Pâinea, de la câmp la altar. Ce ne spun inovațiile europene și tradițiile Olteniei despre hrana care ne ține împreună

Pâinea nu începe în brutărie. Începe în pământ și poartă cu ea o întreagă civilizație. Aparent, e unul dintre cele mai simple alimente: făină, apă, sare și, de cele mai multe ori, drojdie sau maia. În spatele acestei simplități se află însă un lanț economic și tehnologic complex, de la alegerea soiului de grâu și sănătatea solului până la măcinare, fermentare, coacere, ambalare și distribuție.

Alteori, pâinea conține adaosuri cum ar fi cartofii, semințele sau chiar nuci. Pentru cei cu intoleranțe la gluten sau grâne, alte semințe măcinate iau locul cerealelor tradiționale.

O industrie care se schimbă, inovație în ingrediente și consolidare europeană

Direcțiile în care se mișcă industria europeană și internațională a alimentelor ne surprind mereu cu vești, unori contradictorii. Ne-am oprit la două evenimente ca punct de pornire al poveștii noastre despre grâu și panificație. Prima privește finaliștii Fi Europe Innovation Awards 2026, competiție care recunoaște soluții noi în domeniul ingredientelor, al producției alimentare, al nutriției și al sustenabilității. Din cele 133 de propuneri primite, juriul a selectat 26 de proiecte, grupate în opt categorii. Premiile urmează să fie anunțate pe 17 noiembrie, la Frankfurt.

Printre direcțiile evidențiate se numără ingredientele alternative, tehnologiile de procesare, valorificarea subproduselor, soluțiile pentru reducerea impactului asupra mediului și agricultura regenerativă. În categoria sustenabilității, de exemplu, Dossche Mills a fost inclusă cu inițiativa Terah Standard, care urmărește reducerea cu 50% până în 2030 a emisiilor de CO₂ asociate făinii de grâu.

Inovația alimentară nu înseamnă doar un produs nou pe raft. Ea poate începe în câmp, schimbă procesarea materiei prime și poate urmări obținerea unui aliment cu proprietăți funcționale diferite sau impact de mediu redus.

Lista finaliștilor are și legături directe cu piața românească: Bunge, nominalizată pentru concentratul proteic din soia PurePro®, operează în România în agribusiness și procesarea oleaginoaselor; ADM, prezentă în categoria nutriției pentru animale de companie, are aici operațiuni importante de comercializare și logistică a cerealelor; KWS, finalistă cu platforma Proteomex®, deține subsidiara KWS Semințe România.

FrieslandCampina Ingredients, nominalizată pentru soluția „Social protein”, face parte din grupul care a operat în România prin FrieslandCampina România, cunoscut pentru brandul Napolact și fabricile din Cluj și Târgu Mureș. Cu toate acestea, direcțiile urmărite de competiție sunt relevante și pentru producătorii din România. Valoarea cerealelor nu se măsoară numai în tone recoltate, ci și în calitatea ingredientelor, eficiența procesării, trasabilitate și capacitatea de a răspunde unor consumatori tot mai interesați de originea hranei.

Panzani și Cerealis. Uneori, făina și pastele devin o miză de miliarde

O altă știre privește negocierile exclusive prin care acționarii grupurilor Panzani și Cerealis intenționează să combine cele două companii. Potrivit informațiilor publicate de World Baker, grupul rezultat ar avea o valoare de întreprindere de aproximativ 1,8 miliarde de euro, venituri anuale consolidate de circa un miliard de euro și aproape 1.800 de angajați.

Panzani este un producător francez de paste, sosuri și produse alimentare, cu sediul la Lyon. Cerealis, cu sediul în zona Porto, Portugalia, reunește activități de producție alimentară și de morărit. Portofoliul său include paste, biscuiți și cereale pentru micul dejun, dar și făinuri de grâu și secară destinate industriei alimentare.

Cele două companii ar urma să își păstreze identitatea națională și autonomia operațională, în cadrul unui model descentralizat. Tranzacția propusă mai trebuie să parcurgă procedurile de consultare a reprezentanților angajaților și să obțină aprobările de reglementare necesare. Prin urmare, nu este vorba despre o fuziune deja încheiată, ci despre negocieri exclusive pentru combinarea afacerilor.

