Columbia, țara în care a jucat un dezertor al regimului comunist în anii 50. Prietenul lui Pablo Escobar din fotbal

Columbia, țara în care a jucat un dezertor al regimului comunist în anii 50. Prietenul lui Pablo Escobar din fotbal
Imagine Naționala Columbiei/ Sursa:facebook
Columbia este una echipele a cărei istorie depășește terenul de fotbal. „Los Cafeteros” este protagonista episodului de astăzi. Aici a ajuns să joace un dezertor al regimului comunist în anii 50, după ce i-a fost respins un transfer în Franța. Mai mult de atât, un celebru fotbalist al naționalei a fost un prieten apropiat al lui Pablo Escobar

Selecționata ocupă poziția cu numărul 13 la momentul de față în Clasamentul FIFA. Aceasta a participat la 7 ediții ale Cupei Mondiale, prima în 1962. Cel mai bun rezultat l-au avut în Brazilia, unde echipa condusă din teren de James Rodriguez, a reușit să ajungă în sferturile de finală. Aici a fost învinsă de țara gazdă, Brazilia, cu scorul de 2-1. Dincolo de rezultate, istoria fotbalului din Columbia are câteva capitole pe care unii cetățeni ar prefera să le dea uitării.

Fotbalul a apărut pe căile ferate

Începuturile fotbalului în Columbia sunt destul de similare cu ale altor state. Din perspectiva celor mai mulți istorici, sportul rege a apărut la începuturile secolului XX, în partea nordică a țării. Aici, mai mulți ingineri de cale ferată britanici au adus o minge de fotbal de care columbienii s-au îndrăgostit.

Federația de Fotbal din Columbia s-a înființat în anul 1924 și a devenit membră oficială FIFA și CONMEBOL 12 ani mai târziu, în 1936. În 1926 joacă primul meci din istoria echipei, pe teren propriu. Într-o partidă disputată cu Costa Rica, gazdele pășesc cu dreptul în fotbalul internațional. Câștigă cu 4-1, având în lot jucători care evoluau pentru o formație numită „Selección Atlántico”.

Experiență în plan internațional

În 1938, deși erau de doi ani de zile membri FIFA, decid să se retragă de la Campionatul Mondial din Franța. La acel moment, majoritatea jucătorilor erau legitimați la echipa Club Juventud Bogotana, cunoscută astăzi ca Millonarios. Peste 7 ani vor debuta la Copa América, unde s-au confruntat cu mari probleme.

Atunci nu exista o ligă profesionistă în Columbia iar procesul de selecție al jucătorilor la echipa națională era unul complicat. O bună parte din sportivii convocați în acel an jucau la Junior de Baranquilla, unul din cele mai bune cluburi de amatori din regiune. Sub comanda lui Roberto Meléndez, în calitate de antrenor-jucător, echipa a reușit să obțină un o victorie, un egal și 4 înfrângeri în șase meciuri.

În ciuda rezultatului modest, pentru fotbalul din Columbia participarea la acest turneu s-a dovedit un real câștig. Cei din conducerea federației au văzut amploarea pe care sportul rege o lua pe continent și au putut trasa niște direcții clare în ceea ce privește dezvoltarea infrastructurii acestui sport.

Pași mici în drumul spre mondial

În următorii ani Columbia s-a confruntat cu mari probleme financiare și administrative. Până la prima apariție la Cupa Mondială, echipa s-a retras de la mai multe ediții ale Copei América. De referință este anul 1957. Selecționata a a participat la Campionatul Sud-American, unde rezultatele au fost slabe. În ciuda acestui lucru, jucătorii au acumulat experiență pe scena internațională, care o să fie esențială în calificarea echipei la mondialul din 1962.

Selecționata face deplasarea în Chile, unde joacă în grupă alături de Uruguay, URSS și Iugoslavia. Obțin un egal cu URSS și două înfrângeri. Meciul cu Uniunea Sovietică a avut o semnificație aparte. „Los Cafeteros” au reușit să revină de la 4-1 și să obțină o remiză, încununată cu primul punct din istoria echipei la Cupa Mondială.

