București, clădiri, artere și amintiri. Ana Rubeli, fondatoarea „Aici a stat”, explică cum ar trebui să citim cele două secole de istorie de pe Calea Griviței

Ana Rubeli, fondatoarea Asociației Culturale „Aici a stat”, a organizat o serie de tururi ghidate pe Calea Griviței în care a prezentat ce s-a întâmplat pe strada din București în două secole de istorie urbană.

Turul a făcut parte din Bucharest Design Festival, eveniment marca The Institute, organizație cunoscută pentru proiectele sale dedicate industriilor creative și regenerării urbane. Festivalul, desfășurat pe parcursul mai multor săptămâni, a organizat expoziții, instalații, intervenții de design urban, dezbateri și tururi ghidate în diferite zone ale Capitalei.

„The Institute a făcut o cercetare în 2017 din dorința de a afla care sunt cartierele în care coabitează oameni creativi, galerii de artă, muzee. S-a delimitat astfel așa numitul cartier creativ din București, de la arealul Cișmigiu, Regina Elisabeta, Universitate și până la Calea Griviței”, a explicat Ana Rubeli. În această parte a orașului se află instituții culturale importante, facultăți de artă și arhitectură, ateliere, galerii și organizații creative independente.

Calea Griviței, drumul spre Târgoviște

Astăzi, Calea Griviței este una dintre arterele importante ale Bucureștiului. Dar în urmă cu câteva sute de ani, nici măcar nu exista ca stradă în sensul de azi al cuvântului. „Se chema Ulița Târgoviștei sau Podul Târgoviștei pentru că ducea spre capitala țării de atunci. Între secolele al XIV-lea și al XVII-lea, între domniile lui Mircea cel Bătrân și Constantin Brâncoveanu, Târgoviște a fost principala reședință domnească a Țării Românești. Bucureștiul exista, dar era încă un târg aflat în umbra vechii capitale”, explică Ana Rubeli.

„Parcela aceasta era plină de vii, grădini cu legume, livezi. Erau foarte puține clădiri aici”, a subliniat specialista. În vechile documente și planuri ale orașului, spațiul apare mai degrabă ca o periferie agricolă decât ca o parte integrată a orașului. „Drumul era folosit de negustori, căruțași, călători și de cei care veneau la București cu marfă”, a mai spus fondatoarea asociației „Aici a stat”.

Transformarea începe după 1831, odată cu Regulamentele Organice, considerate primul pas către modernizarea administrativă a Principatelor Române. Bucureștiul a început atunci să fie sistematizat și apar noi reguli legate de construcții și infrastructură urbană. Iar vechile ulițe se transformă treptat în căi de circulație moderne pentru acele vremuri.

Dar în București, dezvoltarea nu a urmat îndeaproape modelul geometric al marilor capitale europene. Ceea ce se observă foarte bine pe Calea Griviței. „Veți vedea străzi cu meandre, nu drepte ca în orașele sistematizate. Ele moștenesc vechile ulicioare, limitele istorice ale proprietăților, denivelările terenului sau chiar traseele urmate odinioară de căruțe și care, ale căror urme au modelat în timp rețeaua stradală”, spune Ana Rubeli. 

Mahalaua Sfinții Voievozi și biserica în jurul căreia s-a format comunitatea

Puțini bucureșteni folosesc astăzi cuvântul „mahala” fără o conotație negativă. În trecut însă, termenul desemna pur și simplu un cartier. Iar Calea Griviței de astăzi traversează ceea ce s-a numit cândva Mahalaua Sfinții Voievozi. „Se chema astfel pentru că în centrul său a fost ridicată Biserica Sf. Voievozi ce a coagulat o comunitate, o enorie în jurul ei”, a explicat fondatoarea „Aici a stat”. 

Biserica Sfinții Voievozi, de la numărul 58, este unul dintre cele mai vechi repere ale zonei. Ridicată inițial din lemn în jurul anului 1750 de negustorul Mihalcea Băcanul, biserica a trecut prin mai multe transformări. „A ars, a fost reconstruită, demolată și ridicată din nou. A fost construită de vreo patru ori și demolată de trei ori”, completează Ana Rubeli. Specialista spune cum forma pe care o vedem astăzi datează de la începutul secolului XX și este inspirată de arhitectura Mănăstirii Curtea de Argeș. „Vorbim despre o perioadă în care arhitecții români căutau să definească un stil național”, a explicat ea. 