De ce contează o asemenea mișcare? Pentru că făina și pastele nu sunt produse izolate, ci rezultatul unor lanțuri de aprovizionare în care contează accesul la cereale, capacitatea de măcinare, tehnologia, logistica, distribuția și puterea mărcilor. La scară mare, integrarea unor portofolii complementare poate susține investițiile și dezvoltarea produselor. În același timp, pentru fermieri și producătorii mai mici, concentrarea pieței ridică o întrebare importantă: cum se poate păstra o relație echilibrată între marile capacități industriale și valoarea cerealelor cultivate local?

Povestea pâinii se scrie, așadar, atât în laboratoarele de cercetare și în consiliile de administrație ale grupurilor internaționale, cât și pe terenurile agricole și în brutăriile care dau produsului o identitate proprie.

Grâul din câmpia sudului, înaintea morii și a cuptorului

Bărăganul și Valea Dunării au fost, timp de generații, spații agricole importante pentru producția de cereale. Câmpiile întinse, solurile fertile și suprafețele mari au făcut din sudul României o zonă esențială pentru grâu și porumb. În Dolj, legătura cu agricultura nu este doar economică. Ea a modelat așezările, ritmul muncilor de peste an, alimentația și obiceiurile comunităților.

Grâul este cultivat pe teritoriul României de milenii. A fost una dintre bogățiile agricole ale Daciei, cultivat pe suprafețe întinse atât în vremea regatului geto-dac, cât și sub stăpânirea romană, alături de mei și orz, cereale care susțineau alimentația și schimburile comerciale. Descoperirile arheologice indică folosirea unor varietăți vechi, precum alacul și emmerul, iar tradiția istorică amintește episodul din 335 î.Hr., când, potrivit relatărilor despre expediția lui Alexandru cel Mare la nord de Dunăre, soldații macedoneni ar fi trebuit să-și croiască drum prin lanuri dese de grâu.

În timp, s-au schimbat soiurile, uneltele, metodele de recoltare și tehnologiile de prelucrare. De la varietățile vechi, cu talie înaltă, până la soiurile moderne, ameliorarea a urmărit obținerea unor recolte mai stabile, rezistență la boli și dăunători și adaptare la condițiile de mediu.

Grâul modern este rezultatul unei istorii îndelungate de selecție și ameliorare. Soiurile și hibrizii agricoli au fost dezvoltați pentru caracteristici precise, însă randamentul nu este singurul criteriu care ar trebui să conteze. Conținutul de proteine, calitatea glutenului, fibrele, mineralele, rezistența la secetă și capacitatea de a se adapta unui sol sănătos sunt, de asemenea, relevante.

De aici începe o discuție care privește direct pâinea. Contează nu doar cât grâu producem, ci și ce fel de grâu cultivăm, cum îl măcinăm și ce păstrăm din bob până când ajunge pe masă.

Solul, recolta și întoarcerea la agricultura conservativă

Agricultura intensivă a făcut posibilă creșterea producției, dar practicile folosite contează pentru sănătatea pe termen lung a solului. Lucrările repetate și adânci, lipsa acoperirii vegetale, rotațiile prea simple și utilizarea necorespunzătoare a inputurilor pot afecta structura solului, materia organică și organismele care contribuie la fertilitatea lui. Fertilizarea chimică nu este, prin ea însăși, sinonimă cu degradarea, dar nici nu poate înlocui toate funcțiile unui sol viu.

În România există ferme care experimentează sau aplică agricultura conservativă. Aceasta include semănatul direct, lucrări reduse ale solului, rotații diversificate și culturi de acoperire. Verfar, o companie agricolă din zona Fundulea, județul Călărași, descrie utilizarea tehnologiei no-till pentru culturi precum grâul, porumbul și floarea-soarelui. În locul arăturii convenționale, semănătoarea introduce semințele direct în resturile vegetale ale culturii precedente, cu scopul de a conserva umiditatea și de a susține acumularea materiei organice.

„Investiția în irigații este foarte costisitoare, iar a doua opțiune –cultivarea exclusivă a culturilor de toamnă – nu este foarte profitabilă. Prin urmare, Verfar va investi, în primă fază, în metoda de agricultură fără lucrări ale solului (no-till), întrucât fiecare milimetru de precipitații reținut suplimentar în sol înseamnă, practic gratuit, o producție agricolă mai mare.

