De la București la Göteborg, cum se construiește receptarea literaturii române în spațiul scandinav

Drumul literaturii române în spațiul european se construiește prin efortul traducătorilor de a transpune cât mai fidel operele autorilor români. Literatura noastră ajunge din nou în centrul uneia dintre cele mai importante întâlniri editoriale ale Europei de Nord. Între 24 și 27 septembrie, România participă la cea de-a 42-a ediție a Târgului de Carte de la Göteborg, eveniment în care cărțile devin și pretext pentru dialog între culturi. Prezența românească este organizată de ICR Stockholm, Centrul Național al Cărții și Departamentul EUNIC și Multilingvism.

Este o participare care merită privită dincolo de statistica unui program cultural. Pentru o literatură care caută de decenii o circulație internațională mai consistentă, fiecare traducere bună poate însemna începutul unei relații. Fiecare traducător care își asumă un autor român devine, într-un sens profund, un mediator între două sensibilități. Iar Scandinavia este un spațiu în care această mediere a produs deja rezultate importante.

Göteborgul, întâlnirea dintre carte și cititor

La ediția din acest an, temele principale ale târgului sunt Educația populară și Jocurile, iar Québecul este invitatul de onoare. În programul românesc apar scriitori, traducători și ilustratori, între care Mariana Gorczyca, Sînziana Ravini, Felicia Mihali, Irina Dobrescu, Björn Apelkvist, Aura Christi, Malte Persson și Arina Stoenescu.

Una dintre întâlnirile dedicate relației dintre text și imagine îi aduce împreună pe ilustratoarea română Irina Dobrescu și pe artiști din Elveția, Belgia și Estonia. Evenimentul discută felul în care imaginea poate prelungi povestea și cum lectura începe uneori înaintea primului cuvânt.

Un alt punct important este lansarea în limba suedeză a volumului Gudens bana, versiunea suedeză a Orbitei zeului de Aura Christi. Cartea a apărut la editura Faethon și va fi prezentată de Sînziana Ravini.

Programul include și o discuție despre identitate, lectură și multilingvism, cu participarea scriitoarei Mariana Gorczyca, a ilustratoarei Veronica Neacșu și a editoarei și traducătoarei Arina Stoenescu.

ICR Stockholm și munca nevăzută din spatele unei traduceri

În asemenea contexte, instituțiile culturale au o funcție care depășește organizarea unor evenimente. Ele creează întâlniri, facilitează contacte și, uneori, ajută o carte să treacă de pragul dificil dintre existența ei în limba română și apariția într-o altă cultură.

La ICR Stockholm, Mihai Firică este director adjunct din august 2025. Rolul său se înscrie într-o activitate instituțională care urmărește să facă literatura română mai vizibilă în spațiul nordic.

Această activitate are însă un efect real numai atunci când întâlnește interesul traducătorilor și al editorilor. Traducerea literară nu este simplă transpunere lingvistică. Este o formă de interpretare. Traducătorul trebuie să găsească în cealaltă limbă nu doar sensul, ci și ritmul, subtextul, ironia, muzicalitatea sau tensiunea unei opere. De aceea, o cultură literară începe să fie cu adevărat prezentă într-un spațiu străin atunci când apar traducători care îi cunosc nu doar limba, ci și literatura.

Mircea Cărtărescu, un caz relevant pentru traseul nordic

Un exemplu remarcabil este Mircea Cărtărescu. Opera sa a avut în Scandinavia un traseu construit de mai mulți traducători și susținut de interesul unor instituții și edituri.

În Suedia, Inger Johansson a devenit una dintre cele mai importante mediatoare ale literaturii române. Ea a tradus peste 25 de titluri din română în suedeză, inclusiv numeroase volume de Cărtărescu. Printre acestea se află Nostalgia, trilogia Orbitor, Solenoid, Melancolia, Levantul, Jurnal 1994–2003 și, cel mai recent, Theodoros.

Performanța este cu atât mai importantă cu cât unele dintre textele lui Cărtărescu pun traducătorul în fața unor dificultăți considerabile. Levantul, de pildă, este o operă în care limba însăși devine subiect și instrument. Inger Johansson se numără printre puținii traducători care și-au asumat transpunerea acestei cărți într-o limbă străină.

În 2025, Inger Johansson a primit Premiul Institutului Cultural Român pentru cea mai bună traducere a unei cărți din literatura română, pentru versiunea suedeză a volumului Corespondența lui Marcel Proust de Mihail Sebastian. Distincția a recunoscut o activitate de mai multe decenii dedicată literaturii române.

