Palatul dispărut din Piața Victoriei și povestea vilei lui Gigi Becali. Anita Sterea, istoric, spune cum arăta Bucureștiul elitelor în prima jumătate de secol XX

Piața Victoriei de astăzi se află pe vechiul traseu al Podului Mogoșoaiei, actuala Calea Victoriei. Este vorba despre una dintre cele mai importante artere ale Bucureștiului încă din perioada domniilor fanariote. Zona a început să se transforme foarte mult în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, odată cu extinderea orașului spre nord, apariția Șoselei Kiseleff și dezvoltarea unor cartiere de lux destinate elitelor politice și economice.

„Beizadea Vițel”

Istoricul Anita Sterea, președinta Asociației Coolturale „Nouă ne pasă”, spune că astăzi în Piața Victoriei domină imaginea Palatului Guvernului. Dar timp de câteva decenii, spațiul a avut o altă organizare. Alături de actualul sediu al Executivului exista un alt palat, unul dintre cele mai spectaculoase din Bucureștiul vremii, adică Palatul Sturdza.

„A fost construit pentru Grigore Sturdza, fiul domnitorului Mihail Sturdza al Moldovei. Provenit dintr-o familie foarte influentă, Grigore Sturdza a fost unul dintre personajele importante ale politicii românești din perioada Unirii Principatelor. În 1859, atunci când Alexandru Ioan Cuza a fost ales domn al Moldovei și ulterior al Țării Românești, numele lui Grigore Sturdza fusese luat în calcul pentru conducerea Moldovei”, a declarat Anita Sterea. El a trăit între 1821 și 1901 și a fost una dintre figurile importante ale aristocrației moldovenești din secolul al XIX-lea. A fost ofițer, politician și candidat la tronul Moldovei în 1859. În epocă era cunoscut și sub porecla „Beizadea Vițel”, primită datorită forței sale fizice impresionante și pasiunii pentru exercițiile sportive.

Palatul dispărut din Piața Victoriei

Palatul Sturdza a fost ridicat în jurul anilor 1897-1901, pe terenul aflat în apropierea Pieței Victoriei de azi. Pe atunci, marile familii boierești își construiau reședințe spectaculoase inspirate de arhitectura occidentală. Clădirea era realizată într-un stil eclectic ce combina elemente neogotice, renascentiste și baroce. Ornamentația era una bogată, specifică gustului aristocratic de la finalul secolului al XIX-lea. Palatul a devenit una dintre clădirile emblematice ale Bucureștiului. „Însă istoria sa a fost una agitată. Clădirea a fost afectată de un incendiu pornit după o petrecere. Au uitat să stingă focul și așa a pornit incendiul”, povestește istoricul.

Ulterior, a fost refăcut, iar Palatul Victoria de lângă a fost transformat în sediu al Ministerului Afacerilor Externe. „Palatul Victoria, construit în perioada interbelică între 1937 și 1944 în acest stil monumental, după planurile arhitectului Duiliu Marcu, a apărut practic ca o extindere a vechiului ansamblu”, explică Anita Sterea. Lucrările au fost finalizate în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, iar inaugurarea oficială a avut loc în 1944.

După al Doilea Război Mondial, Palatul Sturdza a fost demolat în timpul bombardamentelor din aprilie 1944. Atunci, Bucureștiul a fost ținta raidurilor aeriene aliate. După război, clădirea nu a mai fost refăcută, iar ruinele sale au fost demolate în anii următori. Dispariția palatului a schimbat imaginea Pieței Victoriei și a lăsat Palatul Guvernului drept principal reper arhitectural al zonei. „Pentru că aici era Ministerul de Externe, zona a fost vizată de inamici. Din întregul ansamblu a rămas apoi doar Palatul Victoria, care avea să devină simbolul puterii politice. Și astăzi, dacă dorește cineva să consulte arhivele Ministerului de Externe, acestea se află în clădirea Guvernului, nu la actualul sediu”, adaugă istoricul.

