Duminica bogăției pământești deschide calea spre desăvârșire cu un test

Un tânăr bogat material vorbește cu însăși bogăția de învățătură și jertfă, care este Iisus Hristos. Întâlnirea lor este una reiterată peste veacuri. E cea în care tânărul este pus în fața alegerii capitale pentru viața sa. Desigur, în acesta ne regăsim fiecare dintre noi, cu ceea ce avem mai scump în balanță cu mântuirea sufletului.

Episodul relatat de Evanghelistul Matei este pe cât de scurt, pe atât de dens. Poți să-l citești în ceva mai bine de un minut, asta dacă o faci cu voce tare. Dar mesajul nu se stinge odată cu ultimul cuvânt al fragmentului.

Cele zece versete cuprind nu doar o mare parte ale adevărurilor de credință, ci un set de principii sănătoase, valabile până în zilele noastre. Poate mai ales în zilele noastre.

Ce vrea tânărul din Evanghelie

Tânărul își dorește viața veșnică. O spune deschis, și Îl întreabă pe cel pe care-L recunoaște drept Învățător Bun, ce trebuie să facă. Pare neverosimil ca un exponent al clasei avute să se preoccupe de soarta sufletului său dincolo de moartea biologică.

Felul în care s-a adresat tnărul este acela pe care îl citim în cărțile cu relatări din vechiea neamului ori din povestirile populare. El Îi spune lui Iisus „Bunule Învățător”, și nouă ne seamănă cu adresarea „Omule bun” sau „vecine, fii bun și ajută-mă”. Dar înțelesul e altul. Iisus vorbește despre Bunătatea supremă, despre Ivorul Binelui, și face distincția cuvenită. Știe că în fața Sa nu este un tânăr oarecare, unul care a auzit de Cel ce învașă mulțimile și face minuni, și îl caută din curiozitate.

Avea în față un cunoscător și păzitor de legi. Știa poruncile decalogului și le respecta încă din copilărie. Era aproape de desăvârșire, potrivit canoanelor veterotestamentare. Dar, pentru noua lege, nu era de ajuns, căci toate acele porunci țin omul în marginile sale umane, pământești.

Ce poți pierde și ce poți câștiga

Lista cerințelor fusese bifată de tânărul din Evanghelie. Fusese educat mult peste nivelul de azi, cu toate pretențiile noastre de modernitate. Toate cele enumerate de Iisus sunt, dincolo de decalog, porunci ale bunului simț. În fond, ele apar sub diferite formulări, în nenumărate rețete de succes. Psihologi cu pregătire temeinică ori simpli absolvenți ai unui curs, dar cu entuziasmul inconștientului care intră pe o piață pentru care nu este pregătit, toți reiterează aceleași idei. Le găsim inclusiv îb postările sfătuitorilor de pe social media.

Problema nu este greutatea de a îndeplini în totalitate cerințele amintite. Problema este ceea ce pierzi igonrându-le. Un sceptic se va îndoi mereu de utilitatea practică a unor acțiuni. „Să nu ucizi, să nu săvârşeşti adulter, să nu furi, să nu mărturiseşti strâmb; Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta şi să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi” trasase Iisus câteva coordonate esențiale ale vieții eterne.

Scepticul nostru va găsi poate că pierde odată cu respectarea acestor cerințe. Nu-i garantează nimeni viața veșnică, nici binserica nici beneficiarii faptelor sale nu-i vor oferi un certificat de garanție. Dar nici contrariul nu este dovedit. Așadar, matematic vorbind și aplicând tepria probabilităților, sunt 50% șanse atât de câștig, cât și de pierdere.

Cum poți rata eternitatea

Dacă faptele bune, renunțările au doar efectul imediat, și fără consecințe în planul veșnicie, pierderile sunt neglijabile. De fapt, ai trăit în pace și înțelegere, în respect și bun simț, așadar, o viață liniștită.

Dar aceleași fapte pot deschide calea eternității, cu acele 50% șanse. Riscul ratării veșniciei este la fel de mare și tânărul din Evanghelie știe cu nu merită asumat. Tânărul simte că ceva lipsește din planul său. Nu pe cinci ani, ci pentru totdeauna. În acel moment vine cerința cea mai dificilă, renunțarea la posesiunile lumești.