În Norvegia, Steinar Lone a contribuit decisiv la receptarea lui Cărtărescu. Traducerea sa a romanului Orbitor. Aripa stângă a primit, pentru anul 2008, premiul pentru cea mai bună traducere literară acordat de Uniunea criticilor din Norvegia. Ulterior, Lone a tradus Solenoid, versiune pentru care a primit, în 2024, ex aequo, Premiul ICR pentru cea mai bună traducere a unei cărți românești într-o limbă străină.

În Danemarca, Jørgen Herman Monrad este o altă figură importantă în apropierea publicului nordic de scriitorul român. În 2024, Monrad a fost interlocutorul lui Cărtărescu la festivalul Louisiana Literature, unde scriitorul român a deschis programul de la Louisiana Museum of Modern Art. Aceste trasee arată ceva esențial. Receptarea internațională nu se construiește printr-o singură traducere. Ea are nevoie de continuitate.

Flavia Teoc și literatura care circulă în ambele sensuri

Un alt exemplu relevant este Flavia Teoc, scriitoare, traducătoare și eseistă stabilită la Aarhus, în Danemarca. Activitatea ei arată că schimbul literar dintre România și Scandinavia poate funcționa în ambele direcții.

Flavia Teoc a tradus literatură medievală scandinavă și literatură daneză contemporană și, în același timp, este preocupată de traducerea și promovarea poeziei românești în spațiul nordic. În 2026, romanul său De sidste ni dage (Ultimele nouă zile) a apărut în limba daneză la editura em, cu sprijinul Fundației Daneze de Artă.

Activitatea sa de traducător de poezie românească, inclusiv prin proiectul dedicat poeziei românești în limba daneză, deschide o perspectivă importantă. Nu este vorba doar despre exportul literaturii române, ci despre construirea unui dialog. Când un traducător cunoaște intim ambele spații culturale, literatura circulă mai firesc. Nu mai este prezentată ca o curiozitate venită dintr-o cultură îndepărtată, ci devine parte din conversație.

Șansa unei literaturi nu stă doar în valoarea ei

Problema receptării literaturii române în Scandinavia trebuie privită și din această perspectivă. Valoarea unei opere nu garantează, de una singură, circulația ei internațională. Este nevoie de traduceri, de editori dispuși să publice, de critici care să scrie despre cărți, de festivaluri care să invite autorii și de instituții care să creeze legături. Este nevoie, mai ales, de timp.

Mihai Firică observa într-un interviu că absența unui scriitor român de pe lista laureaților Nobel ține, în opinia sa, mai degrabă de context, traduceri și vizibilitate decât de lipsa de substanță a literaturii române. Este o perspectivă personală, nu o explicație oficială a mecanismului Nobel, dar ea formulează o problemă reală: o literatură trebuie să circule pentru a putea fi citită și evaluată în afara spațiului său de origine.

Göteborgul este, din acest punct de vedere, mai mult decât un târg, este un loc de întâlnire. Un scriitor se întâlnește cu cititorul, un traducător se poate întâlni cu un editor. O editură poate descoperi o carte, o nișă, un grup de cititori. Iar o cultură literară poate începe să devină familiară într-un spațiu în care, până nu demult, era cunoscută mai ales prin câteva nume.

Dincolo de eveniment, continuitatea

Participarea României la Göteborg trebuie, așadar, citită ca o verigă dintr-un proces mai amplu. ICR Stockholm a construit în timp proiecte dedicate traducerii și circulației literaturii române, iar premiul „Marin Sorescu” este unul dintre exemplele cele mai vizibile ale acestui dialog.

În 2026, laureatul premiului este scriitorul suedez Malte Persson, care are o relație de aproape două decenii cu literatura română. El a participat încă din 2008 la primul Atelier de traducere româno-suedez inițiat de ICR Stockholm și a scris despre opera lui Mircea Cărtărescu. Premiul îi va fi acordat la Göteborg de Mihai Firică.

Putem desluși aici o încărctură specială în ceea ce înseamnă prezența românească în Scandinavia. Literatura se exportă mai greu decât un produs și se construiește mai lent decât un eveniment. Dar, odată ce găsește traducătorul potrivit, editorul potrivit, ilustratorul inspirat și cititorii dispuși să o primească, ea poate rămâne.

România nu are nevoie doar să fie prezentă la marile târguri internaționale. Are nevoie să fie citită după ce luminile târgului se sting. Iar în Scandinavia există deja oameni care lucrează pentru ca această lectură să continue: traducători precum Inger Johansson, Steinar Lone, Flavia Teoc, interlocutori culturali precum Malte Persson sau Jørgen Herman Monrad, instituții precum ICR Stockholm și, de ce nu, scriitori care acceptă să-și lase cărțile să călătorească. În fond, adevărata circulație internațională a unei literaturi începe atunci când numele unui autor nu mai pare străin cititorului.