„Iar în jurul bisericii s-a format comunitatea locală. Aici se întâlneau oamenii, se discutau problemele mahalalei, se organizau sărbători și procesiuni”, a mai spus fondatoarea „Aici a stat”. 

Cum arătau casele de pe Grivița acum două secole

Ana Rubeli precizează apoi că multe dintre locuințele vechi de pe Calea Griviței au fațade relativ înguste la stradă. Însă au fost construite pe terenuri care se întind mult spre interiorul curții. Ceea ce reprezintă un tip de parcelare specific Bucureștiului de odinioară, unde proprietățile aveau o deschidere redusă către uliță, dar ofereau suficient spațiu în spate pentru anexe, grădini și livezi. „De asemenea, casele au fost construite în funcție de nevoile familiei. Pe măsură ce familia creștea, se adăuga o aripă în spate. Și pentru asta era nevoie de spațiu. De aici și această manieră de construcție”, a adăugat specialista.

Un document publicat în „Vestitorul Românesc” la 15 iunie 1845 oferă o imagine a cartierului. În anunțul de vânzare al proprietății lui Ioan Ceacovschi de pe Ulița Târgoviștei se scrie despre o casă cu prăvălie la stradă, o altă casă în curte, o vie, o livadă cu o mie de pomi, grădini și instalații pentru producerea țuicii („poverne”). Imaginea este una foarte diferită de ceea ce asociem astăzi cu Bucureștiul în sine.

Gara care a schimbat destinul cartierului

Un moment care a avut un impact foarte mare asupra zonei a fost inaugurarea Gării de Nord, numită la acea vreme Gara Târgoviștei. La 13 septembrie 1872, Bucureștiul deschide una dintre cele mai importante infrastructuri ale sale. Din acel moment, zona Griviței, aflată în apropiere, începe să se transforme. „Apar hoteluri, restaurante, depozite, ateliere, mici afaceri și noi locuințe. Profitau de proximitatea căii ferate. Negustorii, călătorii și funcționarii treceau zilnic prin mahala. Zona devine mai populată după apariția Gării Târgoviștei”, a povestit Ana Rubeli.

Catagrafiile vremii arată că deja din jurul anului 1860 locuiau aici 29 boieri. Nu era o periferie săracă, ci un spațiu social extrem de divers. O zonă unde aristocrația, meșteșugarii și muncitorii începeau să coexiste.

De la Podul Târgoviștei la Calea Griviței

Numele actual al străzii apare după Războiul de Independență. În 1877, România luptă alături de Rusia împotriva Imperiului Otoman. Printre cele mai importante victorii se numără cucerirea redutelor de la Grivița și luptele de la Plevna, ambele în Bulgaria. „Anul următor, vechiul Pod al Târgoviștei primește numele de Calea Griviței, în semn de recunoaștere. Este aceeași perioadă în care Podul Mogoșoaiei devine Calea Victoriei, în memoria succesului militar și a proclamării independenței”, a mai spus fondatoarea „Aici a stat”. 

Iar din Calea Griviței se desprinde și Strada Semicercului. „Numele nu este întâmplător. Forma curbată a străzii reprezintă o moștenire a dezvoltării organice a cartierului”, a specificat Ana Rubeli. Strada Semicercului evidențiază cât de eclectic era Bucureștiul de la începutul secolului XX. Pe o distanță de câteva zeci de metri pot fi observate influențe neoromânești, elemente inspirate din arhitectura franceză și detalii decorative preluate din mediul mediteranean.

Iar pe această stradă se află și o casă atipică pentru contemporan, o construcție cu bovindou. Termenul vine din englezescul bow-window și este inspirat din arhitectura britanică. Bovindoul este acea fereastră în arc, ieșită din consolă, tipică spațiului anglosaxon. În Bucureștiul de la începutul secolului XX, bovindoul devenise și un simbol al statutului social. Elementul arhitectural oferea mai multă lumină naturală și o perspectivă amplă asupra străzii.

În apropiere se află și casa în care a locuit Zoe Dumitrescu-Bușulenga, azi pe Calea Griviței 46. „Este vorba despre una dintre marile personalități culturale ale României, o cercetătoare a operei lui Eminescu și Caragiale, devenită după 1990 maica Benedicta la Mănăstirea Văratec”, a spus Ana Rubeli.

