat discuții pentru a-i pregăti pe copii, iar americanii au urmărit filmul în colegii, școli, biserici și alte instituții. Una dintre scene arată o familie surprinsă de lansarea rachetelor balistice, înainte ca orașul să fie lovit de explozii nucleare.

Ulterior, peisajul este dominat de morminte, cadavre și supraviețuitori. „Imaginea unei lumi post-apocaliptice este necruțător de sumbră”, scria Tom Shales în Washington Post. Peste 100 de milioane de oameni au urmărit producția, iar în ultima oră ABC a difuzat filmul fără pauze publicitare. La Poughkeepsie, New York, patru elevi au urmărit imaginile împreună cu profesorul lor coordonator.

Reacția publicului s-a făcut simțită imediat. Liniile telefonice de la Casa Albă s-au blocat după difuzare, în timp ce oamenii sunau pentru a-și exprima teama. Reagan a consemnat în jurnal că filmul „este foarte eficient și m-a lăsat profund deprimat”. Într-o ediție specială ABC difuzată imediat după producție, secretarul de stat George Shultz a declarat că „războiul nuclear este pur și simplu inacceptabil”.

De la frica nucleară la schimbarea politicii

În anii următori, Reagan și-a temperat discursul față de Uniunea Sovietică. Formula sa de „pace prin forță” a început să pună mai mult accent pe primul dintre cele două cuvinte.

Între 1985 și 1987, președintele american s-a întâlnit de mai multe ori cu liderul sovietic Mihail Gorbaciov. Discuțiile au culminat cu semnarea Tratatului privind Forțele Nucleare Intermediare, care a eliminat o întreagă categorie de rachete și a contribuit la apropierea de finalul Războiului Rece.

Schimbarea lui Reagan a avut mai multe cauze, inclusiv convingerea sa privind eliminarea armelor nucleare. The Day After a făcut însă parte din presiunea publică ce a încurajat îndepărtarea de politica de confruntare a primilor ani ai administrației sale.

Ce încearcă să facă astăzi un documentar despre AI

Patru decenii mai târziu, cultura populară încearcă din nou să atragă atenția asupra unei tehnologii care schimbă rapid societatea americană. The AI Doc avertizează asupra riscurilor care ar putea apărea dacă firmele de inteligență artificială continuă să dezvolte această tehnologie fără suficiente limite sau reguli.

De această dată, documentarul apare într-un moment în care persoane importante din industria AI își exprimă public îngrijorarea. Filmul încearcă să transforme aceste avertismente într-o discuție accesibilă unui public cât mai larg.

Astăzi este mai greu ca o producție să capteze atenția întregii țări așa cum au făcut filmele din 1983. Un exemplu mai recent a fost documentarul lui Al Gore, An Inconvenient Truth, lansat în 2006. Cultura are însă în continuare capacitatea de a influența felul în care oamenii privesc problemele complicate. Într-o perioadă în care există neîncredere față de multe instituții, filmele și serialele rămân foarte urmărite.

Discuțiile despre producțiile de streaming ajung frecvent în viața de zi cu zi. Astfel, cultura poate deveni o cale de acces către teme pe care oamenii le-ar evita într-o dezbatere politică. În cazul inteligenței artificiale, această influență poate conta. Filmele și documentarele nu pot decide singure politica publică, dar pot schimba felul în care publicul privește o tehnologie și riscurile pe care le implică.