Charlie Ottley, un om care a ales România și a învățat lumea să o privească. În EXCLUSIVITATE pentru News Edge

Charlie Ottley a făcut din România un acasă rodnic. A venit să filmeze România și a ajuns să-i spună povestea lumii. Nu a rămas pentru el un subiect profesional, ci a devenit un loc de apartenență. În cazul său, aparatul de filmat nu pare să fi fost niciodată doar un instrument pentru frumusețea imaginii. Wild Carpathia ne conduce dincolo de munți, râuri și animale sălbatice spre formele de relief ale spiritului românesc.

Peisajul este, în filmele sale, o poartă către oameni; oamenii duc către tradiții, tradițiile către mâncare, iar gastronomia deschide la rândul ei o poveste despre loc, memorie și identitate.

Această construcție explică poate de ce Flavours of Romania nu funcționează ca un simplu ghid turistic filmat spectaculos. Serialul urmărește regiuni, sate, meșteșuguri, ingrediente, oameni și obiceiuri, încercând să arate că un teritoriu poate fi înțeles prin ceea ce pune pe masă la fel de bine ca prin ceea ce arată într-o fotografie. Descrierea actuală a seriei păstrează exact această combinație între călătorie, gastronomie și specific regional.

Surprizele unui festival

Dincolo de ceea ce organizatorii își planifică, se întâmplă mereu ceva frumos. Un producător care amenajează un stand și atrage privirile, preparate , vinuri sau alet băuturi care fac deliciul degustărilor. De această dată, surpriza a fost vizita cunosctului realizator Charlie Ottley.

L-am întâlnit la Craiova. Festivalul Treasures of the East a coagulat, alături de mici sau renumiți producători, nume care duc imaginea României gastronomice și vinicole în lume. Cezar Ion și Cosmin Dragomir au pus în scenă, cu ajutorul altor inimoși, precum Raluca Dumitrana, Valentin Ceafalău sau Radu Rizescu, un festival-showroom, în cadrul proiectului „Craiova, capitală gastronomică est-europeană.

Ottley nu plănuise un discurs. A trecut pe la standuri, s-a pozat cu fiecare om care i-a cerut-o. A gustat din bunătăți, din vinuri, iar eu l-am invitat să stăm de vorbă. După cinci cuvinte a fost smuls pentru o fotografie pentru care promisese anterior. Mi-am zis să văd ce se întâmplă, căci era grăbit, toată lumea îl acosta. Dar a venit și am stat de vorbă. Asta spune mult. De-a lungul activității mele, am avut ocazia dialoghez cu o pleiadă întreagă, iar cei care oferit surprize frumoase au fost tocmai cei mai faimoși. Charlie Ottley e unul dintre ei. Iar la Craiova n-a fost singurul.

„Nu e niciodată prea multă Românie”

Am început discuția cu Charlie Ottley de la această ipoteză, directă și foarte personală. Răspunsul lui a fost fără echivoc. Mi-a mărturisit că nu are de gând să mai plece din România și că aceasta este reședința sa permanentă și că nicio altă țară nu are șanse să-l fure.

„Mama mea era australiancă, așadar am cetățenie australiană, și am locuit la Sidney pentru puțină vreme. Sunt englez și am încă o căsuță în Hampshire pe care o închiriez prin B&B. Dar România este casa mea și nu cred că asta se  va schimba. E frumoasă, îmi place stilul de viață, peisajele naturale ale României, aerul proaspăt, oxigenul din păduri. Pentru mine asta înseamnă perfecțiunea”.

În fața unei asemenea declarații e musai să te oprești o clipă. Să stai, ca ardeleanu, care a fost întrebat: „Ce faci, bade, șezi și cugeți?” Iar el a răspuns, „apăi numa’ șed, fătu-mnieu”. Să lași aceste cuvinte să intre în suflet, după ce ai anulat porțile snobismului. Pentru unii e futil, sunt prea impregnați de mirajul nivelant al contemporaneității tehnologizate, care a declarat un război deschis tradiției, deși pretinde că o apreciază și chiar finanțează evenimente despre România profundă. Însă aceea este a oamenilor simpli, care mai păstrează legătura cu peisajele naturale, cu aerul proaspăt, cu oxigenul din păduri. E România lor de muzeu, de week-end, că doar nu de sfârșit de săptămână. E România lor de brunch.

