Pe câmpia roditoare. Un basm agricol care se scrie cu succes

Există locuri unde pământul încă ține minte cine îl muncește cu adevărat. Pe câmpia dintre Poiana Mare, Desa, Seaca de Câmp și Piscu Vechi, în vecinătatea Dunării, munca țăranului rămâne o formă de demnitate greu de tradus în cifre. Și totuși, cifrele există: hectare, milioane de euro investiți, locuri de muncă promise, redevențe. E povestea unui basm vechi, spus acum cu combine în loc de cai înaripați, în care eroii nu poartă coroane, ci măsoară hectarele cu GPS-ul. Împărățiile lor se măsoară în hectare de grâu, porumb, rapiță sau floarea-soarelui și în curajul de a semăna din nou, chiar și atunci când seceta sau legea își schimbă regulile peste noapte.

Să smulgi rodul din pământ

Există o demnitate aparte în munca celui care smulge, prin forța brațelor, din pământ, hrana pentru sine, pentru animale și pentru ceilalți. Nu e o luptă oarecare. E o confruntare veche de mii de ani, purtată cu experiența adunată din tată în fiu, cu cunoștințe de specialitate, cu simțul vremii și al timpurilor, cu răbdarea celui care știe că nimic bun nu se întâmplă peste noapte.

Țăranul smulge pământului esența lui cea mai curată, filtrată, rând pe rând, prin rădăcini, prin tulpini, prin frunze, ca să se poată bucura, la capătul trudei, de fructe, de legume, de leguminoase, de cereale. Ca să hrănească animalele pe care le crește și, prin ele, pe sine și pe ai lui. Căci totul vine din pământ și, mai devreme sau mai târziu, se întoarce acolo: plantele, apa, seva, animalele, păsările, omul însuși. Doar apa și sufletele se ridică spre cer. Apa se face nori, iar sufletele, spun poveștile vechi ale satelor, se aliniază răbdătoare la Poarta Raiului, unde Sfântul Petru, după o scurtă privire prin viețile trecute și prin marea carte în care sunt trecute, se spune, toate faptele, nădăjduiesc să umple Grădina cea Mare a Raiului.

Raiul e o grădină cu pomi

Nu știu ce fac orășenii pe acolo. Dar sătenii care și-au lăsat în urmă roadele hărniciei, cu tot cu bătăturile din palme, lăsate de coada cazmalei, a sapei, a greblei, a coasei, a toporului și a atâtor alte unelte credincioase, cu siguranță se vor ocupa de minunata Grădină. Căci aici nici seceta, nici grindina, nici furtunile nu vor culca holdele la pământ, nu vor tăvăli tulpinile de legume cu tot cu roadele lor, verzi ori pârguite. Zăpezile și înghețurile întârziate nu vor mai nimici mugurii pomilor, zădărnicind înflorirea.

Cred, cu toată convingerea, că Paradisul a fost croit pentru țărani. Altfel n-ar fi fost Grădina Raiului, iar Adam și Eva s-ar fi târât pe nisipuri fierbinți ori pe pietre colțuroase, așa cum fac azi orășenii pe asfalturile și betoanele nesfârșite ale orașelor, ca apoi, în concediu, să se tolănească pe plaje ori să escaladeze munți, în căutarea a ceva ce le lipsește în restul anului. Hotărât lucru, orășenii care ajung în Paradis sunt doar niște oaspeți întârziați în Paradis, aproape niște intruși, cărora mulțimea faptelor bune și neștiute, a sacrificiilor și a suferințelor provocate de semeni ori de boli nemiloase, le-a deschis, cu îngăduință, o portiță.

Ce înseamnă să ai prioritate

Dar poarta cea mare a Raiului se deschide larg pentru oamenii care au pământul în sânge, în piele, în plămâni și în oase. Pentru ei se dau porțile în lături, până la țâțâni, așa cum se deschideau odinioară porțile ogrăzilor ori a oboarelor, după regiune, să intre carele pline de grâne, de fân și otavă, de fructe, ori animalele întoarse, seara, de la pășunat.

