Anglia, echipa care nu a câștigat la penalty-uri pentru 22 ani. Sheffield FC și primii copii de mingi din fotbal

Este țara care a dat cel mai corpolent jucător de fotbal și echipa care a avut până acum 6 ani unul din cele mai neplăcute recorduri din sport. Este povestea formației care a câștigat singurul titlu mondial în 1966, în fața propriilor fani. Cupa Mondială este aproape și ne putem întrebarea „Is football coming home?”.

Începuturile aventurii britanice

Anul este 1872. Pe un teren proiectat în primă instanță pentru meciurile de cricket, primul meci din istorie între echipe naționale se încheia la egalitate. Acesta este începutul unei echipe care va participa pentru prima dată la Cupa Mondială de abia în anul 1950. În primii 40 de ani de existență Anglia jucat doar împotriva selecționatelor din „Home Nations”, Scoția, Țara Galilor și Irlanda în competiția numită „British Home Championship”.

Anglia s-a alăturat celor de la FIFA în anul 1906 și au început să joace cu alte echipe naționale înafara celor din „Home Nations” în 1908. Stadionul Wembley a fost inaugurat în anul 1923, devenind casa fotbalului britanic. Peste 5 ani, relația dintre FIFA și FA urma să atingă un punct critic.

Mai multe neînțelegeri între cele două în ceea ce privește politica jucătorilor semiprofesioniști a dus la excluderea lor în 1928. Anglia nu a putut participa la prima ediție a Campionatului Mondial. O reconciliere între FA și FIFA a avut loc în anul 1946, Anglia fiind eligibilă pentru ediția din 1950.

Rivalitatea mai presus de calificare

La acel moment ocupantele primelor două locuri în „British Home Championship” se calificau la Cupa Mondială. Totuși, întrucât englezii pun mare preț pe competițiile lor, selecționatele Angliei și Scoției au jucat ultimul meci al competiției pentru a afla câștigătoarea. Ambele erau neînvinse în meciurile cu Irlanda și Țara Galilor.

Victoria nu mai era despre calificare. Ci despre orgoliu și o rivalitate care data din 1872. Anglia a reușit să câștige partida grație reușitei lui Ron Bentley. În cele din urmă Scoția a anunțat că nu va participa la Cupa Mondială, în urma unei decizii luate de federație. Situația o să fie diferită peste 4 ani, când vor termina tot pe locul doi în competiția internă, însă își vor face debutul pe scena mondială. Pentru britanici următoarea destinație este Brazilia.

În grupa cu numărul doi, alături de Spania, Chile și SUA, Anglia obține locul doi în grupă. Debutul este unul convingător, o victorie cu 2-0 în fața lui Chile pe „Estádio do Maracanã”. Două înfrângeri, cu SUA și Spania, la care au fost prezenți peste 74.000 de suporteri, încheie campania „Celor trei Lei” la mondial.

Favoritele grupei nu joacă meciul direct

Mondialul din 1954, găzduit de Elveția, urma să fie un turneu legendar din toate punctele de vedere. Meciuri spectaculoase, multe goluri înscrise, toate acestea au delectat suporterii care au făcut deplasarea în Elveția. În grupa 4, alături de țara gazdă, Italia și Belgia, Anglia obține prima poziție. Curios este că selecționatele Marii Britanii și Italiei nu au jucat un meci direct în faza grupelor, deși erau favorite la calificare.

O victorie și un egal spectaculos, 4-4, cu Belgia după minutele de prelungire asigurau prima calificare a britanicilor. Urma un duel cu Uruguay, deținătoarea titlului. O victorie confortabilă cu 4-2 a sud-americanilor îi trimitea pe englezi acasă. O nouă dezamăgire se ivea la orizont peste 4 ani, în Suedia.

Două echipe, același bilanț

Pentru prima dată în istorie Anglia joacă împotriva altor echipe înafara celor din „Home Nations” pentru a obține un loc la mondial. Anglia câștigă trei meciuri din patru și se pregătește de o nouă călătorie către cea mai prestigioasă competiție a echipelor naționale. În grupe obțin 3 egaluri cu URSS, Brazilia și Austria.

