„Vreau să vedem unde aveți blocaje, să le deblocăm, unde putem colabora, vreau să avem o discuție constructivă. Toată lumea este aici, să vedem ce putem face”, a declarat primarul general, potrivit unei postări publicate pe pagina de Facebook a Primăriei Municipiului București.
Ce se întâmplă cu blocul din Rahova?
Una dintre cele mai sensibile situații rămâne cea a imobilului avariat din Rahova, considerat un punct critic. Clădirea trebuie securizată. Pe de o parte, pentru a permite locatarilor să își recupereze o parte din bunuri, iar pe de altă parte, pentru că afectează desfășurarea cursurilor la Liceul Bolintineanu, a cărui structură a fost afectată parțial de explozie.
„Am demarat trei licitații consecutive pentru lucrări de punere în siguranță. Ce să vezi – niciun constructor din România nu vrea. Poate nu li se pare proiectul fezabil, poate le e teamă, nu știu. Toată lumea vorbește despre demolare directă, ca alternativă. Sunt șanse ca totuși să avem o ofertă, aflăm săptămâna aceasta. Apoi, îi chemăm pe oameni la discuții”, a explicat edilul Capitalei.
Se anunță proiecte importante în Sectorul 5
În ceea ce privește infrastructura educațională, autorizația necesară pentru demolarea Școlii Gimnaziale „I.G. Duca” urmează să fie emisă în perioada imediat următoare. Situația Colegiului Național „Gheorghe Lazăr” este mai complexă. Clădirea are statut de monument istoric, ceea ce implică obținerea unor avize speciale din partea Ministerului Culturii pentru orice tip de intervenție.
Primarul general a dat asigurări că se va implica direct pentru accelerarea procedurilor administrative.
Pe segmentul mobilității urbane și al infrastructurii rutiere, mai multe inițiative sunt în curs de implementare sau în fază de pregătire. În zona Bulevardului Progresul, în apropiere de One Cotroceni, Sectorul 5 a primit aprobarea pentru amenajarea unei treceri de pietoni cu semaforizare.
În același timp, lucrările de reparație a carosabilului urmează să înceapă în circa două săptămâni, prin intermediul Administrației Străzilor. De asemenea, Drumul Cooperativei va intra într-un proces de extindere și modernizare. Va urma să fie configurat cu câte o bandă pe sens, trotuare și rețele de utilități complete. Sectorul 5 va elabora studiul de fezabilitate, iar Primăria Capitalei va gestiona procedurile de expropriere.
Ce dorește Ciprian Ciucu pentru Sectorul 5
Un alt proiect major vizează modernizarea liniei de tramvai 32, una dintre cele mai circulate din București. În acest context, autoritățile au decis inițierea documentației tehnice pentru reabilitare.
În plan urbanistic și de mediu, pe strada Ghidiceni este propusă amenajarea unui parc care să extindă zona verde deja dezvoltată în Bragadiru. Proiectul urmează să fie introdus pe ordinea de zi. Totodată, Parcul Romniceanu, aflat într-o stare avansată de degradare, ar putea intra într-un proces de reabilitare.
Discuțiile au inclus și situația sediului Primăriei Sectorului 5 de pe bulevardul Regina Elisabeta. Revenirea în clădirea reabilitată ar putea aduce reguli stricte referitoare la parcare, în contextul deficitului de locuri disponibile, scrie antena3.ro.