Căci ei sunt adevărații împărați ai Pământului, iar trecerea lor prin lume, și spre alte lumi, nu are nevoie de covoare roșii. Au covoare de flori și lucernă, covoare de prune scuturate, de nuci bătute din coroanele ample. Au covoare de boabe de grâu, scurse pe la marginile căruțelor și din remorcile pântecoase. Au covoare de pași suprapuși peste veacuri, urme lăsate de moși și strămoși muncind, luptând pentru pământ, covoare de sânge jertfit pentru țară. Spuneți voi dacă nu pentru ei a croit Dumnezeu Grădina cea eternă.

Un basm modernizat, dar neschimbat în esență

În basmul cu câmpia roditoare sunt împărați și împărății, Feți-Frumoși și Ilene Cosânzene, sunt balauri și zgripțuroaice, și Sfinte Duminici care dau sfaturi bune la răscruce de drum. Dar caii și carele de altădată au fost înlocuiți de mașini puternice, de tractoare și combine uriașe. Basmul e modernizat, dar rămâne, în esență, același. Uneori, bunul mers al împărăției ține de înțelepciunea celui care o conduce; alteori, de iscusința celor mai vrednici dintre supuși.

La Piscu Nou, în comuna Seaca de Câmp, Mitel Dobre are o curte plină de utilaje agricole, unul mai arătos decât celălalt. Cultivă de toate, grâu, orz, porumb, floarea-soarelui, rapiță, după cum îi sunt terenurile, fie în proprietate, fie în arendă. Nu se lasă nici cu legumele. Mândria lui e solarul în care își cultivă, dîn 1976, legumele necesare familiei, de la răsad până la rod, fără nicio etapă externalizată. E genul de gospodar care nu deleagă nimic din ce poate face cu mâna și mintea lui.

Vrăjmașii nevăzuți ai împărățiilor agricole

Chiar și în poveștile de azi, împărățiilede pe câmpuri, dealuri și livezi își au dușmanii lor. Dacă scapă de înghețurile târzii, iar floarea-soarelui își ridică sfios tulpinile cu două-trei frunze, vin uneori porumbeii sălbatici, mari, cu zborul greoi, și ciugulesc plantele firave, lăsând în urmă goluri în lan acolo unde ar fi trebuit să fie viitoare capete aurii. Anul acesta, porumbeii au distrus prima însămânțare de floarea-soarelui și aici, la Piscu Nou. Mitel Dobre a fost nevoit să semene din nou, căci distrugerea depășise 80%. Nu a fost singurul lovit, li s-a întâmplat și altor agricultori din zonă, semn limpede că pericolul e extins, nu un ghinion izolat.

Pentru un antreprenor care nu se mulțumește doar să producă, ci investește și în prelucrare, o asemenea pagubă are o greutate dublă. Iar aici intervine o realitate pe care puțini o discută deschis. Agricultura românească nu se luptă doar cu porumbeii, seceta sau grindina, ci și cu o instabilitate legislativă și fiscală care transformă orice investiție serioasă într-un pariu curajos.

Cel care alege să reinvestească profitul într-o linie de procesare, într-un utilaj performant sau într-un proiect european nu știe niciodată cu certitudine ce reguli fiscale îl vor aștepta peste doi sau trei ani. Și totuși, oameni ca Mitel Dobre aleg să investească, să riște, să construiască. Nu pentru că regulile sunt prietenoase, ci pentru că renunțarea nu e o opțiune pentru cei care au pământul în sânge.

De la bob la ulei, inima fermei de la Piscu Nou

Paguba provocată de porumbei a fost cu atât mai dureroasă, cu cât Mitel Dobre nu se oprește la producția brută de floarea-soarelui, ci merge mai departe, prelucrând el însuși sămânța. În 2019 a obținut o finanțare prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, în cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală. Valoarea totală a investiției, de peste un milion de euro, a fost destinată proiectului Crearea de produse cu valoare adăugată în Cooperativa Agricolă Câmpia Roditoare.

Aici, sămânța de floarea-soarelui este presată la rece, pentru un ulei de calitate superioară, exact așa cum se făcea odinioară în presele țărănești, moștenire tehnică transpusă acum în haină industrială. Șrotul rezultat din procesul tehnologic devine o excelentă completare proteică pentru furajarea animalelor.  Nimic nu se irosește, totul își găsește rostul. Întreaga linie de producție este adăpostită într-o construcție din curtea unde stau și utilajele agricole. E inima fermei, locul de unde încep și unde se încheie, zi de zi, orele de trudă ale acestui vrednic gospodar.