„Dacă voieşti să fii desăvârşit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor şi vei avea comoară în cer; după aceea, vino şi urmează-Mi”.

Îndemnul fără echivoc pentru completarea condițiilor îl copleșește pe acel tânăr. Moștenise, cu siguranță, o paret din avere. Muncise pentru extinderea ei. Toate acele bunuri de valoare îi construiau nu doar imaginea și locul în societate, ci făceau parte din el. „Căci unde este comoara ta, acolo va fi şi inima ta” ne spune Evanghelistul Matei în cap. 6, versetul 21.

Întristarea tânărului a dovedit că toată educația sa morală și religioasă nu -l făcuse să înțeleagă pe deplin sensul acelor porunci. Adulterul, mărturia mincinoasă, lipsa de respect pentru părinți și dispețul pentru cei din jur conturează un om egoist, care nu trăiește în comunitate, ci într-o lume personală, construită din lipsă de iubire. Prezența iubirii schimbă nu doar atmosfera, ci chiar sensul vieții și este premergătoare desprinderii de dependențe.

Iubirea schimbă totul

Când iubești cu adevărat, obiectul afecțiunii, fie el iubir, părinte, copil sau cei din jur, trec pe primul plan. Și faci asta fără să anticipezi reciprocitate, fără să măsori cuvintele, faptele, dovezile. Iubești sau nu iubești. Poți iubi în multe feluri, dar atunci când implicarea nu este totală, nu mai e iubire, e un vontract, o negociere.

Tânărul din Evanghelie și-a iubit averea mai mult decât și-a dorit viața veșnică.

Inima sa era acolo, în bunurile valoroase, și acolo îi era și destinul.

Iisus le confirmă ucenicilor că bogăția, adică atașamentul de bunurile materiale, îngreunează demersul spiritual. Versetul celebru, care compară intrarea unui bogat în Împărăția lui Dumnezeu cu introducerea unei frânghii prin urechile acului este elocvent. Căci sufletul îngreunat de grija avutului nu poate atinge straturile sensibile ale unei vieți spirituale.

„Pentru unii mumă, pentru alții ciumă”

Este la modă meditația printre demersurile omului modern. Prima etapă este golirea minții de preocupările cotidiene. Însă atunci când ești preocupat de bursă, de cotații, de piață, de valori de schimb, de investiții, și în joc sunt banii tăi, aceste preocupări sunt ca o perdea de nori în calea soarelui.

Rugăciunea include și propune teme de meditații. Numai un novice se oprește la suprafața cuvintelor, fără să le pătrundă substratul. Dar, atunci când un pretins înțelept din alte zări susține, în practică, aceleași propuneri pe care iisus i le-a făcut tânărului, ca răspuns la întrebarea sa legată de viața veșnică, scepticul de azi devine dintr-o dată mai receptiv. Snobismul să fie de vină, atractivkitatea exotismului?

Cert este că o propunere asemănătoare din partea unui Guru e tratată cu entuziasm, chiar adcă nu e mereu urmată. Însă atunci când vine pe filieră creștină, devenim suspicioși și nu o dată, acuzatori.

Și totuși, ce propusese Iisus

Tânărului bogat i se pusese înfață perspectiva dificilă, dar luminoasă a detașării de condiția sa socială. Viața veșnică nu poate fi atinsă cu jumătăți de măsură. Ne-o confirmă Apostolul Pavel în prima sa Epistolă către Corinteni. E aceea care vorbește despre iubire.

„Dar când va veni ceea ce e desăvârşit, atunci ceea ce este în parte se va desfiinţa”, spune versetul 10. Căci tânărului îi fusese propusă desăvârșirea. Iar acesta nu poate fi atinsă decât prin transformare totală, în toate aspectele și la toate palierele vieții.

Grija pentru cei vulnerabili

Iisus îi propune tânărului nu o simplă renunțare la atașamentele vieții materiale, ci și la confortul oferit. Însă felul în care îi propune redistribuire averii sale merită un bob zăbavă. Știm din Evangheliile de peste an, că Iisus și apostolii călătoreau și hrana lor era uneori din darurile făcute de oameni, alteori smochine de la marginea drumurilor.

