Criza politică din Spania, explicată. De ce Sánchez merge la anticipate și care sunt diferențele față de situația din România

Criza locuințelor a grăbit decizia, dar blocajul politic exista de mai mult timp. Guvernul socialist spaniol depindea de sprijinul unor partide care îl votaseră la învestitură, fără să împărtășească însă întregul său program. Când aceste formațiuni au început să respingă proiectele executivului, Sánchez a rămas în funcție, dar cu o capacitate tot mai redusă de a guverna.

Situația are un punct comun cu România: partidele care pot bloca un guvern nu formează neapărat și o majoritate pentru o alternativă. Diferența apare la ieșirea din criză. Constituția spaniolă îi permite premierului să inițieze dizolvarea Parlamentului. În România, anticipatele depind de eșecul învestirii unui guvern și de decizia președintelui.

Cum a ajuns Sánchez să depindă de separatiști

Actualul blocaj își are originea în alegerile din iulie 2023. Sánchez convocase atunci anticipate după rezultatele slabe ale stângii la scrutinul local și regional. Partidul Popular, formațiunea conservatoare condusă de Alberto Núñez Feijóo, a câștigat cele mai multe mandate. Nu a reușit însă să adune suficiente voturi pentru a forma guvernul. Sprijinul extremei drepte Vox nu i-a asigurat majoritatea necesară.

Sánchez a negociat o formulă mai largă. Socialiștii PSOE au încheiat un acord de guvernare cu alianța de stânga Sumar, iar pentru învestitură au obținut și sprijinul unor partide regionale. Pe 16 noiembrie 2023, premierul a primit 179 de voturi pentru și 171 împotrivă.

În această construcție, cei șapte deputați ai Junts, partidul lui Carles Puigdemont, au devenit decisivi. Formațiunea catalană a negociat susținerea lui Sánchez în schimbul unor concesii, între care amnistierea persoanelor implicate în tentativa de secesiune a Cataloniei din 2017.

Acordul i-a permis premierului să rămână la putere, dar a provocat proteste și a oferit opoziției un argument constant împotriva sa. A fost acuzată dependența guvernului de un partid care urmărește independența Cataloniei.

Majoritatea de la învestitură avea, astfel, o limită de la început. Partidele conveniseră cine să conducă executivul, însă păstrau diferențe importante asupra politicilor pe care acesta urma să le aplice.

De ce Junts a votat împotriva guvernului

Junts nu făcea parte din guvernul PSOE–Sumar. Sprijinul său parlamentar trebuia negociat, iar acordul din 2023 nu îi obliga pe deputații catalani să voteze toate proiectele executivului.

Diferențele au devenit evidente în disputa privind locuințele. Guvernul propunea extinderea protecției chiriașilor vulnerabili și intervenții asupra contractelor de închiriere. Junts, formațiune de centru-dreapta, a susținut că măsurile ar descuraja proprietarii să închirieze și ar reduce oferta, cu efectul unor prețuri mai mari.

Partidul lui Puigdemont a cerut refacerea propunerilor. Pe 2 octombrie, a votat împotriva decretelor, alături de PP și Vox. Cele trei formațiuni respingeau intervențiile propuse de guvern pe piața locuințelor. Pozițiile lor privind independența Cataloniei rămân, însă, profund diferite.

Pentru Sánchez, efectul era însă același. Voturile pe care se bazase pentru învestitură puteau fi folosite acum pentru a-i bloca măsurile. Guvernul nu mai putea conta pe refacerea majorității atunci când avea nevoie de ea.

Un guvern fără buget nou

Dificultățile nu au început cu decretele privind locuințele. Un semn al blocajului era incapacitatea guvernului de a obține aprobarea unui nou buget după cel pentru 2023.

În iulie 2026, PP, Vox și Junts au respins și traiectoria fiscală care reprezenta un pas necesar pentru pregătirea bugetului pe 2027. Aceeași combinație de voturi care avea să blocheze măsurile pentru chiriași împiedicase deja avansarea planurilor bugetare.

Spania a continuat să funcționeze prin prelungirea bugetului anterior, mecanism permis de Constituție. Salariile și pensiile nu au rămas, prin urmare, fără un cadru de finanțare.

Prelungirea bugetului nu rezolvă însă problema politică. Un executiv are nevoie de voturi pentru a schimba prioritățile de cheltuieli și pentru a finanța măsurile promise alegătorilor. Faptul că poate administra statul în continuare nu înseamnă că își poate aplica programul.

În cazul lui Sánchez, această diferență s-a accentuat pe parcursul legislaturii. Premierul putea rămâne în funcție, dar fiecare proiect important depindea de o nouă negociere, fără garanția unui rezultat.

Cum au grăbit locuințele criza politică

Nemulțumirea față de costul locuințelor s-a amplificat după evacuarea lui Maricarmen Abascal, o femeie de 87 de ani care locuise șapte decenii în același apartament din Madrid. Cazul a devenit un simbol pentru chiriașii care nu mai pot suporta creșterile de preț.

Pe 3 octombrie, zeci de mii de oameni au protestat în Spania. Numai la Madrid, participarea a fost estimată de autorități la aproximativ 70.000 de persoane, potrivit Reuters.

Guvernul încercase să răspundă presiunii prin două decrete. Măsurile includeau suspendarea unor evacuări ale persoanelor vulnerabile până în 2030 și reguli mai stricte pentru închirierile temporare și pe camere.

Respingerea lor a avut un efect politic mai puternic decât alte înfrângeri parlamentare. Votul privea o problemă pentru care oamenii ieșiseră deja în stradă, iar guvernul nu reușea să obțină sprijin nici pentru răspunsul său de urgență.