Vila Oromolu, fostul palat al celor fără adăpost

Vila Oromolu a fost construită pentru Mihail Oromolu, fost guvernator al Băncii Naționale a României între 1922 și 1926. Se află astăzi pe Bulevardul Aviatorilor nr. 8, în apropierea Pieței Victoriei. Clădirea a fost construită în anul 1926, după planurile arhitectului Petre Antonescu, autorul unor clădiri importante precum Palatul Facultății de Drept din București, Arcul de Triumf și Primăria Capitalei.

Mihail Oromolu a trăit între 1875 și 1945 și a fost jurist, politician și bancher. Înainte de a conduce Banca Națională a României, a fost prefect al județului Ilfov și ministru al Justiției. Mandatul său la conducerea BNR a avut loc într-o perioadă dificilă, imediat după Primul Război Mondial. Adică atunci România Mare încerca să își stabilizeze economia și sistemul financiar. „Se spune despre el că era un pic zgârcit. Prefera să stea mai mult timp în biroul de la Bancă, pentru a nu cheltui bani. În acest fel, pune bani lângă bani, lângă bani. Și când iese din post, are suficientă avere cât să-și cumpere un teren. Și așa a apărut casa”, povestește Anita Sterea

Neoromânesc, dar reinterpretat

Arhitectura vilei reflectă stilul neoromânesc reinterpretat de Petre Antonescu. Este vorba despre un curent care încerca să combine elemente tradiționale românești, precum arcadele, logiile, ancadramentele din piatră și volumele inspirate din vechile conace boierești, cu cerințele unei locuințe moderne urbane.

După 1948, odată cu naționalizarea proprietăților private, vila este confiscată de stat. După 1990, este retrocedată, dar va avea parte de o perioadă de degradare. „Casa ajunge abandonată și chiar ocupată de oameni fără adăpost; a și fost incendiată de mai multe ori. Ani de zile, clădirea, precum altele din București, a fost ignorată sau lăsată să dispară. În ultimii ani însă, o parte dintre ele, inclusiv Vila Oromolu, au început să fie recuperate. Și astăzi, ea este restaurată, este un spațiu de birouri și păstrează numeroase elemente originale”, spune istoricul.

Muzeul Antipa, prima clădire construită special pentru a fi muzeu

Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” este una dintre cele mai importante instituții culturale ale României. „Multe clădiri din țară au fost transformate ulterior în muzee, dar construcția din Piața Victoriei a fost gândită încă de la început pentru acest rol”, explică Anita Sterea. Muzeul se află pe Șoseaua Kiseleff nr. 1, în apropiere de Pieța Victoriei. Clădirea actuală a fost construită între 1906 și 1908, după planurile arhitectului Grigore Cerchez. Inaugurarea oficială a avut loc în anul 1908, în prezența regelui Carol I.

Clădirea, după cum arată azi, urmează viziunea lui Grigore Antipa. El este cercetătorul care a modernizat muzeografia românească. După ce a studiat modele occidentale, el a adus în țara noastră o nouă concepție despre muzeu, aceea a unui spațiu educațional, accesibil publicului. A condus muzeul timp de aproape cinci decenii, între 1893 și 1944. Este considerat fondatorul muzeografiei moderne românești și este primul specialist care a introdus dioramele, reprezentări tridimensionale ale animalelor în mediul lor natural, ca instrument educațional pentru public.

„După ce a realizat primul muzeu modern de istorie naturală din România, el a fost invitat și în alte capitale pentru a-i ajuta să realizeze ceva similar”, spune istoricul.

Garajele Leonida sau Bucureștiul care visa la automobile

Pe lângă muzee și bancheri, România interbelică avea și o cultură a automobilului. Pe atunci, mașina era un simbol al modernității și al statutului social. Iar familia Leonida era unul dintre numele importante ale industriei. În apropierea Pieței Victoriei se află acum fostele Garaje Leonida. Povestea familiei Leonida este legată de începuturile automobilismului românesc. Frații Basil și Dimitrie Leonida au fost două dintre figurile importante ale ingineriei autohtone de la începutul secolului XX. Familia era cunoscută pentru interesul său față de tehnologie și pentru promovarea ideii de modernizare prin industrie. Dimitrie Leonida, inginer și vizionar, a devenit mai apoi fondatorul Muzeului Tehnic din București, inaugurat în 1909 în Parcul Carol.