Obiectivul final este ca, în următorii 10 ani, să se reușească creșterea producției medii de porumb de la 8 tone/ha la 11 tone/ha. Sau, în cel mai rău caz, să se încerce menținerea nivelului de 8 tone/ha de porumb până în anul 2050, în ciuda faptului că, din cauza schimbărilor climatice, se preconizează o scădere a cantității de precipitații. Să sperăm că nu se va ajunge până acolo” a spus Erik Vermeer într-o postare pe LinkedIn. Alături de activitatea agricolă din cadrul Verfar S.R.L., el deține și compania VeXtronics B.V. în Țările de Jos.

Metode conservative împotriva eroziunii solului

Un alt exemplu este programul AgroDurabil, derulat de AIDER împreună cu MyEasyFarm. Proiectul a început cu șapte ferme din județele Călărași și Ialomița, iar printre practicile testate s-au numărat semănatul fără arătură și introducerea culturilor de acoperire. Acestea pot contribui la protejarea solului între culturile principale, la reducerea eroziunii și la susținerea biodiversității.

Aplicate cerealelor, asemenea metode presupun mai mult decât renunțarea la plug. Fermierii trebuie să aleagă rotații potrivite, să gestioneze resturile vegetale, să controleze buruienile și să adapteze culturile de acoperire la cantitatea de apă disponibilă. În zonele sudice, unde seceta poate fi severă, speciile și calendarul de semănare trebuie alese cu grijă, pentru ca plantele de acoperire să nu concureze cu grâul pentru apă.

Nici agricultura regenerativă nu este o rețetă universală și nici rezultatele nu apar peste noapte. Solurile diferă, iar fiecare fermă trebuie să urmărească efectele asupra producției, costurilor și fertilității. Dar ideea de bază este importantă. Recolta de mâine depinde și de felul în care este îngrijit pământul astăzi.

De la bob la făină. Cât păstrăm din grâu?

Pâinea începe cu mult înainte de frământare. Începe cu solul care trebuie să poată rodi și pentru generațiile următoare. După recoltare, grâul ajunge la moară, unde felul în care este măcinat influențează compoziția făinii.

Făina albă se obține prin separarea unei părți importante din învelișul bobului și a germenelui, în timp ce făina integrală păstrează toate componentele bobului în proporții apropiate de cele naturale.

Învelișurile sunt bogate în fibre și conțin minerale, iar germenele aduce lipide și alți compuși nutritivi. Păstrarea lor în făină poate crește valoarea nutritivă, însă influențează și textura, gustul, comportamentul aluatului și termenul de păstrare. Făina integrală poate avea un gust mai intens și poate necesita ajustări ale hidratării și fermentării. Germenele, bogat în grăsimi, este mai sensibil la oxidare, motiv pentru care făinurile care păstrează mai multe componente ale bobului cer o gestionare atentă a prospețimii.

Aici se întâlnesc știința alimentară și preferințele consumatorilor. Nu există o singură făină potrivită tuturor produselor, dar este util să știm ce cumpărăm și cum a fost obținută. O pâine artizanală nu devine automat mai nutritivă doar pentru că este făcută manual; contează făina, fermentarea, rețeta, cantitatea de sare și întregul proces.

Biruința Olteniei și întoarcerea la bobul întreg

Un exemplu local de valorizare a cerealelor vine de la Cooperativa Agricolă Biruința Olteniei, din comuna Dobrun, județul Olt. Înființată în 2018, cooperativa a pornit cu cinci membri fondatori și lucrează aproximativ 300 de hectare. În loc să vândă exclusiv materia primă, a investit în procesare, astfel încât cerealele cultivate să poată ajunge la consumator sub formă de făină și mălai.

Investiția totală susținută din fonduri europene a ajuns la 2,2 milioane de euro și a inclus o moară, o fabrică de peleți și utilaje. Cooperativa produce făină albă de grâu, făină integrală de grâu, făină integrală de secară și tărâțe, iar în 2026 a adăugat un mălai țărănesc din porumb sticlos.

Alegerea porumbului sticlos înseamnă o revenire la un tip de bob apreciat pentru textura și aroma lui, chiar dacă hibrizii de tip dinte de cal pot asigura producții mai mari. Mălaiul rezultat este grunjos, iar germenele bobului rămâne în produs. Asta înseamnă păstrarea unei părți importante din lipide și compușii naturali ai porumbului, dar și o durată de păstrare mai sensibilă, pentru că grăsimile se pot oxida.

Alexandru Ignat, președintele cooperativei, a explicat alegerea acestui soi vechi de porumb. „Cu mălaiul am pornit de la un gust pe care îl cunoaștem bine: mămăliga de acasă, cu textură și aromă de porumb. Am ales să cultivăm porumb sticlos și să obținem un mălai grunjos, în care păstrăm germenele bobului” a spus el.

