Mahalaua Udriște sau când orașul refuză să dispară și rămâne prin povești și detalii. Anita Sterea, despre casa pierdută la jocuri de noroc și enigma de pe Strada Parfumului

Aproape de centrul Capitalei, se află o zonă cunoscută astăzi drept „Mahalaua Udriște”. Anita Sterea, istoric și președintele Asociației Coolturale „Nouă ne pasă”, explică faptul că, în documentele istorice, nu apare propriu-zis o mahala cu un astfel de nume. Legătura cu „Udriște” vine de la familia lui Udriște Năsturel și de la terenurile pe care le-a deținut în această parte a Bucureștiului, în special în zona actualului Bulevard al Unirii și a Bisericii Sfânta Vineri.

„Povestea ne duce înapoi în vremea lui Matei Basarab, cu care Udriște Năsturel a fost asociat. Numele domnitorului a rămas în această parte a orașului și prin strada și colegiul care îi poartă numele. În jurul familiei și al proprietăților sale s-au format mai multe legături care, peste timp, au contribuit la asocierea zonei cu numele Udriște”, explică specialista.

Udriște Năsturel a fost unul dintre cei mai importanți cărturari ai Țării Românești din secolul al XVII-lea. A fost implicat în activitatea culturală și în tipărirea de cărți în timpul domniei lui Matei Basarab. Legătura dintre cei doi era și una de familie, căci sora lui Udriște, Elina Năsturel, era soția domnitorului. Iar în acea perioadă, Udriște a devenit unul dintre sfătuitorii importanți ai lui Matei Basarab și a avut un rol în promovarea culturii și a tiparului în Țara Românească. Surse istorice menționează legături ale Năstureilor cu proprietăți și cu zona Bucureștiului. Ceea ce explică de ce numele lui Udriște apare în memoria istorică a acestei părți a orașului. 

Casele care trebuiau să dispară

Peste această istorie veche s-au așezat, de-a lungul secolelor, alte straturi ale orașului. Mahalalele s-au schimbat, casele au fost reconstruite, iar Bucureștiul a trecut prin incendii, cutremure și perioade de modernizare care i-au modificat treptat înfățișarea. O parte dintre vechile construcții a supraviețuit însă până în secolul al XX-lea, când o nouă transformare a afectat foarte mult această parte a orașului.

„La sfârșitul anilor ’80, sistematizarea Bucureștiului ajunsese și aici. Locuitorii de pe strada Parfumului primiseră, încă din decembrie 1989, notificări privind demolarea caselor. Zona urma să fie transformată în contextul marilor lucrări din jurul Centrului Civic și al actualului Bulevard al Unirii. Planurile au fost oprite după schimbarea regimului, iar casele au rămas”, povestește Anita Sterea.

Astăzi, pe străzile din zonă se poate vedea ceea ce ar fi putut să dispară complet. Se pot observa case de început de secol XX, construcții interbelice, imobile transformate și clădiri mai noi, toate așezate unele lângă altele.

Casa Silvia Kerim, un loc al oamenilor de cultură

Unul dintre cele mai interesante exemple se află pe strada Parfumului. Este casa Silviei Kerim, jurnalistă și scriitoare. „Casa fusese cumpărată la licitație de tatăl Silviei Kerim, un om de origine turcă. Imobilul ar fi ajuns la licitație după ce soția avocatului care îl construise îl pierduse la ruletă, într-un cazinou din Sinaia”, spune istoricul.

Mai târziu, casa a devenit un loc important pentru lumea culturală bucureșteană. Silvia Kerim a locuit în ea împreună cu regizorul Mircea Veroiu, care s-a ocupat și de restaurarea imobilului. În anii ’80 și ’90, aici veneau oameni din lumea literară și artistică, printre ei și Nichita Stănescu. „Casa a fost, la un moment dat, amenințată și ea cu demolarea. A rămas însă în picioare și continuă să fie folosită pentru evenimente culturale”, adaugă Anita Sterea.

În prezent, Asociația HEART organizează aici seri de poezie și muzică, spectacole și alte evenimente, inclusiv Festivalul Scrisorilor. 

Enigma de pe Strada Parfumului

Străzile din jur au fost mult timp un loc în care s-au întâlnit oameni cu origini, ocupații și povești diferite, iar casele și prăvăliile lor au dat cartierului un caracter aparte. 

Anita Sterea spune că „zona nu a fost niciodată omogenă”. Ea vorbește despre influența puternică a vechiului cartier evreiesc, dar și despre prezența românilor, grecilor, italienilor, englezilor și turcilor. Mulți dintre locuitori aveau magazine și mici afaceri. 

„Chiar și numele străzii Parfumului păstrează o enigmă. Originea lui nu este sigură. Poate avea legătură cu meseria unor locuitori care produceau sau comercializau parfumuri ori poate trimite la vegetația zonei. Documentele nu oferă întotdeauna un răspuns clar”, subliniază istoricul.

Bucureștiul care se citește din detalii

Nu toate poveștile Bucureștiului vechi au rămas consemnate în documente. Uneori, istoria trebuie căutată în ceea ce a supraviețuit pe stradă. O placă, un număr de casă, un detaliu de arhitectură sau un obiect banal pot spune povestea unor epoci diferite care s-au suprapus în același loc. „Orașul vechi apare în lucruri aparent neînsemnate”, subliniază specialista. 