Prin același proiect, Mitel Dobre a achiziționat și o rulotă amenajată, menită să ducă și să comercializeze direct minunatul ulei de floarea-soarelui produs la Piscu Nou. Deocamdată, rulota își așteaptă răbdătoare momentul călătoriilor. Acum se recoltează grâul și orzul, porumbul abia și-a arătat primele mustăți, iar floarea-soarelui, acolo unde a scăpat de vrăjmășia porumbeilor sălbatici, își rotește mândră capetele încoronate de petale aurii spre soare. Albinele zumzăie neliniștite pe deasupra lanurilor, căci apicultorii care și-au adus stupii în apropiere se grăbesc să mai stoarcă o recoltă de miere dulce și lipicioasă, cât timp florile mai au ce oferi.

Ce spune Mitel Dobre, inima Cooperativei Agricole Câmpia Roditoare

Când am vizitat linia de procesare a semințelor de floarea soarelui i se citea în ochi fermierului mândria lucrurlui făcut temeinic. Am fost și pe câmp, unde am văzut tarlaua ciugulită de porumbei și resemănată. Am vorbit despre rostuile pământului, despre muncă și copii.

„Tot ce am construit aici, afacerea, Cooperativa Câmpia Roditoare, e deja pe numele copiilor mei. Nu muncesc pentru mine, muncesc pentru ei și pentru copiii lor. Pentru asta am încercat, an de an, să pun ceva temeinic la picioarele lor.

Am învățat, în atâția ani, să ascult glasul pământului. Și pământul mă ascultă pe mine, așa cum mă ascultă și oamenii cu care lucrez. Iar copiii mei au prins din mers meseria asta, au avut de la cine învăța, și acum o duc mai departe, cu mâna lor.

Eu sunt pretutindeni unde e nevoie, pentru că știu mersul tuturor lucrurilor de aici. Se spune, și e adevărat, că ochiul stăpânului îngrașă vita. Dar mai e ceva la fel de important: nu poți cere altuia să facă ceva ce tu însuți nu știi să faci. Așa se conduce orice afacere, dar mai ales una din agricultură. Aici, dacă greșești, rareori mai ai timp să repari. Vine vremea aratului, a semănatului, a prășitului, și dacă nu faci lucrarea la momentul ei, aștepți anul următor. Nu-ți prea dă natura a doua șansă în același sezon, decât arareori, și doar dacă observi la timp și acționezi” spunea Mitel Dobre, privind în zare și potrivind apoi instalația de alungat păsările.

Sănătate și putere

„Elevii buni își întrec învățătorul. Așa fac și copiii, te întrec în școli, în educație, în felul în care înțeleg vremurile noi și merg înainte. Eu mă bucur în fiecare zi și mulțumesc Domnului că mi-a dat copii vrednici, care să mă întreacă. Nu neapărat în a produce mai mult, mai bine și a aduna bogăție, ci în ce vor face cu ea.

Trebuie să fii bun cu pământul și bun cu oamenii. Dă-le ce au nevoie, și-ți vor răsplăti cu generozitate, pământul, cu roade bogate, oamenii, cu muncă cinstită. Restul ține de disciplină, în muncă și în viață, de curățenie în suflet și de sprijinul lui Dumnezeu. Ai sănătate și putere de muncă, faci lucrurile cum trebuie și la vremea lor, iar roadele vin de la sine” a concluzionat harnicul fermier.

Luna lui Cuptor pe câmpurile din Lunca Dunării

E luna lui Cuptor, și în Lunca Dunării, pe câmpiile roditoare din sudul Doljului, se coc tomatele, ardeii încep să se pârguiască, iar vinetele se întunecă, semn că roada e aproape. E forfotă mare în grădini, în solarii, pe câmpuri, fiecare zi de vară e prețioasă, fiecare oră de lumină, folosită pe deplin.

Vechile canale de irigație, rețeaua care costase, în epoca dinainte de 1989, o adevărată căruță de bani publici, zac acum secate, colmatate, năpădite de tufărișuri și nămol, după cele câteva ploi care le-au dat, totuși, agricultorilor un strop de nădejde că anul va fi rodnic.

