De ce România nu mai produce fotbaliști talentați? Explicaţiile unui fost selecţioner U19

Crescut la 50 de metri de stadionul din Piatra-Olt, Daniel Oprescu și-a petrecut copilăria pe teren, „de dimineața până seara”. Pe atunci, tatăl său îl trăgea de ureche acasă pentru că întârzia la cină. Astăzi, glumește el, părinții îi roagă pe antrenori să le ia copiii de pe telefon și să-i scoată din casă.

Această schimbare surprinde ceva real despre fotbalul românesc. Condițiile care au produs, cândva, o generație de jucători talentați tehnic au dispărut discret. Iar nimeni nu a construit ceva pe măsură care să le înlocuiască.

Oprescu a jucat mijlocaș central, apoi libero, apoi fundaș dreapta, iar spre finalul carierei, atacant. A studiat educație fizică, cu specializare pe fotbal. Şi-a luat licența de antrenor pe calea formală și a urcat de la Liga 4 până la loturile naționale. Acum antrenează Academia Balș, în Liga 3.

De ce cunoștințele de fotbal și antrenoratul sunt meserii diferite

Ideea că marii jucători devin automat mari antrenori nu s-a confirmat niciodată, iar fotbalul german a demonstrat asta clar. Julian Nagelsmann nu a avut o carieră serioasă de jucător. Oprescu povestește că patronul lui Hoffenheim îi dădea constant liste de antrenori pe care Nagelsmann trebuia să-i evalueze. Au eşuat unul după altul, până când, într-o zi, i-a înapoiat lista și i-a spus să-și taie propriul nume de pe ea și să-l pună primul.

 „Un antrenor cuprinde multe știinţe – teoria antrenamentului sportiv, metodologia exercițiului fizic, biochimia efortului, psihologie, pedagogie, andragogie, dacă lucrezi cu adulți. Sunt lucruri foarte greu de stăpânit fără studiu”, spune Daniel Oprescu.

El susține de mult timp că licențele de antrenor trebuie obținute corect, prin toate etapele programei, Spune că nu est eîn regulă să fie ocolite prin aranjamente informale în care altcineva deține licența, iar o a treia persoană conduce, de fapt, echipa.

Ca dovadă, Oprescu spune că echipele sale termină rar un sezon cu jucători accidentați. Acesta este un avantaj competitiv real, la nivel de Liga 2 și Liga 3, unde bugetele sunt mici.

Instabilitatea care distruge antrenorii înainte să construiască ceva

Cea mai mare problemă structurală a fotbalului românesc, potrivit lui Oprescu, este timpul. Antrenorii nu au destul. Patronii cer rezultate imediate, iar un antrenor nou-venit nu are timp să instaleze o filozofie, să construiască încredere cu jucătorii sau să ia deciziile corecte de lot. Primul moment mai slab încheie contractul.

 „Când vrei rezultate peste noapte, rezultatele obținute din pași grăbiți nu vor aduce niciodată ceva bun. Avem destule exemple în fotbalul românesc de cluburi ajunse la limita falimentului, iar unul dintre motive este exact acesta”, spune Oprescu.

El compară această situație cu modul în care funcționează cluburile din Germania, Spania sau Franța: clubul definește întâi o filozofie de joc, apoi angajează un antrenor potrivit acesteia. În România, procesul e, de regulă, invers. Antrenorul vine, încearcă să impună ceva, pierde câteva meciuri și e înlocuit cu altcineva, cu o idee complet diferită. Nimic nu se acumulează.

Oprescu a simțit direct această presiune, atunci când negocia cu un club a cărui conducere recunoștea deschis că planificarea financiară avea să fie rezolvată ulterior. Planul era să cheltuiască pe jucători, să caute rezultate rapide, apoi să „forțeze” finanțatori suplimentari să acopere diferența. El a refuzat.

Problema dezvoltării juniorilor pe care nimeni nu vrea s-o numească

Prăbușirea infrastructurii sportive din era industrială a lăsat un gol pe care „școlile de fotbal” neacreditate undeva au încercat să-l umple, adesea prost.

