Arhitectura invizibilă a tradiției. Doi maeștri celebri pentru promovarea dansului japonez au ajuns pentru prima dată în România

Evenimentul a avut loc la ARCUB, în data de 10 iulie, iar Fundația ACT.OR.ART. a avut drept partener Primăria Municipiului București, cu participarea Ambasadei Japoniei în România și sub patronajul Comisiei Naționale a României pentru UNESCO.

Cu această ocazie, maeștrii japonezi Senju Einojo, al doilea Iemoto al Școlii Senju-ryū, și Senju Honoka, artistă Nihon Buyo, au ajuns pentru prima dată în România. Cei doi artiști au oferit publicului demonstrații de dans și teatru tradițional japonez.

Ce înseamnă, de fapt, „arhitectura invizibilă a tradiției”?

Ștefana Zamfira, președinta Fundației ACT.OR.ART. și inițiatoarea proiectului, a povestit că ideea evenimentului a apărut din propria sa familie. Totul a pornit de la trei ii tradiționale moștenite de la bunicile sale. Obiectele vestimentare au rămas ani întregi într-un dulap. Abia mai târziu, după ce a început să călătorească și să viziteze muzee din întreaga lume, a înțeles valoarea lor și ceea ce reprezentau cu adevărat.

„Astăzi nu mai văd doar pânza, ci văd timpul. Nu mai văd cusăturile, văd răbdarea bunicilor mele. Nu mai văd modelul, văd generații de femei care au transmis unei alte generații. Și nu văd doar o tehnică, ci o manieră de a privi lumea”, a declarat ea.

Așa a apărut și conceptul de „arhitectură invizibilă a tradiției”. În opinia Ștefanei Zamfira, atunci când vorbim despre patrimoniu, oamenii se uită aproape întotdeauna la rezultatul final. Fie că e un costum popular, un dans, un cântec sau un obiect. „Dar aproape niciodată nu ne gândim la ceea ce l-a făcut posibil. Nu vedem timpul, nu vedem disciplina, nu vedem exercițiile și nici greșelile. Nu vedem relația dintre maestru și discipol. Nu vedem generațiile care au ales să ducă mai departe ceea ce au primit. Și totuși, tocmai acestea sunt fundația unei tradiții. Aceasta, pentru mine, se numește arhitectura invizibilă”, a explicat președinta Fundației ACT.OR.ART.

„În artă, ca și în viață, forma finală impresionează. Dar drumul este cel care formează omul capabil să ajungă la ea. Iar tradițiile nu se păstrează prin forme. Se păstrează prin oameni. Tradițiile nu supraviețuiesc pentru că sunt vechi. Ele supraviețuiesc fiindcă în fiecare generație există oameni pasionați care aleg să le continue. Patrimoniul nu este cunoașterea pe care o primim. Patrimoniul este alegerea, este responsabilitatea pe care alegem să o ducem mai departe”, a punctat Ștefana Zamfira.

Patrimoniul viu nu înseamnă doar trecut

În 2003, UNESCO a adoptat Convenția pentru salvgardarea patrimoniului cultural imaterial. Statele membre s-au angajat atunci să protejeze nu doar monumentele și clădirile istorice, ci și tradițiile care continuă să fie practicate. Din această categorie fac parte dansurile, muzica, teatrul tradițional, meșteșugurile, ritualurile, obiceiurile și cunoștințele transmise din generație în generație.

Spre deosebire de patrimoniul material, care poate fi conservat într-un muzeu, patrimoniul cultural viu există doar atât timp cât este practicat. România are deja mai multe elemente înscrise pe Lista Patrimoniului Cultural Imaterial UNESCO. Printre ele se numără călușul, doina, colindatul de ceată bărbătească sau mărțișorul. 

Japonia, la rândul ei, este recunoscută la nivel mondial pentru grija cu care își protejează artele tradiționale, teatrul, dansul și meșteșugurile. Iar de la această idee, organizatorii evenimentului au propus un dialog între două culturi aflate la mii de kilometri distanță, dar care împărtășesc aceeași preocupare pentru modul în care poate fi transmisă o tradiție fără ca ea să își piardă autenticitatea.