Mai e nevoie doar de o ploaie-două, cât să prindă porumbul puteri, să-și crească știuleții și să-i spuzească de boabe galbene și grase. Infrastructura moștenită a fost lăsată să se degradeze, iar absența ei o simte, în fiecare vară secetoasă, exact omul care muncește pământul, nu cel care decide despre el la birou.

De la câmp la raft, Câmpia Roditoare ajunge la Carrefour

Uleiul Câmpia Roditoare a ajuns, între timp, și pe rafturile unui supermarket. E o dovadă că munca migăloasă din curtea de la Piscu Nou își găsește drum spre consumatorul din oraș. Direcția pentru Agricultură Județeană Dolj a salutat public inițiativa Carrefour România, derulată prin programul De aici, de aproape, care oferă producătorilor și artizanilor locali un spațiu dedicat, ușor de identificat de consumatori, chiar în magazin.

Instituția a felicitat public rețeaua comercială pentru deschiderea față de producătorii locali și pentru eforturile de a scurta lanțul de aprovizionare, în beneficiul deopotrivă al producătorilor și al cumpărătorilor. La standul Din județul Dolj, clienții pot descoperi o gamă variată de produse:

Vinaltus – Urucu Justin (comuna Almăj): vinuri albe, roșii și roze;

SC Biofruct Ancora SRL – Alina Georgeta Badea: sucuri naturale Ancorvita din mere și mentă, din mere și struguri și alte produse;

Agrifarm – Blăgniceanu Patricia Maria (comuna Pielești): produse naturale din lufă (burete natural);

Maria Mirela Ion PFA (comuna Brădești): dulceață de trandafiri, sirop de trandafiri;

Novara T Impex SRL – Lucian Tomescu: miere de albine, miere cu migdale și alte produse apicole;

Câmpia Roditoare (comuna Seaca de Câmp): ulei de floarea-soarelui presat la rece, dublu filtrat;

Candescent – Mirea Mădălina Elena (comuna Șimnicu de Sus): lumânări din ceară naturală de albine, lumânări decorative, lumânări pentru tort;

Remion Farm – Renghea Ion Valentin: șampoane și produse cosmetice naturale;

GB Iluminart – Barbu Alin (comuna Giurgița): produse artizanale decorative, lumânări pentru tort.

Vin, ulei și alte delicatețuri

Aceste exemple arată diversitatea și potențialul producătorilor și artizanilor din județul Dolj, capabili să aducă pe piață produse autentice, obținute local, cu valoare adăugată și identitate proprie. Direcția Agricolă Dolj încurajează, la rândul ei, producătorii agricoli, procesatorii și artizanii din județ să exploreze astfel de oportunități. Prezența într-o rețea comercială importantă poate crește vizibilitatea produselor și poate sprijini dezvoltarea afacerilor locale.

Iar aici merită spus răspicat: fiecare astfel de succes local rezistă, de multe ori, nu datorită unui mediu de afaceri prietenos, ci în ciuda unuia adesea ostil. Un antreprenor rural care reușește să treacă de la producția brută la un produs cu valoare adăugată, care ajunge pe rafturile unui supermarket, o face învingând birocrația, taxele schimbătoare și regulile care se rescriu de la un an la altul. E o formă discretă, dar reală, de eroism economic.

Brânza de zile mari și covorul culorilor de vară

Oltenii se pot bucura în aceste zile, de salate de legume din grădina proprie ori de la piață, stropite cu un ulei de înaltă calitate, produs chiar în apropiere. Bazinele legumicole ale zonei asigură cantități mari de tomate, ardei, ceapă, castraveți, varză. Crescătorii de capre, oi și vite fac aici o brânză telemea de zile mari, munți albi ca zăpada de brânză îmbie cumpărătorii în piețele locului. La Băilești, la Poiana Mare, în târguri mari, cu marfă multă și bună, găsești brânză pe alese. Dacă ai norocul să cunoști producătorul direct din sat, e și mai bine, mai scutești câțiva lei. Adevărul e că merită fiecare bănuț dat pe ea.