„Ei importau automobile, dar și utilaje industriale. Aveau showroom-uri și spații de depozitare și reparații. Clădirea păstrează încă urmele trecutului, inclusiv monograma de pe ușă”, a precizat istoricul. Garajele Leonida funcționau într-o perioadă în care automobilul începea să schimbe imaginea orașului. În anii 1920–1930, Bucureștiul interbelic devenea tot mai conectat la modelele occidentale. Iar apariția unor astfel de spații comerciale dedicate automobilelor arăta că mașina începea să devină un simbol al unei clase sociale de rang înalt. În jurul Pieței Victoriei și al bulevardelor din nordul Capitalei circulau automobile de lux ce aparțineau politicienilor, industriașilor și aristocrației.

O familie cu un destin tragic

Povestea familiei nu este una tocmai fericită. Anita Sterea povestește despre drama fiicei lui Leonida, Adina, „care a murit după un accident teribil la un bal, după ce rochia sa, confecționată dintr-un material inflamabil, i-a fost cuprinsă de flăcări. Moartea ei, la doar 21 de ani, a marcat familia”, precizează ea. 

Mai târziu, familia avea să fie lovită și de represiunea comunistă. După instaurarea regimului, averile multor familii care reprezentaseră elita perioadei interbelice au fost confiscate. Familia Leonida a trecut prin același proces, iar proprietăți și afaceri au fost naționalizate. „Cât despre membrii familiei, știm că copiii lui Leonida au ajuns în închisorile comuniste la începutul anilor ’50”, precizează istoricul.

Biroul de azi al lui Gigi Becali a început cu povestea unui imperiu industrial

Palatul Auschnitt, cunoscut astăzi ca biroul omului de afaceri și politicianului Gigi Becali, are în spate o poveste spectaculoasă. În spatele detaliilor aurii de azi se află istoria unuia dintre cei mai bogați oameni ai României interbelice, anume Max Auschnitt. El a trăit între 1888 și 1959 și a fost unul dintre cei mai importanți industriași români ai vremii. „Provenit dintr-o familie de origine evreiască, Auschnitt a construit un adevărat imperiu economic și este asociat în special cu industria metalurgică și cu dezvoltarea Uzinei de Fier și Domeniile Reșița, una dintre cele mai mari companii industriale ale României de atunci”, completează Anita Sterea.

Inițial, clădirea nu a fost construită pentru el, ci a aparținut lui Ioan Iancu Manu, jurist și magistrat, și fusese proiectată de arhitectul Grigore Cerchez, un admirator al curentului neoromânesc. Familia Manu a dat țării oameni politici și militari importanți, printre care generalul Gheorghe Manu, fost primar al Bucureștiului și prim-ministru al României. 

„Ulterior, este cumpărată de Max Auschnitt care, alături de Nicolae Malaxa, a fost considerat unul dintre marii industriași ai epocii. Iar după instaurarea comunismului, palatul este naționalizat. Familia pleacă din România, iar clădirea primește alte funcții – devine reședința lui Petru Groza, apoi sediu diplomatic”, a povestit Anita Sterea.

După 1990, clădirea revine în circuit privat și ajunge cunoscută publicului larg după ce este cumpărată de Gigi Becali. De asemenea, mai spune istoricul, Palatul Auschnitt are și o viață cinematografică. „A devenit decor pentru producții internaționale, inclusiv filme realizate pentru platforme precum Netflix”, povestește Anita Sterea.

