Vroiam ieri să vă amintesc de vechea poveste din campanie, din 2025. A întâlnirii de taină dintre Nicușor Dan, Victor Ponta și Florian Coldea, poveste care ulterior s-a dovedit falsă. Principalul vizat de această poveste, Nicușor Dan, a reacționat atunci foarte rapid, și a acuzat-o pe Elena Lasconi, cea care a publicat imaginile așa-zisei întâlniri, de fake news, defăimare și a depus chiar și o plângere la DIICOT.
Redeschiderea subiectului din campanie a prilejuit o explozie de comentarii
Același lucru l-a făcut și celălalt candidat la președinție, Victor Ponta. În urmă, cu câteva zile, am aflat cu toții că DIICOT a investigat, iar concluziile procurorilor sunt că, într-adevăr, a fost un fake, dar a fost un fake realizat artistic, nu doar cu inteligența artificială, cum se întâmplă în ziua de astăzi, ci o punere în scenă foarte minuțioasă. Respectiv, fotografiile s-au făcut pe bune, într-o casă închiriată.
Au fost angajați trei actori care sunt semene cu personajele pe care le interpretau, Nicușor Dan, Florian Coldea și Victor Ponta, și au fost fotografiați într-un stil un pic neclar, în așa fel încât să nu se observe că nu sunt fețele și personajele reale. Discuția, evident, a fost cui folosește această înșenare. Prima vizată a fost Lasconii, cea care a și dat aceste poze.
Elena Lasconi a declarat că a primit aceste poze de la un paparazzi, a arătat chiar și un e-mail pe care îl primise, și a denunțat la momentul respectiv întâlnirea ca fiind una absolut penibilă pentru cei doi candidați la președinție.
Cum de altfel știm, la vremea respectivă, cel care a fost de asemenea acuzat că a pus în scenă această înscenare a fost Crin Antonescu, candidatul liberalilor și social-democraților la președinție, deoarece s-a spus că staff-ul său ar fi transmis Elenei Lasconi aceste imagini, în dorința de a-l carota pe Nicușor Dan.
Într-un final, realitatea din teren a demonstrat că cel care a beneficiat de pierderea de voturi a Elena Lasconi, nu se știe dacă din cauza acestui scandal sau din alte cauze, a fost în realitate Nicușor Dan, actualul președinte, care l-a devansat cu foarte puține voturi pe Crin Antonescu și a reușit să intre în turul 2, câștigând apoi competiția.
Ce se întâmpla până ieri în tabăra nicușoristă?
Presa și susținătorii useriști au strigat la unison că e vorba de o înscenare liberală, că totul a fost pus la cale de staff-ul lui Crin Antonescu și chiar într-o publicație de prestigiu, din această zonă, se sugera că ar fost vorba de o acțiune a unui simpatizant liberal, pe numele său Tănase Stamule, un apropiat al lui Ludovic Orban, dar care, în esență, și în ziua de astăzi este un apropiat al lui Nicușor Dan.
Stamule era prezentat ca o eminență cenușie, care a infiltrat în echipa președintelui, atât în campanie cât și la Cotroceni, pe doamna Ana Maria Geană, actual consilier prezidențial, care la rândul său ar fi apropiată de această echipă de actori. Dând o lovitură împotriva lui Nicușor și sprijinindu-l pe Crin. Nimic mai fals, lucru negat vehement de președinte și destul de evident din poziționarea protagoniștilor acestei povești, care sunt și azi în grațiile Cotroceniului.
Dar argumentația mă interesează mai mult decât faptele. Acum două zile, cum spuneam susținătorii președintelui încercau să facă din alb negru și invers.
Conferința de presă pe subiectul procurorilor a răsturnat masa
Ieșirea președintelui în conferință de presă pe seară, ieri, a determinat un tzunami. În rândul propriilor fani. Președintele a anunțat practic rezultatele unei negocieri despre care NewsEdge a vorbit deja.
A negociat destul de evident cu PSD (care deține portofoliul Justiției) o împărțire a funcțiilor din magistratură, adjudecându-și DNA și Parchetul Genaral și lăsând funcțiile de linia a doua PSD, iar pe premierul Bolojan cu buza umflată. Cel mai probabil la fel se va întâmpla și cu serviciile și ambasadele, președintele dorind probabil să propună directorul SRI, iar PSD pe cel al SIE. La nivelul ambasadelor presa de azi anunța (informal) schimbări masive, cel mai important nume care va fi probabil rechemat fiind ambasadorul Muraru din SUA (fratele unui distins lider liberal bolojenist).