O fi de la vegetația locului, o fi de la sănătatea animalelor ori de la iscusința crescătorilor, de la apa ce binecuvântează aceste locuri ori de la Austru, vântul care aduce arșiță dinspre sudul fierbinte, nu se știe cu precizie. Cert este că, în miez de vară, în aceste sate cu oameni harnici, tot ce ai nevoie, curat, sănătos și minim procesat e la îndemână.

Bunătăți de la câmpie

Laptele e gras și bun, brânza e o poveste pe cât de simplă, pe atât de gustoasă, tomatele se fac de râs cu prețul mic și aroma uriașă, iar peste ele, câteva picături de ulei de floarea-soarelui presat la rece și dublu filtrat pot transforma o farfurie simplă într-una ideală. Carnivorii să mă ierte pentru această mică pledoarie vegetariană de vară.

Acum, pepenii și-au început deja sarabanda, cireșele și-au cam încheiat partitura, vișinele sunt și ele spre final, la fel și dudele. Livezile de piersici și nectarine au cam ieșit din scenă, spun samsarii, care le aduc acum din Grecia. Până la struguri și mere, doar perele își mai așteaptă rândul de a intra pe scenă. Dacă v-a lăsat gura apă, ați înțeles bine mersul lucrurilor prin satele cu oameni harnici și pământ generos.

Ce sfințește, de fapt, câmpul

Roadele nu se ivesc de la sine, decât arareori și doar din milă divină. În rest, munca oamenilor sfințește câmpul. Munca lor, riscul lor, hotărârea lor de a semăna din nou după ce porumbeii sau grindina le-au distrus prima încercare, curajul lor de a investi într-un proiect de un milion de euro fără garanția că regulile jocului vor rămâne aceleași peste câțiva ani, asta sfințește, de fapt, pământul.

Iar dacă Bunul Dumnezeu rânduiește și niște ploi la vremea potrivită, atunci se vor vedea, în sfârșit, rostul spinărilor încovoiate de trudă, al bătăturilor din palme, al somnului scurt și al zilelor începute la crăpatul zorilor, cu mult înainte de primul cântat al cocoșilor. Căci nicio tehnologie, oricât de performantă, nu poate înlocui hotărârea unui om care alege, an de an, să semene din nou. Utilajele pot fi puternice, tractoarele pot fi uriașe, dar rămân, și trebuie să rămână, unelte în slujba omului, nu invers. Iar omul acesta, cel cu pământul în sânge, rămâne adevăratul împărat al câmpiei roditoare.

De la sămânță la rod și de la producător la consumator

Oamenii investesc, și o fac pentru că lipsește o verigă în lanțul de distribuție, de la producător la beneficiarul final. În teorie, se numește integrare în aval, când producția e procesată de același producător. În practică, este acoperit golul lăsat prin desființarea unităților de procesare care existau până în 1989. Chiar aici, în comuna Seaca de Câmp era o fabricuță de conserve, nu doar la Calafat sau Băilești. Acum, e una la vecinii din Piscu Vechi.

În comuna Desa, cel mai mare bazin legumicol al zonei, solariile și suprafețele acoperite cu legume sunt cu sutele, dar nu se procesează nimic. Există cooperative agricole, e chiar și o piață de gros. Anul acesta, Consiliul Județean Dolj a decis concesionarea a 20.000 de metri pătrați pe raza localității Desa Societății Naționale Casa Română de Comerț Agroalimentar Unirea S.A.

Acolo se va construi un centru logistic modern, destinat producătorilor de legume și fructe din zonă, care va avea și un depozit frigorific. Concesionarea terenului se va face pentru 49 de ani, iar redevența lunară va fi de 500 de euro, adică 6.000 de euro pe an. La finalul perioadei de 49 de ani, investiția va rămâne în proprietatea județului Dolj, fără alte echivalări sau costuri suplimentare.

Desa ori Poiana Mare?

Inițiativa CJ Dolj e binevenită, deși e greu de înțeles de ce, din 2019, când a fost înființată Casa Unirea, nu s-au făcut demersuri concrete pentru ca prin intermediul acestor piețe de gros, să se poată aproviziona rețeaua de supermarketuri din țară cu produse locale.

E inutil și derizoriu să mai amintim de ceapa, cartofii, tomatele, ardeii, fasolea si merele care vin din alte țări, europene și nu numai, în timp ce legumicultorii doljeni, precum cei din Olt ori Teleorman sunt ori cu marfa nevândută și improprie în scurt timp consumului uman, ori pe drumurile țării, spre zonele unde legumele sunt încă verzi și prețurile mari în piețe.

