Reportaj. Sub umba lui Spiru Haret. „E clar: nu v-a plăcut școala!”. Ce lecție trebuie să învețe liderii statului de pe urma protestului angajaților din Educație

Miercuri, 17 iunie, aproximativ 20.000 de profesori, învățători, educatori și angajați din sistemul de învățământ, sub coordonarea federației ce-i poartă numele lui Spiru Haret, au venit să spună că școala românească are probleme. La ora 10:00, Piața Victoriei nu era încă plină. Organizarea a mii de oameni veniți din toate județele țării nu este simplă. Grupurile intrau pe rând în piață. Veneau de pe străzile laterale și erau însoțite de jandarmi și anunțate de la distanță prin zgomotul vuvuzelelor.

„Da, sunt la București azi, se protestează. Am ajuns de vreo jumătate de oră și așteptăm să intrăm în piață”, îi spunea un bărbat la telefon cuiva rămas acasă. El se afla cu grupul său undeva între Muzeul Antipa și Muzeul Țăranului Român. Cu toții își așteptau rândul.

Câțiva metri mai încolo, chiar lângă girafa lui Antipa, un profesor din Sălaj începuse deja să sufle energic într-o vuvuzelă. „Era prea liniște pe aici, cumva?”, îl întreabă o colegă. „Stai să ajungem în piață”, îi spune ea. „Păi am venit până aici să fac liniște?”, afirmă el cu voce tare. Răspunsul nu mai vine. Poate pentru că doamna și-a dat seama că, într-un fel, colegul ei avea dreptate. Protestele nu sunt făcute pentru liniște.

Baloane de săpun

Printre bannere, pancarte, veste și steaguri sindicale mi-a atras atenția un domn. Poate cel mai liniștit protestatar. Este vorba despre un bărbat în vârstă, cu șapcă și ochelari. Stătea printre colegii săi și făcea balonașe de săpun. Din când în când ridica privirea spre cer și sufla ușor în jucărie. Baloanele rezistau doar o secundă sau două înainte să se spargă. Dar gestul în sine rămânea. Acela fusese felul lui de a protesta.

Mai departe, în jurul său se ridicau pancarte cu mesaje ironice. „E clar: nu v-a plăcut școala”, le transmitea o doamnă celor care iau decizii despre veniturile sale. Pe cât de amuzant, pe atât de dur. Astfel, chiar dacă vorbim de un protest, asta nu înseamnă că trebuie să lipsească momentele de umor. În timp ce un grup încerca să facă fotografii pentru familie sau pentru rețelele sociale, o doamnă i se adresează colegului și spune „Suge burta, Mariane! Ce stai așa?”. Cei din jur râd, se amuză, apoi fotografiile continuă pe baza noilor indicații.

Angajații din Educație, în fața unei probleme

În spatele glumelor a stat însă motivul real al nemulțumirii. Până la urmă, de ce s-au adunat atât de mulți oameni la protest? Sindicatele din educație nu sunt de acord cu actualul proiect al legii salarizării. Profesorii spun că există riscul înghețării unor venituri, al modificării condițiilor de muncă și al pierderii unor drepturi obținute după greva generală din 2023. De partea cealaltă, oficiali din Guvern afirmă că România trebuie să reducă deficitul bugetar și că reformele sunt necesare pentru stabilitatea finanțelor publice. Dar profesorii și angajații din Învățământ cred că școala ajunge din nou să plătească nota de plată.

Pentru mulți dintre cei aflați la protest, miza este salariul. După greva generală din 2023, profesorii au obținut majorări salariale și promisiunea că noua lege a salarizării va plasa educația într-o poziție mai bună în sistemul bugetar. Reprezentanții sindicatelor spun însă că forma discutată a legii din prezent nu respectă pe deplin acele angajamente. Ei avertizează că pentru o parte dintre angajații din sistemul de învățământ veniturile ar putea stagna ani la rând sau chiar scădea prin modificarea unor sporuri și indemnizații. Liderii sindicali au afirmat în ultimele săptămâni că aproape jumătate dintre angajații din sistem ar putea fi afectați de schimbările propuse.

Salarii, romantism și petale de trandafir

În jurul prânzului, mulțimea începe să o ia din loc. După aproape două ore petrecute în Piața Victoriei, manifestația pornește spre Palatul Parlamentului. Iar Calea Victoriei îi așteaptă. Este o stradă din București obișnuită cu protestele. În ultimii ani, pe aici au trecut sindicaliști din sănătate, funcționari publici, activiști civici și mulți alții. România ultimelor luni pare tot mai des una în care oamenii își exprimă nemulțumirile în stradă.

În timp ce manifestația înaintează, orașul continuă să-și vadă de viață. La colțul Casei Monteoru apar doi tineri care se țin de mână. Fata avea la ea un trandafir roșu și păreau că erau în mijlocul unei plimbări liniștite pe Calea Victoriei. Nu s-ar fi gândit că întâlnirea lor romantică ar fi fost întreruptă de un protest. „Acum trebuie să așteptăm să treacă?”, întreabă ea. Un jandarm aflat la câțiva metri aude întrebare și le răspunde. „Puteți trece printre ei, dacă vreți. Că va dura foarte mult dacă așteptați aici”, spune reprezentantul legii. Pentru puțin timp, petalele roșii și vestele sindicale au împărțit aceeași bucată de trotuar. Romantismul și revendicările salariale coexistă cu succes.

