Alina Apostol este în detenție în China de aproape nouă ani.Se află în Penitenciarul de Femei din Fuzhou, din provincia Fujian, aflattă în sud-estul Chinei, aproape de insula Taiwan. În România, pedeapsa primită în instanța chineză a fost recunoscută și adaptată la legislația națională, iar în februarie 2025 autoritățile de la Beijing au acceptat această modificare. Totuși, românca nu a fost transferată într-un penitenciar din țară. În spatele acestei întârzieri se află o procedură complicată, condiționată de plata unor sancțiuni financiare și de acordul autorităților chineze.
Cazul revine în atenția publică după ce Marius Balo, fost deținut în China și cel care a făcut cunoscută povestea Alinei în 2023, acuză Ministerul Justiției de lipsă de implicare. El susține că, în trei ani, instituția nu a reușit să obțină transferul și anunță un nou protest. În paralel, Daniela Tărău îi adresează ministrului Radu Marinescu cinci întrebări concrete. Dincolo de acuzații și de emoția provocată de situația unei românce aflate departe de casă, rămâne o întrebare esențială: ce mai poate face statul român pentru ca o procedură judiciară începută cu ani în urmă să ajungă la final?
Aproape nouă ani de detenție și o pedeapsă adaptată de justiția română
Alina-Irina Apostol a fost arestată la 21 decembrie 2017, în provincia Fujian din estul Chinei. Avea 28 de ani și lucra ca traducătoare pentru o companie implicată într-un dosar de fraudă financiară. Ea a fost arestată împreună cu cinci cetățeni chinezi și un sirian. Ei au fist acuzați că au încercat să încaseze 28 de milioane de renminbi (RMB), ilegal. Suma se ridică la aproximativ 3,8 milioane de dolari,păguita fiind compania Huanhui Consulting Shanghai Co. Ltd.
În iulie 2019, un tribunal din Shishi a condamnat-o la 13 ani și 6 luni de închisoare, pentru infracțiuni de operațiuni financiare frauduloase și acces ilegal la un sistem informatic. Sentința a fost confirmată ulterior de o instanță din Quanzhou. Cazul ei a devenit cunoscut în România în noiembrie 2023, când Marius Balo, care executase la rândul său opt ani de închisoare în China, a început să vorbească public despre situația româncei și despre dificultățile transferului.
Un prim pas juridic important fusese făcut deja. Prin decizia penală nr. 45/F din 8 martie 2023, Curtea de Apel București a recunoscut hotărârea pronunțată în China și a adaptat pedeapsa la 9 ani și 4 luni de închisoare, în conformitate cu limitele prevăzute de legislația română. Instanța a aprobat și transferarea Alinei într-un penitenciar din România. Această hotărâre nu putea însă obliga automat autoritățile chineze să predea persoana condamnată. Transferul presupune cooperarea celor două state și îndeplinirea condițiilor impuse de legislația țării în care se execută pedeapsa.
Plata făcută de familie a deblocat dosarul, dar nu a rezolvat transferul
Unul dintre principalele obstacole a fost reprezentat de obligațiile financiare stabilite de instanța chineză. Alina Apostol a fost obligată la plata unei amenzi de 400.000 de yuani și, împreună cu ceilalți participanți la infracțiune, la achitarea unor despăgubiri de 1.553.874,39 de yuani către victime. Ministerul Justiției a explicat că, potrivit legislației chineze, plata amenzii și a despăgubirilor reprezintă o condiție obligatorie pentru transfer.
În august 2024, tatăl Alinei a efectuat o plată de 400.000 de yuani, echivalentul a aproximativ 55.000 de dolari, potrivit informațiilor prezentate ulterior de autorități. Această plată a permis deblocarea dosarului și reluarea discuțiilor cu partea chineză.
În februarie 2025, la inițiativa autorităților chineze, a avut loc o videoconferință între reprezentanții celor două state. Ministerul Justiției a fost informat atunci că instanța chineză a acceptat adaptarea pedepsei de la 13 ani și 6 luni la 9 ani și 4 luni, în conformitate cu hotărârea instanței române. A fost un progres important, dar nu și acordul final pentru transfer. Într-un răspuns transmis în octombrie 2025, Ministerul Justiției preciza că procedura rămâne în așteptare până la achitarea integrală a sumelor datorate.

Marius Balo acuză lipsa de implicare a autorităților române
La trei ani de când a făcut public cazul Alinei Apostol, Marius Balo susține că statul român nu a făcut suficient pentru a o aduce în țară.