Între timp, la Poiana Mare se conturează o investiție de vreo 16-18 milioane de euro

Am vizitat Primăria comunei Poiana Mare în ziua de târg, vinerea. N-am dat niciun telefon în prealabil, am mers pur și simplu, așa cum o face orice locuitor din zonă. La 8 dimineața, soarele își arăta deja forța. Pe vremuri, târgul se deschidea odată cu răsăritul soarelui. Vara, târgoveții plecau de la casele lor cu căruțele în creierii nopții ca să ajungă de la început, rezolvau repede ce aveau de cumpărat, de vândut, iar la 7, târgul se spărgea. Nu avea nimeni timp și chef de stat la taclale, la mici și bere, căci munca în agricultură e ca o muiere geloasă care te vrea devreme acasă.

Am intrat în Primăria Poiana Mare și m-a întâmpinat chiar primarul. Nu mirosea nici a cafea, nici a lene pe acolo. Am vorbit multe despre noul mers al comunei, dar cea mai importantă informație este conturarea unui hub agroalimentar regional la Poiana Mare. Acesta va fi construit de HARO și HARO SKY, care aduc primul ecosistem rural integrat din România dedicat agriculturii inteligente, logisticii moderne și economiei de joasă altitudine, după cum spun chiar inițiatorii.

HARO, Hub Agroalimentar Regional Olt

Un proiect similar este deja în fază inițială în județul Olt. HARO, Hub Agroalimentar Regional Olt reprezintă infrastructura economică care poate schimba fundamental modul în care funcționează agricultura în regiune. Hub-ul va integra hale frigorifice moderne, centre de procesare și ambalare, un incubator agroalimentar, o piață de gros regională, un târg agroalimentar săptămânal, infrastructură logistică, spații pentru start-up-uri / IMM-uri, laboratoare și facilități de inovare.

Din cele 16-18 milioane de euro proiectate a fi investite, așa cum se va întâmpla și la Grădinari, în județul Olt, primăriei nu-i revine nicio obligație financiară. Așa mi-a spus primarul Florin Dumitru, prin bunăvoința căruia am ajuns apoi la compartimentul agricol al primăriei. N-am fost niciodată fan al matematicii, dar la un asemenea nivel al investiției erau necesare și niște date concrete. Mi-au fost oferite cu aceeași disponibilitate și chiar cu entuziasm, semn că lururile chiar merg acolo.

Poiana Mare și potențialul ei agricol

Povestea comunei nu e similară cu a altor zone rurale din țară. Comuna Poiana Mare din județul Dolj este una dintre cele mai mari și mai populate localități rurale din România. Cu 3840 de gospodării, o populație de aproximativ 12.800 de locuitori și o suprafață ce depășește 16.400 de hectare, se află constant în topul celor mai mari comune din țară ca întindere și număr de locuitori. Are trei sate în componență, iar anul trecut a împlinit 500 de ani de la prima atestare documentară.

Peste 11000 hectare sunt cultivate aici. Zona este o capitală neoficială a tomatelor, plătăgeni, cum le spun locuitorii din acest areal.

Constantin Chelaru deține 136 ha. și mai lucrează în arendă 120. Sorin Minoiu are și el aproape 117 ha. Constantin Gâdea deține ceva peste 16, dar mai lucrează aproape 200 ha. Euroagrifarm cultivă peste 200 ha, dintre care 22 sunt cu usturoi mare și fălos.

Vedeți că pe aici, oamenii se întrec în suprafețe și în hărnicie. Toader Dobie are ceva peste 31 de ha. și mai cultivă în arendă peste 300. Mircea Epîngeac tot cu peste 300 de hectare își arată vrednicia, dintre care 120 sunt ai săi. Opol Impex deține 33,5 ha. și a arendat aproape 336 ha.

Aceste sute de hectare sunt cultivate cu grâu, rapiță, porum, floarea soarelui. Sunt și 3 ari de lavandă la Tunarii Vechi, unul din satele componente ale comunei, ca o pată de culoare.