Pe unele clădiri se mai păstrează plăci vechi cu numele străzilor și sisteme de numerotare diferite de cele actuale. În asfalt pot fi întâlnite capace de canalizare de la sfârșitul anilor 1920. „În zonă se găsesc și clădiri transformate radical. Casele mici au fost înlocuite de imobile Art Deco sau de construcții ridicate în perioade diferite. Alături de acestea au supraviețuit însă vile și case interbelice”, a mai spus Anita Sterea.

Printre exemple se află Casa Cămărășescu, construită de arhitectul Paul Smărăndescu. În cazul ei, povestea restaurării se leagă inclusiv de descoperirea, în subsol, a unui bust al arhitectului. „Proprietarii au ales să cedeze o parte din teren comunității, iar bustul poate fi văzut astăzi în apropierea imobilului”, a menționat specialista.

Pe strada Anton Pann

Casa Cămărășescu este un exemplu al felului în care istoria cartierului se păstrează prin clădiri și prin poveștile oamenilor care le-au construit sau le-au locuit. „Iar printre personajele care au lăsat o urmă importantă în această parte a Bucureștiului se află și unul dintre cei mai cunoscuți oameni de cultură ai secolului al XIX-lea, anume Anton Pann”, subliniază Anita Sterea.

Casa în care a locuit Anton Pann găzduiește astăzi un muzeu. Anton Pann a venit din Bulgaria la începutul secolului al XIX-lea și s-a remarcat ca scriitor, tipograf, muzician și autor de lucrări legate de muzica bisericească. „A locuit în mai multe orașe, printre care Brașov și Râmnicu Vâlcea, însă casa din București a fost proprietatea sa. A cumpărat-o de la o văduvă și a extins-o, iar aici și-a instalat și tipografia”, mai spune specialista.

Casa și muzeul păstrează legătura dintre Anton Pann și lumea muzicală și literară a epocii. Anita Sterea punctează faptul că „locul permite înțelegerea unei lumi, cea a micilor negustori, meșteșugarilor, tipografilor și muzicanților care trăiau și munceau în aceeași zonă. În apropiere se afla o rețea densă de case și mici activități comerciale”. 

Marele Foc și mahalaua care s-a schimbat

Lumea în care a trăit Anton Pann era însă una foarte diferită de Bucureștiul de astăzi. Casele, prăvăliile și atelierele formau un țesut urban dens, iar străzile erau mult mai înguste și mai puțin organizate. O parte importantă din acest peisaj s-a schimbat după unul dintre cele mai mari dezastre din istoria orașului, Marele Foc din 1847.

Incendiul din 23 martie a distrus o parte importantă a orașului și a schimbat inclusiv felul în care autoritățile au privit construcțiile. „După incendiu au fost impuse reguli mai stricte, iar construcțiile din cărămidă și piatră au devenit preferate. Au apărut și preocupări pentru străzi mai largi și mai regulate”, declară Anita Sterea.

Sfânta Vineri, memoria unei demolări

În a doua jumătate a secolului XX, Bucureștiul a trecut printr-o transformare de o amploare fără precedent, în care cartiere întregi și clădiri cu valoare istorică au fost puse în fața planurilor de sistematizare. Printre cele mai cunoscute victime ale acestei perioade se numără și o biserică, Biserica Sfânta Vineri, distrusă în 1987. Demolarea a făcut parte din proiectul de sistematizare a centrului orașului. Biserica a fost pusă la pământ la 19 iunie 1987, iar odată cu ea a dispărut un reper important pentru comunitatea din zonă.

Anita Sterea povestește că „înainte și în timpul demolării, oameni din cartier au încercat să salveze obiecte din biserică. O parte dintre acestea a ajuns ulterior la Biserica Sfânta Vineri Nouă, aflată în apropiere. În jurul vechii biserici exista o comunitate numeroasă de credincioși, iar oamenii veneau în număr mare vinerea să se roage la icoana Sfintei Parascheva. Fapt ce nu era tocmai pe placul regimului de atunci”. 

În aceeași perioadă, numeroase alte clădiri și ansambluri istorice au fost afectate de sistematizare.

Colegiul Matei Basarab, o dovadă a dorinței de modernizare

Pe lângă poveștile despre demolări și dispariția tractului, istoria zonei este și despre o perioadă în care orașul încerca să se modernizeze și să-și construiască instituțiile unei societăți moderne. Una dintre ele este Colegiul Național Matei Basarab, al cărui nume readuce în prim-plan figura domnitorului de care este legată și povestea lui Udriște Năsturel. 

„Clădirea liceului și istoria instituției aparțin unei alte etape a Bucureștiului, cea în care orașul începea să se modernizeze și să-și construiască instituțiile moderne de educație. Pe clădire se păstrează inclusiv intrarea destinată profesorilor și bustul lui Matei Basarab”, spune istoricul.

Un amestec de epoci

Privit astăzi, cartierul pare un amestec de epoci. Case mici stau lângă vile interbelice, blocuri și clădiri contemporane. Unele străzi păstrează numele de altădată, în timp ce alte urme ale orașului au rămas doar sub pământ. 

O biserică reconstruită după cutremure și incendii, o casă salvată de la demolare, locuința unui scriitor, o placă veche de stradă, un capac de canalizare sau urmele unei clădiri dispărute pot spune împreună povestea unui București care nu mai există, dar se păstrează în memoria locului.