Cu un mic exercițiu de imaginație, puneți declarația lui Charlie Ottley pe seama unui român get-beget. Nu-i așa că mintea dumneavoastră derulează un șir lung de etichete sfidătoare? „Pentru unii mumă, pentru alții ciumă” rezumă înțelepciunea populară această mentalitate.

Marea șansă pe care România încă nu știe întotdeauna să o folosească

Poate că unul dintre lucrurile pe care Charlie Ottley le vede mai limpede decât noi este tocmai ceea ce se întâmplă atunci când toate aceste fragmente de frumusețe pe care le-a amintit sunt puse împreună. România nu trebuie să-și inventeze o identitate turistică de la zero. Are peisaje, agricultură tradițională, gastronomie regională, vinuri, sate, arhitectură, meșteșuguri și oameni care păstrează forme de viață aproape dispărute în alte părți ale Europei.

Problema nu este neapărat lipsa materiei prime, ci felul în care aceasta este pusă în valoare și spusă lumii. „România merită să stea la masa cea mare a turismului” spune Charlie Ottley. Deocamdată, noi stăm la măsuța din colț, inaugurând câte 2-3 km. de autostradă cu mare fast. Ne place ipostaza de tăietori de panglici mai mult decât cea de constructori ai unei Românii înfloritoare.

„Satele din Spania știu să-și valorifice rodnicia solului, Toscana Italiei cu minunatele ei clădiri de piatră albă și-a păstrat satele încântătoare, dar nu ar fi reușit fără turism. Conservarea unei regiuni, cu peisaje și localități depinde în mare parte de oamenii care vin să le vadă. Altfel, casele tradiționale vor fi înlocuite de clădiri de beton sau cabane elvețiene. Trebuie să ținem de patrimoniu, să-l convertim în valoare turistică și să le arătăm oamenilor că, dacă acesta este bine conservat, se pot face bani din asta” a spus Charlie Ottley.

Să vezi ceea ce ai

Ceea ce ne lipsește adesea este perspectiva celui venit din afara comunității. Nu neapărat din străinătate, ci venit de la o distanță culturală și geografică. Să privești ceea ce te înconjoară cu ochi de turist, te face să identifici elementele pe care poți construi o identitate locală. Aceasta va funcționa ca o pârghie eficientă în mecanismul turistic local.

Suntem prea obișnuiți cu imaginile cotidiene ca să mai remarcă aspectul pozitiv al unui aparent defect. Abia mai găsești în unele sate fântâni tradiționale. Una cu roată ori cu cumpănă ar face experiența obținerii unei căni cu apă mult mai interesantă decât robinetul. Asta nu înseamnă ca satul românesc să se întoarcă în secolul XIX, ci să păstreze alături utilul și practicul cotidian cu frumosul și tradiționalul, măcar de dragul turismului și al veniturilor pe care aceste elemente le-ar genera.

„Cred că avem în față un drum de făcut pentru a ajunge la masa principală a turismului mondial sau măcar în cel european, deocamdată. România trebuie să fie în top, acolo unde este Spania, Germania, Franța, Italia și altele. Turismul este o sursă imensă de venit. Turismul rural e și pentru cei care locuiesc în orașe, copiii lor au nevoie să ajungă în sate. Acolo nu se poate trăi doar din ferme, e o muncă grea. Turismul rural, ecoturismul, turismul cultural oferă o altă sursă de venit pentru acele comunități” ne reamintește autraliano-britanicul naturalizat în România.

Turismul aduce beneficii

Un român poate trece zilnic pe lângă o casă veche fără să o mai vadă. Poate considera firesc un preparat regional, un peisaj, o tradiție sau o anumită formă de ospitalitate. Pentru cineva venit dintr-o altă cultură, aceleași lucruri pot avea forța unei revelații.

Charlie Ottley a transformat tocmai această privire din afară într-un avantaj profesional. El poate vedea ceea ce noi am încetat să mai observăm, iar apoi poate transforma această descoperire într-o imagine pe care o vede lumea.

„Putem mobiliza satul românesc spre mai mult turism, spre schimburi culturale cu alte țări. Să găzduiești oameni din alte culturi nu-ți aduce doar bani, ci contribuie și la educație. Amplifică diversitatea de cunoștințe și experiențe, te îmbogățește din ambele puncte de vedere, și uman, și financiar” a pledat Ottley cauza turismului rural.