Mai mult de atât, în minutul 68 Marcos Coll a înscris direct dintr-o lovitură de colț. „Gol olímpico” este până-n prezent singura astfel de reușită la un Campionat Mondial. Un gol legendar este înscris într-o poartă apărată de o legendă. În acel meci între buturi se afla unul din cei mai buni stopperi din istorie, Lev Yashin.

Absentă la două ediții de mondial

Amintirile din Chile urmau să fie puse în umbra mai multor nereușite ale naționalei din următorii ani. Nu se califică la edițiile din 1966 și 1970. Perioada nefastă urma să se încheie în 1975. La Copa América, echipa a ieșit din grupa cu Paraguay și Ecuador neînvinsă. În semifinale o elimină pe Uruguay cu scorul de 3-1 după o dublă manșă iar finala o vor juca cu Peru.

Confruntările de acasă sunt adjudecate de gazde. Câștigătoarea urma să fie determinată în urma unui al treilea meci. Peru s-a impus cu 1-0 în prima finală jucată vreodată de Columbia în Copa América. Până la sfârșitul anilor 70 Columbia s-a confruntat cu o mare instabilitate financiară. Federația nu oferea fonduri suficiente iar criza era resimțită și în plan social.

Lupte de stradă, disputele între partidele conservatoare și liberale, cunoscute astăzi ca „La Violencia”, toate au jucat un rol crucial în peisajul sumbru pe care Columbia îl oferea. Un alt fenomen care a luat amploare în acele vremuri a fost cel al crimei organizate. În lumina tuturor acestor factori, fotbalul columbian a fost neglijat semnificativ.

Revenirea după 28 de ani

În anii 80 lucrurile se vor îmbunătăți încet. Sub comanda lui Carlos Bilardo, formația sud-americană ratează calificarea la Cupa Mondială din 1982. Peste patru ani vor juca în grupa de calificări cu Argentina, Peru și Venezuela. Bilanțul este unul echilibrat. Sunt înregistrate 2 victorii, 2 egaluri și 2 înfrângeri în șase meciuri. Echipa termină pe poziția a treia și ratează o nouă șansă.

În campania de calificare, „Los Cafeteros” se descurcă bine și obține o nouă prezență la Cupa Mondială, după o pauză de 28 de ani. În grupă joacă cu Iugoslavia, EAU și Germania de Vest. O victorie, o înfrângere și unul egal istoric obținut în ultima secundă a meciului cu nemții sunt suficiente pentru o calificare.

În șaisprezecimi sunt eliminați în prelungiri de Camerun cu scorul de 2-1. Locul lui Francisco Maturana este preluat pe banca tehnică de Luis Augusto García. Maturana mai avea lucruri de spus la cârma echipei sud-americane și o va face în 1993, când se întoarce. În campania de calificări reușesc  o victorie istorică cu Argentina, încheiată 5-0 la Buenos Aires.

Meciurile cu România

Succesul cu Argentina a ridicat așteptările în rândul suporterilor. În grupa A de la Cupa Mondială din 1994 joacă cu SUA, România și Elveția. Obțin o victorie cu cei din urmă, însă cele două înfrângeri pun capăt speranțelor columbienilor. Autogolul lui Andrés Escobar s-a dovedit decisiv atât pentru echipă, cât și pentru jucător.

Andres Escobar/ Sursa: Digital-News.it
Andres Escobar/ Sursa: Digital-News.it

O nouă întâlnire cu România are loc patru ani mai târziu. În grupa G mai sunt prezente Tunisia și Anglia. Țara noastră se impune din nou iar columbienii obțin o victorie esențială cu Tunisia. Calificarea se joacă în meciul cu Anglia. În cele din urmă britanicii se impun cu 2-0. Cât mai putea să dureze așteptarea în rândul columbienilor la un prim titlu important? Răspunsul este trei ani.

Iese soarele în Columbia

Ediția din 2001 a Copei América a fost organizată de Columbia. Era ocazia perfectă pentru a câștiga. Organizarea turneului nu s-a dovedit ușoară. Mai multe echipe au transmis că se vor retrage deoarece erau îngrijorați în ceea ce privește siguranța jucătorilor. În cele din urmă turneul a avut loc.

