Cum ar fi putut focul să contribuie la apariția limbajului vorbit. Noua ipoteză a cercetătorilor

Cum a apărut limbajul uman rămâne una dintre marile întrebări ale evoluției. Nu există înregistrări ale primelor conversații, iar creierul și organele implicate în vorbire ale strămoșilor noștri nu s-au păstrat în fosile. Cercetătorii trebuie, prin urmare, să reconstruiască trecutul folosind dovezi indirecte.

Una dintre ipotezele importante este că înainte de limbajul vorbit a existat o comunicare bazată în mare măsură pe gesturi. Cimpanzeii și gorilele folosesc și astăzi sisteme complexe de gesturi, iar oamenii recurg instinctiv la mâini, mimică și indicații atunci când încearcă să comunice fără o limbă comună. 

O nouă lucrare publicată în Proceedings of the Royal Society B încearcă să explice ce ar fi putut determina trecerea de la gesturi la vorbire. Conform The Conversation, răspunsul propus de autorii Catherine Hobaiter și Nathaniel J. Dominy este surprinzător: serile petrecute în jurul focului. 

Gesturile funcționează până se lasă întunericul

Gesturile au un avantaj important. Semnificația lor poate fi adesea intuită chiar și fără ca interlocutorii să împărtășească același sistem de comunicare. Poți arăta către un obiect, poți mima o acțiune sau poți exprima o emoție prin mișcarea corpului.

Dar există și o limită evidentă: pentru a înțelege un gest trebuie să-l vezi. Iar controlul focului le-a permis grupurilor umane să rămână active și după apus.

Autorii noii lucrări estimează că focul ar fi putut prelungi timpul disponibil pentru interacțiune socială cu până la aproximativ patru ore. Lumina produsă era însă mult mai slabă decât cea din timpul zilei. 

De aici pornește ipoteza lor. În lumina slabă a focului, gesturile puteau continua să însoțească interacțiunea, dar deveneau mai puțin potrivite pentru transmiterea părților esențiale ale unui mesaj complex. Sunetele și vorbirea nu aveau aceeași limitare vizuală. 

Poveștile din jurul focului ar fi schimbat modul în care comunicam

Cercetătorii pun accentul mai ales pe povestire. Pentru activitățile practice din timpul zilei, comunicarea simplă putea fi suficientă. În jurul focului apărea însă un alt tip de conversație.

O poveste poate descrie un eveniment care s-a petrecut cu mult timp înainte. Poate vorbi despre un loc aflat la mare distanță, despre oameni care nu sunt prezenți sau chiar despre personaje și situații imaginare.

Acesta este unul dintre elementele care diferențiază limbajul uman foarte complex de multe alte forme de comunicare animală. Putem discuta despre lucruri care nu se află în fața noastră și putem construi scenarii despre trecut sau viitor. Autorii consideră că povestirea ar fi putut încuraja tocmai această trecere de la gesturi legate direct de ceea ce se vede la un limbaj mai abstract și mai flexibil. 

Poveștile ar fi avut și un rol social. Ele puteau transmite informații despre alți membri ai grupului, pericole, reguli sau comportamente acceptate. În același timp, puteau construi tradiții, identități comune și explicații despre lumea înconjurătoare. 

Și lumina focului ar putea conta

Studiul nu se oprește la simplul fapt că focul produce lumină. Autorii analizează și caracteristicile acesteia. Lumina focului conține foarte puțină lumină albastră. Spre deosebire de ecranele moderne, ea ar fi permis prelungirea activităților de seară fără aceeași interferență cu melatonina, hormon implicat în reglarea somnului. 

Mai există și pâlpâirea flăcărilor. Cercetătorii notează că neuronii pot răspunde sincronizat la stimuli luminoși ritmici și ridică ipoteza că focul ar fi putut facilita o anumită sincronizare între oamenii adunați în jurul său. Acest efect ar fi putut contribui la atenție comună și la sentimentul de apartenență la grup. 

Nathaniel Dominy, profesor de antropologie la Dartmouth College și coautor al lucrării, spune că proprietățile focului care atrag atenția și ar putea favoriza cooperarea au fost mult mai puțin studiate decât caracteristicile sale fizice obișnuite. 

Ipoteza nu demonstrează că focul a „inventat” limbajul

Autorii nu susțin că au stabilit momentul sau mecanismul exact prin care oamenii au început să vorbească. Lucrarea este o teorie evoluționistă construită pe cercetări existente, nu o dovadă directă că limbajul a apărut în jurul unui foc. University of St Andrews o clasifică drept articol de sinteză, iar cercetătorii formulează predicții care pot fi testate în studii viitoare. 

Problema este imposibil de rezolvat prin metodele folosite pentru multe alte întrebări istorice. Scrierea a apărut mult după limbajul vorbit, iar țesuturile moi implicate în vorbire și cogniție nu s-au fosilizat. Din acest motiv, teoriile despre originile limbajului se bazează pe comparații între oameni și alte primate, arheologie și studiul comunicării contemporane. 

Hobaiter spune că întrebări precum care a fost primul cuvânt sau prima poveste au rămas mult timp în zona speculațiilor. Miza noii lucrări este tocmai transformarea ideii despre foc și povestire într-o ipoteză din care pot fi formulate predicții verificabile. 

În această perspectivă, focul nu ar fi fost doar o tehnologie care i-a ajutat pe oameni să gătească, să se încălzească sau să țină prădătorii la distanță. Ar fi creat și un nou spațiu social: câteva ore în care grupurile puteau rămâne împreună după întuneric și în care poveștile spuse cu voce tare deveneau mai utile decât gesturile.