Doi maeștri japonezi, pentru prima dată în România

Senju Einojo este al doilea Iemoto al Școlii Senju-ryū. În cultura japoneză, titlul de Iemoto desemnează conducătorul unei școli tradiționale și persoana responsabilă de păstrarea și transmiterea stilului artistic către generațiile următoare. Funcția presupune performanță artistică și responsabilitatea de a conserva tehnicile, valorile și filosofia școlii. El a interpretat „Dansul Leului Alb” (Kabuki Shishi), una dintre cele mai cunoscute expresii ale patrimoniului artistic japonez.

Alături de el s-a aflat Senju Honoka, artistă specializată în Nihon Buyo. Este vorba despre una dintre cele mai rafinate forme de dans tradițional japonez. Stilul îmbină elemente din teatrul kabuki și din dansurile clasice japoneze. Se pune accent pe precizia gesturilor, expresivitate și controlul mișcărilor.

„Dedicare, creativitate și comunitate”

Ambasadorul Japoniei în România, Takashi Katae, a subliniat că tradiția nu este ceva static. „Tradiția este de foarte multe ori invizibilă. Nu doar pentru că nu se poate vedea, ci pentru că se trăiește în memoriile oamenilor, în valori și în acțiunea zilnică. Se transmite de la o generație la alta, prin dedicare, creativitate și comunitate”, a precizat Excelența Sa. 

„Artele de performanță tradiționale, festivalurile și ritualurile ne amintesc că cultura nu este doar prezentată în muzee. Ea continuă să evolueze prin oamenii care o practică și o prețuiesc”, a completat diplomatul.

Responsabilitatea de a transmite mai departe 

Simona Mirela Miculescu, delegat permanent al României pe lângă UNESCO, a amintit că 2026 este un an aniversar pentru România. Se marchează 70 de ani de la aderarea țării la UNESCO și de la înființarea Comisiei Naționale a României pentru UNESCO. „Astăzi nu celebrăm doar două culturi cu identități puternice, ci și convingerea că patrimoniul cultural viu este una dintre cele mai valoroase resurse pe care le putem transmite generațiilor viitoare”, a specificat ea.

Simona Mirela Miculescu a subliniat că tradițiile nu trebuie privite doar ca simple mărturii ale trecutului. „Într-o lume în continuă schimbare, tradițiile nu sunt doar relicve ale trecutului. Ele sunt surse vii de creativitate, de identitate și de dialog. Ele ne învață să ne recunoaștem propriile rădăcini și, în același timp, să le respectăm pe ale celorlalți”, a punctat diplomatul.

„Să inspirăm tinerii să descopere, să prețuiască și să ducă mai departe acest patrimoniu. Este un imperativ extraordinar de necesar în zilele de azi. Pentru că fiecare tradiție transmisă este o investiție în pace, în diversitate culturală și într-un viitor mai bun pentru întreaga umanitate”, a subliniat delegatul permanent al României pe lângă UNESCO.

Salvgardarea patrimoniului și diplomația culturală

Codrin Tăut, reprezentant al Comisiei Naționale a României pentru UNESCO, spune că „din perspectiva instituției pe care o reprezint, salvgardarea înseamnă exact ceea ce se întâmplă în astfel de evenimente”. Conceptul de salvgardare face referire la cercetarea, documentarea și păstrarea tradițiilor, transmiterea lor către noile generații și dialogul dintre comunități. „Ideea promovată de UNESCO este că patrimoniul nu poate fi protejat doar prin arhivare sau expunere în muzee. El trebuie să fie practicat, învățat și transmis mai departe”, a mai spus Codrin Tăut.

Andrei Luca, director în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, a vorbit despre rolul diplomației culturale și despre faptul că legăturile dintre două state nu se construiesc doar prin acorduri politice sau economice. „Diplomația nu este doar despre tratate, despre parteneriate strategice, despre negocieri. Ci este și despre lucrurile care conferă profunzime unei relații bilaterale, cum este cea dintre România și Japonia, și care sunt aduse într-un mod mai universal, într-un limbaj al artei”, a specificat oficialul.

Tradițiile se păstrează prin oameni

Fie că este vorba despre o ie românească, un dans kabuki sau un meșteșug transmis din generație în generație, toate au nevoie de oameni care să le învețe, să le practice și să le transmită mai departe. 

Adevărata moștenire este reprezentată de oamenii care au dorința de a transforma tradiția într-o parte firească a prezentului și a viitorului.