Cooperativa a fost prezentă la cea de-a doua ediție a festivalului Treasures of the East, desfășurată la Craiova între 2 și 4 octombrie 2026. Vizitatorii au putut gusta mălaiul pregătit ca mămăligă, alături de cârnați din topor și pâinea în țest. Mălaiul lor a intrat în vânzare online pe 5 octombrie și a strâns aproximativ 700 de comenzi în prima zi.

Grâu întreg și bob sticlos

La Treasure of the East, Biruința Olteniei te întâmpina de la intrare. Alexandru Ignat adsese și un țest, iar o pâine bună și mămăliga din porumbul nedegerminat nu puteau fi ratate. Iar dacă ai avut norocul să le pui alături de niște sarmale sau fasolebătută de la standurile din apropiere, ai înțeles gustul diferit. Căci nu e doar un moft, un trend, ci e vorba de alimente adevărate, care hrănesc.

Președintele Cooperativei Biruința Olteniei, Alexandru Ignat și colegul său au oferit explicații legate de importanța măcinatului lent. „Făina integrală de la noi oferă un aluat care crește frumos, o pâine mai densă și sățioasă”.

Păstrarea germenelui presupune însă un proces de producție adaptat. Cooperativa a ales să macine la comandă, astfel încât produsul să ajungă proaspăt la consumator, și folosește ambalaje de hârtie. Ignat explică:

„Măcinăm fix pe comandă, nu mai mult, pentru ca mălaiul să ajungă proaspăt la oameni și să nu stea mult pe rafturile magazinelor, unde uleiurile din germenele porumbului pot râncezi.”

L-am felicitat pentru excelenta campanie de promovare din mediile de socializare. Cooperativa pe cae o conduce este un exemplu și din acest punct de vedere.

Povestea este relevantă dincolo de succesul comercial. Ea arată că tradiția nu înseamnă doar reproducerea unei rețete vechi, ci și regândirea întregului lanț de producție. Se începe de la alegerea bobului și cultivarea lui până la măcinare, ambalare și livrare. În loc să concureze exclusiv prin volum și preț, producătorul își construiește identitatea prin gust, prospețime și transparență. La fel cum au făcut cei de la Câmpia roditoare din Piscu Nou, județul Dolj, cu uleiul lor de floarea sorelui presat la rece. Prezența lor într-un lanț de retail din Craiova este una de succes.

La Adriana, în Unirea, pâinea ca meșteșug de familie

În comuna doljeană Unirea, Pizzeria și brutăria artizanală La Adriana, afacere a familiei Pleșoianu, reprezintă o altă față a poveștii. Este aceea a produsului realizat local, aproape de comunitatea care îl consumă.

În cazul unei brutării artizanale, pâinea este rezultatul unei succesiuni de gesturi care par simple, dar cer experiență. Încep cu alegerea făinii, dozarea apei, frământarea, fermentarea, modelarea și coacerea, și se termină cu vânzarea produselor. Fiecare dintre ele influențează miezul, coaja, aroma și felul în care produsul se păstrează.

„Dragostea pentru pâine a venit pentru că am vrut să-i dau fetiței să mănânce sănătos. Să am o brutărie artizanală a fost un vis de demut, din copilărie, mi-a mărturisit Adriana Pleșoianu la Craiova. Festivalul Treasures of the East i-a oferit ocazia să arate participanșilor pâinea pe care o produce și o vinde atât în Unirea, cât și la Calafat sau Moțăței.

„De la vis la reealitate, drumul e greu”mai spune ea. Cuptorul este pe lemne, adus din Germania. Singurul consumator electric din brutărie este malaxorul, în rest, tot procesul este manual. Folosim făină de griș, de la moara din Unirea, punem doar sare românească, drojdie românească, așadar avem un produs 100% românesc” se mândrește Adriana Pleșoianu.

Povestea La Adriana poate deveni un contrapunct firesc la transformările marilor grupuri europene. Dacă industria urmărește volume, eficiență și piețe extinse, brutăria de familie are șansa de a pune în valoare prospețimea, relația directă cu clientul și identitatea locului. Cele două modele nu se exclud. Ele arată cât de diferite pot fi drumurile prin care un aliment fundamental ajunge pe masă.

