Reportaj. O zi sub o scandare care dă fiori: ”Fără noi, viața se oprește”. Medicii au pictat Bucureștiul în alb, roșu și nemulțumiri

În mulțime erau medici rezidenți aflați la început de drum cu speranță pentru mai bine. Au participat medici specialiști, personal auxiliar, oameni cu câteva luni de experiență și oameni care au petrecut o viață întreagă pe coridoarele spitalelor și știu toate problemele.  

Iar organizarea funcționa ca unsă. Autocarele opreau pe rând, oamenii coborau, erau îndrumați de jandarmi către zona de protest și se îndreptau apoi către locurile rezervate delegațiilor din fiecare județ. La intrare, cei care nu apucaseră să se echipeze erau întâmpinați de voluntarii SANITAS. Saci uriași și cutii pline cu veste albe, șepci, steaguri și vuvuzele urmau să fie distribuite participanților. În doar câteva minute, mii de oameni căpătau aceeași uniformă în alb și roșu, culorile specifice pentru această federație.

Când drumul în carieră începe și cu un protest

Într-un colț al pieței, un grup de medici rezidenți încerca să își facă loc printre participanți. O tânără ținea în mână o pancartă pe care scria „De medicii rezidenți cui îi pasă?”. „Nu știu de ce, dar am emoții. Zici că sunt la examen”, spune ea, dar cu un zâmbet pe buze. „Veneam cu pancarta aceasta pe drum și m-a oprit o doamnă. Mi-a spus că ei îi pasă și că îmi urează succes”, a continuat tânăra vizibil emoționată. 

Iar pentru mulți dintre cei prezenți, ziua a fost mai mult de un protest. A fost și o rară ocazie de întâlnire. Programul din spitale este unul aglomerat și nu îți lasă prea mult timp pentru a-ți întâlni prietenii cu regularitate. „Vai, Carmen, de când nu te-am mai văzut! Ce faci? Nu te bate soarele în cap? Nu ți-au dat șapcă?”, o întreabă o femeie din Vrancea pe o colegă venită din Galați. Cele două râd și se îmbrățișează. În jurul lor, alte grupuri mai mici schimbă impresii, vorbesc despre ce se mai întâmplă prin viețile fiecăruia. Piața Victoriei a însemnat și o reuniune a unor oameni care poate se cunosc de zeci de ani, dar sunt separați de sute de kilometri.

O vuvuzelă neobișnuită și întrebări fără răspuns

Printre vestele albe și tricourile cu mesaj era și o doamnă cochetă, îmbrăcată într-o rochie elegantă și pantofi cu toc mic. Nu părea genul de persoană care alege să-și petreacă ziua într-o manifestație, dar iat-o. „Vrem salarii decente”, spune ea după ce o întreb cum se simte și de ce a venit la protest. „Am crezut că meseria aceasta de medic este una respectată, dar vedem frecvent că e doar o iluzie”, subliniază doamna. 

La câțiva metri distanță, o altă participantă iese în evidență. Nu are o vuvuzelă obișnuită. În mâini ține un corn mare de animal, împodobit cu panglici tricolore. Când suflă în el cu patos, sunetul grav produs ajunge în întreaga piață. 

În apropiere, doi bărbați discută gălăgios, să se audă între ei. „Politicienii, când au nevoie de doctori, se duc în străinătate. De ce? Pentru că noi nu avem dotările necesare? Nu avem tehnologie? Nu avem echipamente?”, spune el cu supărare. 

Căci, dincolo de salarii, protestul scoate în evidență și o problemă mai veche. În ultimele două decenii, România a pierdut zeci de mii de medici și asistenți medicali plecați către sisteme sanitare mai bine finanțate din Europa Occidentală. Chiar dacă salariile din sănătate au crescut mult după 2018, diferențele față de Vest sunt unele foarte mari. Iar condițiile de lucru continuă să fie prezente printre motivele plecării în străinătate a tinerilor din sistemul medical.

Calea Victoriei s-a umplut de veste albe

Soarele prânzului se simțea din ce în ce mai tare, dar vuvuzelele nu s-au oprit. Iar Piața Victoriei se umpluse deja. După mai bine de o oră, manifestația începe să se pună în mișcare. A urmat un drum către Piața Constituției, în fața Palatului Parlamentului. În fruntea mulțimii apare un bărbat cărunt, cu părul lung prins la spate. În față poartă o tobă mare de fanfară. Ridică bățul improvizat ce avea în capăt o minge de tenis și începe să bată ritmul. Avea să o țină tot așa până la capăt.

În urma lui, mii de oameni au pornit pe Calea Victoriei. Imediat în spatele toboșarului se observă poate cel mai dur mesaj al zilei. Un protestatar poartă o cruce mortuară pe care scrie „Sistemul sanitar: 1878–2026”. Gestul său este unul imposibil de ignorat.

Apoi, protestul a înaintat lent printre clădiri istorice, restaurante și cafenele. Vuvuzelele răsunau continuu, iar steagurile albe și roșii pur și simplu au umplut bulevardul. Dar cei mai mulți dintre cei aflați la terase nu păreau deranjați. Mulți și-au scos telefoanele și au filmat să dea mai departe vestea. 

