Tânărul arhitect care i-a „furat” proiectul lui Ion Mincu și „primarul cu târnăcopul”. Istoricul Anita Sterea prezintă povestea sediului PMB

În această perioadă, curioșii pot participa la o serie de tururi ghidate organizate în anumite weekenduri la Palatul Primăriei Municipiului București. Inițiativa face parte din programul de deschidere a patrimoniului public către comunitate. Însoțiți de istorici și ghizi, participanții află detalii despre istoria clădirii, despre arhitectura sa neoromânească, despre personalitățile care au marcat evoluția Bucureștiului și despre transformările prin care a trecut palatul de-a lungul celor peste 100 de ani de existență.

Printre cei care prezintă povestea palatului se află și istoricul Anita Sterea, președinta Asociației Coolturale „Nouă ne pasă”. Ea este de părere că deschiderea unei clădiri de patrimoniu către public are sens doar dacă oamenii apreciază inițiativa și dau curs invitației. „Dacă rămâne gol, dacă nimeni nu vine să-l viziteze, atunci impactul ar fi zero”, spune istoricul.

Patrimoniul, punctează ea, trebuie să fie un spațiu viu, trebuie să fie cunoscut și folosit. Iar Palatul Primăriei Capitalei este un exemplu perfect. Mai ales că povestea clădirii este și cea a transformării Bucureștiului într-un oraș modern.

Bucureștiul, pe când era cetate de apărare 

Prima mențiune documentară a Bucureștiului datează din 20 septembrie 1459, într-un document emis de Vlad Țepeș. De aceea, în jurul datei sunt organizate astăzi Zilele Bucureștiului. La acel moment, orașul nu era capitală, iar statul român modern nici nu exista încă. Se poate vorbi, însă, despre o așezare cu rol strategic. „Bucureștiul a fost inițial o cetate de apărare, ultima cetate înainte de a ajunge la Târgoviște, centrul politic al Țării Românești și reședința principală a domnitorilor”, explică Anita Sterea.

Poziția Bucureștiului de atunci era importantă pentru apărarea Țării Românești. Atunci când veneau armatele otomane, primele confruntări aveau loc aici, înainte ca dușmanii să ajungă la Târgoviște. 

De-a lungul secolelor, Bucureștiul a crescut treptat. În 1659, în timpul domniei lui Gheorghe Ghica, orașul devine capitală a Țării Românești. Iar centrul politic și administrativ începe să se mute definitiv aici. Dar noțiunea de „capitală” era alta față de cea de astăzi. Bucureștiul nu a avut atunci o administrație asemănătoare precum există în prezent. În primele secole, orașul era administrat prin reprezentanți numiți de domnitor, iar atunci existau doi mari responsabili. Este vorba despre agăle, care se ocupau de zona centrală și comercială, și spătarul, care avea atribuții în zona mahalalelor.

Apoi în secolul al XIX-lea apare o formă modernă de administrație locală, apropiată de ceea ce cunoaștem astăzi. După reformele lui Alexandru Ioan Cuza, în 1864, în București se formează un consiliu comunal. Ceea ce reprezenta o instituție apropiată de Consiliul General al Municipiului București din prezent.

Primarii care au schimbat Bucureștiul

Istoria orașului este strâns legată de oamenii care l-au administrat. „Unii primari au rămas mai cunoscuți decât alții, nu neapărat pentru că ceilalți au fost mai puțin importanți, ci pentru că anumite transformări au rămas vizibile până astăzi”, spune Anita Sterea.

Unul dintre cei mai apreciați edili ai Bucureștiului este Pache Protopopescu. El a ocupat fotoliul de primar între 1888 și 1891. A fost o perioadă scurtă, dar chiar și așa, el reușește să schimbe foarte mult imaginea orașului. În mandatul său sunt extinse liniile de tramvai, sunt construite școli, sunt modernizate străzi și este accelerat procesul de europenizare a orașului. „Este perioada în care Bucureștiul începe să primească tot mai des comparația cu marile capitale occidentale și apare expresia «Micul Paris»”, a adăugat istoricul.

Un alt nume important din istoria administrativă a Capitalei este cel al lui Barbu Ștefănescu Delavrancea. Înainte de a deveni o figură importantă a literaturii române, Delavrancea a fost și primar al Capitalei între 1899 și 1901.  

Brătienii la București și „primarul cu târnăcopul”

Iar un alt primar important este Vintilă Brătianu, fratele lui Ionel Brătianu și fiul lui Ion C. Brătianu. „El a condus Bucureștiul între 1907 și 1910 și pentru că provenea dintr-o familie care considera că România are nevoie de oameni care să construiască, el a fost cel care introduce conceptul de lotizare. În mandatul său municipalitatea cumpără terenuri, le împarte în parcele și le vinde pentru dezvoltare urbană. Așa apar noi mici cartiere în zone care anterior făceau parte din vechile mahalale”, spune Anita Sterea.

Un alt nume important este Dem I. Dobrescu, numit „primarul cu târnăcopul”. „În anii 1930, încearcă să modernizeze mahalalele Bucureștiului, iar el considera că lipsa igienei publice reprezintă un impas. Mergea personal în curți pentru a elimina mizeria și pentru a impune reguli sanitare. Mulți oameni nu înțelegeau atunci de ce aceste intervenții erau necesare. Pentru ei, schimbarea era doar o modificare a vieții de zi cu zi. Pentru administrație, însă, era o problemă de sănătate publică”, adaugă istoricul. 

