Egiptul ezită să intre în Pactul de la Mecca. Cairo își cântărește atent alianțele din regiune

Egiptul ar putea ajunge, în cele din urmă, parte a pactului de apărare încheiat de Arabia Saudită, Turcia și Pakistan. Deocamdată însă, Cairo preferă să analizeze cu atenție implicațiile și să evite o apropiere care l-ar putea obliga să aleagă tabere în conflictele regionale.

Acordul de Apărare Comună de la Mecca a fost semnat pe 7 august de cele trei state. Documentul prevede că un atac armat împotriva unuia dintre membri va fi considerat un atac împotriva tuturor. În același timp, înțelegerea transmite un mesaj către Iran și Israel și încearcă să reducă dependența securității regionale de Statele Unite.

Întrebarea pentru Cairo este dacă acest nou mecanism îi poate oferi avantaje reale. Un alt punct important este motivul pentru care Egiptul nu a aderat încă, deși are relații strânse cu toate cele trei țări, precizează pubilicația Chatham House.

Un pact diferit de NATO

Acordul de la Mecca pornește de la înțelegerea de apărare semnată de Arabia Saudită și Pakistan în septembrie 2025. Noua formulă este însă distinctă și include Turcia, lăsând deschisă posibilitatea ca și alte state să adere. Comparația cu NATO a apărut imediat după semnarea documentului. Ministrul turc de Externe, Hakan Fidan, a spus că mecanismul de apărare reciprocă este, din punct de vedere tehnic, similar articolului 5 al NATO.

Realitatea este însă mai nuanțată. Acordul nu are amploarea și structura unei alianțe militare precum NATO și rămâne, cel puțin deocamdată, un mecanism mult mai limitat. Oficialii saudiți descriu pactul drept o formă de dezvoltare a unor „capacități sustenabile”, nu ca pe un front militar împotriva unei anumite țări. Turcia a transmis, la rândul său, că înțelegerea nu este îndreptată împotriva Iranului sau a altui stat.

Pakistanul insistă, de asemenea, asupra caracterului „pur defensiv” al acordului. Deși dispune de arme nucleare, documentul nu prevede extinderea protecției nucleare pakistaneze asupra Arabiei Saudite sau Turciei. Relația dintre Islamabad și Teheran oferă un alt indiciu. Chiar după acordul bilateral din 2025, Pakistanul a continuat să joace rol de mediator între Iran și Arabia Saudită, inclusiv în contextul atacurilor iraniene asupra teritoriului saudit. În acest moment, pactul poate fi privit mai degrabă ca un experiment de autonomie regională. Nu este încă o alianță militară construită pentru război și nici un echivalent regional al NATO.

Ce câștigă cele trei țări

Pentru Arabia Saudită, noua înțelegere oferă încă o modalitate de a-și diversifica sistemul de securitate. Riyadul poate astfel să-și consolideze poziția în eventuale negocieri cu Teheranul și să reducă treptat dependența de Washington. Turcia ar putea obține beneficii economice importante. O apropiere de Arabia Saudită poate însemna finanțare și acces la o piață mare pentru industria turcă de apărare.

Pakistanul are, la rândul său, posibilitatea de a obține sprijin economic saudit. Islamabadul își poate consolida astfel și imaginea de actor activ în problemele de securitate ale Orientului Mijlociu. Iranul și grupările apropiate de acesta ar putea testa însă rapid cât de solid este noul mecanism. Un atac asupra Arabiei Saudite prin intermediul rebelilor houthi sau al unor miliții irakiene ar putea deveni primul test important. Reacția celor trei semnatari ar conta mai mult decât declarațiile oficiale. Modul în care ar răspunde la o amenințare reală ar arăta cât de funcțional este, în practică, pactul.

De ce ezită Egiptul

Cairo nu a semnat acordul, deși colaborează cu Arabia Saudită, Turcia și Pakistan în cadrul unei formule informale cunoscute drept „STEP” sau „cvartetul”. Ministrul egiptean de Externe, Badr Abdelatty, a declarat că autoritățile analizează „foarte serios” posibilitatea aderării. Decizia nu poate fi luată însă fără o analiză juridică. Abdelatty a explicat că aderarea trebuie evaluată prin prisma Constituției Egiptului și a obligațiilor juridice asumate de țară.

Anterior, Hakan Fidan afirmase că se așteaptă ca Egiptul să intre în pact într-o etapă ulterioară. Potrivit ministrului turc, înainte de acest pas mai trebuie rezolvate câteva probleme tehnice. Politica externă a Egiptului explică însă și prudența actuală. De la venirea lui Abdel-Fattah el-Sisi la președinție, Cairo a preferat să evite blocurile militare și să păstreze relații funcționale cu actori aflați în tabere diferite.