Niciodată nu e prea cald pentru un protest

Mai departe, în fața Palatului Știrbei, câteva profesoare se bucură de o zonă de umbră, de câteva minute de răcoare. „Este foarte cald. Stăm și noi puțin aici”, spune una dintre ele. Le observ cum își scot vestele sindicale alb-albastre de pe ele. „Îmi dau asta jos, că nu mai pot”, spune o alta. Le întreb dacă sunt călduroase, că vestele respective nu par dintr-un material foarte gros. „Sunt subțiri, vezi prin ele, dar sunt din sintetic și țin de cald”, îmi răspunde o doamnă roșcată.

Vestele sunt împăturite cu grijă și așezate într-o pungă de cadou cu Minnie Mouse. „Pune-le bine, Andreea. Să nu le pierdem. Noi am venit aici să nu ne taie din bani, dar facem risipă? Ce e asta?”, a mai spus profesoara respectivă, apoi râd toate.

Sentimentul de „împreună”

Ele au venit din județul Mureș. Au plecat în timpul nopții și au petrecut ore bune în autocar până în București. „Drum lung, dar ce să facem? Că dacă îmi zic eu supărarea la mine acasă sau cu colegii în cancelarie nu facem nimic. Și, ca să fiu sinceră cu tine, nu mă deranjează să vin la protest. Am mai fost și cred că așa trebuie să și facem atunci când ceva nu merge bine. Atât timp cât este totul pașnic, nu văd nimic împotrivă”, îmi explică una dintre ele, cea mai în vârstă dintre toate.

O colegă de ale sale o completează imediat, dar cu altă emoție. „Ți se umple inima când vezi 20.000 de oameni la un loc, toți împreună strânși pentru a face ceva bine, indiferent despre ce e vorba”, a afirmat ea, cu privirea către ceilalți manifestanți care treceau pe lângă noi. Iar în jurul nostru, protestul continua să înainteze sub ochii ei. Erau mii de oameni pe care nu îi cunoștea personal, dar care purtau aceeași nemulțumire și aceeași speranță. De asemenea, spusele ei evidențiază și puterea marilor proteste. Nu doar problemele îi aduc pe oameni împreună, ci și sentimentul că nu sunt singuri.

Protestele din București ajung până în Asia

În apropiere de Cercul Militar, lângă Capșa, protestul capătă și caracter de obiectiv turistic. Un grup de femei asiatice filmează manifestația, fac cu mâna și aplaudă. Profesorii le răspund cu același entuziasm. „Welcome to Romania!”, le strigă o femeie din Ilfov. Apoi adaugă, tot în engleză, dar de data aceasta are un mesaj mai tăios. „This is the country of corruption”, a subliniat ea.

Turiștii continuă să filmeze încântați, protestul înaintează sub ochii Bucureștiului, dar nu numai. Cine știe prin ce colț de Beijing sau Singapore va ajunge acest eveniment. 

Cine plătește factura la curent?

După kilometri parcurși prin căldura amiezii, protestatarii ajung în cele din urmă în Parcul Izvor, în fața Palatului Parlamentului. Mulți se așază direct pe iarbă, la umbră, își trag sufletul, mănâncă ceva, beau apă și povestesc de-ale vieții. „Ne odihnim și noi puțin aici și după mergem să schimbăm cu colegii noștri care sunt acum în față și scandează. Facem cu rândul, așa am stabilit și așa e frumos”, explică o profesoară de limba română din Galați.

Toți cei prezenți, din când în când, își mai aruncă privirea către Palatul Parlamentului, impunător ca întotdeauna. Un profesor se uită spre etajele din vârf ale clădirii, îl bate pe umăr pe colegul de lângă el și îi atrage atenția. „Ia vezi, acolo sus, la ultimul etaj. Sunt becuri aprinse în amiaza mare. Au bani de curent, dar nouă vor să ne dea mai puțin”, este remarca sa. Colegul său îi răspunde imediat, dar poate nu la fel de surprins. „De parcă îi interesează. De parcă dau de la ei”, a punctat el.

A asculta o singură voce

Iar replica sa se pierde apoi în zgomotul mulțimii, la fel ca multe alte vorbe rostite în timpul protestului. Însă mesajul celor aproximativ 20.000 de oameni prezenți la manifestație a fost unul clar și bine răspicat, care nu are voie să fie ignorat.

Oamenii din școli și din licee vor să fie auziți. Au venit din Sălaj, Mureș, Galați, Ilfov și din multe alte județe. Au mers ore întregi cu autocarele, au suportat căldura mult timp în stradă. Unii au venit cu vuvuzele, alții cu pancarte. Unul a venit cu balonașe de săpun. Dar toți au venit cu aceeași speranță că vor fi ascultați.

Vocile venite din cancelarii, din săli de clasă și din școli aflate la sute de kilometri distanță s-au auzit în București.

Propunerea noastră

Îți mulțumim că ai citit materialul până la capăt! Avem o propunere win‑win: tu câștigi informații, noi câștigăm prieteni. 

📩 Înscrie‑te pe canalul nostru de WhatsApp. Aici găsești reportaje și analize care explică ce se întâmplă cu lumea din jurul nostru. 

📌 Și dacă vrei să fii la curent cu știrile și în social media, urmărește-ne pe Facebook. Enjoy!