Președintele a mers, de asemenea, în continuare pe linia de a nu răspunde nici cu da nici cu nu la întrebările presei legate de susținerea premierului.
Susținătorii de ieri ai președintelui azi îl înjură mai rău ca georgiștii
Aceeași oameni care alaltăieri ne explicau că nu vedem bine și negrul e alb, azi au trecut la „plăcuțe suedeze” contra președintelui. Nicușor Dan e acuzat, de ai lui, că e pesedist, netrebnic, trădător, Iuda, plus invective și urări pe care nu îmi permit să le reproduc. Nici Anca Alexandrescu nu cred că l-a insultat vreodată așa (apropos, proaspăt salvatul de închidere post tv Realitatea a transmis integral conferința de la Cotroceni). Vorbesc de Mândruță, Caramitru, CTP, Angi Șerban și alți „pro-europeni nicușoriști” care dau ca în sacul de box în fostul lor idol.
Nu te poți mira destul cum e capabil un om să treacă atât de repede de la laude sau argumente elogiatoare la caracterizări negative explicite și chiar înjurături.
Bomboana pe tort sunt ieșirile oficiale ale USR care își imagina că va fi la masă și va pune procurorii pentru a ne întoarce în epoca Binomului. Practic ieri am asistat la o delimitare clară a USR de președinte, pentru că îndepărtarea începuse mai demult, cel puțin de când au decis că dacă PSD va părăsi coaliția nu va mai fi acceptată o altă alianță. Practic USR era deja poziționat alături de Bolojan. Ieri președintele le-a spus indirect că pot rămâne acolo.
Săptămânile următoare vor separa apele
După Paște săbiile vor fi scoase din nou din teacă. Rămâne de văzut cine va ataca primul: echipa PNL Bolojan-USR, despre care se spune prin târg că negociază furibund cu AUR un sprijin parlamentar pentru un guvern minoritar sau PSD-echipa antiBolojan din PNL (despre care la fel se spune că ar avea în spate o înțelegere cu președintele de a menține coaliția, fără Bolojan). Aș îndrăzni să spun și fără Fritz, cel recent declarat incompatibil de Înalta Curte. Și dacă atacul va fi dat înainte de 20 aprilie sau prima tabără va aștepta mișcarea PSD.
Bolojan joacă și el, pe plan european, arătându-și dispoziția de a accepta chiar și renunțarea la dreptul de veto al României, pentru a fi salvat. Nicușor pare să se blindeze pe zona americană, pregătind un ambasador nou pentru Washington și primirea cu brațele deschise a trupelor pe care Trump amenință să le retragă din Germania și Italia.
Bătălia e amuzantă, e cel mai probabil susținută din spate de diverse grupuri securistice și economice (plasate într-o tabără sau alta) și aștept cu nerăbdare să văd finalul. Sincer, aș paria pe Nicușor tura asta.

:quality(75):format(webp)/http://newsedge.ro/wp-content/uploads/2026/04/61996094318169350319385573416778633419655255n.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://newsedge.ro/wp-content/uploads/2026/03/masina-electrica.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://newsedge.ro/wp-content/uploads/2026/03/spain-flag-flutter-spanish-54097-scaled.jpeg)
:quality(75):format(webp)/http://newsedge.ro/wp-content/uploads/2026/04/image-from-rawpixel-id-421917-jpeg-2-e1775744863580.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://newsedge.ro/wp-content/uploads/2026/03/internetofbodieslinkshumanbodyandtechdevices-v1-scaled.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://newsedge.ro/wp-content/uploads/2026/04/lumina-de-paste-sursa-foto-romaniatv.jpg)
:quality(75):format(webp)/http://newsedge.ro/wp-content/uploads/2026/04/mepsdebatehungaryspresidencyprogrammewithprimeministerviktororban-54055517382-scaled-e1775740936739.jpg)
:quality(75)/http://newsedge.ro/wp-content/uploads/2026/04/29be38d6eac6103bdb5bdb635b987e72.webp)