De marți, 24 martie, și până pe 28 martie, capitala României găzduiește Bucharest Fashion Week. Este vorba despre un festival care aduce împreună designeri români și internaționali, specialiști din domeniul modei și publicul pasionat de tendințele actuale, conform unui comunicat al Ministerului Culturii.
Organizatorii subliniază că evenimentul „aduce împreună designeri români și internaționali, tineri creatori, profesioniști din industrie și public interesat de noile direcții ale artei textile contemporane” și propune un program complex. Evenimentul depășește tradiționalul format al prezentărilor de modă.
Ce este Bucharest Fashion Week?
Bucharest Fashion Week este organizat sub egida Council of Fashion Designers of Romania. Evenimentul are sprijinul Camerei Naționale a Modei Italiene și al Ministerului Culturii. BFW are ca punct central Muzeul Național de Artă al României. Ediția din 2026 „propune un program care merge dincolo de podium și pune accent pe educație, dialog profesional, deschidere internațională și incluziune”, au mai declarat organizatorii.
O atenție deosebită este acordată secțiunii Next Generation, dedicată tinerilor creatori. „Conferințele, atelierele și întâlnirile aduc în prim-plan teme care țin nu doar de creativitate, ci și de construirea unui drum profesional solid”, au mai transmis organizatorii.
În cadrul Next Generation Conference, studenți și profesioniști discută despre „identitate creativă, strategie de business, retail și contextul global al industriei”. Se oferă astfel oportunități de networking și mentorat.
Modă prin sunet
Unul dintre cele mai importante momente este proiectul Sightless Fashion, dedicat persoanelor cu deficiențe de vedere. Inițiativa „arată că accesul la experiența culturală poate fi gândit mai atent, mai deschis și mai aproape de oameni”.
Bucharest Fashion Week oferă „o experiență alternativă de percepere a modei”. Conceptul transformă ținutele „într-un univers sonor construit din materialele și texturile pieselor vestimentare”. Ceea ce invită publicul să exploreze moda „prin sunet, spațiu și mișcare”.
Arta din mai multe țări, la București
Ediția din acest an a Bucharest Fashion Week reunește designeri din mai multe țări, inclusiv România, Polonia, Ucraina, Ungaria și Republica Moldova. Ceea ce evidențiază „deschiderea regională a evenimentului și interesul pentru colaborare”.
Programul include, pe lângă prezentările de modă, și „formate noi, întâlniri profesionale și proiecte dedicate comunității creative”.
Organizatorii subliniază că Bucharest Fashion Week este „primul eveniment de modă internațional din România”. Este menit să promoveze designerii locali și să transforme eticheta „Made in Romania” într-un reper recunoscut la nivel global.
Evenimentul „reunește creatorii de modă, potențialii clienți, profesioniștii din industrie și pasionații de modă pentru a celebra arta modei și a favoriza colaborarea la nivel global”.