Cu un bilanț identic la sfârșitul grupelor, Anglia și URSS trebuie să joace un meci direct pentru a afla a doua echipă calificată. În cele din urmă pierd și își pun speranțele în următoarea ediție a competiției, din Chile. Ies din calificări neînvinși și pleacă motivați către un nou turneu final.

Obțin o victorie răsunătoare cu Argentina într-un meci în care au marcat Bobby Charlton, Ron Flowers și Jimmy Greaves. O remiză cu Bulgaria și o înfrângere cu Ungaria asigura poziția a doua în grupă. Următoarea confruntare este una de proporții. În ciuda faptului că la pauză este egal în meciul cu Brazilia, două goluri în repriza a doua închid partida cu înfrângerea Angliei. Erau lacrimi de tristețe care se vor transforma în unele de bucurie peste 4 ani.

Anglia, Campioană Mondială

Anul este 1966 iar miza este mai mare ca oricând. În fața propriilor fani, Anglia găzduiește Cupa Mondială. Era ocazia perfectă, o șansă pe care britanicii nu puteau s-o rateze. Și n-au făcut-o. Joacă toate meciurile pe legendarul stadion „Wembley” și termină neînvinși. O nouă confruntare cu Argentina ieșea în cale.

Anglia câștigă cu 1-0 și se pregătește de Portugalia lui Eusebio. Dubla lui Bobby Charlton asigură un avantaj confortabil al „Celor trei Lei”. Eusebio reduce din diferență în minutul 82 de la punctul cu var. Rezultatul ridică un între stadion în picioare, Anglia joacă prima finală la mondial.

Finala de la Londra urma să fie una plină de spectacol, împotriva Germaniei de Vest. Rezultatul este 2-2 la finalul celor 90 de minute. Adevărații eroi se arată în adevăratele momente de necesitate. Geoff Hurst este protagonistul acestui episod. Jucătorul legendar al celor de la West Ham iese la rampă și înscrie încă două goluri. „Hat-trick-ul” lui Hurst a asigurat o victorie demnă de cărțile de istorie pentru britanici. Era pentru prima dată când un jucător înscria trei goluri într-o finală de mondial. Acest record urma să fie doborât peste 56 de ani, de Kylian Mbappé.

Absenți în 1974 și 1978

Următoarea destinație este Mexic. Rivalele din grupă sunt România, Brazilia și Cehoslovacia. Victorii la limită cu țara noastră și Cehoslovacia, respectiv o înfrângere cu Brazilia conturează prestația selecționatei în grupe. În sferturi se întâlnesc cu o echipă cunoscută, Germania de Vest.

 Jucători indisponibili și câteva decizii tactice îndoielnice sunt doar două aspecte ale unui meci pierdut rușinos. Nemții revin de la 2-0 și câștigă prin reușita lui Gerd Müller. După acest meci, cel mai selecționat jucător al echipei naționale la acel moment, își anunță retragerea de la echipă. Dezamăgirea persistă pentru următorii 8 ani, Anglia nu se califică la edițiile din 1974 și 1978.

În 1982, Anglia obține două rezultate de egalitate, cu Germania de Vest și Spania. Deși este neînvinsă, două puncte în grupa cu Germania de Vest și Spania sunt insuficiente. Echipa lui Ron Greenwood este eliminată. După turneu, selecționerul își depune demisia și este înlocuit de Bobby Robson.

„Mâna lui Dumnezeu”

O nouă deplasare în Mexic are loc în 1986. Pierd primul meci cu Portugalia, fac egal cu Maroc și obțin o victorie necesară cu Polonia. Anglia termină pe poziția a doua, în spatele selecționatei din Africa. Șaisprezecimile nu le ridică probleme britanicilor. O înving pe Paraguay și se pregătesc de un meci istoric cu Argentina.

Dubla lui Diego Maradona aduce formația sud-americană în avantaj. Primul gol, cunoscut de pasionați ca „Mâna lui Dumnezeu”( „Hand of God”) este unul din cele mai controversate subiecte discutate și acum din fotbal. Lineker micșorează diferența, însă nu este suficient. Acesta devine primul jucător al Angliei care câștigă „Gheata de Aur”, însă, reușita personală nu acoperă gustul amar al unei noi eliminări.