Legume în spații protejate

În cele trei sate ale comunei Poiana Mare sunt 125 de hectare de spații protejate, solarii, cum li se spune. În realitate, sunt mai multe, căci foarte mulți gospodari nu construiesc solarii suficient de mari pentru a intra la suprafețele minime pentru susținere financiară. Tomatele dețin cea mai mare pondere, dar vin din urmă ardeioasele, vinetele, precum și varza în spații neprotejate sau pepenii.

Dacă hubul agroalimentar despre care mi-a vorbit primarul va fi construit aici, implicând peste 230 locuri de muncă și creșteri ale veniturilor pentru fermieir între 20-40%, înseamnă că legumicultura acestei zone va intra într-o zodie bună. Cu investiția proiectată și la Desa, de aici vor putea pleca spre țară cantități tot mai mari de legume și fructe.

A fost odată procesarea locală

Fabrica de conserve din Calafat a intrat în faliment și și-a încetat efectiv activitatea în anul 1995. Unitatea fusese una dintre cele mai mari din țară în anii ’70 și ’80, ajungând ulterior să fie dezafectată și lăsată în paragină.

Fabrica de conserve din Băilești, cunoscută în perioada comunistă ca secție a fostei Întreprinderi de Legume și Fructe (IJLF) Dolj, și-a încetat efectiv activitatea și a fost desființată la începutul anilor ’90.Tranziția de după 1989 a dus la privatizarea haotică și falimentul majorității platformelor industriale din oraș, utilajele fiind în cele din urmă vândute la fier vechi.

În 2015, statisticile arătau că din cele 70 de fabrici de stat prelucrătoare a fructelor și legumelor din perioada comunistă, mai funcționau doar 13 ca unități mari integrate. Până în 2026, profilul pieței s-a schimbat radical. Jucătorii mari și tradiționali, fabricile cu tradiție au fost fie retehnologizate, precum Annabella Fabrica De Conserve Raureni SA, Contec Foods SRL, fie s-au adaptat prin diversificare (ex. Scandia Food).

Alți producători moderni au apărut pe piața procesatorilor de legume și fructe. Sunt companii și organizații de producători precum Hortifruct, care produc pe suprafețe extinse atât sub branduri proprii, cât și pentru lanțurile de retail.

Procesarea la nivel local a crescut prin apariția unor unități mici și mijlocii, multe dintre acestea fiind dezvoltate cu fonduri europene pentru a reduce risipa de materie primă.

Ce mai avem azi

În zona Olteniei, producția alimentară s-a orientat masiv către micii producători, cooperativele locale de legume (zonele bazinelor legumicole consacrate, precum Dăbuleni, Desa, Moțăței) și procesarea de nișă. Unitățile mari de conserve funcționează cu precădere în județele vecine. Județul Dolj nu mai are fabrici mari pentru procesare și conserve de legume-fructe ca în trecut. Activitatea este preluată de unități axate pe sucuri naturale, depozitare și conservare primară. Spre exemplu, Biofruct Ancora SRL activează în Beharca pe segmentul de procesare și obținere de sucuri din fructe și legume.

În Craiova funcționează unități de depozitare, sortare și conservare precum Best Prod Quick SRL sau comercianți/distribuitori cu facilități integrate de ambalare cum sunt Coliseum SA și Saff Trading în Cârcea. Un sprijin major vine din partea rețelelor de producători locali din județul Dolj, care livrează direct conserve artizanale și murături din gospodării.

Județul Vâlcea reprezintă polul de producție de conserve cel mai important din regiune. Aici își desfășoară activitatea Fabrica de conserve Râureni, preluată și modernizată de grupul Annabella. Tot în Vâlcea funcționează procesatori precum Fabka Group SRL, specializată în conserve la borcan (mazăre, fasole, gemuri, compoturi).

Procesatori de legume și fructe în România

În România, structura industriei de conserve și procesare alimentară este dominată de mari grupuri industriale integrate. Piața este clar delimitată între marii procesatori cu acoperire națională și unitățile de producție locale, adaptate specificului agricol regional.

Conform datelor financiare raportate de companii și centralizate în analizele economice de profil, industria prelucrării fructelor și legumelor pare una profitabilă, dacă ai toți așii în mână.

