Elveția, locul în care a apărut primul catenaccio. Povestea meciului de mondial în care s-au marcat 12 goluri

Sportul rege a apărut prima dată în Elveția în apropierea Lacului Geneva. Aici, prin intermediul școlilor, care erau inspirate după modelul britanic, mai mulți elevi englezi și oameni de afaceri stabiliți în Elveția au făcut cunoștință localnicilor cu fotbalul. Primul club de fotbal a fost înființat în 1860 de către studenții englezi. „Clubul de fotbal și cricket Lausanne” era primul din Europa, înafara celor din Anglia.

Primul capitol din fotbalul elvețian

Federația Elvețiană de Fotbal a fost înființată în anul 1895. Peste 19 ani urma să fie unul din membrii fondatori ai FIFA. Începând cu anul 1932, sediul principal FIFA a fost la Zurich iar prestigioasa instituție a avut doi președinți elvețieni, Sepp Blatter și Gianni Infantino. În anul 1905 echipa juca primul meci oficial din istoria ei, împotriva Franței.

Partida din 12 februarie se încheia cu victoria francezilor, 1-0. Primul succes a fost obținut în anul 1924, la Jocurile Olimpice de la Paris, unde echipa a primit medalia de argint, după o înfrângere cu Uruguay. Fix peste zece ani vor participa la prima lor Cupă Mondială. Aici, reușesc să învingă Olanda în șaisprezecimi cu scorul de 3-2. Acest rezultat le va purta ghinion în cele din urmă, elvețienii fiind eliminați ulterior de cehoslovaci.

Peste patru ani, la „Coupe du Monde” Elveția încheie meciul cu Germania la egalitate, însă câștigă în retur cu scorul de 4-2. În sferturi se întâlnesc cu Ungaria, viitoarea finalistă care îi elimină cu 2-0. Era ultima apariției a echipei din „Țara Cantoanelor” la Cupa Mondială în următorii 12 ani.

Cupa Mondială în Elveția

În 1950 destinația este Brazilia. Țara gazdă joacă în grupe alături de Mexic, Iugoslavia și Elveția. În 3 meciuri, „Nati”, după cum este poreclită selecționata, obține o victorie, un egal și o înfrângere. Reușesc un egal cu semifinalista din acel an, Brazilia, grație unei duble a lui Jacques Fatton și înving Mexicul. Cele două puncte ale echipei nu sunt suficiente iar Elveția termină pe poziția a treia.

În 1954 miza este foarte mare. Protagonista noastră organizează următorul mondial, după aprobarea FIFA din 1946. În grupa cu Anglia, Italia și Belgia, Elveția termină pe locul doi. Câștigă primul meci cu Italia, pierd cu englezii iar punctajul este același cu selecționata din Peninsula Italică. Are loc un meci de play-off pe „St Jakob Stadium” din Basel, pe care gazdele îl câștigă cu 4-1.

În sferturi joacă într-unul din cele mai spectaculoase meciuri ale turneului. Austria câștigă cu incredibilul scor de 7-5, toate golurile fiind înscrise în cele 90 de minute. Lipsesc la următoarea ediție iar revenirea acestora în 1962 este una de dat uitării. Germania de Vest, Chile, țara gazdă și Italia înscriu în total 8 goluri în poarta elvețienilor. Niciun punct, 3 înfrângeri și o medie de 0,2 goluri pe meci descriu parcursul dezamăgitor al selecționatei.

O pauză de aproape 30 de ani

Dezamăgirea se prelungește până în 1966. De data aceasta rivalele sunt Spania, Argentina și din nou, Germania de Vest. Dacă prestația de la ediția precedentă era demnă de uitat, cea din anul acesta este și mai rea. Elveția primește nouă goluri, înscrie unul singur și termină din nou ultima. Media de goluri a fost de doar 0,1, cea mai mică din rândul tuturor participantelor la turneu.

Gustul amar al ultimelor două prezențe mondiale va rămâne mult timp. Elveția se pregătea pentru o pauză de 28 de ani în ceea ce privește participarea la mondial. După atâția ani de așteptare era nevoie de un om care să scoată echipa din această criză prelungită. În 1992 un anume Roy Hodgson este numit selecționer iar obiectivul este clar: CM94.

Cea mai bună poziție în clasamentul FIFA

Tehnicianul britanic reușește să aducă echipa pe locul trei în clasamentul FIFA, cea mai bună poziționare a lor din istorie. În calificările pentru mondial pierd un singur meci și pleacă încrezători în SUA. Joacă meciul inaugural cu SUA, care se încheie la egalitate. O înving categoric pe România cu 4-1 iar înfrângerea din meciul cu Columbia nu periclitează calificarea.

În optimi joacă cu Spania. Echipa din „Țara Cantoanelor” pierde meciul cu 3-0, în urma reușitelor lui Fernando Hierro, Luis Enrique și „Txiki” Begiristain. O nouă înfrângere categorică este urmată de o nouă absență, de data aceasta de 12 ani. Următoarea calificare vine în 2006, la Istanbul. Elvețienii trec de Turcia în baza golurilor înscrise în deplasare.

Golurile înscrise fac diferența

Numărul de goluri înscrise la va genera emoții elvețienilor în Germania. Aici, „Nati” va juca în grupe alături de Franța, Coreea de Sud și Togo. În primul meci obțin o remiză în fața francezilor, înving selecționata din Togo cu 2-0 și calificarea se joacă în ultimul meci. Coreea de Sud și protagonista noastră aveau câteva patru puncte, iar golaverajul era de partea primilor.