Campania de calificare pentru ediția din 1990, din Italia, este excelentă. Zece goluri înscrise și niciunul primit descriu parcursul ireproșabil. Două egaluri, cu Irlanda și Olanda și o victorie cu Egipt îi mențin pe englezi în competiție. Urmează două meciuri, cu Belgia și Camerun, care se decid în reprizele de prelungire.

Trei meciuri decise în prelungiri

Anglia ajunge în semifinale și joacă cu Germania de Vest din nou. Pentru prima dată în istoria competiției, Anglia joacă un al treilea meci consecutiv care ajunge în reprizele de prelungire. Câștigătoarea se decide la loviturile de departajare. Ratarea lui Waddle încheie speranțele Angliei la mondial. Echipa nu se califică la Cupa Mondială din 1994.

Nu este cazul în 1998. Sub conducerea lui Glen Hoddle, selecționata Angliei revine la mondial. Două victorii, cu Tunisia și Columbia și o înfrângere 1-2 cu România asigură un loc secund în grupă. Duelul din șaisprezecimi aduce o nouă confruntare cu Argentina. Loviturile de la punctul cu var, de care englezii nu-și aduc aminte cu drag, decid soarta meciului. Rezultatul este din nou neplăcut pentru „Cei trei Lei”.

Să nu ajungem la penalty-uri

Anul 2002 este unul al schimbărilor. Are loc prima Cupă Mondială în Asia. Sub comanda regretatului Sven-Göran Eriksson obțin un egal în primul meci cu Suedia. Își ia revanșa în fața Argentinei, însă reușesc doar un egal cu Nigeria. Victorie cu Danemarca și un meci întors de Brazilia prelungesc așteptarea britanicilor la un nou titlu.

Se califică fără probleme la Cupa Mondială din Germania. Câștigă opt meciuri din 10. Parcursul este unul modest în faza grupelor. Două victorii cu Paraguay, respectiv Trinidad și Tobago sunt completate de un egal cu Suedia. Trec de Ecuador la limită și sunt eliminați la penalty-uri de Portugalia. În acel meci, stopperul Ricardo Martins devine primul portar care apără trei lovituri de la punctul la o Cupă Mondială. Eriksson își depune demisia în scurt timp.

Cea mai slabă prestație în grupe

Locul pe bancă este preluat de legendarul Fabio Capello. Prestația în grupe este din nou dezamăgitoare. Două egaluri cu SUA și Algeria o obligă pe Anglia să câștige ultimul meci cu Slovenia. Reușesc în cele din urmă să o facă. Se pregătesc de un meci cu Germania. Într-o confruntare în care s-a luat una din cele mai controversate decizii din fotbal, după golul anulat al lui Frank Lampard, Anglia este învinsă cu 4-1.

Apogeul este atins în 2014. Longevivul Roy Hodgson vine la cârma echipei și stabilește un record negativ. În grupa cu Italia, Uruguay și Costa Rica, selecționata obține doar un punct. Este cea mai slabă prestație din istoria echipei în faza grupelor la mondial. Se califică la ediția din 2018 din Rusia sub comanda lui Gareth Southgate.

Ultimele două participări la Cupa Mondială

Primul meci este câștigat la limită cu Tunisia. Trec fără emoții de Panama cu 6-1. Încheie cu o înfrângere cu Belgia și obțin un nou loc doi. În sferturi o elimina pe Suedia cu scorul de 2-0. Ajung pentru prima dată în semifinalele competiției după 28 de ani. Viitoarea finalistă, Croația îi învinge cu 2-1. În ciuda eliminării stabilesc un nou record. Devine prima echipă din istoria competiției care înscrie 9 goluri din faze fixe.

Se califică la ediția din 2022 din Qatar. O înving fără emoții pe Iran cu 6-2, fac egal cu SUA și obțin a doua victorie în grupe cu Țara Galilor. Parcursul bun continuă cu Senegal, eliminându-i cu 3-0. Joacă în sferturi cu viitoarea finalistă, Franța. Meciul se încheie cu victoria francezilor, scorul final fiind 2-1.

