Cum ar fi contribuit vechile teorii economice la declinul SUA? Ce susține un economist american și de ce ideile sale sunt controversate

James K. Galbraith, profesor la Universitatea din Texas, Austin, pornește de la o critică radicală a propriei profesii. În carte, el spune că economia convențională a rămas prea dependentă de teorii construite pentru o lume diferită.

În opinia lui, această abordare îi face pe economiști să privească războaiele, pandemiile, inflația sau problemele din lanțurile de aprovizionare ca pe niște șocuri temporare. Sistemul ar trebui apoi să revină la un presupus echilibru.

Galbraith consideră că tocmai această idee a echilibrului poate conduce la politici greșite atunci când economia se confruntă cu schimbări structurale.

Patru probleme pe care Galbraith le pune în centrul declinului

Cartea trece prin mai multe episoade din politica economică americană și internațională. Autorul discută dolarul, inflația, deficitele, politica industrială, lanțurile de aprovizionare și sancțiunile economice.

Galbraith identifică patru probleme pe care le consideră produse ale politicilor neoliberale: austeritatea, precaritatea, inegalitatea și declinul demografic. În interpretarea sa, acestea s-au acumulat în timp și au slăbit capacitatea economiei americane de a răspunde unor crize noi.

Economistul critică și folosirea unor indicatori precum PIB-ul sau evoluția prețurilor pentru a descrie sănătatea generală a economiei. El susține că o economie poate afișa creștere și șomaj redus, în timp ce probleme structurale importante continuă să se agraveze.

Cartea, publicată de University of Chicago Press, are 280 de pagini și a apărut pe 23 septembrie 2026. Titlul complet este „The Power to Destroy: How Bad Economics Drove America’s Decline”.

Sancțiunile împotriva Rusiei, unul dintre exemplele folosite

Unul dintre capitolele discutate în analiza Washington Post este dedicat sancțiunilor impuse Rusiei după invazia Ucrainei din 2022. Galbraith susține că o parte dintre economiștii occidentali au subestimat capacitatea economiei ruse de a se adapta. În modelele inițiale, pierderea accesului la capital, tehnologii și anumite piețe ar fi trebuit să producă o deteriorare mult mai rapidă.

Autorul argumentează că sancțiunile au avut și efecte neanticipate. Restrângerea importurilor a creat o piață internă mai protejată pentru anumite companii rusești și a obligat economia să își adapteze producția.

Autoarea analizei din Washington Post, Julia R. Cartwright, consideră că această observație despre efectele neintenționate ale sancțiunilor este relevantă. Ea contestă însă unele dintre concluziile mai optimiste ale lui Galbraith privind economia Rusiei. 

Galbraith vrea un stat mult mai implicat în economie

Diferențele devin mai mari atunci când cartea trece de la diagnostic la soluții. Galbraith propune un stat cu un rol semnificativ mai mare în orientarea economiei. El susține folosirea politicilor industriale, intervenția în alocarea creditului și, în anumite situații, controlul prețurilor. De asemenea, vede un rol pentru proprietatea publică asupra unor active considerate strategice.

Ideea are și o componentă istorică. Tatăl său, John Kenneth Galbraith, a lucrat în administrația americană în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Atunci, guvernul SUA a introdus controale ample asupra prețurilor pentru a limita inflația. James Galbraith consideră că experiența arată că statul poate coordona economia atunci când situația o cere.

Critica principală: cine decide și pe baza căror informații?

Aici apare obiecția centrală din analiza publicată de Washington Post. Cartwright susține că Galbraith descrie pe larg slăbiciunile statului american, dar propune apoi acordarea unor puteri și mai mari aceleiași administrații.

Economistul scrie că instituțiile americane și-au pierdut o parte din capacitatea de a acționa eficient. El vorbește despre influența lobby-urilor și despre slăbirea expertizei din instituțiile federale. Totuși, soluția sa presupune ca aceste instituții să ia mai multe decizii privind investițiile și resursele.

Analiza invocă aici o dispută veche din economie. Friedrich Hayek argumenta că informația necesară pentru funcționarea unei economii este răspândită între milioane de oameni și companii. Prețurile transmit o parte dintre aceste informații fără ca o instituție centrală să le cunoască în întregime.

Critica adusă lui Galbraith este că nu explică suficient cum ar putea administratorii statului să strângă și să proceseze această informație mai bine decât piața.

O dispută veche revine într-un context economic nou

Cartea apare într-o perioadă în care rolul statului în economie a redevenit o temă importantă. Pandemia, problemele din lanțurile globale de aprovizionare și competiția pentru semiconductori au determinat mai multe guverne să intervină mai direct în economie.

Statele Unite au adoptat în ultimii ani politici industriale pentru producția de cipuri și alte sectoare strategice. Tarifele comerciale și măsurile de protejare a industriei interne au revenit, de asemenea, în centrul politicii economice.

Galbraith interpretează aceste schimbări ca pe un semn că vechile teorii despre funcționarea piețelor sunt insuficiente. Criticii săi acceptă unele dintre problemele identificate, dar avertizează asupra concentrării prea mari a deciziilor economice în mâinile statului.

Disputa din jurul cărții ajunge astfel la una dintre cele mai vechi întrebări ale economiei moderne: cât trebuie lăsat pieței și cât trebuie coordonat de stat.