Înainte de 1989, fiecare fabrică mare dintr-un oraș reşedinţă de judeţ avea propria echipă, propriile grupe de juniori, propriile baze sportive.  

„Baza de selecție s-a redus de şase ori doar într-un singur oraș”, explică logica lui Oprescu, care spune că, înmulțit la nivel național, deficitul de talente devine structural, nu accidental.

În acest gol au apărut numeroase școli private de fotbal, multe neafiliate Federației Române de Fotbal, care funcționează fără a fi fiscalizate, fără antrenori licențiați și fără acces la competiții reglementate corect.

Oprescu este direct: sunt afaceri de apartament deghizate în academii. Părinții cad în capcană din cauza marketingului încrezător și, uneori, pentru că li se promit „turnee la Barcelona”, care se dovedesc a fi echipe formate din copii locali, jucând între ei în săli închiriate.

Daunele reale sunt neurologice. Formarea unei deprinderi motorii pe cortexul cerebral necesită aproximativ 10.000 de repetiții. Dacă un copil învață greșit o tehnică, corectarea ei ulterioară este aproape imposibilă.

Oprescu povesteşte că a antrenat jucători de Liga 2 incapabili să controleze corect mingea sau să dea o pasă curată de cinci metri, pentru că nimeni nu le-a corectat tehnica la opt ani.

Regula „Under 21”, o măsură care chiar a funcționat

Oprescu a fost unul dintre cei care au propus regula impunerii de jucători tineri în primul unsprezece, înainte ca aceasta să fie adoptată. Pe vremea când era selecționer la echipa națională Under 19, președintele FRF, Răzvan Burleanu, i-a cerut fiecărui antrenor de grupă de vârstă să prezinte o strategie. Oprescu a scris un document cu opt capitole, unul dintre ele argumentând necesitatea de a obliga cluburile să folosească jucători tineri în meciuri competitive.

 „Aș putea chiar spune că am fost printre cei care, în fazele incipiente, au propus această regulă, pentru că eram selecționerul Under 19, iar acesta a fost unul dintre capitolele strategiei pe care am prezentat-o”, spune Oprescu.

Regula a funcționat. Gigi Becali, spre exemplu, s-a plâns public de ea ani la rândul, apoi a beneficiat discret de pe urma ei: Denis Man a fost titularizat obligatoriu, s-a dezvoltat sub protecția regulii și a fost vândut la Parma pentru o sumă mare, la standardele fotbalului românesc.

Cum găsești postul real al unui jucător

Oprescu este cunoscut, printre urmăritorii ligilor inferioare, pentru capacitatea de a repoziționa jucători. Nicușor Bancu a venit din fotbalul de sat, din liga de judeţ, și a fost transformat în fundașul stânga care este şi în prezent căpitanul echipei Universitatea Craiova şi titularul postului la echipa naţională.

Instrumente precum Wyscout permit unui antrenor să evalueze un jucător pe atribute specifice fiecărui post. Oprescu recunoaște, totuși, că nicio platformă nu înlocuiește complet privirea antrenorului.

Povestea lui Bancu ilustrează asta. El nu a trecut niciodată printr-o școală formală de fotbal. Când Oprescu l-a preluat, oamenii din jurul clubului avertizau că asta ar fi o problemă. Oprescu a susținut contrariul: creierul lui Bancu nu avea obiceiuri greșite fixate, așa că a absorbit informația curat și rapid.

Misiunea realistă a lui Gheorghe Hagi la echipa națională

Oprescu nu crede că înțelegerea lui Hagi este cu adevărat pe 4 ani, indiferent de rezultate. În opinia sa, obiectivul practic imediat este calificarea la Campionatul European. Dacă acest lucru nu se întâmplă, discuția despre continuare va avea loc, indiferent ce scrie pe hârtie.

 „Am fost mereu, atunci când am avut rezultate, mai ales împotriva echipelor mari, o echipă reactivă. Ne-am apărat foarte bine și am lovit pe contraatac. Când am vrut să jucăm altfel, nu a ieșit bine”, spune Oprescu, amintind de parcursul din 1994, de la Campionatul Mondial.