Cricketul dă naștere fotbalului

Există o dezbatere și astăzi cu privire primul club de fotbal înființat. În timp ce scoțienii susțin că prima echipă din fotbal a fost „Foot Ball Club” la inițiativa lui John Hope, britanicii au o altă părere. În 1857 este înființată Sheffield FC. Atunci, regulile sportului rege nu erau complet conturate. Mai mulți studenți încercau să optimizeze un sport care va cuceri întreg globul, conform welovesport.

Povestea fotbalului în Anglia își are originile în mod surprinzător în cricket. Echipa locală din Sheffield nu juca iarna. Se căutau diverse metode prin care jucătorii să rămână în formă. Aceștia au început să joace fotbal pentru a-și păstra condiția fizică. În preajmă erau doi oameni ambițioși, Nathaniel Creswick și William Prest, care au acționat în timp scurt. La 24 octombrie 1857 au întocmit documentul prin care se anunța înființarea echipei Sheffield FC.

Au pus bazele „Regulilor de la Sheffield”, o variantă proprie a membrilor fondatori prin care fotbalul era jucat. Peste trei ani vor juca primul meci împotriva unei alte echipe de fotbal, Hallam FC. Pe 26 decembrie 1860 lua naștere o tradiție care se respectă și astăzi în Premier League. Unele partide se joacă imediat după Crăciun iar această perioadă este numită „Boxing Day”.

Clubul care nu se declară profesionist

În 1863, după înființarea FA, a luat naștere un scandal de proporții cu echipa din Sheffield. Avocații de la Londra doreau să existe un singur set de reguli, care să se aplice în cazul tuturor echipelor. Sheffield nu voia să renunțe la propriul regulament. Toate echipele înființate jucau după regulamentul FA, cu excepția lui Sheffield. Conflictul s-a încheiat în 1878.

Sportul începea să prindă proporții iar un nou termen apărea în fotbal, acela de „jucător profesionist”. În cele din urmă a fost aprobat de FA în 1885. Sheffield refuza să accepte statutul de „club profesionist”, declarându-se un „club de amatori”.

Supraviețuirea primului club de fotbal

Schimbările accelerate din sport nu erau în acord cu valorile pe care clubul a fost înființat. În cele din urmă, FA a înființat FA Amateur Cup, pe care a câștigat-o la prima ediție. În 2004, echipa era premiată alături de Real Madrid la ceremonia de celebrare a 100 de ani de la înființarea FIFA.

Povestea lui Sheffield continuă și astăzi. În zonă au fost înființate alte două echipe, United și Wednesday, care sunt profesioniste. Conducătorii clubului încearcă și astăzi să readucă Sheffield FC în atenția publicului larg. Este situația unei echipe care încă mai crede în fotbalul jucat de plăcere, fără salarii uriașe sau sume record de transfer.

William Foulke, gigantul din poarta lui Sheffield

Observăm că unele din cele mai frumoase povești ale fotbalului britanic se leagă de Sheffield. William Foulke a fost un stopper de 1,93 metri înălțime, care cântărea nu mai puțin de 152 de kilograme. Acesta reprezentat echipe precum Sheffield United, Chelsea sau Naționala Angliei. Acesta a câștigat campionatul în 1897/1898 și Cupa Angliei în 1899 și 1902 cu Chelsea.

A lucrat ca miner în primă instanță. Compania la care era angajat avea și o echipă de fotbal „Blackwell Miners Welfare”. A început să joace fotbal, pe care a ajuns să-l îndrăgească în scurt timp. Constituția fizică impunătoare au fost cruciale în transferul acestuia la Sheffield United în 1894. Suma de transfer a fost de 20 de lire sterline. Ajunge în scurt timp la echipa mare a clubului.

Ușa dulapului ruptă și primii copii de mingi

Într-un meci din Cupa Angliei în 1902 a fost protagonistul unui episod hilar. Confruntarea cu Southampton s-a încheiat la egalitate. Nemulțumit de arbitru deoarece a validat golul suspect al oponenților, Foulke s-a enervat foarte tare. Dezbrăcat complet, a început să-l fugărească pe central, care s-a ascuns într-un dulap. Era atât de supărat încât a rupt ușa dulapului.