Ivan Cordoba/Sursa:wikimedia commons
Ivan Cordoba/Sursa:wikimedia commons

Au câștigat cu Venezuela, Ecuador și Chile fără se încaseze un gol. Trec fără probleme de Peru și Honduras în drumul spre finala pe care o vor juca cu Mexic. Golul lui Iván Córdoba a fost suficient. Fundașul celor de la Inter Milano a scos toată Columbia în stradă. Nu au primit niciun gol în cadrul competiției iar stopperul Óscar Córdoba a fost desemnat portarul turneului.

Prețul plătit de columbieni

Succesul a fost unul răsunător iar așteptările erau ca echipa să obțină rezultate bune și la mondial. Echipa nu se va califica la următoarele trei ediții într-o perioadă dominată de instabilitate pe banca tehnică. Salvarea vine din partea lui José Pékerman. Echipa revine la Cupa Mondială după o pauză de 16 ani.

Destinația este Rio iar Columbia are un început promițător. Câștigă cu Grecia și Coasta de Fildeș iar în șaisprezecimi se reîntâlnesc cu vechii rivali din Uruguay. Ies învingători și din această confruntare și ajung pentru prima dată în sferturi la mondial. Brazilia câștigă meciul cu 2-1. James Rodríguez, superstarul echipei, câștigă „Gheata de Aur” și primește ulterior trofeul „Puskás” pentru reușita din meciul cu Uruguay.

James Rodriguez/Sursa:facebook
James Rodriguez/Sursa:facebook

Rezultatele nu vor fi la fel de bune peste 4 ani. În grupa H pierd cu Japonia și obțin două victorii cu Polonia și Senegal. În șaisprezecimi sunt eliminați de Anglia la loviturile de departajare. În campania de calificări pentru Cupa Mondială din 2022 încep bine, învingând Venezuela și Chile. În urma Pandemiei COVID-19 forma echipei a avut de suferit. Selecționerul Carlos Queiroz este demis iar echipa ratează ultimul loc prin care puteau să ajungă la Cupa Mondială la doar un punct.

Escobar, nume de înger și demon

Dincolo de pasiunea pentru sportul rege, Columbia este cunoscută și pentru evenimentele nefaste de care a avut parte. Numele de Escobar este unul cunoscut în Columbia. Aceasta a fost casa unuia din cei mai mari narco-traficanți din lume, Pablo Escobar. Viața acestuia s-a încheiat în urma unor focuri de armă. Situația este aceeași în cazul lui Andrés Escobar.

Turneul final din 1994 a stat la baza uneia din cele mai sonore tragedii din istoria sportului. România s-a impus în meciul cu selecționata Columbiei iar soarta acestora se juca în meciul cu SUA. Confruntarea s-a încheiat cu victoria americanilor cu 2-1. Golul victorios a fost un autogol al lui Andrés Escobar.

Autogolul mortal

Columbia a părăsit competiția iar peste cinci zile decesul lui Escobar intra pe prima pagină a ziarelor. Acesta a fost împușcat de șase ori într-o parcare din Medellin. Din spusele celor familiarizați cu cazul, ucigașul ar fi strigat „Gol!” după fiecare glonț tras. În cele din urmă a fost prins și condamnat la peste 40 de ani de detenție. În cele din urmă a fost eliberat în 2005.

Ipotezele referitoare la motivele din spatele acestui tragic eveniment sunt multiple. Unele surse spun că ar fi avut de-a face cu pariurile. Criminalul ar fi pierdut o sumă considerabilă și în cele din urmă s-a răzbunat. Povestea lui Escobar rămâne una de referință într-o țară care mult timp a stat în umbra traficului de droguri.

Prietenul lui Pablo Escobar

Rămânem în apropierea relațiilor dintre jucători și baronii drogurilor. De data aceasta protagonist este Rene Higuita. Stopperul cunoscut pentru celebrul „scorpion kick” din meciul cu Anglia a avut o relație apropiată cu Pablo Escobar. Acesta a jucat pentru una din echipele finanțate de Escobar la acel moment, Atletico Nacional.