Alex Star din Curtea de Argeș a încheiat anul 2025 cu aproape 83 milioane lei cifră de afaceri. Desigur, mai are cale lungă până la Contec Foods SRL (Brandul Olympia). Acesta e lider de piață în procesare, cu afaceri de peste 200 milioane lei.

Locul secund e ocupat la această categorie de Annabella Fabrica de Conserve Râureni SA. Producătorul brandului Râureni a înregistrat o cifră de afaceri de 176 milioane lei în 2025. Asta dacă nu luăm în considerare Star Foods E.M. și Intersnak România, al căror domeniu de activitate, prelucrarea cartofilor, nu intră, după calculele mele în catogoria discutată, conservarea fructelor și a legumelor.

Producători de uleiuri vegetale la rece

Dintre cei mai cunoscuți și apreciați procesatori activi, se remarcă la nivel național câteva branduri. Unele au chiar parte de un marketing puternic. Luna Solai (Taf Presoil) din județul Cluj este recunoscută pentru portofoliul său de uleiuri presate la rece (floarea-soarelui, dovleac, in, cânepă, nuci), obținute prin metode tradiționale. Produsele lor se comercializează inclusiv în rețeau Mega Image.

Ulei Șomcuta Mare e un producător din județul Maramureș care prelucrează semințe 100% naturale, oferind mereu uleiuri proaspete, inclusiv sortimente din floarea-soarelui sau dovleac.

OLIO (Onești, Bacău) e prima fabrică de ulei de floarea-soarelui din zona Oneștiului, specializată în producția de ulei 100% presat la rece.

Agranoland (Focșani, Vrancea) procesează prin presare la rece ulei natural, nerafinat de floarea-soarelui, având o capacitate mare de producție și o gamă largă de șroturi pentru furaje.

În România există și o rețea de cooperative și producători atestați ecologic, precum Organic Green (Argeș).

Din fermă în furculiță

Faptul că în Carrefour Craiova, clienții pot alege varianta uleiului de floarea soarelui presat la rece și dublu filtrat Câmpia roditoare, produs la Piscu Nou, este un semn de normalitate și n-ar trebui să constituie o excepție. Accesul la produse locale ar fi fost prioritar pe lista politicienilor, dacă aceștia, în majoritatea lor, ar fi avut și alt contact cu lumea satului românesc, dincolo de vizite sporadice în campania electorală.

Grija pentru natură și salvarea planetei începe de aici, de la scurtarea lanțului alimentar între producător și consumatorul final. Sloganurile bine-cunoscute care ne îndemnau să gândim global și să acționăm local au funcționat prost și am ajuns să punem boii înaintea carului.

Poate că nu e acum nici locul, nici momentul să discutăm despre cât de utile sunt sutele de metri pătrați de panouri foto-voltaice care ajung să fie înfipte în terenuri agricole cu potențial ridicat, și nicidecum pe terenuri degradate. Scoaterea din circuitul agricol a unur suprafețe roditoare ar fi subiectul altor demersuri.

Cînd ești bun doar la dar sfaturi

Totuși, când teoreticienii salvării planetei zboară cu curse charter la simpozioane mondiale dedicate schimbărilor climatice, undeva, în sudul României, aproape de Dunăre, câmpia e încă roditoare. Dacă fiscalitatea ridicată, instabilitatea legislativă ori capriciile vremii n-ar împiedica efortul agricultorilor împătimiți, singura lor bătălie ar fi cu timpul. Căci el e necruțător, usucă pielea, precum vântul o face cu pământurile de pe aici. Tot el seacă și venele omului de sânge, precum se întâmplă azi, în lipsa unui sistem adecvat de irigații. Dar mai ales, pune zăpadă pe tâmplele agricultorilor care ar vrea să fie, de dragul copiilor și al nepoților, veșnic tineri și în putere.

Căci basmul contemporan spune că, după ce s-a luptat cu balaurii furtunilor, Făt Frumos și Ileana sa Cosânzeana au avut o nuntă ca-n tradițiile oltenești, nu trei zile și trei nopți, ci chiar șapte zile și șapte nopți, până au strâns cerdacul. Iar acum, după mulți ani de împărățit pe cîmpia lor roditoare, e rândul generației următoare să deprindă mersul lucrurilor.

Și-am încălecat pe-o bicicletă, și v-am spus o poveste concretă.