România între statistici și copilării suspendate. Liviu Mihăileanu: „7.700 de tineri adoptabili și doar 1.000 de adopții anual”

În România anului 2026, mii de copii cresc în afara familiei biologice. Sistemul de protecție specială funcționează ca o rețea de siguranță, dar și ca un spațiu al așteptării prelungite.

Conform datelor centralizate la nivel național, la finalul anului 2025 se aflau în sistemul de protecție specială peste 38.000 de copii, dintre care o parte semnificativă în servicii rezidențiale sau la asistenți maternali. În același timp, peste 7.700 de copii erau declarați adoptabili, iar aproximativ 1.000 de adopții erau finalizate anual, ceea ce arată un dezechilibru constant între numărul copiilor și capacitatea sistemului de a le găsi o familie permanentă.

Cadrul în care cresc copiii din România

Copiii care ajung în sistemul de protecție sunt integrați, în primă fază, într-o măsură de plasament, până la clarificarea situației lor juridice și familiale. Potrivit informațiilor prezentate de Liviu Mihăileanu pentru News Edge, președinte ARFO și fondator Tzuby’s Kids, acest mecanism funcționează ca o soluție temporară de îngrijire, menită să asigure copilului stabilitate până la luarea unei decizii definitive privind reintegrarea sau adoptarea.

„În momentul în care un copil intră în sistemul de protecție, este instituită o măsură de plasament, astfel încât copilul să beneficieze de îngrijire până la rezolvarea situației care a dus la separarea sa de familie”, explică Liviu Mihăileanu în interviu.

Dacă reintegrarea în familia biologică nu este posibilă, dosarul copilului poate fi direcționat către procedura de declarare a adoptabilității. În prezent, legislația prevede un termen de maximum 12 luni pentru încercarea de reintegrare, după care se poate lua în calcul o soluție permanentă.

În aceeași intervenție, este evidențiată o schimbare importantă în timp: dacă în trecut copiii puteau rămâne ani întregi în incertitudine juridică, fără o decizie clară, astăzi sistemul este structurat astfel încât să evite stagnarea.

„Astăzi există un termen de maximum 12 luni pentru demersurile de reintegrare în familia biologică. Dacă în acest interval nu există pași concreți, dosarul poate fi înaintat pentru declararea adoptabilității”, se arată în explicația legislativă.

Această modificare a dus la o fluidizare a traseului copiilor în sistem, reducând perioadele lungi de așteptare și crescând numărul cazurilor în care se ajunge la o soluție clară: fie reintegrare, fie adopție.

Legislație, proceduri și transformări în sistemul de adopție din România

Conform explicațiilor oferite de Liviu Mihăileanu, cadrul legislativ al adopției din România a suferit modificări semnificative în ultimul deceniu, cu impact direct asupra traseului copiilor din sistemul de protecție.

O schimbare importantă privește clarificarea mai rapidă a statutului copilului. Dacă anterior existau situații în care copiii rămâneau ani întregi în sistem fără o soluție juridică finală, în prezent există termene mai stricte și proceduri mai bine definite.

„Dacă privim retrospectiv, acum aproximativ zece ani existau peste 60.000 de copii în sistemul de protecție, iar doar aproximativ 3.000 erau declarați adoptabili. Astăzi… numărul celor declarați adoptabili a crescut considerabil, ajungând la peste 7.000”, se arată în interviu.

Acest lucru indică o schimbare structurală. Mai mulți copii ajung într-o etapă în care pot fi integrați într-o familie permanentă. Un alt element important este reducerea duratei procedurilor administrative. Astfel, procesul de atestare pentru potențialii părinți adoptivi are un termen legal de maximum 90 de zile pentru emiterea deciziei.

„Din momentul depunerii documentelor, direcția de protecție a copilului are la dispoziție 90 de zile pentru a emite atestatul”, explică Liviu Mihăileanu. Totuși, este evidențiată și o provocare importantă. Diferența dintre rapiditatea procedurii administrative și pregătirea emoțională a familiilor.

Un alt element legislativ menționat este modificarea din 2022 privind potrivirea geografică a adopției. Aceasta prevede că, pentru o perioadă de șase luni, adoptatorii pot intra în procesul de potrivire doar cu copii din județul în care au fost atestați.

„Această prevedere creează dificultăți semnificative… în județele unde există puțini copii, adoptatorii pot fi nevoiți să aștepte șase luni fără să poată intra în potrivire cu copii din alte județe”, se precizează în interviu. De asemenea, este de menționat și rolul profilului public introdus în 2016, care permite familiilor să consulte date despre copiii aflați în sistem și să inițieze potrivirea.

Povestea unei mame adoptive

În centrul experienței adopției nu se află doar cadrul instituțional. Ci și parcursul personal al familiilor care aleg acest drum. Pentru a vedea exact ce înseamnă acest drum am stat de vorbă cu Delia Filip, o mamă care a trăit pe propria piele povestea adpoției în România.

