PS Antonie l-a devansat cu 12 voturi, 32 la 20, pe Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud.
Noul mitropolit îl succede pe Înaltpreasfințitul Petru, care s-a retras din fruntea Mitropoliei după aproape 30 de ani de slujire. Acesta a invocat motive legate de vârstă, de starea de sănătate și de interesul Bisericii. Decizia retragerii a venit într-un context marcat de controverse publice și de acuzații privind probleme morale grave. Toate acestea au afectat imaginea instituției.
Biografia pe scurt a noului Mitropolit al Basarabiei
Preasfințitul Părinte Antonie s-a născut la 29 mai 1963, în localitatea Hârbovăț, raionul Anenii Noi, din Republica Moldova, potrivit Doxologia.
Biografia sa este una neobișnuită pentru un ierarh al Bisericii Ortodoxe. Înainte de a îmbrățișa cariera teologică, a absolvit Facultatea de Medicină și Farmacie din Chișinău. El s-a orientat ulterior către studiile de teologie la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Dumitru Stăniloae” din Iași.
Din 1995, PS Antonie a deținut numeroase responsabilități administrative, misionare, culturale și de comunicare în cadrul Mitropoliei Basarabiei. Astfel, el a devenit una dintre cele mai importante personalități ale instituției și implicându-se activ în dezvoltarea acesteia de-a lungul ultimelor trei decenii.
Cum a ajuns în fruntea Mitropoliei Basarabiei
Parcursul ierarhic al Preasfințitului Părinte Antonie a cunoscut o etapă importantă în ședința Sfântului Sinod din 22 mai 2014, când a fost ales Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului, primind titulatura de Preasfințitul Părinte Antonie de Orhei.
Hirotonia episcopală a fost oficiată două zile mai târziu, în Catedrala Patriarhală, în cadrul unei slujbe prezidate de Patriarhul Daniel, alături de mai mulți membri ai Sfântului Sinod.
Patru ani mai târziu, în mai 2018, PS Antonie a fost ales Episcop de Bălți, demnitate pe care a exercitat-o până la desemnarea sa ca Arhiepiscop al Chișinăului și Mitropolit al Basarabiei, funcție din care va coordona activitatea Mitropoliei Basarabiei.
O nouă etapă pentru Mitropolia Basarabiei
Alegerea noului Mitropolit al Basarabiei are loc într-un moment deosebit de important pentru Biserica Ortodoxă Română din Republica Moldova, pe fondul competiției religioase și identitare dintre Mitropolia Basarabiei, aflată sub jurisdicția Patriarhiei Române, și structurile ecleziale subordonate Patriarhiei Moscovei.
Cu o experiență îndelungată în activitatea administrativă și pastorală, PS Antonie este văzut drept unul dintre ierarhii care au avut un rol esențial în consolidarea instituțională și dezvoltarea Mitropoliei Basarabiei în ultimele decenii. Alegerea sa marchează începutul unei noi etape pentru instituție, într-un context în care misiunea sa va avea atât o puternică dimensiune pastorală, cât și una identitară și geopolitică.
Ce este Mitropolia Basarabiei
Mitropolia Basarabiei a fost reactivată în anul 1992 și funcționează sub jurisdicția canonică a Bisericii Ortodoxe Române, avându-și sediul la Chișinău.
În ultimele decenii, instituția și-a extins constant activitatea, înregistrând o creștere a numărului de parohii și de credincioși. Această evoluție s-a produs pe fondul consolidării legăturilor dintre Republica Moldova și România, dar și al orientării europene tot mai accentuate a statului moldovean.
Retragerea Mitropolitului Petru al Basarabiei
Retragerea Înaltpreasfințitului Petru din fruntea Mitropoliei Basarabiei a survenit după aproape trei decenii de conducere. Oficial, ierarhul și-a motivat decizia prin vârsta înaintată, problemele de sănătate și dorința de a acționa în interesul Bisericii.
Decizia a venit însă într-un context tensionat, marcat de apariția în spațiul public a unor controverse care au afectat imaginea instituției, fără ca Patriarhia Română să stabilească o legătură oficială între acestea și retragerea din funcție.
Propunerea noastră
Îți mulțumim că ai citit materialul până la capăt! Avem o propunere win‑win: tu câștigi informații, noi câștigăm prieteni. Înscrie‑te pe canalul nostru de WhatsApp. Aici găsești reportaje și analize care explică ce se întâmplă cu lumea din jurul nostru. Și dacă vrei să fii la curent cu știrile și în social media, urmărește-ne pe Facebook. Enjoy!