Fiul liderului cartelului rival, din Cali, scria în cartea acestuia „El Hijo del Ajedrecista”: „Escobar era ca un tată pentru Higuita, făcea orice pentru el. Tot ce avea, îi dădea lui Rene: case, mașini, călătorii, totul!”, conform theplaymaker.

Rene Higuita/Sursa:facebook
Rene Higuita/Sursa:facebook

Cu puțin timp înainte de deplasarea echipei pentru mondialul din 1990, Higuita s-a întâlnit cu Escobar, petrecând în jur de trei ore. Baronul drogurilor i-ar fi promis portarului că acesta o să vină personal în Italia dacă echipa se va califica din grupe. Monitorizat de FBI, cartelul din Medellin a aflat imediat acest lucru și a anulat deplasarea.

Anii 50, primul român în Columbia

Instalarea comuniștilor la putere a adus schimbări mari în România. Sportul nu a făcut excepție. În anii aceia, plini de discursuri utopice și represalii, iese în evidență povestea lui Alexandru Negrescu.  Un inamic al regimului care la un moment dat a luat o decizie cel puțin nonconformistă.

Negrescu a reprezentat România atât pe teren cât și pe frontul celui de Al Doilea Război Mondial. Acesta și-a început cariera la formația Tricolorul Călărași. În scurt timp a ajuns în capitală, unde a reprezentat echipe precum Telefonul, Luceafărul sau Venus. În mai puțin de două luni după prima apariție în tricoul celor de la Venus este convocat la echipa națională.

În acest timp a luptat pe front, fiindu-i permis să se întoarcă la București pentru a juca alături de echipa Juventus din capitală. Mutarea acestuia la Juventus a fost intens criticată în presa acelor ani, fiindu-i reproșat că a acceptat deoarece oferta era mai bună din punct de vedere financiar.

Transferul eșuat la OM

În 1946 revine la națională, fiind căpitanul echipei la Cupa Balcanică. Un an mai târziu Negrescu ajunge pe prima pagină a ziarelor. Presiunea regimului fiind din ce în ce mai intensă, protagonistul poveștii noastre a plecat în Franța. Aici a negociat un transfer la echipa Olympique Marseille. FRFA, predecesoare FRF, l-a suspendat pe viață și s-a a înștiințat toate celelalte federații de acest lucru.

În publicațiile comuniste a fost catalogat drept „membrul unui partid reacționar”, conform gsp. Începând cu anul 1948 numele jucătorului a fost menționat tot mai rar. Evoluează în Italia, înființată de foști dezertori maghiari și pleacă într-un turneu alături de Hungaria Roma în Columbia.

Povestea românească pe pământ columbian

La acel moment țara era în plină ascensiune din punct de vedere sportiv. Alfredo Di Stefano joacă patru sezoane pentru Millonarios Bogota iar columbienii sunt plăcut surprinși de ce știu europenii să facă cu balonul. Clubul Deportivo Samarios, astăzi Union Magdalena, este înființat la inițiativa a 12 jucători europeni, unul dintre ei fiind Alexandru Negrescu. Echipa există și astăzi iar aici s-a lansat unul cele mai mari nume din fotbalul columbian, Carlos Valderrama.

Carlos Valderrama/Sursa:wikimedia commons
Carlos Valderrama/Sursa:wikimedia commons

Negrescu a jucat fotbal până la 40 de ani. Acesta a mai evoluat în Columbia pentru Atletico Junior Baranquilla. Povestea acestui jucător este atipică acelor vremuri. Este despre aventura unui sportiv care și-a asumat statutul de dezertor și a luat calea unei țări în care românii nu au mai ajuns până la acel moment.

Capitolul 7/48

Protagonista episodului de mâine este Elveția. Aici a fost inventat primul „catenaccio”. Pe ce se baza sistemul de joc care nu a fost înțeles la mondialul din 54? Acesta se baza pe jocul de echipă, fascinând prin felul în care se adapta de la meci la meci.

Mai mult de atât, Elveția a fost protagonista unei partide legendare în care s-au înscris 12 goluri. Despre toate aceste povești și nu numai vom afla în episodul de mâine. Ne revedem la 10:30 cu un nou capitol din „Mondialul în povești”!

0 comentarii Comentarii