Aceasta descrie începutul acestei decizii ca pe un proces format din ani de reflecție, experiențe timpurii și încercări personale. „Cred că aveam 12 sau 13 ani când am intrat prima dată într-un orfelinat, ca voluntar. Experiențele de-acolo m-au ajutat să văd mai clar că, dincolo de mâncare sau haine, copiii au nevoie de un adult care să-i vadă”, spune Delia Filip.

Acest moment devine, în relatarea ei, punctul de pornire al unei înțelegeri mai profunde despre rolul unui adult în viața unui copil aflat în sistem. Ani mai târziu, după experiențe personale dificile și pierderi de sarcină, decizia adopției devine un proces asumat. „După câteva sarcini pierdute… am decis să dau viață visului pe care-l purtam deja de mult timp, acela de a adopta”, explică ea.

Procesul de adopție este descris ca fiind rapid în etapa formală, dar intens emoțional în perioada de așteptare. Familia a ales să meargă direct către profilul public al copiilor greu adoptabili, acolo unde, după cum menționează Delia Filip, „erau copii care așteptau deja de mai mult timp”.

Momente cât pentru o viață

În decembrie 2020, familia l-a cunoscut pe Bogdan, iar în ianuarie 2021 acesta era deja acasă. Ulterior, după o nouă perioadă de căutare și trei ani de așteptare în profilul public, familia a întâlnit-o pe Maria, de 8 ani, în august 2025.

Despre prima întâlnire cu copiii, Delia Filip notează diferența dintre experiențe:  „Cu Bogdan am fost foarte rațională de la început… nu dintr-un val de emoție, ci dintr-o asumare puternică.”

În schimb, întâlnirea cu Maria a adus o altă dinamică: „La Maria a fost diferit… mă simțeam mai pregătită. Mi-am permis să simt mai mult.” Primele luni de viață împreună au fost diferite pentru fiecare copil. Despre Bogdan, procesul este descris ca unul de reconstrucție de bază, în timp ce Maria a adus o altă etapă de adaptare emoțională. În același timp, relația dintre cei doi copii a devenit un element important al dinamicii familiale.

„Ce m-a surprins cel mai tare… este legătura dintre ei. Bogdan și Maria s-au regăsit unul în povestea celuilalt într-un mod pe care nu l-am orchestrat noi”, afirmă Delia Filip. În perspectiva ei, adopția nu este un proces liniar, ci unul de construcție continuă:
„Adopția te obligă să fii conștient de faptul că alegi să fii părinte… alegi să aparții cuiva pentru toată viața.”

 Între sistem și familie

Atât experiența personală a unei familii adoptive, cât și structura legislativă a sistemului de protecție arată două dimensiuni care funcționează simultan: cadrul instituțional și realitatea emoțională.

În cazul Deliei Filip, procesul este descris ca unul bidirecțional, în care nu doar copilul se adaptează, ci și părintele:
„Nu am intrat în adopție crezând că noi suntem cei care oferă și ei sunt cei care primesc… fiecare copil ne-a schimbat.” Din perspectiva instituțională, Liviu Mihăileanu subliniază existența unui echilibru între accelerarea procedurilor și nevoia de pregătire a familiilor:
„Viitorii părinți vin cu propriile așteptări… este esențial să înțeleagă și bagajul emoțional pe care îl aduce copilul.”

Între cifre, legi și vieți reale

Datele și schimbările legislative descrise în sistemul de protecție a copilului din România conturează o realitate în continuă transformare, în care procedurile sunt tot mai clare, iar traseul copiilor din plasament este mai bine definit decât în trecut. Termenele introduse pentru evaluare, reducerea perioadelor de incertitudine și creșterea numărului de copii declarați adoptabili indică o structură administrativă mai coerentă, orientată spre soluții permanente.

În același timp, dincolo de aceste mecanisme instituționale, rămân experiențele individuale, greu de cuprins în statistici. Povestea Deliei Filip reflectă modul în care adopția se construiește din decizii succesive, din perioade de așteptare, din adaptări emoționale și din relații care se formează în timp. Legătura dintre copil și familie nu apare ca un rezultat instant, ci ca un proces de construcție continuă, în care fiecare etapă aduce noi forme de echilibru.

În paralel, perspectiva instituțională arată că eficiența sistemului depinde nu doar de legislație, ci și de compatibilitatea dintre copii și familiile disponibile, de deschiderea acestora și de capacitatea de a înțelege complexitatea fiecărui caz.

O propunere pentru tine, cititorule

Îți mulțumim că ai citit materialul până la capăt! Avem o propunere win‑win: tu câștigi informații, noi câștigăm prieteni. 

📩 Înscrie‑te pe canalul nostru de WhatsApp. Aici găsești reportaje și analize care explică ce se întâmplă cu lumea din jurul nostru. 

📌 Și dacă vrei să fii la curent cu știrile și în social media, urmărește-ne pe Facebook. Enjoy!