Piața Unirii se redeschide parțial pentru trafic. Lucrările la planșeu continuă

Piața Unirii se redeschide parțial pentru trafic. Lucrările la planșeu continuă
Imagine Piața Unirii se redeschide parțial pentru trafic, Sursa: Wikimedia Commons
Circulația rutieră și pietonală din Piața Unirii va fi reluată parțial începând de marți, 25 august, după finalizarea lucrărilor la prima porțiune a planșeului.

Zona a fost reamenajată. Lucrările au inclus refacerea trotuarelor și a carosabilului, precum și trasarea unor noi marcaje rutiere. Anunțul a fost făcut de primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, în timpul unei conferințe de presă organizate pe șantier.

Reluarea traficului marchează finalizarea unei noi etape din proiectul de consolidare și refacere a planșeului din Piața Unirii.

„Mai devreme decât estimam inițial vă anunț că mâine dimineață redeschidem circulația rutieră pe drumul care vine dinspre Curtea de Apel în continuarea Splaiului Independenței, traversează Piața Unirii și face legătura cu Bulevardul Corneliu Coposu. Este o veste bună pentru miile de bucureșteni care tranzitează zilnic această zonă și, în același timp, o dovadă că atunci când există o bună cooperare și organizare între autorități investițiile publice pot fi realizate într-un ritm susținut și cu rezultate concrete”, a transmis primarul Daniel Băluță.

Lucrările au fost o adevărată provocare

De asemenea, acesta a spus că lucrările de pe planșeul Unirii au fost o „provocare tehnică și logistică deosebită”.

„Ani la rând această structură a funcționat cu probleme cunoscute și documentate. Azi nu vorbim de reparații de suprafață sau de intervenții provizorii, vorbim despre reconstruirea unei infrastructuri vitale astfel încât aceasta să oferă siguranță și stabilitate pentru următoarele decenii”, a declarat Băluță.

Primarul Sectorului 4 a precizat că lucrările se desfășoară în prezent în paralel pe toate cele patru etape ale proiectului. Vechiul planșeu a fost demolat complet. În prezent, stadiul lucrărilor la noua structură a depășit 75% în cazul grinzilor de coronament și al radierului. Totodată, 15 dintre cele 19 tronsoane prevăzute pentru noul planșeu au fost deja finalizate. Daniel Băluță a precizat că lucrările au ajuns la cea de-a patra etapă, în zona restaurantului Horoscop. Potrivit acestuia, intervențiile din această fază urmează să fie încheiate până la începutul noului an școlar.

Constructorul, care a fost foarte serios până în momentul de față, spune că etapa a patra va fi gata până la începutul noului an școlar, astfel încât în septembrie să ridicăm ultimele restricții de circulație pe care le am impus la începutul verii. Mai mult până la finalul anului la anului planul e ca întreaga placă de beton să fie finalizată iar la începutul anului viitor să refacem parcul așa cum era înainte, cu alei și cu spații verzi”,  a adăugat primarul.

Bucureștenii vor avea sisteme noi de evacuare a apei

Proiectul de modernizare a infrastructurii din Piața Unirii include și lucrări pentru îmbunătățirea sistemului de evacuare a apelor. În urma intervențiilor au fost scoase din albia Dâmboviței peste 1.000 de tone de deșeuri și aluviuni acumulate de-a lungul timpului.

Daniel Băluță a explicat că, la solicitarea Apelor Române, este extinsă și capacitatea de tranzit a râului prin instalarea a două conducte de mari dimensiuni. Pentru montarea acestora sunt folosite utilaje și tehnologii similare celor utilizate la lucrările de metrou.

Potrivit edilului, conductele vor funcționa ca un sistem de tip bypass. În cazul unor debite ridicate ale Dâmboviței, acestea vor prelua o parte din volumul suplimentar de apă. Ulterior, îl vor redirecționa în aval, cu scopul de a reduce presiunea exercitată asupra infrastructurii din centrul Capitalei.

Referitor la viitoarea linie de tramvai care ar urma să traverseze Piața Unirii, Daniel Băluță a precizat că traseul va porni din zona Sfânta Vineri și se va conecta cu linia care, în prezent, are capătul în zona Mitropoliei.

Încep și lucrările la Pasajul Unirii

Daniel Băluță a spus că lucrările la pasajul Unirii vor începe în anul 2028.

„2028, asta este estimarea pe care o facem, că în primăvara anului 2028 vom începe lucrările și pentru Pasajul Unirii, unde vom avea aceeași abordare, va trebui să fie consolidat, de ce nu înălțat. Este ceea ce trebuie neapărat orașului, pentru că, așa cum am motivat decizia de începere lucrărilor la planșeul Unirii, aici se întâlnesc trei infrastructuri critice: este vorba despre Metrou, este vorba despre Dâmbovița și este vorba despre traficul rutier și pietonal de la suprafață”, a spus edilul Sectorului 4.

Oficialul a subliniat că o eventuală avarie la oricare dintre aceste structuri ar putea provoca pagube majore. De asemenea, ar fi dificil de remediat pentru București. Acesta este și motivul pentru care intervențiile au fost considerate o prioritate pentru siguranța orașului și a locuitorilor săi.

0 comentarii Comentarii