Alții, la rândul lor, au aplaudat inițiativa. La o intersecție, un biciclist ce s-a oprit din drum ridică pumnul și strigă puternic „Dreptate pentru sănătate!”. 

Un răgaz și o deviere din traseul obișnuit

Eram aproape de Casa Monteoru când am observat o femeie mică de statură care s-a retras pentru câteva momente la umbră. Se sprijinea de gard și își strângea umbrela de soare. „Mai puteți, doamnă?”, o întreb și imediat zâmbește. „Iau o pauză scurtă. Nu mai am nici voce, nici suflu la cât am suflat din vuvuzelele astea”, răspunde ea. Mi-a spus apoi că a venit din Ialomița. „Am noroc eu, ajung repede în București. Vorbeam cu colegi din Suceava mai devreme. Nici nu se luminase afară când au plecat ei de acasă”, a continuat doamna. După aproape un minut, își mai așază o dată șapca și o ia din nou din loc după coloană.

Protestul a schimbat pentru puțin timp ritmul obișnuit al bulevardului. Într-o stație de autobuz, câțiva tineri stăteau de vorbă cu un jandarm. „Să știți că nu o să mai vină autobuzul pe aici. Trece protestul SANITAS și s-a deviat traseul”, l-a spus cel în uniformă. După o consultare rapidă, au decis să plece pe jos, în direcția manifestației. 

„N-am văzut un protest așa de mare niciodată!”

La câțiva metri distanță, la umbra statuii Regelui Carol I din fața Muzeului Național de Artă, un turist cu accent britanic privește impresionat și nelămurit. „E imens. Wow! N-am văzut un protest așa de mare niciodată!”, spune el. Așezat chiar lângă, m-a întrebat despre ce este vorba. Îi explic pe scurt nemulțumirea sindicaliștilor față de proiectul noii legi a salarizării. „Imposibil. Cum să facă așa ceva?”, a fost reacția lui.

Iar vorbele sale nu sunt întâmplătoare. În Regatul Unit, un medic din sistemul public poate câștiga anual venituri brute care depășesc echivalentul a câteva sute de mii de lei. În România, chiar și după creșterile salariale din ultimii ani, diferența este una evidentă. Între timp, protestul continuă să înainteze, iar toți participanții știu detaliile și diferențele și de aceea s-au aflat atunci acolo. 

„Am venit să le arătăm că noi suntem SANITAS”

Piața Constituției îi aștepta. Când primii protestatari ajung în fața Parlamentului, ultimii sunt încă poate pe la jumătatea traseului. Lângă Palat, începe o nouă etapă a evenimentului. „Vă rugăm să renunțați la vuvuzele aici. Vor vorbi oameni pe scenă. Trebuie să-i auzim bine, să ne înțelegem între noi”, le spune o organizatoare celor care intră în piață.

Iar în apropierea scenei este agitație. Se montează boxele, se verifică microfoanele și se întind bannerele. Oamenii alergau dintr-o parte în alta pentru ca totul să funcționeze perfect.

Apoi, dintr-odată, boxele pornesc. Răsună o melodie realizată cu ajutorul inteligenței artificiale. „Am venit să le arătăm că nu suntem singuri, că nu suntem puțini. Am venit să le arătăm că noi suntem SANITAS”, sunau versurile cântecului. Iar cei strânși acolo reacționează la mesaj. Steagurile încep să fluture. Unii cântă, iar alții dansează, de parcă nu se simțea niciun strop de oboseală. Nu mai conta că unii au venit de la sute de kilometri distanță. Nu mai conta că au plecat cu noaptea în cap. Nu mai conta că soarele de iunie era puternic.

„Suntem mulți, dragii mei”

Pe scenă, un bărbat încearcă să organizeze mulțimea. „Haideți să strângem, vă rog!”, spune el la microfon pentru a putea fi auzit de toată lumea. „Am ajuns cam trei sferturi în Piața Constituției. Mai așteptăm câteva mii de oameni. Suntem mulți, dragii mei”, a adăugat el. Și chiar au fost. Dinspre bulevard continuau să sosească participanți. Delegații întregi din județe încă intrau în piață. 

Privit de la distanță, la rece, protestul SANITAS a fost despre salarii, sporuri și proiecte legislative. Dar la fața locului, printre oameni, a fost și despre altceva. Manifestația de miercuri a fost și despre oamenii dintr-o profesie care încearcă să își facă auzită vocea înainte de a simți că deciziile sunt luate fără ei. Protestul a fost și despre oameni care petrec nopți în gărzi, lucrează în secții supraaglomerate, schimbă pansamente, împing tărgi, completează fișe, liniștesc pacienți și încearcă să țină în viață un sistem care funcționează adesea foarte greu.

Indiferent de poziția pe care o ocupau într-un spital sau într-un centru social, toți au avut același mesaj. Iar Bucureștiul l-a auzit de la Piața Victoriei până în fața Parlamentului.

Propunerea noastră

Îți mulțumim că ai citit materialul până la capăt! Avem o propunere win‑win: tu câștigi informații, noi câștigăm prieteni. 

📩 Înscrie‑te pe canalul nostru de WhatsApp. Aici găsești reportaje și analize care explică ce se întâmplă cu lumea din jurul nostru. 

📌 Și dacă vrei să fii la curent cu știrile și în social media, urmărește-ne pe Facebook. Enjoy!