Norvegia – Anglia
A treia optime de finală începe odată cu ziua de duminică. De la ora 00:00, Norvegia și Anglia joacă pentru calificarea în semifinale, pe stadionul din Florida. Pentru britanici, aerul rarefiat al fazelor superioare la turneul final nu este nicio surpriză. În ultimii 8 ani, Anglia a jucat un sfert de finală și o finală mică la Campionatul Mondial, dar și două finale la Euro.
Performanțe remarcabile, dar nu suficiente pentru exigențele din insulă. Inventatorii fotbalului așteaptă acel moment, trăit doar o dată în viață, acum 6 decenii, și anume ridicarea trofeului deasupra capului. O misiune extrem de complicată în condițiile unui adversar foarte puternic și a unui parcurs cu sincope.
Anglia, un parcurs sinuos până în sferturi
Este adevărat, trupa lui Touchel s-a încărcat cu optimism după victoria în condiții dificile pe Azteca. Anglia s-a impus cu 3-2 în fața Mexicului în optimi, după ce a jucat mai bine de o jumătate de oră în inferioritate numerică. Unde mai pui și presiunea intensă din partea publicului, dar și cea din partea naturii, la un meci disputat la peste 2.000 de metri.
Nu a fost neapărat o victorie convingătoare, ci mai degrabă în linie cu reușitele din meciurile anterioare. Anglia s-a chinuit și cu RD Congo, în 16-imi, dar și cu Panama sau Ghana, în grupe. Însă, cel puțin 3 jucători s-au arătat sclipitori, iar asta poate compensa oricând un meci șters. Harry Kane a înscris deja 6 goluri și poate scoate Anglia oricând dintr-un impas. Atacantul lui Bayern Munchen este angrenat și în lupta pentru titlul de gogheter.
Bellingham a arătat cea mai mare poftă de joc din acest sezon. Starul lui Real Madrid este cel care a tras echipa după el cu Mexic și care a marcat 4 goluri la acest turneu final. Este mijlocașul englez cu cele mai multe reușite din istoria Campionatului Mondial. În spatele lor, chiar dacă nu a jucat titular în fiecare meci, Gordon s-a dovedit un servant excelent. Noul jucător al Barcelonei ar putea fi surpriza lui Touchel.
Norvegia, neînvinsă în 21 de meciuri din ultimele 23
Anglia are și palmaresul de partea sa în meciurile cu Norvegia. Insularii au 7 victorii, două înfrângeri și alte 3 meciuri s-au terminat la egalitate. Însă ultima întâlnire dintre cele două a avut loc acum 12 ani. Perioadă în care nordicii nici nu se gândeau că o să vină o vreme să domine Brazilia la jumătatea terenului.
Sub conducerea lui Solbakken, „Vikingii” au 21 de meciuri fără înfrângere în ultimele 23 jucate. Un palmares de temut care îi face pe suporterii englezi să comande o bere în plus. După prea mult alcool, poți suporta orice. Norvegia este în premieră în sferturi, iar lipsa presiunii și dezinvoltura lui Haaland sunt premise pentru a împinge visul frumos și mai departe.
Nordicii vin după un meci extrem de spectaculos cu Brazilia. Victoria cu Selecao a fost impresionantă. Norvegia a avut aproape de două ori mai multe pase față de sudamericani și a controlat complet posesia mingii. Au avut parte și de portar în mare formă. Nyland a fost salvator în nenumărate rânduri în fața lui Vinicius, Endrick sau Bruno Guimaraes.
Haaland, pe urmele lui Messi și Mbappe
Haaland s-a arătat în mare formă. A înscris de 7 ori în 4 meciuri și vizează un nou record. Dacă marchează cu Anglia devine primul european de la Gerd Muller care dă gol în 5 meciuri consecutive la turneul final. Atacantul lui Manchester City a mutat presiunea pe britanici la conferința de presă, iar dezinvoltura nordicilor poate fi o armă letală. Desigur, asta pe lângă motorul Odegaard sau extremele Nusa, Bobb, Schjelderup sau Sorloth.
Norvegia are și avantajul să fi trecut prin meciuri mai grele. Adversari precum Senegal, Franța, Coasta de Fildeș sau Brazilia, i-au călit pe „vikingi” și i-au obișnuit cu un ritm de joc ridicat. Va fi un duel extrem de interesat și în tribunele din Florida. Spectaculoșii suporteri ai celor două echipe au făcut deja spectacol în puburi și pe străzi.
Argentina – Elveția
Ultima semifinalistă se decide într-un meci care începe la ora 4:00 și care se joacă la Kansas. Argentina lui Lionel Messi întâlnește Elveția, într-un duel care pare ușor inegal la prima vedere. Sudamericanii sunt favoriți, dar europenii au făcut un turneu foarte bun până acum. Iar dincolo de asta, prezența în fazele eliminatorii ale turneelor finale este deja o obișnuință, la fel ca o ceașcă de cafea dimineața.