Cartiere, mondenități

În apropierea Palatului Auschnitt, în jurul actualului Bulevard al Aviatorilor, s-au aflat casele unor oameni importanți. Toată zona a fost cândva un spațiu al întâlnirilor discrete, al relațiilor politice și al vieții mondene. În perioada interbelică, această parte a orașului era asociată cu eleganța, cu marile reședințe private și cu lumea politică din jurul Palatului Regal și al instituțiilor statului.

Anita Sterea prezintă legătura dintre zonă și regele Carol al II-lea. El a domnit între 1930 și 1940 și este unul dintre cei mai controversați regi ai României, cu o domnie marcată de conflicte politice, dar și de o viață personală care a influențat imaginea publică a monarhiei. În centrul poveștii s-a aflat Elena Lupescu, cunoscută în epocă drept „Duduia”, femeia alături de care regele a format unul dintre cele mai discutate cupluri ale epocii. Relația sa cu Carol al II-lea a început înainte ca acesta să devină rege și a continuat până la moartea monarhului. 

Casa Elenei Lupescu este și astăzi un subiect de dezbatere între istorici. „Sunt foarte mulți care susțin că ea a avut casă acolo unde este Hanul Berarilor, pe strada Pache Protopopescu, la numărul 51. Dar ea, totuși, era «Duduia», iar atunci, acolo era periferia îndepărtată. Nu cred că asta ți-ai dori atunci când ești «Duduia». De aceea, eu cred că ea a locuit atunci prin preajmă, să fie relativ aproape de rege”, spune Anita Sterea.

Lotizarea Filipescu, experimentul urban care a creat un București modern

Adevărata transformare a zonei vine dintr-o idee urbanistică modernă numită lotizare. S-a încercat atunci ca Bucureștiul să iasă din haosul urban și să se construiască cartiere după reguli clare. Lotizarea înseamnă împărțirea unor terenuri mari în parcele mai mici, vândute apoi pentru construcția de locuințe. La începutul secolului XX, modelul era folosit în marile orașe europene pentru dezvoltarea unor cartiere rezidențiale moderne, cu reguli stricte pentru spațiile verzi, lățimea străzilor și infrastructură. 

„Pentru a înțelege povestea, trebuie să ne întoarcem în secolul al XIX-lea”, spune istoricul. În jurul anului 1850, zona era mult diferită de cea pe care o vedem astăzi. Existau terenuri mari, puțin construite, iar Bucureștiul începea să se extindă. Șoseaua Kiseleff, de exemplu, a fost amenajată chiar de prin anii 1830 la inițiativa generalului Pavel Kiseleff.

Iar unul dintre proprietarii importanți ai zonei a fost Alexandru Filipescu Vulpe. El făcea parte din vechea familie boierească Filipescu, care a dat de-a lungul timpului oameni politici, diplomați și militari. „El cumpără un teren mare și vrea să-și facă o distilerie. Și primăria, căci începusem să avem reguli, îi spune foarte clar: «Oamenii vin la picnic lângă, în parc (Parcul Kiseleff de astăzi – n.r.). Cum să faci o distilerie aici?»”, povestește Anita Sterea.

Planul distileriei nu mai este valabil. Iar terenul devine spațiu pentru un cartier de vile. Proprietarul scoate bucăți din teren la licitație, iar el și-o păstrează pe cea mai mare dintre ele. Generațiile următoare ale familiei Filipescu continuă povestea, iar în cele din urmă terenul este împărțit în loturi.

Reguli europene

Pe când Bucureștiul încerca să se modernizeze, autoritățile de atunci impuneau reguli care și astăzi sunt actuale. Nu puteai cumpăra oricâte loturi doreai, nu puteai construi oriunde. Casele trebuiau retrase de la stradă, în mijlocul terenului, astfel încât cartierul să păstreze spațiu verde și lumină. Locuința trebuia să facă parte dintr-un peisaj urban armonios.

Era, practic, o încercare de a construi un cartier modern înainte ca termenul „urbanism” să devină familiar publicului larg.