Casele abandonate și rănile istoriei recente

Dar de ce apar clădiri părăsite atât de des în peisaj? De ce nu sunt renovate? „Explicația ține de una dintre cele mai complicate moșteniri ale ultimelor decenii. Naționalizarea și apoi retrocedările greșite au creat situații juridice complicate cu proprietari multipli, moștenitori plecați în străinătate și așa mai departe. Poate că locuința este împărțită între persoane fizice, dar pivnița încă aparține statului. Ceea ce duce la și mai multe probleme. Iar exemplele pot continua”, a explicat specialista. 

Multe dintre clădiri sunt abandonate din imposibilitatea de a clarifica statutul lor juridic. „Ele rămân, oarecum, suspendate între trecut și viitor”, a mai spus Ana Rubeli. Problema își are rădăcinile în perioada comunistă, când numeroase imobile au fost naționalizate și trecute în proprietatea statului. După 1989, procesul de retrocedare a încercat să repare nedreptățile. Însă în multe cazuri situația s-a complicat și mai mult. 

Unele clădiri au fost revendicate de mai mulți moștenitori, altele au fost împărțite între proprietari diferiți. Iar în anumite situații doar o parte din imobil a fost retrocedată, în timp ce alte spații au rămas în administrarea statului sau a autorităților locale. „Nu sunt rare cazurile în care un apartament aparține unei familii, un altul unui moștenitor stabilit în străinătate, iar subsolul sau curtea se află într-un regim juridic diferit”, a precizat fondatoarea „Aici a stat”. 

În lipsa unui acord între toți proprietarii, lucrările de consolidare sau restaurare devin aproape imposibil de realizat. Bineînțeles, se adaugă apoi și costurile ridicate ale intervențiilor asupra clădirilor istorice și procedurile birocratice complexe. De aceea, unele dintre cele mai valoroase case ale Bucureștiului nu sunt abandonate pentru că nu ar interesa pe nimeni, ci pentru că sunt prinse într-un labirint juridic și administrativ care le blochează șansele de a fi valorificate.

Matache, măcelarul care a dat numele unei piețe

În Piața Matache, situată la intersecția Căii Griviței cu Calea Buzești, avem parte de o poveste controversată din Bucureștiul recent. „Numele vine de la Matache Măcelaru, negustorul care avea prăvălia în zonă și care, potrivit relatărilor vremii, sacrifica animalele chiar în fața acesteia. Pentru că se adunau oameni la el la prăvălie, i s-au alăturat și alții. În timp, locul devine un important centru comercial, iar la sfârșitul secolului al XIX-lea Primăria construiește celebra Hală Matache”, a explicat Ana Rubeli.

Ridicată între 1887 și 1899, hala era una dintre cele mai moderne construcții comerciale ale Bucureștiului, realizată din metal și sticlă după model occidental. Hala Matache a făcut parte la vremea sa dintr-un val european de modernizare. Mai bine de un secol, a fost unul dintre centrele comerciale importante ale Capitalei. 

Apoi, demolarea sa, în anul 2013, pentru realizarea bulevardului Buzești–Berzei–Uranus, a dus la o controversă legată patrimoniu. „Dar valoarea istorică, estetică și mai ales memorial-simbolică rămâne. Orașul nu este alcătuit doar din clădiri. El este construit și din amintiri”, spune Ana Rubeli.

Viitorul Pieței Matache continuă să fie subiect de dezbatere. În ultimii ani, autoritățile locale au anunțat mai multe planuri de intervenție în zonă care fac referire la reconstruirea unei hale inspirate de cea istorică, amenajarea unor spații comerciale, a unei parcări subterane și reconfigurarea spațiului public din jur. Proiectul aprobat de Consiliul Local al Sectorului 1 prevede și integrarea unor elemente care să amintească de vechea Hală Matache și păstrarea funcției comerciale a locului. 

Bucureștiul care se citește în detalii

Printre străduțe, intrări și căi, Capitala prezintă încă urme ale trecutului. Vorbim despre marchizele ruginite, tâmplăriile originale, coloanele corintice, feroneriile decorative și cornurile abundenței sculptate pe fațade. 

Pe câteva sute de metri, între Calea Griviței și Calea Victoriei, se suprapun Bucureștiul fanariot, mahalaua negustorilor, orașul lui Carol I, cartierul industrial născut odată cu Gara de Nord, transformările comuniste și disputele contemporane despre patrimoniu.