De aici vine și posibilitatea electorală pe care Sánchez încearcă să o folosească. Premierul poate cere un mandat mai puternic pentru măsuri sociale pe care actualul Parlament le-a blocat.

Există însă o dificultate: protestatarii nu sunt automat susținători ai executivului. O parte dintre ei pot considera că guvernul, aflat de ani întregi la putere, poartă la rândul său responsabilitatea pentru situația locuințelor.

De ce Sánchez a ales alegerile acum

Respingerea decretelor nu obliga guvernul să demisioneze și nici nu declanșa automat alegeri. Sánchez putea continua negocierile sau putea încerca alte variante ale măsurilor.

Decizia de a merge la urne trebuie citită și în contextul uzurii guvernării. Dosarele judiciare care îi vizează pe foști responsabili importanți ai PSOE, între care José Luis Ábalos și Santos Cerdán, au alimentat atacurile opoziției. Separat, procedurile privind soția premierului, Begoña Gómez, au menținut presiunea asupra lui Sánchez.

Aceste cauze au oferit PP posibilitatea de a concentra dezbaterea asupra credibilității executivului.

Criza locuințelor îi permite premierului să propună o altă temă centrală de campanie. În analiza Reuters, convocarea anticipatelor reprezintă o încercare de a folosi mobilizarea socială pentru a recâștiga sprijin electoral.

Logica acestui calcul este că dacă negocierile parlamentare nu mai produc rezultate, continuarea legislaturii poate însemna noi înfrângeri și pierderea altor alegători. Un scrutin imediat îi oferă șansa de a cere voturi pornind de la o dispută în care guvernul poate arăta concret ce a propus și cine s-a opus.

Sánchez își asumă însă și posibilitatea ca alegerile să încheie guvernarea socialistă. Presa internațională indică un avantaj al PP în sondaje și perspectiva unei majorități construite cu Vox.

Cum poate premierul spaniol declanșa anticipatele

Spania îi oferă șefului guvernului o prerogativă pe care premierul României nu o are. Potrivit articolului 115 din Constituție, premierul poate propune dizolvarea Parlamentului după deliberarea Consiliului de Miniștri. Dizolvarea este decretată de rege. Inițiativa și responsabilitatea politică aparțin șefului executivului.

Există limite. Propunerea nu poate fi făcută cât timp o moțiune de cenzură este în curs, iar o nouă dizolvare nu poate avea loc, de regulă, înainte de trecerea unui an de la precedenta. Legea electorală fixează scrutinul în a 54-a zi după convocare. Pe acest calendar se bazează data de 29 noiembrie anunțată de Sánchez.

Constituția prevede separat și situația în care partidele nu reușesc să învestească un premier. Dacă trec două luni de la primul vot fără ca vreun candidat să obțină încrederea Congresului, urmează dizolvarea ambelor Camere și noi alegeri. Sánchez folosește prima procedură. 

De ce în România nu este suficientă o decizie politică

În România, cererea unui premier sau a unui partid de a organiza anticipate nu produce efecte constituționale.

Președintele poate dizolva Parlamentul dacă acesta nu acordă votul de încredere pentru formarea guvernului în 60 de zile de la prima solicitare și dacă sunt respinse cel puțin două solicitări de învestitură. Înaintea deciziei, șeful statului trebuie să consulte președinții Camerelor și liderii grupurilor parlamentare.

Cele două condiții trebuie îndeplinite împreună. Termenul se raportează la prima solicitare de învestitură, nu la momentul căderii guvernului.

Nici atunci dizolvarea nu este automată. Constituția îi permite președintelui să o decidă, fără să îl oblige. Există și restricții privind momentul. De exemplu, Parlamentul nu poate fi dizolvat în ultimele șase luni ale mandatului prezidențial.

Diferența explică de ce un anunț precum cel făcut de Sánchez nu poate fi reprodus la București. Premierul spaniol poate iniția alegerile când consideră că majoritatea nu mai funcționează. În România, procedura este legată de imposibilitatea formării unui executiv, iar decizia finală aparține președintelui.

Ce arată comparația cu blocajul de la București

În România, respingerea guvernului propus de Siegfried Mureșan, la 30 septembrie, a prelungit criza începută după demiterea cabinetului Bolojan. 

Asemănarea cu Spania apare în comportamentul parlamentar. Există suficiente voturi pentru a împiedica o anumită formulă de guvernare, dar găsirea unei alternative acceptate de aceleași partide este mai dificilă.

Regulile spaniole limitează însă una dintre sursele acestui blocaj. Moțiunea de cenzură trebuie să includă un candidat la funcția de premier. Dacă este adoptată, candidatul respectiv obține încrederea Parlamentului. În România, un guvern poate fi demis fără ca partidele care îl înlătură să convină și asupra succesorului.

Comparația are și limite economice. În România, prelungirea crizei pune presiune asupra finanțării statului și asupra aplicării măsurilor de reducere a deficitului. Reuters a relatat creșterea costurilor de împrumut în contextul blocajului politic.

În Spania, dificultățile guvernului coexistă cu o evoluție economică relativ bună. Nemulțumirea privind locuințele arată însă că rezultatele generale ale economiei nu se reflectă uniform în nivelul de trai.

Anticipatele pot schimba raportul de forțe, fără să garanteze o majoritate stabilă. Sánchez a reușit în 2023 să formeze guvernul deși PSOE terminase alegerile pe locul al doilea. Pentru scrutinul din 29 noiembrie, întrebarea decisivă rămâne cine va putea aduna sprijinul necesar în Parlament după numărarea voturilor.