Povești cu sculptori, arhitecți și idei

Pe Aleea Alexandru, ce se desprinde din Bulevardul Aviatorilor, unele vile elegante păstrează încă aerul interbelic. Acolo, la numărul 46, o casă spune povestea unei generații de artiști pentru care orașul era un spațiu al experimentului și al libertății. Este casa în care a trăit sculptorița Milița Petrașcu, una dintre figurile importante ale artei românești moderne și apropiată a lui Constantin Brâncuși.

Pe numele său real, Milița Bilciurescu, artista a ajuns la Paris în anii de formare ai avangardei europene și a lucrat în atelierul lui Constantin Brâncuși în perioada 1919-1923. Relația cu marele sculptor român a fost importantă pentru evoluția sa artistică. Brâncuși i-a influențat modul de a privi forma, simplificarea și raportul dintre volum și spațiu.

Casa în care a locuit ea este cunoscută astăzi drept A46, o terasă ce se desfășoară într-una dintre puținele vile păstrate în Parcelarea Filipescu. Ea a fost construită în 1915, după planurile arhitectului Augustus Schmiedigen, unul dintre arhitecții activi în Bucureștiul începutului de secol XX, autor al mai multor clădiri rezidențiale și comerciale. Casa de pe Aleea Alexandru este realizată într-un stil specific perioadei, care combină elemente neoromânești cu influențe occidentale. 

La numărul 46

De-a lungul timpului, locul a găzduit întâlniri ale artiștilor, intelectualilor și oamenilor preocupați de idei noi. Milița Petrașcu este una dintre aceste figuri. „Unele case nu sunt importante doar prin arhitectură, ci prin oamenii care au trecut pe aici. Casa de la numărul 46 este un exemplu perfect. Ea nu este doar o clădire frumoasă, este o memorie a unei lumi care a existat aici”, povestește Anita Sterea.

În perioada interbelică, capitala României Mari devenise un oraș în care circulau idei occidentale, în care artiștii căutau noi forme de exprimare. Cartierele de vile din nordul orașului erau spații ale unei elite culturale și economice. „Bucureștiul interbelic nu înseamnă doar palate și oameni bogați. Înseamnă și aceste mici centre de cultură, aceste case în care se construiau idei. Uneori istoria mare se întâmplă în locuri aparent mici”, explică Anita Sterea.

Restaurarea vilei a urmărit păstrarea spiritului, iar locul rămâne un exemplu despre felul în care patrimoniul poate fi readus în viața orașului.

Clădirea unde România și-a scris politica externă

Sediul de azi al Ministerului Afacerilor Externe, situat pe Aleea Alexandru nr. 31, vorbește despre diplomație și relația României cu lumea. Instituția are o istorie care începe în secolul al XIX-lea, odată cu formarea statului modern român. Anterior, purta denumirea de Ministerul Afacerilor Străine, ce a fost folosită în perioada de început, după unirea administrativă a Moldovei și Țării Românești sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza. 

Clădirea este legată de o perioadă în care România încerca să își construiască instituții reprezentative pentru un stat modern. La începutul secolului XX, Bucureștiul își dorea clădiri administrative care să transmită stabilitate și prestigiu.

„Clădirile de stat au întotdeauna o poveste interesantă pentru că ele nu aparțin unui singur om. Ele aparțin unei epoci și reprezintă felul în care un stat vrea să fie văzut”, spune Anita Sterea. Aici au fost redactate documente diplomatice, au fost primiți ambasadori și au fost luate decizii care au influențat poziția țării în lume.

„Când mergem pe lângă astfel de clădiri, trebuie să ne gândim că ele nu sunt doar niște fațade. Sunt locuri în care s-a decis istoria. Fiecare fereastră, fiecare sală, fiecare hol a văzut oameni care au luat decizii importante pentru România”, explică Anita Sterea.

Zona dintre Piața Victoriei și Bulevardul Aviatorilor adună astfel o parte importantă din memoria politică și culturală a Bucureștiului. În câteva sute de metri se întâlnesc povești despre regi, diplomați, industriași, artiști și arhitecți care au contribuit la transformarea capitalei într-un oraș european.