Prescura. Pâinea care trece din gospodărie în spațiul sacru

În tradiția răsăriteană, pâinea nu este doar hrană. Prescura, numită și prosforă, este pâinea oferită pentru Sfânta Liturghie și folosită la Proscomedie, pregătirea Darurilor euharistice. Destinația ei liturgică îi conferă o semnificație aparte, iar pregătirea era însoțită, în multe comunități, de reguli, rugăciuni și gesturi transmise din generație în generație.

În amintirile multor familii, prescura era făcută de femei în vârstă sau de fete tinere, considerate în tradiția locală potrivite pentru această lucrare prin curăție și viață cumpătată. Mama îmi povestea de copilărie, când bunica ei Eudochia din Chiuza, județul Bistrița-Nasăud, o îndemna să frământe aluatul pentru prescură. Acolo unde există mănăstiri, acestea furnizau adeseaprescurile parohiilor din jur. În isericile de mir, prescura poate fi frământată de preot, de soția acestuia sau defemeile vârstnice, evlavioase, cunoscute pentru cucernicia și curăția lor. Dincolo de variațiile locale, importantă este grija cu care se pregătea pâinea destinată altarului.

Aluatul era frământat cu atenție, apoi modelat într-o formă rotundă sau pătrată, în funcție de tradiția locului. Deasupra se așază o împletitură subțire din aluat, dispusă în cruce, care îmarte suprafața în patru cadrane. Pecetea este aplicată cu ajutorul unui obiect special, numit pristolnic, pecetar sau prescurnicer.

Sub pecete sacră

Pristolnicul era confecționat adesea din lemn, uneori din piatră sau marmură, și funcționa asemenea unei ștampile în relief. Prin apăsarea lui, semnele și literele se imprimau în aluat înainte de coacere. Unele exemplare sunt simple, altele bogat decorate, cu simboluri religioase, motive geometrice, funia împletită sau pomul vieții. Forma și ornamentația diferă în funcție de regiune și de meșter.

Elementul central al pecetei euharistice este monograma tradițională IS HR NI KA, cu variante grafice în caractere grecești sau chirilice. Formula este interpretată ca „Iisus Hristos învinge”. În cadrul proscomediei, preotul decupează din prescură partea centrală imprimată cu această pecete. Ea devine Sfântul Agneț, care va fi consacrat în cadrul Sfintei Liturghii.

În funcție de tipul pristolnicului, pe acesta pot apărea și alte semne: triunghiul sau simbolul dedicat Maicii Domnului, reprezentări ale celor nouă cete ale sfinților și semne asociate pomenirii celor vii și adormiți. Acestea țin de structura rituală a Proscomidiei, prin care pâinea oferită devine parte a unei comemorări liturgice mult mai ample.

Studiul teologic al diaconului lector Nicolae Preda, Prescura (prosfora): dar de jertfă cu destinație specială, eminamente liturgică, urmărește istoria și semnificația acestei pâini. Studiul arată că folosirea pâinii oferite pentru Euharistie și imprimarea ei cu semnul crucii sau cu o pecete au rădăcini vechi în tradiția creștină. În prescură, gestul domestic al frământării se întâlnește cu un simbol religios fundamental. Pâinea, produs al pământului și al muncii omului, devine dar liturgic. Nu este doar o rețetă păstrată, ci o formă de memorie spirituală.

Pâinea în țest și plătăgenii  

În satele din Dolj, pâinea de țest păstrează o altă relație între aluat, foc și comunitate. Țestul, un capac greu, din lut și paie, este așezat peste pâinea pregătită pe vatră și acoperit cu jar. Coacerea se face prin căldura acumulată de acest capac și de suport, și prin focul distribuit în jurul vasului, iar rezultatul este o pâine cu o crustă și o aromă specifice.

Așa i-am găsit la Băilești, la Festivalul Zaibărului și Prazului pe producătorii de la Rast, județul Dolj. Nu doar că fac pâine șa țest, dar realizează și țesturile în mod tradițional, din paie, lut și păr de capră. Se vindeau cu 400 lei bucata. „Dacă maimergem la evenimentte, aproape că e greu să onorăm comenzile” mi-a mărturisit Constantin Cristian Sfârlează.