Într-o postare publicată pe Facebook la 30 octombrie, acesta afirmă că a mers în audiență la Ministerul Justiției și a discutat cu un consilier al ministrului și cu directorul adjunct al Departamentului de Cooperare Judiciară Internațională. Întâlnirea nu i-ar fi oferit însă încrederea că instituția va accelera demersurile. Balo spune că a plecat cu impresia că autoritățile nu intenționează să facă mai mult pentru transferul româncei. El le reproșează reprezentanților ministerului că invocă preocuparea pentru caz, fără să prezinte rezultate concrete.
Fostul deținut afirmă că starea Alinei s-ar fi deteriorat în anii petrecuți în penitenciar și descrie condiții de detenție extrem de dificile. Relatările sale despre alimentație și problemele de sănătate ale româncei nu au fost confirmate independent în informațiile publice consultate, dar reprezintă un semnal de alarmă care justifică solicitarea unor clarificări privind starea ei actuală.
„După aproape un deceniu petrecut în lagărul de muncă din China, Alina se sfârșește, atât fizic cât și mental. Trudește, zi după zi, pentru o lingură de orez și o rădăcină de lotus. I-au căzut dinții din pricina inaniției iar spatele i-a cedat din cauza efortului fizic. Cu toate acestea, de la Minister primim doar nepăsare și cinism” scrie Balo pe pagina sa de Faceook.
Marius Balo intră în greva foamei entru a o susține pe Alina Apostol
Balo a anunțat că va relua protestul prin refuzul hranei până când transferul va fi rezolvat. Gestul său readuce cazul în atenția publică, dar nu schimbă natura problemei juridice și diplomatice: autoritățile române trebuie să clarifice ce demersuri mai sunt posibile, iar partea chineză trebuie să își precizeze condițiile pentru finalizarea procedurii.
„Am trecut și eu prin temnițele Chinei comuniste și nu pot rămâne indiferent, chiar de-aș vrea. Mă doare încă amintirea suferințelor acelor ani. Am hotărât așadar ca începând de astăzi să postesc post negru (urmând a bea doar apă) până când transferul Alinei în România va fi rezolvat. Voi prezenta săptămânal aici, analizele de sânge pentru toată perioada în care voi fi în greva foamei” mai scre Balo.
Femeile deținute la Fuzhou sunt obligate să munceacă. Uphold Justice menționează compania Fujian Lotus Garment Industry Co. Ltd., producătoare a unor articole de îmbrăcăminte și bunuri de larg consum.
Ce fapte au stat la baza condamnării Alinei Apostol
Documentele judiciare chineze citate de Libertatea descriu o operațiune de fraudă cu carduri bancare, desfășurată în decembrie 2017, în care Alina Apostol ar fi avut rolul de a facilita legătura dintre mai mulți participanți. Potrivit acestei versiuni a faptelor, un membru al grupării i-ar fi înmânat, la începutul lunii decembrie, un card de credit invalid, emis de banca croată PBZ. La 3 decembrie, românca ar fi dus cardul în orașul Jinjiang, din provincia Fujian, unde s-a întâlnit cu un cetățean sirian, judecat într-un dosar separat.
Apostol i-ar fi prezentat acestuia mai mulți cetățeni chinezi, identificați în documente prin numele Huirong, Jinmiao și Zaiwen. Cei trei ar fi găsit o persoană numită Lin Zhiwei, care deținea un terminal POS furnizat de compania Huanhui. Înțelegerea ar fi prevăzut ca Lin Zhiwei să primească un comision de 41% din sumele obținute prin utilizarea cardului.
Potrivit documentului citat, în zilele de 13 și 14 decembrie, Alina Apostol, cetățeanul sirian și Lin Zhiwei ar fi folosit cardul prin tranzacții offline, în orașele Jinjiang și Shishi. Suma încasată prin terminalul POS ar fi fost de 1.718.425 de yuani renminbi (RMB). După reținerea comisionului, compania Huanhui ar fi transferat 1.666.981,64 RMB în contul Hotelului Tingyue, iar banii ar fi fost distribuiți ulterior între participanți, conform înțelegerii. Documentul menționează și sumele primite de patru dintre persoanele implicate: 17.000, 20.000, 15.000 și, respectiv, 50.000 de yuani.
Operațiunea a continuat
Același document consemnează o altă operațiune, la 18 decembrie 2017. Atunci, Alina Apostol, Lin Zhiwei și celelalte persoane ar fi folosit din nou cardul și terminalul POS. Au obținut astfel 28 de milioane de yuani. Această sumă este menționată separat în relatarea faptelor. Este o altă sumă, separat de cei aproximativ 1,72 milioane de yuani aferenți tranzacțiilor din 13 și 14 decembrie.
