De mâine vin Babele. Atenție, Baba nu ți-o alegi, ea îți este deja sortită

De mâine vin Babele. Atenție, Baba nu ți-o alegi, ea îți este deja sortită Baba Dochia și cojoacele ei
Primele nouă zile ale lunii martie sunt cunoscute în tradiția populară românească drept „Babele”. Așadar avem de a face cu o perioadă încărcată de simboluri, superstiții și credințe moștenite din generație în generație.

Pentru mulți români, aceste zile nu marchează doar începutul primăverii calendaristice, ci și un moment care ar trebui să-i dezvăluie din secretele anului în curs

Babele, între mit și superstiție

Potrivit obiceiului, orice persoană care dorește – își alege o „babă”, adică o zi între 1 și 9 martie, despre care se spune că îi va prevesti starea de spirit și norocul până la următoarea primăvară.

Vremea din ziua respectivă este considerată un indiciu al felului în care va decurge anul: soarele aduce optimism și împliniri, în timp ce norii și frigul pot anunța provocări.

Baba Dochia și lepădarea cojoacelor

Etnologii spun că originea acestei tradiții este strâns legată de legenda Babei Dochia, un personaj mitologic asociat cu venirea primăverii și sfârșitul iernii. Pe scurt, Baba Dochia începe, din 1 martie și până pe 9 martie, să își lepede cojoacele unul câte unul, pe măsură ce vremea se încălzește. Dar Dochia e cam sucită…

Legenda spune că schimbările bruște de temperatură din această perioadă reflectă firea capricioasă a Babei Dochia. Când vremea este blândă și însorită, se spune că baba este bine dispusă. Dacă însă apar vântul, ploaia sau ninsoarea, acestea sunt puse pe seama supărării sau nehotărârii ei.

În tradiția populară, aceste zile au fost considerate din vechime un reper pentru întregul an. Bătrânii credeau că ele funcționează ca un etalon al destinului, iar felul în care „se arată” baba aleasă influențează starea sufletească și norocul persoanei pentru lunile următoare.

Ce spune vremea despre anul tău

Potrivit credințelor populare, dacă în ziua aleasă vremea este frumoasă, senină și caldă, anul va fi unul bun, cu realizări, armonie și belșug. O zi mohorâtă, cu ploi sau frig, poate anunța un an cu supărări, lacrimi sau dificultăți.

Interesant este faptul că ninsoarea are o semnificație aparte. Deși pare un semn al iernii care refuză să plece, în tradiția românească zăpada căzută în ziua babei este considerată un simbol al prosperității și al unui an bogat, plin de împliniri.

Dincolo de superstiții, aceste interpretări reflectă dorința oamenilor de a găsi sens și speranță în ciclurile naturii. Babele sunt un prilej de a începe primăvara cu optimism.

Cum îți calculezi „baba”

Alegerea babei se face, de regulă, în funcție de data nașterii. Dacă ziua de naștere este cuprinsă între 1 și 9 ale oricărei luni, atunci baba corespunde aceleiași zile din martie. De exemplu, o persoană născută pe 6 august va avea baba pe 6 martie.

Pentru cei născuți într-o zi formată din două cifre, calculul se face prin adunarea acestora până se obține o singură cifră. De exemplu, pentru data de 28: 2+8=10, iar 1+0=1, astfel că baba va fi pe 1 martie.

Această metodă simplă adaugă un element personal tradiției și îi implică pe oameni într-un ritual simbolic.

Tradiții diferite în funcție de regiune

Obiceiurile legate de Babele din martie diferă în funcție de zonă. În Muntenia, de exemplu, se spune că există 12 babe, nu doar 9, extinzând astfel perioada simbolică a capriciilor vremii.

Maramureșul are altă tradiție: în primele zile ale lunii martie, oamenii obișnuiesc să bată la ușile caselor pentru a alunga iarna și a face loc primăverii. În Ardeal, babele sunt cunoscute sub denumirea de „Vântoase”, din cauza vremii schimbătoare și a vânturilor puternice specifice perioadei.

Indiferent de regiune, tradiția Babelor rămâne una dintre cele mai vii și îndrăgite obiceiuri românești de început de primăvară. Ea aduce împreună mitul, natura și speranța într-un ritual simbolic care continuă să fie respectat și astăzi.

0 comentarii