În unele sate de pe Valea Dunării, aluatul dospit este întins și uns cu suc de tomate sau cu o pastă obținută din roșii, înainte de coacere. La Piscu Nou, Seaca de Câmp, Piscu Vechi, Desa, Poiana Mare, Ghidici, Rast și alte sate din zonă, roșiile sunt numite plătăgeni, iar obiceiul de a unge aluat cu tomate dă pâinii o culoare roșiatică și o identitate aparte. Înainte de a fi unsă, suprafața aluatului este fi decorată cu urme făcute cu dinții furculiței. Pentru cei care privesc pâinea prin grila simbolurilor religioase, asocierea dintre grâul pâinii și roșul tomatelor poate sugera o prefigurare a trupului și sângelui lui Hristos. Aceasta este o interpretare simbolică personală, nu una liturgică a Bisericii. Dar tocmai asemenea asocieri arată cum credința, memoria și viața cotidiană se pot împleti în cultura alimentară.

Grâul, roșul tomatelor și memoria Olteniei

Bătrânii României mai păstrează și expresii locale care leagă bobul de grâu de o poveste despre sacralitateapâinii , cu chipul lui Hristos imprimat pe fiecare bob. Tot ei fac semnnul crucii pe pâine înainte de a tăia prima felie. Astfel de formule și gesturi rituale merită păstrate măcar ca semn de respect pentru muncă, dacă nu ca pe un exercițiu de igienă spirituală. Căci în cultura satului, pâinea nu este doar rezultatul unei munci agricole, ci și un simbol al vieții, al ospitalității și al binecuvântării.

Pâinea în țest nu poate fi redusă la nostalgie. Ea presupune o tehnică de coacere, o relație cu focul și o cunoaștere a aluatului care se învață prin practică. La fel ca prescura, arată că pâinea poate păstra, în forma ei cea mai simplă, memoria unui loc. Includerea pâinii în țest în patrimonniul UNESCO ar fi o victorie a tradițiiilor locale în fața tăvălugului globalist uniformator. Dar ar fi și o victorie a pâinii cu gust, aromă și valoare nutritivă, lucrată manual, în fața pâinii industriale, cu amelioratori, afânători și conținut care o depărtează mult de definiția unui aliment.

Două feluri de pâine, aceeași nevoie de hrană

În spațiul românesc, pâinea din grâu și mămăliga din mei, apoi din porumb au ocupat locuri diferite, dar complementare. Pâinea a fost prezentă în viața cotidiană, în ospitalitate și în ritualurile religioase. Mămăliga, mai ales în gospodăriile rurale, a fost multă vreme un aliment de bază, accesibil și sățios. Diferențele regionale au depins de condițiile agricole, de veniturile gospodăriilor și de disponibilitatea cerealelor.

Grâul și porumbul nu sunt însă doar materii prime. Ele sunt și repere culturale. O pâine frământată în casă, o mămăligă din mălai grunjos sau o prescură imprimată cu pecete poartă fiecare altă semnificație, dar toate pornesc de la aceeași relație dintre pământ, sămânță, apă, muncă și timp.

Industria modernă poate produce volume impresionante și poate transforma rapid un ingredient într-un produs standardizat. Brutăriile artizanale și cooperativele agricole pot răspunde prin identitate, prospețime, transparență și prin apropierea de materia primă. Nu este nevoie să idealizăm trecutul și nici să respingem tehnologia. Este nevoie să înțelegem ce câștigăm și ce pierdem la fiecare etapă a drumului de la bob la pâine.

Pâinea viitorului începe cu felul în care avem grijă de pământ

Finaliștii Fi Europe Innovation Awards, negocierile dintre Panzani și Cerealis, cooperativa Biruința Olteniei și brutăriile artizanale aparțin unor lumi diferite. Dar toate depind de același început, cereala cultivată și transformată în hrană.

Viitorul pâinii nu se va decide doar în laboratoarele marilor companii sau în câmpurile cu producții record. El va depinde și de capacitatea agricultorilor de a păstra fertilitatea solului, de alegerea soiurilor potrivite. De asemenea, de calitatea măcinării, de tehnicile de fermentare și de respectul pentru diversitatea culturală a produselor.

În Oltenia, acolo unde pâinea în țest se coace din nou sub cupola de lut și paie, unde mălaiul din porumb sticlos își caută din nou locul pe masă și unde prescura poartă semnele unei tradiții liturgice vechi, pâinea rămâne mai mult decât un aliment.

Pâinea începe în pământ, trece prin mâinile oamenilor și ajunge pe masă. Uneori, ajunge și la altar. În fiecare dintre aceste locuri, ea spune ceva despre felul în care alegem să trăim.