Satele în care se mai păstrează natural tradițiile sunt tot mai rare. Acolo nu găsim turism, dar condițiile economice actuale i-ar putea determina pe oameni să ia în considerare această variantă. Au demonstrat-o câteva sate din Maramureș și cele din Moldova, în zona mănăstirilor pictate, mai ales.

Gastronomia ca limbaj universal

Un proiect precum Flavours of Romania devine mai mult decât un program de divertisment. El poate funcționa ca o fereastră prin care un public internațional descoperă o țară pe care, altfel, poate nu ar fi avut niciun motiv să o caute. Gastronomia este una dintre puținele forme de patrimoniu care nu au nevoie de traducător pentru a produce emoție.

Un coș de legume cultivate curat, fără catalizatori chimici e un spectacol sinestezic în sine. El aduce nu doar forme și culori, ci și arome care le lipsesc variantelor cultivate în agricultura intensivă. Carnea unor animale și păsări hrănite natural, cu cereale și verdeață are altă culoare, textură, gust și miros. Laptele animalelor crescute pe pășune are savoarea ierburilor, iar brânzeturile sunt o simfonie de arome.

Toate acestea au nevoie doar de mâini pricepute care să le ofere partitura potrivită.

Noi am călătorit prin țară și am descoperit valențele gastronomiei locale, unii cu satisfacție, alții tânjind după meniul internațional de la meniul zilei. Charlie Ottley a pornit fără prejudecățile noastre, a filmat și s-a bucurat de ceea ce a descoperit. Vocea sa ajunge la turiștii care se vor lăsa convinși să meargă pe mâna lui. E facem cu ei este o cu totul altă poveste.

La întâlnirea lumilor

Văzând experiența altor țări, care se plâng de abundența turiștilor, îți vine să stai din nou, dar nu ca ardeleanul amintit. Să stai și să te gândești de două ori. Îmi povestea un pescar hahol din Sfântu Gheorghe că, după plecarea turiștilor, satul se golește. Cuceriți de frumusețea naturală a Deltei Dunării, mulți și-au cumpărat case acolo. Vin vara, le locuiesc în concediu, își invită prietenii, și apoi pleacă. De la casa pescarului până la magazinul din centru nu mai erau localnici.

Dar sunt multe sate din țară unde nu se pune atât de acut problema depopulării. În deltă mai găsești case care să păstreze spiritul locurilor. În restul satelor, e tot mai greu să găsești case tradiționale. Așa că l-am întrebat pe Charlie Ottley dacă aceste schimburi culturale dintre români și turiștii străini, la fel precum cele dintre turiștii români peste hotare, nu contribuie la contaminarea ultimelor elemente de patrimoniu.

„Dacă ne întoarcem în trecut, vom observa că am împrumutat multe de la vecini. Am împrumutat de la turci, de la austrieci și maghiari, de la ruși, de la bulgari, de la sârbi. Istoria nu e un ingredient conservat în aspic, precum o insectă în chihlimbar. Societatea evoluează și se schimbă. Limbile evoluează și se schimbă. O persoană din zilele noastre înțelege cu dificultate ceea ce spunea de fapt Shakespeare. El scrisese pentru masele largi, pentru oamenii obișnuiți, și ei înțelegeau fiecare piesă pe care le-a oferit-o” a argumentat vedeta TV.

Putem utiliza trecutul, dar nu ne putem întoarce

Nu cred că putem face asta, să încercăm să încremenim timpul. Nu putem spune că suntem o insulă, căci am suferi cu toții mult. Trebuie să creștem împreună, să păstrăm tradițiile și să fim mândri de ele, învățând din greșelile trecutului. Dar, în aceeași măsură, avem nevoie să îmrățișăm noul, să evoluăm. Nu putem rămâne la un nivel, căci ne vom trezi lăsați în urmă. Atunci am deveni un loc al trecutului, o națiune pierdută, dintr-un anumit punct de vedere.

Sunt convins că influența străină ne-ar face mai mult bine decât rău. Să fim conștienți că aici cultura e valoroasă, peisajele au nevoie să fie protejate și conservate la fel ca patrimoniul cultural.