Aderarea la pact ar putea schimba această poziționare. Egiptul ar putea fi perceput ca apropiindu-se de Arabia Saudită, Turcia și Pakistan împotriva unor rivali sau adversari ai acestora. Lista acestor actori este lungă. În funcție de context, ea poate include Iranul și rebelii houthi, Israelul, Emiratele Arabe Unite, Grecia, Cipru și India. O asemenea apropiere ar putea afecta relațiile diplomaților de la Cairo cu unele dintre aceste state. Beneficiile militare suplimentare nu sunt, deocamdată, suficient de clare pentru a compensa acest risc.

Egiptul cooperează deja cu cei trei

Un argument important împotriva unei aderări rapide este faptul că Egiptul colaborează deja cu cele trei state în domenii relevante. Cooperarea are loc atât prin formatul informal al cvartetului, cât și prin sprijinul oferit coaliției maritime conduse de Arabia Saudită în Marea Roșie.

Pactul ar putea include apărare aeriană și antirachetă, schimb de informații, securitate maritimă și colaborare în industria de apărare. Cairo are deja legături cu statele semnatare în mai multe dintre aceste domenii. Strategia lui Sisi se bazează și pe rolul de mediator. Pentru a-l păstra, Egiptul are nevoie de relații bune și canale de comunicare deschise cu cât mai mulți actori.

Implicarea într-o alianță militară rigidă ar putea limita această libertate. În plus, o asemenea mișcare ar putea contribui la escaladarea unor conflicte în care Cairo încearcă să medieze.

Israelul și relația cu SUA

O problemă separată este reprezentată de Israel. Egiptul are preocupări comune cu membrii pactului în privința grupărilor non-statale, securității maritime, Sudanului și altor dosare regionale. Totuși, pentru o parte importantă a factorilor de decizie egipteni, Israelul rămâne principala amenințare de securitate pe termen lung. Situația este cu atât mai importantă cu cât cele două țări au un tratat de pace și mențin cooperarea în domeniul securității.

Washingtonul complică și mai mult calculul strategic. Statele Unite rămân principalul partener de securitate al Egiptului, iar nicio altă alianță nu îi poate oferi, în acest moment, aceeași protecție în cazul unui conflict major cu Israelul. Pactul de la Mecca ar putea ajuta Egiptul în probleme precum Sudanul, Libia sau securitatea din Cornul Africii. El nu ar rezolva însă principalele preocupări strategice ale Cairo.

Relația cu Arabia Saudită ridică și o problemă de suveranitate. O integrare într-un sistem de securitate condus de Riyad ar putea întări rolul regional al Arabiei Saudite și ar putea crea, din perspectiva Egiptului, o relație de tip protector-client.

De ce ar putea adera mai târziu

Pentru moment, costurile unei aderări par mai mari decât avantajele. Situația s-ar putea schimba însă pe măsură ce pactul își dovedește utilitatea. Acordul nu reprezintă doar o înțelegere militară. El transmite și un mesaj despre felul în care statele din regiune încearcă să construiască o nouă ordine de securitate.

State precum Arabia Saudită și Turcia păstrează relații importante cu Washingtonul. În același timp, ele caută modalități prin care să depindă mai puțin de Statele Unite.

Egiptul are motive să urmărească această evoluție. Participarea la asemenea mecanisme i-ar putea permite să-și păstreze influența într-o regiune în care raporturile de putere se schimbă. Flexibilitatea pactului ar putea deveni decisivă. Dacă obligațiile de apărare reciprocă nu sunt aplicate automat în orice situație, Cairo ar putea adera fără să renunțe complet la rolul său de mediator.

Această marjă de manevră este importantă pentru Egipt. Problemele economice cronice și diminuarea influenței sale în lumea arabă îl obligă să caute noi parteneriate.

Egiptul cântărește o eventuală aderare

Pentru Egipt, o perioadă de observație pare mai utilă decât o aderare grăbită. Pactul este atractiv ca principiu, dar nu reprezintă încă o prioritate urgentă pentru Cairo. În comparație cu NATO, noua alianță este mai puțin sofisticată. Importanța sa este însă mai mare decât cea a unor coaliții regionale anterioare.

Evoluția viitoare ar putea duce pactul către o cooperare concentrată pe anumite probleme. Un astfel de model ar fi probabil cel mai avantajos pentru Egipt. Testul decisiv va veni atunci când unul dintre membri va fi amenințat. Situația din jurul războiului cu Iranul și tensiunile repetate din Marea Roșie pot oferi primele astfel de momente.

Cairo ar trebui să urmărească, înainte de orice decizie, structura pactului, angajamentele militare și nivelul de integrare dintre armatele participante. O decizie privind aderarea poate fi amânată până când aceste elemente devin mai clare.