În cele din urmă Elveția câștigă și se califică de primul loc. În optimi sunt eliminați la loviturile de departajare de Ucraina. O înfrângere cu greutate pentru echipa care nu a primit niciun gol. Încep cu dreptul la Cupa Mondială din 2010, învingând viitoarea câștigătoare, Spania, cu 1-0.

Înfrângerea amară din meciul următor, împotriva echipei din Chile este pusă în umbra unui egal neașteptat cu Honduras. Cu ultimii se vor întâlni din nou în grupe la mondial peste patru ani. Victoriile cu Ecuador și Honduras sunt de ajuns pentru calificarea elvețienilor. Aceleași optimi dau bătăi de cap naționalei. De data aceasta nu se ajunge la punctul cu var, însă reușita lui Di Maria pentru Argentina din minutul 118 pune capăt confruntării.

Ultimele două prezențe la mondial

Deschid campania de calificări pentru CM din Rusia cu o victorie de proporții în fața Portugaliei, actuala campioană europeană. În urma unei duble manșe cu Irlanda de Nord se califică, revenind din nou în top 10 FIFA, pe poziția a șasea. În grupa cu Brazilia, Serbia și Costa Rica termină pe locul doi. Meciul cu Suedia este pierdut la limită în optimi, în urma golului lui Emil Forsberg din minutul 66.

Ultima prezență la mondial, cea din 2022 a avut același deznodământ. Locul doi în grupă, la egalitate de puncte cu Brazilia, Elveția are parte de un nou episod dezamăgitor în optimi. Meciul cu Portugalia este pierdut la scor, 6-1.

Meciul cu 12 goluri din sferturi

Observăm că Elveția mereu a avut probleme în meciurile din optimi. Cel mai recent exemplu a avut loc acum patru ani. Atunci s-au marcat 7 goluri, cu 5 mai puține decât un alt meci jucat în sferturile mondialului din 1954. Atunci „Țara Cantoanelor” juca împotriva Austriei.

Pe o temperatură de aproape 40 de grade și cu o umiditate care se ridica la 80 de procente urma să se joace un meci istoric. După primele 30 de minute scorul era 3-3. Peste alte patru tabela de marcaj arăta 5-3 pentru austrieci. Era o ploaie de goluri pe o căldură infernală. În minutul 53 scorul era 6-4 iar fanii se întrebau câte reușite vor fi la finalul meciului.

În cele din urmă partida s-a încheiat 7-5, potrivit welovesport. Un alt eveniment savuros a avut loc în acel meci. Kurt Schmied, portarul austriecilor avea mari probleme cu temperatura. Pentru a-l ajuta, maseurul echipei a venit cu un burete plin cu apă. Pe toată durata reprizei a doua maseurul a stat lângă el. Temperaturile ridicate i-au afectat concentrarea stopper-ului iar la orice atac al elvețienilor, prietenul de lângă cu buretele îl anunța care este direcția balonului.

„Catenaccio” elvețian

Pe banca tehnică, la acel meci, era un nume cu greutate pentru fotbalul elvețian. Karl Rappan a fost de patru ori selecționerul Elveției. Aventura lui Rappan în „Țara Cantoanelor” începe în 1931, la Servette FC, unde a fost antrenor-jucător până la retragerea acestuia în 1935. În 1954 se afla la al treilea mandat ca selecționer.

În anii 30 Rappan a pus bazele unui sistem de joc numit „lacătul elvețian”. Complet inovator, mai ales în linie defensivă, „Riegel” se baza pe un fundaș liber, care stătea în spatele apărătorilor, pentru a gestiona mai bine atacurile adversarilor. Formația de bază era 2-3-5 iar jucătorii schimbau adesea pozițiile între ei, în funcție de cursul jocului.

„Lacătul elvețian” nu se baza pe talentul individual, ci pe efortul colectiv. Era flexibil și ușor de adaptat în majoritatea situațiilor. La acel moment sistemul lui Rappan nu a fost înțeles complet. În cele din urmă „Riegel” a servit ca punct de punct de pornire în crearea celebrului „catenaccio”, popularizat de italieni.

Debutul unei legende a României cu Elveția

Împotriva Elveției a debutat unul din cele mai mari nume din fotbalul românesc. Mircea Lucescu a jucat primul meci pentru echipa națională împotriva celor de Hertha Berlin, într-o partidă amicală. „Il Luce” a fost rezervă în meciul cu RDG iar următoarea partidă era cu Elveția.

Selecționerul Ilie Oană îi oferă tânărului Lucescu debutul oficial. Meciul din 2 noiembrie 1966 s-a încheiat cu victoria României cu scorul de 4-2. Despre acea partidă, regretatul antrenor preciza în cartea sa: „Cum să debutez eu, un biet jucător de Divizia B, într-un meci cu Elveția? Și totuși, am jucat. Chiar dacă s-a scris în ziare că nu prea mă adaptez pe partea stângă. Pentru mine a fost un meci extraordinar. Am câștigat cu 4-2 și toate golurile au trecut pe la mine”, conform GOLAZO.

Capitolul 8/48

„Mondialul în povești” ajunge mâine în Scoția. Aici, din perspectiva mai multor istorici s-a înființat primul club de fotbal din istorie. Foarte interesant este că inițiativa a fost a unui tânăr de doar 17 ani. Asemeni oricărui proiect la început, problemele au fost multe.

Mai mult de atât, Scoția a fost protagonista unui episod foarte interesant la turneul final din 1974. A devenit prima echipă din istoria competiției care a fost eliminată fără să piardă un meci. Despre toate acestea și nu numai vom afla mâine de la 10:30!