Acordul SUA–Danemarca. Groenlanda rămâne sub suveranitate daneză, dar SUA își consolidează rolul strategic în Arctica

Acordul SUA–Danemarca. Groenlanda rămâne sub suveranitate daneză, dar SUA își consolidează rolul strategic în Arctica
Imagine SUA își extind prezența militară în Groenlanda, fără preluarea teritoriului de către Washington, Groenlanda rămâne sub suveranitate daneză; sursa foto: pexels-jean-christophe-andre
Statele Unite, Danemarca și Groenlanda au ajuns la un acord privind securitatea teritoriului arctic, după luni de tensiuni provocate de intenția exprimată de Donald Trump de a obține controlul asupra insulei. Înțelegerea permite extinderea prezenței militare americane, dar nu transferă suveranitatea Groenlandei către Washington. Acordul urmează să fie semnat la New York, în timpul Adunării Generale a ONU, și trebuie să treacă prin procedurile parlamentare necesare.

Acordul privind securitatea Groenlandei deschide calea pentru o prezență militară americană mai amplă în teritoriul autonom al Danemarcei, fără ca insula să fie transferată Statelor Unite. Donald Trump a prezentat înțelegerea drept o soluție pentru preocupările de securitate ale Washingtonului, după ce administrația sa a insistat anterior asupra necesității ca SUA să controleze Groenlanda.

Un acord care nu schimbă suveranitatea

Potrivit anunțului făcut de autoritățile americane, preluate de The Guardian, Statele Unite vor avea permanent posibilitatea de a desfășura acțiunile considerate necesare pentru apărarea Groenlandei și a Americii de Nord. Detaliile complete ale documentului nu au fost însă făcute publice. Este cunoscut faptul că acordul va permite dezvoltarea unei prezențe militare americane mai importante în anumite zone ale insulei.

Danemarca și Groenlanda au subliniat, în schimb, că înțelegerea recunoaște suveranitatea și integritatea teritorială a Regatului Danemarcei, precum și dreptul groenlandezilor la autodeterminare. Premierul Groenlandei, Jens-Frederik Nielsen, a salutat perspectiva acordului, iar premierul danez Mette Frederiksen a afirmat că acesta poate consolida securitatea în Arctica și Atlanticul de Nord.

Prim-ministrul Groenlandei Jens-Frederik Nielsen a subliniat decizia anti-americană. „Dacă trebuie să alegem între Statele Unite și Danemarca aici și acum, alegem Danemarca. Noi alegem NATO. Alegem Regatul Danemarcei. Noi alegem UE”.

SUA își consolidează poziția strategică

Groenlanda are o importanță militară deosebită datorită poziției sale între America de Nord și Europa și în proximitatea rutelor arctice. Statele Unite dispun deja de facilități militare pe insulă.

Baza spațială Pituffik, situată în nord-vestul Groenlandei, are un rol important în avertizarea asupra rachetelor, apărarea antirachetă și supravegherea spațiului. Washingtonul și Copenhaga au, de asemenea, un acord de apărare din 1951 care oferă SUA drepturi extinse privind bazele și survolul teritoriului.

Noua înțelegere urmărește să ofere un cadru suplimentar pentru consolidarea acestei prezențe. În același timp, ea prevede excluderea unor eventuale baze militare ale statelor adversare ale NATO și limite pentru investițiile considerate sensibile.

Rusia și China, în centrul preocupărilor

Dimensiunea geopolitică a acordului este legată și de competiția pentru influență în Arctica. Washingtonul consideră Groenlanda importantă pentru apărarea Americii de Nord și pentru supravegherea spațiului arctic. În același timp, SUA urmăresc să împiedice apariția unor infrastructuri militare sau investiții strategice ale Rusiei și Chinei pe insulă.

Pentru Danemarca și Groenlanda, această preocupare poate constitui o bază de cooperare cu Washingtonul. Dar ea va avea loc, atât timp cât nu afectează suveranitatea teritoriului.

De la amenințarea anexării la negocierea unui acord

În ultimii doi ani, Donald Trump a susținut în repetate rânduri că Statele Unite au nevoie de control asupra Groenlandei. Afirmațiile sale au provocat reacții ferme la Copenhaga și Nuuk.Danemarca și Groenlanda au respins ideea vânzării sau anexării insulei. Disputa a creat tensiuni neobișnuite între aliați NATO și a determinat mai multe state europene să își consolideze atenția asupra securității arctice.

Acordul anunțat acum nu presupune preluarea Groenlandei de către SUA. El mută însă centrul negocierii de la problema controlului teritorial către cooperarea militară și securitatea comună. Înțelegerea urmează să fie formalizată în cadrul reuniunilor Adunării Generale a ONU. Ea trebuie să parcurgă procedurile parlamentare din Danemarca și Groenlanda.

0 comentarii Comentarii