Acestea sunt faptele reținute în documentele judiciare chineze, așa cum sunt reproduse de publicația Libertatea. Prezentarea lor este necesară pentru înțelegerea dosarului. Totuși, asta nu rezolvă întrebările privind condițiile în care s-a desfășurat procesul. Nu explică nici lipsa accesului Alinei la apărare și tratamentul primit în detenție. Condamnarea pronunțată în China a fost recunoscută ulterior de justiția română. Aceasta a adaptat pedeapsa la 9 ani și 4 luni în vederea executării în România. Recunoașterea hotărârii și adaptarea pedepsei nu echivalează însă cu o evaluare independentă, de către instanța română, a tuturor împrejurărilor anchetei și procesului desfășurat în China.
Ce a făcut Ministerul Justiției și ce rămâne fără răspuns
În răspunsurile transmise în anii anteriori, Ministerul Justiției a susținut că a purtat corespondență cu instituțiile omoloage din China și a colaborat cu Ministerul Afacerilor Externe și Ambasada României la Beijing. Instituția a explicat și că procedura depinde de acordul statului de condamnare.
În 2025, după plata efectuată de tatăl Alinei, au urmat videoconferința din februarie și acceptarea adaptării pedepsei de către instanța chineză. În același an, ministerul condus de Radu Marinescu a precizat că transferul nu poate fi finalizat înainte de achitarea integrală a obligațiilor financiare.
Aceste demersuri nu au schimat cu nimic situația suportată de Alina Apostol. E ca șii cum nu s-ar fi întreprins absolut nimic. Acțiunile nu răspund întrebărilor despre ritmul negocierilor, posibilitățile diplomatice și soluțiile care ar putea fi explorate în continuare. Mai ales că între acceptarea adaptării pedepsei și transferul efectiv există încă o etapă care nu a fost încheiată. Publicul are nevoie să știe dacă au fost analizate alternative legale și dacă există un calendar realist pentru continuarea discuțiilor.
Daniela Tărău îi cere ministrului Radu Marinescu explicații concrete
Într-o postare publicată la scurt timp după mesajul lui Marius Balo, Daniela Tărău a adresat un apel public ministrului Justiției, Radu Marinescu, cerându-i să își asume coordonarea demersurilor pentru transferul Alinei Apostol. Tărău este președintele Asociației de Luptă și Protecție Împotriva Abuzurilor Statului.
Daniiela Tărău precizează că nu îi solicită ministrului să anuleze hotărârea instanței chineze sau să încalce legea, ci să explice ce instrumente juridice și diplomatice mai pot fi folosite.
Întrebările formulate vizează cinci aspecte:
Care este obstacolul juridic exact care împiedică transferul?
Ce negocieri directe au avut loc cu autoritățile chineze după februarie 2025?
A solicitat România transferul fără plata anticipată integrală a despăgubirilor, cu păstrarea drepturilor creditorilor?
Au fost analizate posibilitățile legale de reducere a pedepsei sau alte soluții umanitare?
Ce măsuri concrete urmează să fie luate și în ce calendar?
Sunt întrebări care depășesc disputa dintre Marius Balo și reprezentanții ministerului. Ele cer transparență asupra unui dosar în care familia a suportat deja un efort financiar important. Instanțele române au parcurs etapa recunoașterii hotărârii, iar partea chineză a acceptat adaptarea pedepsei.
Dincolo de proceduri, responsabilitatea statului față de un cetățean
Cazul Alinei Apostol pune în discuție limitele protecției pe care un stat o poate oferi propriilor cetățeni aflați în detenție în străinătate. România nu poate anula o hotărâre pronunțată de o instanță chineză și nici nu poate impune unilateral condițiile unui transfer. Poate însă folosi instrumentele cooperării judiciare și diplomatice. Poate negocia și poate explica public ce a obținut și ce obstacole mai există.
În același timp, responsabilitatea instituțiilor nu trebuie confundată cu promisiunea unui rezultat pe care nu îl pot controla singure. Un răspuns onest presupune atât prezentarea demersurilor deja făcute, cât și recunoașterea limitelor lor.
Pentru familia Alinei, fiecare nouă etapă administrativă înseamnă timp petrecut departe de ea. Pentru autorități, dosarul nu poate rămâne doar o succesiune de adrese, corespondențe și răspunsuri tehnice. Este nevoie de o explicație clară privind suma care mai trebuie achitată, condițiile impuse de Beijing. De asemenea, trebuie analizae și comunicate posibilitățile de negociere și pașii următori.
Aproape nouă ani de detenție sunt o perioadă care face ca fiecare întârziere să capete o greutate aparte. Iar întrebarea adresată ministrului Justiției nu este doar dacă instituția este preocupată de caz, ci ce poate face concret pentru ca procedura să ajungă la final.