Clădirea care nu a fost construită pentru Primărie

Palatul de pe Bulevardul Regina Elisabeta nu a fost construit inițial pentru Primăria Capitalei, ci a fost Palatul Ministerului Lucrărilor Publice. „La începutul secolului XX, Primăria Bucureștiului nu avea propriul sediu monumental. Funcționa într-o clădire închiriată aflată pe locul unde se găsește astăzi Teatrul Național”, a amintit Anita Sterea.

Au existat mai multe planuri pentru construirea unui palat propriu al municipalității, dar niciunul nu s-a concretizat. În schimb, în 1906 începe construcția Palatului Ministerului Lucrărilor Publice. Clădirea este proiectată de arhitectul Petre Antonescu, împreună cu inginerul Elie Radu.

„Povestea concursului de proiecte este una dintre cele mai interesante din istoria arhitecturii românești. Petre Antonescu, pe atunci un arhitect tânăr, câștigă competiția în fața lui Ion Mincu, considerat deja unul dintre cei mai importanți arhitecți ai României. Avem parte de o victorie a unui tânăr arhitect în fața profesorului său. Iar pentru a-l consola pe Ion Mincu, Primăria Capitalei îi oferă un alt proiect important, anume restaurarea Mănăstirii Stavropoleos”, a povestit istoricul. 

Un simbol al arhitecturii neoromânești

Privită din exterior, clădirea Primăriei Municipiului București impresionează prin arhitectură. Dar detaliile sunt cele care spun povestea. Palatul este unul dintre exemplele importante ale stilului neoromânesc. Este vorba despre un curent arhitectural apărut la finalul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX, care încerca să creeze o arhitectură specific românească.

„Arhitecții vremii căutau inspirație în vechile construcții românești, în biserici, conace boierești, arhitectura brâncovenească și elemente din tradiția populară”, explică Anita Sterea. România modernă avea nevoie de o identitate proprie.

Iar în interiorul Palatului Primăriei, influențele sunt ușor de observat. Coloanele, arcadele, decorațiile florale și motivele inspirate din arta populară sunt bine puse în evidență. Unul dintre cele mai interesante simboluri este cel al sforii. Ea este prezentă și în portul popular, dar și în arhitectura neoromânească. Sfoara are rolul de a lega și de a uni. Exact ca atunci când legăm un buchet de flori, elementele separate sunt adunate într-un întreg”, explică Anita Sterea.

O clădire care a traversat războaie

Istoria Palatului Primăriei Capitalei este legată și de momentele dramatice prin care a trecut România în secolul XX. În timpul Primului Război Mondial, de exemplu, după ocuparea Bucureștiului de către trupele germane, clădirea a fost folosită ca sediu al comandamentului central al Armatei Germane.

Mai apoi, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, palatul este afectat de bombardamente. După război, clădirea este refăcută și extinsă, ocazie cu care aici se mută administrația Capitalei.

Întoarcerea după restaurare

Anii trec, timpul își arată urmele, iar la mai bine de un secol de la construirea sa, clădirea avea nevoie de o recondiționare serioasă. Între 2010 și 2016, Palatul Primăriei Capitalei a trecut printr-un amplu proces de consolidare și restaurare. Activitatea instituției a fost mutată temporar într-un alt sediu, iar timp de mai mulți ani aici s-au făcut expertize, proiecte și lucrări. Au fost restaurate elemente arhitecturale, au fost refăcute instalații și au fost adaptate anumite spații pentru cerințele unei instituții moderne.

Rezultatul este o clădire care astăzi arată aproape ca în epoca sa de glorie, dar care poate funcționa după standardele actuale. 

Bulevardul Elisabeta sau „Broadway-ul românesc”

Dar clădirea nu poate fi separată de zona în care se află. Bulevardul Regina Elisabeta este una dintre arterele cu cea mai bogată istorie culturală din București. În trecut, era cunoscut drept „Bulevardul cinematografelor” sau „Broadway-ul românesc”, datorită numărului mare de săli de cinema care funcționau aici. Era un loc al spectacolelor, al întâlnirilor și al vieții urbane.

În apropiere se află și Grădina Cișmigiu, unul dintre cele mai importante spații verzi istorice ale Capitalei. „Chiar dacă astăzi mulți fac confuzia și îl denumesc parc, vorbim despre o grădină publică pentru că a fost concepută ca un spațiu de recreere destinat publicului. A fost prima mare grădină publică a Bucureștiului”, explică istoricul.

Bucureștiul de astăzi, un oraș care trebuie descoperit

Anita Sterea spune că povestea Palatului Primăriei Capitalei poate reprezenta un punct de plecare pentru a vorbi despre orașul de astăzi. Bucureștiul este una dintre cele mai mari capitale ale Uniunii Europene și un oraș cu o viață culturală intensă.

Pe lângă muzee, există teatre, biblioteci, festivaluri și proiecte urbane care aduc oamenii în spațiul public. „Un oraș nu este definit doar de clădirile sale, ci și de felul în care locuitorii le folosesc. Trebuie să fim și noi acolo când se întâmplă”, spune Anita Sterea.

O clădire de patrimoniu trăiește prin poveștile pe care oamenii continuă să le descopere în interiorul ei. Iar Palatul Primăriei Capitalei este un martor al transformării orașului plin de astfel de istorisiri.