Jocul bun al stopperului i-a adus un transfer la Chelsea. Clubul din Londra a plătit pentru serviciile acestuia 50 de lire sterline. Statura acestuia era unul din motivele pentru care oamenii veneau la meci. O legendă a fotbalului relatează că oamenii din conducerea echipei apelau la diverse mijloace pentru a pune în evidență statura portarului.

Au fost puși doi copii în spatele porții lui Foulke. Comparativ cu portarul, aceștia erau niște ființe micuțe. Aceștia aveau rolul de a aduce mingea portarului atunci când ea sărea din teren. Din spusele mai multor persoane, așa ar fi luat naștere termenul de „copii de mingi”. Îndrăgit de fani, William a fost poreclit de suporteri „Little Willie” sau „Fatty”, conform gsp.

Blestemul loviturilor de la 11 metri

Istoria Echipei Naționale a Angliei este una spectaculoasă. Rezultate legendare, meciuri de neuitat și fotbaliști de tale mondială, Anglia le-a avut pe toate. Totuși, un aspect foarte interesant este cum s-a descurcat Anglia în lunga ei istorie la loviturile de departajare. În perioada 1990-2012 Anglia a ajuns de 7 ori la punctul cu var și a câștigat doar o dată, potrivit transfermarkt.

În anii aceia s-a lansat ipoteza conform căreia echipa ar fi blestemată. Primul episod este în anul 1990, în semifinala Cupei Mondiale împotriva Germaniei. Echipa antrenată de Bobby Robson încheie la egalitate partida și calificarea se joacă la punctul cu var. Pearce și Waddle ratează iar Anglia este învinsă cu 5-4.

O victorie de consolare

Peste 6 ani, la Euro 1996, Anglia joacă în sferturi cu Spania. „Cei Trei Lei” se impun cu scorul de 4-2 spre încântarea fanilor. Urma meciul din semifinale cu Germania iar istoria era pe cale să se repete. Primele 12 lovituri au fost executate cu succes. Un jucător pe nume Gareth Southgate ia mingea. Șutul acestuia este parat iar Anglia este eliminată.

Peste doar doi ani ajung în aceeași situație. Englezii erau motivați să-și ia revanșa în urma meciului din 1986 cu Argentina iar miza era din nou mare. Paul Ince și David Batty ratează și este un al doilea eșec în doi ani pentru britanici. Ghinionul urma să se prelungească. La Euro 2004 echipa se întâlnește cu Portugalia. Partida se încheie 2-2 după reprizele de prelungire. Beckham ratează iar Portugalia se impune cu 8-7.

Din nou Portugalia

Aceeași echipă le iese în cale la Cupa Mondială din 2006. Frank Lampard, Steven Gerrard și Jamie Carragher ratează iar Cristiano Ronaldo înscrie lovitura decisivă. Tabela este închisă, 3-1 pentru portughezi. Următoarea ocazie ratată este la EURO 2012. Italia se impune cu 4-2 de la punctul cu var în urma ratărilor celor doi jucători cu numele de Ashley, Young și Cole.

Au trecut 22 de ani de la ultima victorie a Angliei la penalty-uri. Ne aflăm în șaisprezecimile Cupei Mondiale din Rusia. Adversara este Columbia. Meciul s-a terminat 1-1 iar pe banca britanicilor se află chiar Gareth Southgate. În cele din urmă Anglia câștigă cu 5-4 și pune capăt unui blestem care a bântuit-o în istoria recentă.

Capitolul 11/48

Într-atâtea naționale titrate mereu se vor găsi povești frumoase. Printre protagonistele acestora se numără și selecționate care au debutat timid în fotbalul mondial. În ciuda acestui lucru, ele ne surprind din toate punctele de vedere.

Panama va juca pentru a doua oară la Cupa Mondială. Unul din cei mai buni fotbaliști din istoria „Los Canaleros” a luat o decizie care i-a schimbat complet cursul carierei și al vieții. Mai mult de atât, reușita care a asigurat calificarea echipei la mondialul din această vară are o poveste impresionantă. Despre toate acestea aflăm în episodul de mâine, de la 10:30!