Când ne temem de pericolul contaminării trebuie să înțelegem că aceasta s-a petrecut deja. A fost fuga spre vest, de unde unii s-au întors și au construit case de beton și cabane elvețiene. Casele tradiționale au fost înlocuite, cele mai multe preparate tradiționale au fost înlocuite. Ele sunt pierdute, și mai pot fi aduse înapoi.

Avem nevoie să punem ordine în acest demers, să mai ținem ce putem din bogățiile trecutului, când vorbim de clădiri și cultură. Dar, în aceeași măsură, avem nevoie să fim deschiși în gândire, în felul în care ne educăm copiii. Altfel, pierdem această ocazie, și România va fi lăsată în urmă.

De la Wild Carpathia la Flavours of Romania

Aspen Institute consemnează proiectul său de restaurare a unei case tradiționale din Șirnea, început în 2020, ca parte a preocupării sale pentru conservarea patrimoniului rural.

Wild Carpathia a pus în centrul poveștii natura, patrimoniul și peisajele României și a contribuit masiv la creșterea vizibilității internaționale a țării. Serialul a ajuns în zeci de țări, iar Ottley a dus inclusiv unul dintre episoade la sediul Organizației Națiunilor Unite de la New York.

Flavours of Romania a făcut apoi ceva diferit, coborând din imaginea spectaculoasă a țării către gustul ei. Tocmai această trecere este esențială. România nu mai este doar frumoasă, ci devine gustabilă, locuibilă, povestibilă.

„Am descopoerit atât de multe lucruri în regiunile în care am filmat Flavours of Romania. Tot ce pot să vă spun este să vedeți serialul, toate cele trei sezoane și veți descoperi ce m-a uimit pe mine. Suntem în Oltenia, merită să vedeți tot ce am admirat în Dolj, de pe malul Dunării, din Calafat până în Oltenia submontană. Sunt atâtea de văzut. Urmăriți filmul nostru și vizitați zona!” ne-a îndemnat acest ambasador al României naturale.

Faptul că Charlie Ottley spune că nu mai are de gând să se mute din România schimbă puțin perspectiva asupra întregii sale activități. Un om poate filma o țară ani de zile și să rămână, în fond, un observator. Dar atunci când își construiește o viață aici, cumpără și restaurează o casă tradițională la Șirnea și vorbește despre România nu doar ca despre un loc de filmare, ci despre acasă, povestea devine personală.

De la dorință la acțiune

Charlie Ottley nu pare interesat să transforme România într-o copie mai săracă a unei destinații occidentale. Forța proiectului său vine din încercarea de a arăta ceea ce România are deja. El nu pledează pentru o Românie cosmetizată, greu de recunoscut. El demonstrează că, cel puțin pentru turism, avem nevoie de România rurală, România gastronomică, România naturală. România oamenilor care încă știu să facă lucruri pe care lumea modernă le-a uitat. În această privință, rolul său este paradoxal, căci un englez ne să ne redescopere propria țară. Nu este singurul, dar are cea mai mare anvergură și impact al discursului.

Turismul se poate promova prin statistici, infrastructură și campanii publicitare. Dar oamenii nu călătoresc întotdeauna către ceea ce este mai bine promovat. Uneori călătoresc spre ceea ce i-a emoționat. Aici filmele lui Ottley au un avantaj. El nu încearcă doar să informeze despre România, ci să producă dorința de a o vedea.

Un peisaj, un om, un preparat, o stână, un drum, o casă veche sau o masă așezată într-un sat pot deveni, în câteva minute de film, mai convingătoare decât o broșură întreagă.

Charlie Ottley a venit în România ca să-i spună povestea lumii și a ajuns să-și construiască propria poveste aici. Pentru că, în cele din urmă, Flavours of Romania nu spune doar ceea ce vede un britanic în România. Filmul demonstrează ce se întâmplă atunci când un om din afară privește suficient de atent încât să recunoască valoarea unor lucruri pe lângă care cei de aici trec uneori fără să le mai vadă.

Iar faptul că omul care a filmat România pentru lume spune acum că nu mai are de gând să plece poate fi cea mai frumoasă mărturie că povestea pe care a spus-o despre țară a devenit, între timp, și povestea vieții sale.