Emery, la doar 16 ani, are clienți pe care îi ajută să călătorească mai ieftin. Bilete de avion la prețuri reduse printr-o metodă foarte simplă

Emery, la doar 16 ani, are clienți pe care îi ajută să călătorească mai ieftin. Bilete de avion la prețuri reduse printr-o metodă foarte simplă
Imagine Emery, un adolescent de 16 ani din Denver, a transformat pasiunea pentru aviație într-o afacere de planificare a zborului pe puncte și mileȘ sursa foto. people; credit foto: Outsmart Travel
Emery, un adolescent de 16 ani, a transformat de mic o pasiune pentru aviație într-o afacere reală de planificare a călătoriilor, bazată pe puncte.

La doar 11 ani a rezervat prima călătorie a familiei sale, la Amsterdam, folosind exclusiv puncte și mile. Iar astăzi conduce contul de ponturi de călătorii „Outsmart Travel” și un site propriu. El își ajută clienți să economisească mii de dolari la bilete de avion. De la 15 ani, vârsta minimă la care poți face călătorii solo în SUA fără taxă de minor neînsoțit, Emery și-a extins aventurile inclusiv la trasee de o zi între continente.

Termenul „mile” nu se referă la distanța parcursă, ci la unitățile de recompensă din programele de fidelitate ale companiilor aeriene. Acestea, alături de punctele oferite de bănci, hoteluri sau carduri de credit, pot fi acumulate și ulterior transformate în bilete de avion, upgrade-uri la clase superioare de zbor sau nopți gratuite de cazare. Sistemul este extrem de popular în Statele Unite, unde mulți pasionați de călătorii practică așa-numitul „travel hacking”. Adică folosesc strategic aceste puncte și mile pentru a reduce considerabil costurile vacanțelor sau chiar pentru a călători aproape gratuit.

Emery nu are încă propriul card de credit, dar are deja clienți care așteaptă la rând pentru sfaturi despre puncte și mile. Povestea lui, de la copilul fascinat de avioane de lux văzute doar pe internet, până la tânărul ce rezervă bilete de 10.000 de dolari pentru doar 100, este o lecție despre cât de departe poate ajunge curiozitatea, combinată cu perseverență și cercetare minuțioasă.

Emery, copilul care a descoperit lumea punctelor și milelor

Totul a pornit din pasiunea pentru zbor. Crescând, Emery visa să zboare pe aeronave luxoase pe care le vedea doar online. Cercetând mai mult subiectul, a realizat că visul putea deveni realitate. Asta prin sistemul de puncte și mile. E acea lume, adesea confuză, a monedelor digitale și a programelor de fidelizare ale companiilor aeriene. Folosită corect, pot reduce drastic costul zborurilor și al sejururilor.

„Când am împlinit 11 ani, am început să învăț mai multe despre puncte și mile. Tot atunci mi-am rezervat prima călătorie folosind puncte și mile”, povestește tânărul din Denver, care a cerut să-i fie păstrat confidențial numele de familie din cauza vârstei.

Ieșind din pandemie, familia lui Emery își dorea o escapadă. Grație cercetării sale minuțioase, a reușit să găsească un zbor accesibil spre Amsterdam pentru el, părinții și sora lui. Era prima sa ieșire din țară, care i-a alimentat și mai mult dorința de a continua să călătorească și să-i ajute pe alții.

„Am început să-mi ajut vecinii, puțin câte puțin. Aceștia fie trebuia să schimbe un zbor și nu știau cum, fie voiau să folosească mile”, spune Emery. „Cu siguranță au existat greșeli și învățare din mers în propriile călătorii de familie, cum ar fi să folosesc prea multe puncte sau să nu știu ce înseamnă transferul de puncte.”

De la greșeli la bilete de 10.000 de dolari cumpărate cu 100

Odată ce a stăpânit mecanismul transferului de puncte, Emery a reușit o performanță notabilă. El a rezervat un bilet în valoare de 10.000 de dolari pentru doar 100 de dolari. „Atunci am simțit cu adevărat că trebuie să împărtășesc asta cu toată lumea, într-un format accesibil”, adaugă el.

Astăzi, Emery își distribuie trucurile de puncte și mile pe rețelele sociale, sub numele de cont Outsmart Travel, și administrează propriul site web. Recunoaște că unii oameni sunt inițial sceptici, dar spune că propriile sale vlogging-uri ajută la legitimarea statutului său de agent de călătorie real, în ciuda vârstei fragede.

Călătorii de unul singu. Aventura a început la 15 ani

„Călătoriile solo au început în ianuarie anul trecut, când am împlinit 15 ani, pentru că aceea este prima vârstă la care poți călători singur în SUA fără să plătești taxa de minor neînsoțit”, explică Emery. Primele sale trasee au fost simple. Vizite la familie și prieteni prin SUA, în weekend-uri.

Totul s-a schimbat după ce a postat, în august anul trecut, primul său videoclip de tip „excursie de o zi”, care l-a împins într-un domeniu cu totul nou de creare de conținut. Într-o călătorie recentă, Emery și-a început ziua la Berlin, a luat prânzul la New York, iar apoi s-a întors acasă, la Denver, toate în aceeași zi.

Deocamdată, tânărul rămâne limitat la excursii de o zi, având nevoie de câțiva ani înainte de a-și putea rezerva singur camere de hotel. De asemenea, nu poate acumula propriile puncte și mile, fiind încă dependent de cardul de credit al tatălui său.

Ce spun părinții despre independența lui Emery

Independența și maturitatea lui Emery au câștigat, treptat, încrederea deplină a părinților săi. „Cu siguranță am fost puțin neliniștită la prima lui experiență de călătorie solo”, povestește mama sa, Elana, pentru People. „Dar, în cele din urmă, am devenit entuziasmată și am avut încredere că știe să se descurce în lume… Îi admirăm pasiunea, curiozitatea și spiritul de aventură.”

Ea adaugă: „Își gestionează foarte bine independența și știu că îl responsabilizează. Cred că suntem uimiți de maturitatea lui și de abilitățile sale interpersonale în relația cu oamenii pe care îi întâlnește în călătorii.”

Tatăl său, Hayden, completează. „Când mă gândesc la el mișcându-se prin lume, cum se conectează cu oamenii, cred că îi place asta. Practic răspândește iubire în jurul lui. Este o persoană caldă, empatică, și îmi place că asta se răspândește.”

O propunere pentru tine, cititorule

Îți mulțumim că ai citit materialul până la capăt! Avem o propunere win‑win: tu câștigi informații, noi câștigăm prieteni. 

📩 Înscrie‑te pe canalul nostru de WhatsApp. Aici găsești reportaje și analize care explică ce se întâmplă cu lumea din jurul nostru. 

📌 Și dacă vrei să fii la curent cu știrile și în social media, urmărește-ne pe Facebook. Enjoy!

0 comentarii Comentarii