În ultimii 12 ani, Elveția nu a lipsit din fazele superioare la Campionatul Mondial sau Euro. Murat Yakin a dus mai departe tradiția lui Vladimir Petkovic și Elveția a ajuns pentru a șaptea oară la rând să joace meciuri decisive. Europenii tocmai au luat contact cu fotbalul sudamerican. Trupa lui Yakin a eliminat adversara Argentinei de la ultima Copa America, Columbia, la penaltyuri. Astfel, elvețienii au arătat că au o disponibilitate uriașă să lupte, chiar și la propriu pe teren.
Au mai arătat că au și un portar mare. Kobel a fost decisiv și în timpul celor 120 de minute, dar și la penaltyuri. Murat Yakin se confruntă cu probleme de lot și nu poate conta pe golgheterul Mazambi. În plus, sunt incerți și Aebischer și Jacquez. Elveția vine și cu dezavantajul mental. În 7 meciuri contra Argentinei, europenii nu au învins niciodată. Tot ce au reușit au fost două egaluri.
Argentina a eliminat Elveția la Campionatul Mondial din 2014
Ultima confruntare dintre cele două a avut loc la Campionatul Mondial din 2014. Atunci, Argentina învingea Elveția în optimi, cu un gol marcat de Di Maria în prelungiri, în minutul 118. Omul meciului era declarat Lionel Messi. Decarul Argentinei face un Mondial de poveste. A înscris în fiecare dintre cele 5 meciuri jucate și a ajuns la 8 goluri. Este pe primul loc în clasamentul golgheterilor, pe care, momentan, îl împarte cu Mbappe.
Messi a tras echipa după el în optimea istorică cu Egipt. Argentina a devenit singura echipă de la Campionatul Mondial care a întors un dezavantaj de două goluri după minutul 78. Messi a contribuit cu un gol, un assist și mult devotament. Victoria i-a asigurat Argentinei și cea mai lungă serie de invincibilitate din istoria turneului final, 11 meciuri.
„Pumele” au înscris câte 3 goluri în 4 din cele 5 meciuri disputate la Campionatul Mondial. Austria, singurul adversar al Argentinei din Europa până acum, este singura care a scăpat cu doar două goluri încasate. Sudamericanii nu au probleme de lot și sunt hotârâți să își continue parcursul către al doilea trofeu consecutiv.
Spania – Belgia 2-1
Cele două meciuri de astăzi vin după un sfert de finală extrem de spectaculos între Spania și Belgia. Ibericii au impus un ritm amețitor încă din startul meciului și a pus presiune la poarta lui Courtois. Golul a venit în minutul 30. A fost mai întâi șutul lui Dani Olmo din interiorul careului, șut pe care portarul Belgiei s-a culcat bine și l-a respins. Dar în față, acolo unde se afla Fabian Ruiz, care a împins mingea în poartă.
Mijlocașul lui PSG nu mai jucase titular din primul meci de la Campionatul Mondial, cel cu Capul Verde. De La Fuente lovește din nou cu inspirația sa. Lamine Yamal nu s-a lipit nici de această dată de gol, dar a fost din nou cel mai periculos jucător al ibericilor. A încercat poarta lui Courtois de mai multe ori, dar în cele mai multe cazuri nu a reușit să cadreze pe spațiul porții.
Belgia a întrerupt invincibilitatea lui Simon
Belgia a revenit în joc în minutul 41, la una din primele acțiuni ofensive periculoase ale Belgiei. Castagne a centrat din partea dreapăt, iar De Ketelaere a pus capul și l-a învins pe Unai Simon. Portarul Spaniei a primit gol după 650 de minute, un record de invincibilitate care va fi foarte greu de doborât.
Spania a început la fel de bine și repriza secundă. Aceeași presiune constantă și căutare continuă a culoarului câștigător. Oyarzabal are o mare ocazie, însă îl evidențiază din nou pe Courtois cu un șut din interiorul careului. A fost ultima intervenție a portarului lui Real Madrid. Courtois s-a accidentat și a fost înlocuit cu Lammens.
Merino, pentru a doua oară decisiv pentru Spania
Portarul lui Manchester United are o primă intervenție ușor stângace, care aduce golul victoriei pentru Spania. Cubarsi a șutat din afara careului pe jos, Lammens a respins în față, fix acolo unde se afla Merino.
Mijlocașul lui Arsenal intrase de doar două minute în teren și a marcat decisiv pentru a doua oară consecutiv în fazele eliminatorii ale turneului. Din postura de rezervă, Merino a dat golurile victoriilor cu Portugalia și Belgia.
Trupa lui Rudi Garcia a încercat un asalt de final, dar nici Lukaku și nici Doku nu au reușit să tragă spre poarta lui Simon. Cea mai mare ocazie a avut-o Saelemaekers la o ieșire greșită a portarului iberic, dar a fost blocat de fundașii lui De La Fuente.