Nu demult am asistat la povestea minunată cu cele cinci pâini și trei pești care au hrănit o mulțime imensă. Poate ne-am fi așteptat ca o parte din averea tânărului să susțină tocmai acele călătorii. Însă Iisus ne oferă chiar un model pentru ziua de azi. Nu sponsorizarea unor demersuri drăguțe, ci ajutorul real, dat acolo unde el poate face diferența dintre viață și moarte, chiar.

Sensul ajutorării unii sărac, văzut ca prototip Hristic, este cel pe care îl găsim tot la Evanghelistul Matei, în capitolul 25, versetul 35: „Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit”.

Grija pentru vulnerabilii societății este astfel, ca o depunere în contul vieții veșnice. Sprijinul acordat nefericiților soartei este văzută ca o accesare a Bunătății celei Mari. E o cheie către Împărăția lui Dumnezeu, o cheie către eternitate.

Ce poate și ce nu poate face un om

Putem să ne imaginăm dezamăgirea tânărului care sperase poate în obținerea unor aprecieri publice pentru respectarea poruncilor. S-a văzut însă exclus din atingerea scopului inițial, acela al vieții veșnice. Verdictul necruțător, legat de dificultatea atingerii acestui deziderat pentru cei ce-și iubesc posesiunile materiuale îi uimește chiar pe apostoli.

Ștecheta fusese ridicată foarte sus tocmai de unul din afara cercului de ucenici. Preocupările lor cotidiene erau încă mărunte, și învățăturile primite nu își găsiseră încă terenul propice pentru a prinde rădăcini. Dar tânărul vine și pune problema esențială. E mântuirea sufletului, adică desăvârșirea și accederea în eternitatea luminoasă, în lumea Binelui și a Bunătății.

Dintr-o dată, perspectiva atingerii vieții veșnice îi duce într-o zonă de nesiguranță, pe un teren nou și necunoscut. Îl întreabă pe Iisus limpede și apoape copilărește despre cine se poate mântui.

Răspunsul e unul care nu limpezește lucrurile pentru un sceptic, dar fac diferența, atunci când sunt citite cu inima, și nu cu mintea. „La oameni aceasta e cu neputinţă, la Dumnezeu însă toate sunt cu putinţă”.

Perspectiva desăvârșirii

Răspunsul din versetul final al Evangheliei care va fi citită în a XII-a duminică de după Rusalii e reluat zilnic. Îl auzim la cei care vorbesc despre puterea gândului, a cuvântului. Acolo ni se vorbește despre energii și vibrații, ceea ce este perfect adevărat, inclusiv din perspectivă creștină. Căci ce altceva poate fi Dumnezeu, decât izvorul și depozitarul energiei ziditoare, creatoare, dătătoare de viață. El este cel care pune zbprul în aripa unei păsări și sămânța de suflet în inima unui om.

Dacă oamenii de știință au cercetat și identificat chiar Particula lui Dumnezeu, de ce am pune la îndoială cele 50% șanse la eternitate.

Apostolul Pavel ne vorbește despre această particulă în Epistola sa către Evrei, la cap. 11, verset 3. „Prin credinţă înţelegem că lumile au fost făcute prin Cuvântul lui Dumnezeu, aşa încât cele ce se văd au fost făcute din cele ce ce nu se văd”.

Propunerea făcută tânărului ne este adresată cu asupra de măsură. Ne-o spun și psihologii când amintesc de atașamentele puternice și felul în care ne îngreunează viața și ne umbresc liniștea. Tânărul este supus unui test simplu, pe care nu îl trece. Este, poate,cel mai dificil examen al fiecăruia dintre noi, pentru care ne pregătim o viață întreagă. Diploma este chiar intrarea în Împărăția lui Dumnezeu

A fi și a avea se conjugă astfel la viitor, un verb făcând loc celuilalt.Însă cel mai important este drumul până la viața veșnică, care începe cu credință, nădejde și iubire.